23:29
Comentarii Adauga Comentariu

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica


Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Oamenii de știință au aflat în sfârșit cum trebuie mângâiată corect o pisică, în așa fel încât alintarea animalului să nu se mai încheie cu mușcături și zgârieturi, potrivit ScienceAlert - preluat de RFI.

Cei care au pisică știu cât de frustrant este să-și mângâie animalul și să primească drept ”răsplată” o mușcătură zdravănă.

Cercetătorii spun că există o adevărată știință a mângâierii unei pisici, care nu poate fi luată în brațe ori de câte ori stăpânul simte nevoia să îmbrățișeze și să sărute drăgăstos pe cap creatura blănoasă.

De fapt, pisicile detestă acest gen de afecțiune exagerată din partea omului.

Nu de alta, dar strămoșii lor nu prea aveau parte de acest tratament, singurul lor rol fiind de a goni șoarecii și alți dăunători din jurul casei.

O cercetătoare de la Nottingham Trent University, Lauren Finka, spune că există unele semne care ne pot face să înțelegem mai bine când pisica are chef să fie alintată și, mult mai important, cum anume.

Mângâiați-o când...

De exemplu:

1. când pisica își ține coada dreaptă în sus și se freacă de tine

2. când toarce și îți face ”masaj” cu lăbuțele din față

3. când își mișcă lent coada dintr-o parte în alta în timp ce o ține ridicată

4. când are o poziție a corpului și o expresie a feței relaxate și își ține urechile ciulite și îndreptate în față

5. când îți dă un ghiont ușor, dacă te oprești din mângâiat.

Nu o mângâiați când...

Există și semne prin care pisica îți transmite că nu te vrea sau că nu-i place atingerea ta:

1. când își îndreaptă capul în sens opus față de tine (practic, nu vrea să se uite la tine, atunci când o ții în brațe, de pildă)

2. când e pasivă (dacă nu se freacă de picioarele tale)

3. când clipește exagerat

4. când își scutură capul

5. când are spasme violente pe spate (ca un fel de convulsii ale întregului corp)

6. când își linge nasul

7. când are un episod scurt în care își linge blănița

8. când își întoarce brusc capul către tine sau către mâna care o mângâie

9. evident, când te mușcă sau îți îndepărtează mâna cu labele ei.

Cum să mângâi corect pisica? Specialiștii spun că la rădăcina urechilor, sub bărbie și în zona fălcilor există unele glande care sunt stimulate, odată atinse ușor zonele respective.

Unei pisici nu-i place să fie atinsă pe spate, la rădăcina cozii și în nici un caz, dar în nici un caz pe burtă. Oricât de pufoasă ar fi blănița de pe burta unei pisici, animalul se simte vulnerabil odată atins în acea zonă.

Experții ne sfătuiesc să respectăm granițele pisicii (și ale pisicii sălbatice din ea!), chiar dacă asta înseamnă uneori să o admirăm de la distanță.

Unii dintre cercetători au spus că aceste reguli s-ar aplica și în cazul femeilor...


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

A ÎNCEPUT. Primul caz de Coronavirus anunțat de autorități în România

Oficialii din Norvegia confirmă primul caz de coronavirus

LIVE Italia. 12 morți, 400 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 190 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Dana Săvuică spune totul despre intervențiile estetice la care se supune constant

VIDEO Mii de oameni au asistat la parada militară și a portului popular din centrul municipiului, de Ziua Națională a României

PROGRESIȘTII ATEI DE LA "TAXI", CEI CU "LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI" care ne-au spus că nu l-au găsit pe Dumnezeu în Biserică., SUNT LA PROTESTELE ORGANIZATE DE ONG-URILE LUI SOROS. VIDEO Taxi este la proteste: "Avem alergie la infamie, la minciună și hoție"

Dezvirginarea bizară a unor fete tinere din Malawi. Sunt nevoite să plătească pentru a-şi putea pierde virginitatea

HALLOWEEN INSANGERAT INTR-O TARA DISTRUSA. Mărturia unei asistente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!"

BIG BROTHER ÎN MEDICINĂ PENTRU TRATAMENTELE IMPUSE CU FORȚA. Îți dau să înghiți o pastilă electronică prin care te urmăresc 24h din 24 dacă ai luat medicamentele pe care vor să ți le dea. SUA: A fost aprobată comercializarea primei pastile electronice

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

Jurnalistul Liviu Alexa a pierdut licența televiziunii de știri NCN din Cluj

PROPAGANDA NERUSINATA A Romsilva: Avem 2,32 milioane ha de pădure certificate, una din cele mai mari suprafețe din Europa. ROMSILVA E PRINCIPALUL RESPONSABIL PENTRU TAIEREA PADURILOR DIN ROMANIA

Prima poză facută la iesirea din comă, după ce a scăpat ca prin minune: A fotografiat Biserica de vizavi! Dovada supremă de mulțumire a unui Fotograf Ars de la Colectiv pentru faptul că se află încă în viață! EXCLUSIV

Roxana Vancea înclină balanţa către lesbianism. Şi-a făcut o iubită la fel de sexoasă ca ea FOTO

De ce ti-e frica nu scapi: Ghinion imens pentru Simona Halep la US Open! O poate întîlni iar in sferturi pe Maria Şarapova, coşmarul ei din acest an !

">

UNDE SUNT CEI 55% CARE AU CÂȘTIGAT DEMOCRATIC ALEGERILE? S-a prins și Dragnea după 7 zile că nu există proteste "spontane". Dragnea "Îmi reproșez că nu am înțeles că era un plan mult mai bine pus la punct. Nu este un protest spontan"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

ONG-urile lui SOROS și activiștii progresiști sunt din nou în Stradă - Organizatorul vizibil scrie "Adevărul" e Florin Bădiță autorul LISTELOR NEGRE cu ziare ce trebuie cenzurate și organizatorul acțiunii în chiloți "Fără Pantaloni la Metrou"

SUA: Mai mulți răniți într-un incident armat în statul Wisconsin

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

VIDEO - UPDATE - FLUIERUL VA UREAZA SA VA BUCURATI DE SARBATORI SI SA UITATI DE NECAZURILE PRIN CARE TRECEM. 3 SOLUȚII oferite de oamenii de știință: Ce ne face cu adevărat fericiți? Si inca una adaugata de noi.

INS: Rata șomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei; cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

STUDIU: Creierul continuă să reacționeze la auzul unei limbi învățate în copilărie și apoi uitate

Simona Halep are un mesaj pentru cei care o subestimează la Wimbledon: "Aici nimeni nu vorbeşte despre mine ca potenţială favorită. Dar eu tot cred că am o şansă şi trebuie să muncesc ca să o fructific!

Sediul AEP a fost spart. Documente privind finanţarea USB, dispărute

Dieta surorilor Bambi. Raluca și Denisa Tănase spun cum se mențin în formă

(P) Thagora pregătește în luna martie evenimentul primăverii pentru industria mobilei și interioarelor auto

Un asteroid cu "potențial periculos" va trece pe lângă Pământ, în noiembrie 2019. Anunțul făcut de NASA

Federaliștii Progresiști de la Bruxelles tac ca porcu-n păpușoi și-și freacă mâinile de plăcere uitându-se la Referendumul Neconstituțional din Catalonia dar urlau de mama focului la Referendumul tot Neconstituțional din Crimeea

ONG-ul finanțat de SOROS, Freedom House condamnă faptul că SOROS e criticat în Ungaria. Freedom House:"Soros încearcă să apere drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor Ungariei, inclusiv ale minorităților"

PROGRESIȘTII ȘI VUVUZELE BINOMULUI DE LA ROMÂNIA LIBERĂ SPALĂ PUTINA: Conducerea editoriala de la Romania libera a decis sa paraseasca ziarul, din cauza planurilor de restructurare masiva ce-l vizeaza si pe directorul editorial

Mirela Boureanu Vaida: "Nu zic NU! unui al treilea copil"

Dorin Cocoş: Am plătit 800.000 de euro pentru ca un dosar de despăgubire să treacă de comisia ANRP

Directorul general al OMS anunță că încă nu se poate declara pandemie de coronavirus

PNL nu renunță la alegerea primarilor în două tururi. Pe câte voturi mizează Ludovic Orban în Camera Deputaților

La scurt timp după ce a scos o cutie portocalie misterioasă de e pe fundul mării, un pescar a fost contactat de cea mai puternică marină militară din lume: "Gunoiul" ne aparține

SUA. O viață în singurătate pentru zeci de milioane de americani. 13% dintre adulții americani trăiesc singuri nu doar fără familie şi copii dar şi fără rude apropiate sau prieteni. Procentul era de doar 1% în 1990.

PARTIDUL LUI SOROS VREA VEŞNIC UN GUVERN SOROS. Nicușor Dan: "PNL crede că vremea tehnocraților a trecut, Uniți Salvăm - USR, afirmă că abia începe"

Comenzile online de mâncare românească au crescut cu 120%; ciorba de văcuță și cartofii țărănești, cele mai cerute preparate

Mark Zuckerberg avertizează: O companie privată nu ar trebui să poată cenzura politicieni sau știri

Ana Maria Mocanu şi Loredana Chivu cer sume colosale pentru un dans de Revelion

Rugby: Franța și Georgia au urcat în clasamentul mondial; România rămâne pe locul 19

Pentru cine mai avea dubii că mișcarea #resist prezentă și la Mitingurile de la București e condusă și coordonată de progresismul internaționalist mondial:Afișe pentru susținerea Bilderbergului Macron cu hashtag-ul #resist au fost puse pe Turnul Eiffel.

Revoluția din 1989 și teoriile conspirației. Gelu Voican Voiculescu: Pentru noi, alternativă nu era ca în restul țărilor. Era Ceaușescu sau rușii

IOHANNIS NE-A MINTIT SPUNAND CA NU EXISTA NICI UN PLAN. Romania OBLIGATA SA PRIMEASCA IN PLUS INCA 4.600 FATA DE CEI 1.875 DEJA ACCEPTATI, IN TOTAL 6.475 DE IMIGRANTI. Le Figaro: Uniunea Europeana si-a detaliat planul.

Cine este Vica Blochina, singura femeie rămasă în "Ferma vedetelor", și cum a ajuns celebră

Ce s-a întâmplat într-un bloc din Vaslui, după ce un locatar a pus ardei iuți în cuptorul cu microunde. Pompierii au intervenit cu măștile de gaz

PLUS a decis începerea discuțiilor cu USR, în vederea unei fuziuni

Întâlnirea Cenuşiului Tudose cu ONG-urile lui SOROS pentru a discuta ce să nu se legifereze în România, o reeditare a întâlnirii progresistului Iohannis cu ONG-urile lui SOROS pentru a discuta pe cine să pună prim-ministru

Revoluția și teoriile conspirației. Ceaușescu, fost KGB-ist, ar fi fost influențat telepatic să țină mitingul din 21 decembrie

HOROSCOP 6 IANUARIE 2020: Zodiile care nu vor fi într-o formă prea bună astăzi

Cel puțin 15 persoane au fost rănite după o explozie la o fabrică din Statele Unite | FOTO, VIDEO

Șeful SMAp: În 2020, Statul Major va continua accelerarea procesului de consolidare a capacității operaționale a Armatei României

SUA. DE CE A FOST ALES DONALD TRUMP. Ce au adus progresiştii după 8 ani de progresism internaționalist? Au nenorocit clasa muncitoare, au sărăcit clasa mijlocie şi au creat și adâncit o adevărată FALIE DE URĂ RASIALĂ între albi şi restul minorităților

​Schi alpin: Austriacul Marcel Hirscher, nvingător n slalomul uriaș de la Adelboden (Elveția)

VIDEO: Gabriela Firea i-a cerut lui Costel Alexe să spună ce măsuri ia în privința gropilor de gunoi Vidra și Chiajna


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 264, afisate in 5 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI