17:14
Comentarii Adauga Comentariu

UPDATE Dispariția unei tinere franco-irlandeze în Malaezia: Familia fetei a confirmat identitatea cadavrului descoperit (poliție)

Poliția malaeziană a descoperit marți trupul neînsuflețit, dezbrăcat, al adolescentei franco-irlandeze care a dispărut în urmă cu zece zile dintr-o stațiune din țara din Asia de Sud-Est, însă nu se știe deocamdată ce a provocat decesul, relatează Reuters.

Nora Anne Quoirin, în vârstă de 15 ani, care suferea de un handicap mintal ușor, a dispărut în noaptea de 3 spre 4 august, la scurt timp după ce a ajuns în vacanță în stațiunea Dusun din Seremban, la circa 70 kilometri sud de capitala Kuala Lumpur, împreună cu familia sa care locuiește la Londra.

''Familia a fost adusă pentru a identifica trupul găsit astăzi și a confirmat că este Nora Anne'', a declarat Mohamad Mat Yusof, șeful poliției din statul în care este situată stațiunea.

O autopsie va fi efectuată miercuri dimineață, a indicat el.

Cadavrul a fost găsit în apropierea unui curs de apă, la circa 2,5 kilometri distanță de stațiune și a fost transportat cu un elicopter la un spital din apropiere, a indicat poliția.

Rudele fetei au evocat ipoteza unei răpiri, poliția locală tratând cazul ca pe o dispariție fără a exclude alte piste.

Peste 350 de persoane au fost mobilizate pentru a participa, cu sprijinul elicopterelor, câinilor și scafandrilor, la căutările prin junglă în apropiere de Dusun Resort, în statul Negeri Sembilan.

În căutarea fetei s-au mobilizat și șamanii, care prin ritualurile efectuate au încercat s-o localizeze pe adolescentă. La căutări au contribuit și forțele de ordine din Marea Britanie, Irlanda și Franța. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editori online: Anda Badea, Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

A ÎNCEPUT. Primul caz de Coronavirus anunțat de autorități în România

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 190 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Oficialii din Norvegia confirmă primul caz de coronavirus

Detalii despre primul român diagnosticat cu Covid-19. Are 20 de ani și lucra la restaurantul italianului care a vizitat recent țara noastră

SUA: Mai mulți răniți într-un incident armat în statul Wisconsin

LIVE Italia. 12 morți, 400 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Dezvirginarea bizară a unor fete tinere din Malawi. Sunt nevoite să plătească pentru a-şi putea pierde virginitatea

Dana Săvuică spune totul despre intervențiile estetice la care se supune constant

Atac armat în Milwaukee. Autoritățile anunță că mai mulți oameni au fost uciși, inclusiv atacatorul

Mortalitatea Gripei Sezoniere e MAI MICĂ de 0.1%. ActiveNews continuă să MINTĂ și să DEZINFORMEZE că mortalitatea gripei e de 2.4%. La DEZINFORMAREA masivă participă din păcate "medici"

Originea maladiei Parkinson, descoperită de cercetători

POZA ZILEI - Am castigat ne-am luat tara inapoi

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2763 morți 80995 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

PENIBIL. Un ziarist ONG-ist a ajuns Ministrul Fondurilor Europene. Decretul privind numirea lui Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene, publicat în Monitorul Oficial

Top 15 superstiții legate de nuntă - ce ascunde păpușa care se pune obligatoriu în lada cu zestre. Tot ce trebuie să facă mirii pentru o căsnicie fericită

Blaga: Nu renunțăm la candidatura lui Marian Munteanu. Foarte bine că e criticată!

DA, ANTENA 3 E ÎNCĂ AICI ȘI MINTE. A3: "Medicii ne liniștesc: Vaccinul NU duce la apariția sindromului hemolitic uremic". Ultimele Rapoarte Medicale din Germania şi Turcia descriu cazuri de SHU declanșate de Vaccinul Hepatic dar şi de cel Hexavalent.

PROGRESIȘTII ATEI DE LA "TAXI", CEI CU "LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI" care ne-au spus că nu l-au găsit pe Dumnezeu în Biserică., SUNT LA PROTESTELE ORGANIZATE DE ONG-URILE LUI SOROS. VIDEO Taxi este la proteste: "Avem alergie la infamie, la minciună și hoție"

HALLOWEEN INSANGERAT INTR-O TARA DISTRUSA. Mărturia unei asistente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!"

VIDEO Mii de oameni au asistat la parada militară și a portului popular din centrul municipiului, de Ziua Națională a României

BIG BROTHER ÎN MEDICINĂ PENTRU TRATAMENTELE IMPUSE CU FORȚA. Îți dau să înghiți o pastilă electronică prin care te urmăresc 24h din 24 dacă ai luat medicamentele pe care vor să ți le dea. SUA: A fost aprobată comercializarea primei pastile electronice

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

PROPAGANDA NERUSINATA A Romsilva: Avem 2,32 milioane ha de pădure certificate, una din cele mai mari suprafețe din Europa. ROMSILVA E PRINCIPALUL RESPONSABIL PENTRU TAIEREA PADURILOR DIN ROMANIA

Jurnalistul Liviu Alexa a pierdut licența televiziunii de știri NCN din Cluj

Prima poză facută la iesirea din comă, după ce a scăpat ca prin minune: A fotografiat Biserica de vizavi! Dovada supremă de mulțumire a unui Fotograf Ars de la Colectiv pentru faptul că se află încă în viață! EXCLUSIV

De ce ti-e frica nu scapi: Ghinion imens pentru Simona Halep la US Open! O poate întîlni iar in sferturi pe Maria Şarapova, coşmarul ei din acest an !

">

Roxana Vancea înclină balanţa către lesbianism. Şi-a făcut o iubită la fel de sexoasă ca ea FOTO

UNDE SUNT CEI 55% CARE AU CÂȘTIGAT DEMOCRATIC ALEGERILE? S-a prins și Dragnea după 7 zile că nu există proteste "spontane". Dragnea "Îmi reproșez că nu am înțeles că era un plan mult mai bine pus la punct. Nu este un protest spontan"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

ONG-urile lui SOROS și activiștii progresiști sunt din nou în Stradă - Organizatorul vizibil scrie "Adevărul" e Florin Bădiță autorul LISTELOR NEGRE cu ziare ce trebuie cenzurate și organizatorul acțiunii în chiloți "Fără Pantaloni la Metrou"

Sepsi Sf. Gheorghe a învins Universitatea Craiova cu 1-0 și a urcat pe poziția 10 în clasamentul Ligii 1

UPDATE Germania: O mașină a intrat în mulțime la o paradă de carnaval; cel puțin 15 răniți

PNL continuă moda selfie-urilor. Turcan alături de doi premieri, unul desemnat, altul interimar | FOTO

Teleorman: Filmările la 'Moromeții 2', cu Horațiu Mălăele în rol principal, încep la Talpa

Financial Times. Zece grafice care descriu anul 2019: Efectele Brexit, schimbările climatice, relațiile SUA-China și automatizarea

Tomac: Să renunțăm la anticipate, a fost confirmat primul caz de coronavirus în România

Magdin: Strict emoțional, cabinetul Cîțu ar trebui să cadă, însă e posibil ca PSD să le facă o surpriză liberalilor

Caru' cu Vedete: Adriana Bahmuteanu, in sanii goi la 41 e ani: Ma simt super bine in pielea mea; Gabriel Cotabita: Am fost in lumea de dincolo; Mihai Traistariu a zis-o si pe asta: As poza dezbracat pentru femei. Care este conditia

O româncă face furori în industria porno

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

VIDEO - UPDATE - FLUIERUL VA UREAZA SA VA BUCURATI DE SARBATORI SI SA UITATI DE NECAZURILE PRIN CARE TRECEM. 3 SOLUȚII oferite de oamenii de știință: Ce ne face cu adevărat fericiți? Si inca una adaugata de noi.

INS: Rata șomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei; cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

STUDIU: Creierul continuă să reacționeze la auzul unei limbi învățate în copilărie și apoi uitate

Simona Halep are un mesaj pentru cei care o subestimează la Wimbledon: "Aici nimeni nu vorbeşte despre mine ca potenţială favorită. Dar eu tot cred că am o şansă şi trebuie să muncesc ca să o fructific!

Sediul AEP a fost spart. Documente privind finanţarea USB, dispărute

Dieta surorilor Bambi. Raluca și Denisa Tănase spun cum se mențin în formă

(P) Thagora pregătește în luna martie evenimentul primăverii pentru industria mobilei și interioarelor auto

Cu fotografiile astea a făcut istorie! A existat o vreme când Sanda Ladoși își permitea să pozeze goală

Rugby: CSA Steaua a câștigat Cupa României

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Un copil de un an din Gorj s-a opărit cu ceai. Băiețelul fost dus de urgență la un spital din București

Cristi Puiu despre locația misterioasă unde a filmat pelicula "Malmkrog": "Trăim într-un moment în care știința nu poate oferi o explicație a vieții.

Dacă nu are Cursuri şi Instructaj la SRI, Dăncilă trebuie atacată imediat de Statul Paralel Progresist. Vuvuzelele progresiste de la Hotnews: "Interviul care a facut-o pe Viorica Dancila celebra la Bruxelles"

Tot mai puțin interes pentru Black Friday în țara în care a apărut evenimentul de cumpărături

Incendiu la un spital din țară, declanșat de o țigară aprinsă într-un loc nepermis. Zece pacienți au fost evacuați

Școlile din Minnesota adoptă un set de măsuri la grădinițe pentru copiii care "își schimbă sexul". Profesorilor li se cere să se adreseze copiilor "cu pronumele preferate" "el" și "ea" "cerute" de copii și nu cu cele indicate de sexul biologic.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 522, afisate in 9 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI