13:24
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul britanic al finanțelor, Philip Hammond, intenționează să demisioneze dacă Boris Johnson devine prim-ministru

Ministrul britanic al finanțelor, Philip Hammond, care se opune unui Brexit fără acord, și-a anunțat duminică intenția de a demisiona în cazul în care fostul ministrul de externe Boris Johnson devine prim-ministru, relatează AFP, dpa și Reuters.

"Presupunând că următorul prim-ministru va fi Boris Johnson, înțeleg că membrilor guvernului său li se va pune între altele condiția să accepte o ieșire (a Marii Britanii din Uniunea Europeană) fără acord la 31 octombrie. Este ceva la care nu aș putea adera niciodată", a declarat Hammond pe BBC.

Fostul ministru de externe Boris Johnson, care are cele mai mari șanse de a deveni săptămâna viitoare succesorul actualului premier, Theresa May, a declarat că Regatul Unit trebuie să se retragă din UE pe 31 octombrie, chiar în lipsa unui acord. El a refuzat să excludă suspendarea Parlamentului sau întreruperea sesiunii parlamentare pentru a-i împiedica pe deputați să adopte legi în vederea blocării unei versiuni de Brexit fără acord.

Johnson pare să se îndrepte către o victorie clară în cursa pentru președinția Partidului Conservator și automat pentru succesiunea Theresei May în fruntea guvernului. Rezultatele votului prin corespondență al celor aproximativ 160.000 de membri ai partidului, vot ce se încheie luni, 22 iulie, urmează să fie anunțate marți, următorul șef al executivului putându-și prelua atribuțiile chiar miercuri.

Hammond a subliniat pe BBC că va demisiona înainte să i se ceară să-și facă bagajele. "E foarte important ca premierul să poată avea un ministru de finanțe cu o linie politică foarte apropiată de a sa și de aceea intenționez să-mi prezint demisia Theresei May înainte (ca aceasta) să se ducă la palatul Buckingham să-și prezinte propria demisie (reginei Elisabeta a 2-a), miercurea viitoare", a explicat el.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

AVIZ FRAUIERILOR PROSTIȚI DE PROGRESIȘTI: Dieta vegană slăbește oasele

SUA. Statul TEXAS va opri cenzura Facebook, Google, Twitter și YouTube. guvernatorul Texasului, anunță proiectul de lege care interzice cenzura pe rețelele sociale

CENZURA PROGRESISTĂ CONTINUĂ. Youtube A ȘTERS discursul lui Trump de la Conferința Națională a Partidului Republican

INCREDIBIL. Un albatros femelă A FĂCUT PUI la 70 de ani. LA 70 DE ANI. INCREDIBIL.

MAI AVEȚI VREUN DUBIU CĂ E FĂCUT ÎN LABORATOR? Zeci de mamifere, inclusiv cai, delfini și capre, dar și lei și maimuțe se pot infecta cu Covid-19, arată studiul

Lista galbenă, actualizată. Unde și în ce condiții mai mergi în vacanță?

Din Pacific la Marea Neagră. Stridii din Oceanul Pacific au fost descoperite la malul mării

INCREDIBIL. O nava ce planeaza deasupra marii, surprinsa pe tarmul Marii Britanii

Voluntari pentru bătrâni imigranți din Marea Britanie. Sute de porții de mâncare sunt împărțite săptămânal

HOROSCOP 6 martie. Aceste zodii se bucură de o sâmbătă perfectă împreună. Iată recomandările de activități din partea astrelor

Premierul Florin Cîțu - vizită în Vrancea; participă la o dezbatere organizată de CJ privind bugetul

Un implant de retină poate reda vederea ORBILOR. O vedere artificială.

Nucleu în Nucleu

UE sprijină decizia Italiei de a bloca exportul de vaccin spre Australia

Cum procesează creierul uman emoțiile? Răspunsul ar putea ajuta la abordarea epidemiei de singurătate

Joe Biden, mulțumit de faptul că OMS întârzie raportul privind izbucnirea pandemiei de COVID-19

Irak: Kurzii sirieni au înapoiat 12 copii mamelor yazidite răpite de jihadiști

SUA. MANIPULARE PROGRESISTĂ. Tucker Carlson: "Trupele sunt ținute în Capitală din rațiuni politice. Pentru a arăta că susținătorii lui Trump reprezintă "un pericol public"

Coronavirus în România LIVE UPDATE 6 martie. Peste 1000 de persoane internate la ATI. Bilanț complet COVID-19

COMENTARIU Bogdan Nicolae | America alege investiții smart

Securistoidul Radu Tudor, pus la punct de cititori: „Botezul nu este o tradiție, ci o Taină Sfântă”. Acest pupător în fund al Serviciilor, pe nume Radu Tudor, una dintre cele mai scârboase trompete ale Sistemului, ar trebui să-și ia carnet la USR-PLUS

AUSTRIA: 41 de morți la scurt timp după vaccinarea cu Pfizer

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Fotografiile nud care fascinează lumea artistică mondială

Ion Cristoiu: Pe 4 martie 2021 avut loc în București un nou seism catastrofal de vorbe goale

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

CRIMA. Dupa ce cuvintele din Substratul Dac al Limbii Romane nu se mai invata de ani buni in scoala acum scot si Limba Latina din Programa Scolara. Fluierul va prezinta Fondul Latin Mostenit al Limbii Romane

Alice Peneaca, goala pe Facebook. Imaginea care le-a dat palpitatii fanilor; Tepele in numele Andreei Marin au traversat Oceanul; Fara inhibitii! Adriana Bahmuteanu cu lenjeria intima la vedere

Liderul grupului republican din Camera Reprezentanților critică politicile SUA privind imigrația și vrea o întâlnire cu Joe Biden

Un studiu pe scară largă făcut pe cimpanzei, a descoperit conectivitatea genetică recentă la subspeciile de cimpanzeu, în ciuda izolării și distanțării subspeciilor

INCREDIBIL: Creșterea ovocitelor se bazează pe fenomene fizice care determină celulele mai mici să-și arunce conținutul într-o celulă mai mare

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Andreea Tonciu, imagini interzise minorilor din dormitor

DOCUMENTAR: Michelangelo Buonarroti, o viață închinată artei (540 de ani de la naștere)

Diana Dumitrescu a spus "DA"! Află detalii despre CĂSĂTORIA actriţei cu Aureliu Surulescu

Noul Power Fx de la Microsoft oferă dezvoltatorilor un limbaj de programare open source, cu cod redus

VIDEO - ONG-urile lui SOROS şi activiștii progresişti regrupați sub eticheta #rezist au pus la cale un nou miting. Cum a organizat Rețeaua Progresisto-Soroșistă Mitingul. Estimare : La 1 soroșist, progresist sau activist sunt 10-20 de manipulați

REPUBLICA MOLDOVA. Soroșista Maia Sandu încalcă în draci Constituția.

Simona Traşcă, partidă de SEX cu un politician din Constanţa. STENOGRAMELE o dau de gol

Sex tape-ul care face înconjurul internetului. Ipostaze fierbinți între o vedetă și ultimul ei iubit

Protest inedit al Greenpeace: Activiștii pentru mediu au pătrus pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris și au vopsit un avion Air France

Prahova: Șofer băut implicat într-un accident cu 4 mașini, decedat în secția de poliție

Un studiu Oxford arată că vaccinul AstraZeneca este eficient împotriva variantei braziliene - surse

Studiile arată că pandemia nu are un efect pe termen lung asupra schimbărilor climatice. Restricțiile au dus la o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră

Ministru: Franța ar putea urma exemplul Italiei și să blocheze transporturile de vaccinuri

Biden se declară hotărât să ''revitalizeze'' parteneriatul cu UE (Casa Albă )

Nicu Vlad, reales președinte al Federației Române de Haltere

Prahova: Cinci persoane, între care doi copii, rănite într-un accident

Legea electorală promovată de Beijing este ''un atac direct'' la adresa autonomiei Hong Kongului (Washington)

Coronavirus/ CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Coronavirus: Călătoriile neesențiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie de autoritățile din Belgia

VALUL TREI DE COVID LOVEȘTE ROMÂNIA ȘI CAPITALA. Bucureștiul întră în Scenariul Roșu

Filme cu Charlie Chaplin, restaurate în 2K și 4K, vor fi lansate în cinematografe din lumea întreagă

Andreea Mantea şi-a dat jos CHILOŢII în timpul emisiunii. SCENE INCENDIARE

Mihai Bendeac, reacţie virulentă pe Facebook, după ce a fost acuzat că a ajutat-o pe CASTIGATOAREA IUMOR 2017, Doina Tudor

Viktor Orban, scrisoare dură împotriva multiculturalismului, a 'nebuniei LGBTQ' şi în favoarea creştinismului: 'PPE a devenit o anexă a stângii'

RUȘINE UE. Până și Rusia a ajuns să le dea lecții de democrație neobolșevicilor de la UE. Lavrov : "Pașaportul COVID contravine ideii de vaccinare benevolă" Bineînțeles că contravine celor mai elementare depturi ale omului.

CINE vrea să creeze pentru întreaga Omenire un ID Digital UNIC pe care fiecare persoană să-l primească pe viață? Microsoft-ul lui Bill Gates, GAVI - o organizația ce luptă pentru VACCINAREA copiilor și Fundația multi-miliardului Rockfeller


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 283, afisate in 5 pagini.



ieri 23:59 Nucleu în Nucleu