08:42
Comentarii Adauga Comentariu

[P] VIDEO INTERVIU Dan Barna: Alianța USR-PLUS are în vedere un rezultat în jurul lui 20% la alegeri/ Sunt convins că referendumul va trece și va avea un rezultat pozitiv

Dan Barna, președintele USR încurajează cetățenii să iasă la vot pe 26 mai și să voteze DA la referendum. Într-un interviu acordat HotNews.ro, Dan Barna a vorbit despre alegerile de duminică, despre inițiativa "Fără penali în funcții publice”, despre procesul lui Liviu Dragnea, dar și despre ralierea la un grup în viitorul Parlament European. “Alegerile din 26 mai sunt niște alegeri care transmit un mesaj foarte clar: după trei ani de abuzuri, de umilințe, de cetăteni gazați de către statul care ar fi trebuit să-i apere și să-i reprezinte, după trei ani de Nicolicea și Iordache, în sfârșit avem ocazia să mergem să ne exprimăm acolo unde contează”, a declarat Dan Barna.

  • Urmărește interviul integral sau citește mai jos principalele idei din material

Despre scorul și miza la alegeri
  • Până la scor, vreau să vorbim despre miză. Alianța 2020 este, în momentul de față, ceea ce se numește alternativa credibilă din aceste alegeri și miza e una foarte simplă: vrem ca România să rămână o țară europeană, o țară care este a șasea sau a șaptea (vedem ce se întâmplă cu Brexitul) din UE sau vrem ca România să devină ușor, ușor o țară de margine de Europă, o țară unde se schimbă caii la căruță, o țară unde nimic nu contează și care e doar un pod spre ceea ce înseamnă estul și varianta Vladimir Putin și Rusia?
  • Din această perspectivă, alegerile din 26 mai sunt despre acest lucru - despre a trimite oameni competenți la Bruxelles, dar în egală măsură, dacă vorbim despre Referendumul pe Justiție (unde îi încurajez pe cei care ne privesc să meargă și să pună doi de DA hotărâți) sunt niște alegeri care transmit un mesaj foarte clar: după trei ani de abuzuri, de umilințe, de cetățeni gazați de către statul care ar fi trebuit să-i apere și să-i reprezinte, după trei ani de Nicolicea și Iordache, în sfârșit avem ocazia să mergem să ne exprimăm acolo unde contează.
  • După proteste, după like-uri pe Facebook, după revolte și nemulțumire și am întâlnit foarte multă în stradă în aceste luni, însă ce putem face votând pe 26 mai? Să transmitem un mesaj acestei majorități: că lucrurile nu mai pot continua așa. Chiar ieri am fost în Bacău, Focșani și Buzău. Eram cumva pradă acelui tipar că Oltenia și Moldova sunt zone roșii, sunt zone unde PSD domină și unde cetățenii sunt toți mari fani ai PSD. În centrul Bacăului, în Focșani și în Buzău am avut sentimentul că sunt în Sibiu sau în Cluj, sau în Brașov. Adică marea majoritate a oamenilor veneau spre noi și spuneau "Trebuie să terminăm cu ce se întâmplă acum. Trebuie să schimbăm lucrurile. Vom merge să votăm."
  • ste un sentiment în societate de "așa nu mai putem continua" pe care nu putem să nu-l observăm și din această perspectivă, miza este România europeană sau o Românie de margine de Europă, care se duce spre Rusia. Asta e miza alegerilor. Noi suntem optimiști, alianța USR-PLUS speră și are în vedere un rezultat în jurul lui 20%. Este cumva un obiectiv. Dar dincolo de rezultat, miza este ca cetățenii să iasă să voteze. Acum nu mai este doar despre a trimite oameni competenți la Bruxelles. De când România este membră a UE, din 2007 până în prezent, reprezentanți la Bruxelles ne-au făcut fie de râs, fie de minune, fie de jenă. Fie au fost probleme penale - domnul Severin, fie probleme de rușine - doamna Grapini și alți europarlamentari, fie shopping banal, fie sinecuri.
  • Calitatea de europarlamentar a fost până acum transformată de cei din vechea clasă politică în sinecură sau în citirea elefanților. Fie scăpau de politicieni uzați moral, de care se plictisiseră și îi trimiteau la Bruxelles pe un salariu bun, fie își trimiteau acolo soții, fiice, sunt nenumărate exemple - persoane trimise acolo de către părinții lor doar că să încaseze bani și să nu ne reprezinte în niciun fel.
  • De data aceasta, dacă ne uităm pe lista alianței USR-PLUS vedem oameni cu studii consistente, cu cariere consistente de 20-25 de ani, care vorbesc 3-4-5 limbi străine, oameni care sunt convins că ne-ar face pentru prima dată să fim și mândri de felul în care suntem reprezentanți.


3 motive pentru care ar trebui să voteze alianța USR-PLUS la alegerile de duminică

  • În primul rând, USR, și acum alianța USR-PLUS, am fost singurii care în acești 3 ani am luptat constant și consecvent cu ceea ce a însemnat încercarea lui Liviu Dragnea și a PSD de a confisca România. Am contestat la Curtea Constituțională toate legile abuzive din domeniul justiției și toate încercările acestea de confiscare a statului. Am protestat la OUG13.
  • Am dus mesajele oamenilor din stradă în Parlamentul României. Am făcut grevă în Parlamentul României, ducând din nou aceste mesaje ale cetățenilor. Am fost gazați pe 10 august alături de cetățeni. Eu personal am luat 5 jeturi de gaz în acea zi rușinoasă pentru ceea ce înseamnă democrația în România și am făcut inițiativa "Fără penali" tocmai pentru a duce mesajul acesta de minim bun-simt și moralitate, pentru a-l transforma în legislație pentru că vedem că am ajuns în situația în care a fi cinstit e genul de calitate ca și cum ai știi să lucrezi la calculator sau să mai cunoști o limbă străină.
  • În momentul în care noi le spunem asta tinerilor nu avem nicio șansă - că e ok să furi și să conduci România - îi alungăm din țară. Suntem cei care au fost la propriu, consistent și consecvent, apărătorii democrației și ai statului în România și au luptat cu PSD în acești 3 ani. Știm ce vom face la Bruxelles, avem un program foarte clar. Vorbim de un mecanism MCV european, tocmai pentru ca România să nu mai fie izolată împreună cu Bulgaria pe acest mecanism de justiție. Noi chiar considerăm că statul de drept, democrația și valorile sunt elemente care trebuie să fie respectate orizontal în toată UE, pentru că dacă ar fi existat un astfel de mecanism, foarte probabil că situațiile din Ungaria sau din Polonia nu s-ar fi radicalizat atât de mult.
  • De asemenea, avem în vedere un Erasmus pentru liceeni, tocmai pentru a deschide mai mult universul tinerilor asupra oportunităților pe care le prezintă UE. Avem în vedere fonduri mai multe pentru ceea ce înseamnă infrastructura de sănătate, infrastructura rutieră, de asemenea necesară în România. Toate acestea sunt motive pentru care alianța USR-PLUS propune o alternativă.
  • Al treilea motiv (am făcut opoziție, am fost consistenti) este că știm ce avem de făcut la Bruxelles, iar oamenii pe care-i trimitem acolo sunt oameni care ne vor reprezenta fără îndoială cu mândrie și competență și vor face ca vocea României să fie auzită. Până de curând, până în prezent de fapt, România n-a fost reprezentată în majoritatea instituțiilor europene. Faptul că am trimis acolo oameni care, cu puține excepții și remarcabile, au fost doar marionete la masă și nu au fost capabili să reprezinte un punct de vedere sau să susțină un punct de vedere, ne-a dus în situația ca vocea României să fie percepută drept una marginală. 

Despre inițiativa "Fără penali în funcții publice"
  • În momentul de față, și suntem foarte mulțumiți de parcursul acesta, ea e la capătul unui efort consistent de un an și jumătate pe care USR l-a avut în această perioadă. Au fost cele peste un milion de semnături strânse de la cetățeni, ceea ce e un mesaj foarte puternic. A fost lupta cu primarii (mulți primari și nu doar de la PSD) care au încercat să blocheze această inițiativă și să blocheze validarea semnăturilor așa cum cere legea. Am depășit și acea etapă, a fost permanent o luptă.
  • După a fost mitocania pe care a încercat-o Liviu Dragnea în Camera Deputaților, încercând să rătăcească 300 de mii de semnături. Știți că a fost scandalul acela că le-au numărat ei pe sărite, erau niște diferențe inventate de dânșii. Am trecut și de acel pas, am ajuns la Curtea Constituțională, care a validat inițiativa și a confirmat valabilitatea numărului de semnături - peste 800 de mii de semnături valabile și validate de către primari.
  • În momentul de față, ea s-a întors în Parlament și suntem în etapa în care în următoarea sesiune parlamentară vom pune presiune pe majoritate să fie supusă la vot și să fie organizat Referendumul. Pentru că, și asta e important, spre deosebire de Referendumul consultativ (cel cu 300 de parlamentari de exemplu, despre care oamenii ne întreabă în stradă foarte mult) această inițiativă, în momentul în care va ajunge la Referendum, după validarea Referendumului se modifică automat Constituția - articolul acela care spune foarte simplu că cei care au condamnări penale definitive pentru fapte săvârșite cu intenție nu mai pot candida pentru consilieri, primari, senatori, deputați, parlamentari în sens larg sau președinte.
  • Practic, facem curățenie în clasa politică măcar din această componentă, a condamnării penale, a stigmei pe care un judecător o pune pe un infractor și acest articol devine automat partea Constituției după validarea Referendumului. Nu este o procedură consultativă, cum nu este nici Referendumul de acum. Pe 26 mai este același tip de referendum cum a fost cel cu 300 de parlamentari. Va fi consultativ și va putea fi aplicat și va fi aplicat de altfel de alianța USR PLUS în momentul în care vom veni la guvernare și vom introduce în legislație acele prevederi.
Practic va trebui facut alt referendum?
  • Nu, doar că trebuie inițiativă parlamentară. Parlamentul trebuie să facă o lege, pe când în cazul inițiativei "fără penali" Parlamentul doar se exprimă prin "da" sau "nu" asupra ei, iar în momentul în care trece referendumul, ea automat intră în Constituție. Deci este o inițiativă a cetățenilor față de un referendum consultativ cum este și cel de pe 26 mai și cum a fost cel cu 300 de parlamentari. De asta este foarte puternică inițiativa și este de fapt punctul zero, punctul 1, capul de listă, practic, al programului de guvernare, al ceea ce propune alianța USR PLUS României din momentul în care vom veni la guvernare după 2020 sau chiar mai repede. Această idee de a pune "fără penali" în legislație pentru a clarifica o criză morală în care 30 de ani de clasă politică iresponsabilă ne-a împins.

Despre referendumul din 26 mai
  • Pentru că noi, de fapt, dăm un mesaj prin rezultatul pe care îl vom obține, și eu sunt convins că referendumul va trece și va avea un rezultat pozitiv. Dăm un mesaj despre ce tip de țară vor cetățenii români să fie România. Pentru că mă întorc cumva la ce am spus anterior. Dacă noi acceptăm ca niște persoane condamnate penal, ajunse în funcții de conducere în statul român, pot să transmită acest mesaj, că e în regulă să fii infractor și să conduci țara, și mă refer nu doar la domnul Dragnea, mă refer și la consilierul economic al primului ministru, la domnul Vâlcov, care este condamnat în primă instanță pentru furt de bani publici, și el face bugetul României. E ca și cum, nu știu ce exemplu să dau, ca și cum pui un hoț la Trezorerie. În situația aceasta suntem.

  • Cât timp noi dăm un astfel de mesaj, tinerii români, fie acceptă varianta că soluția este să furi și atunci ne distrugem tânăra generație, fie pleacă din țară și atunci o pierdem. Iar importanța acestui referendum vine exact din această perspectivă, fie spunem foarte clar: corupția este o plagă, o molimă a societății și dacă nu înțelegem că dacă nu ne oprim din furat banii publici n-avem nicio șansă de dezvoltare, fie acceptăm scenariul lui Liviu Dragnea și devenim o țară care practic nu contează în Europa.

  • Sunt convins și încurajez pe cei care ne privesc să meargă la referendum, să voteze "da" clar, fără niciun dubiu la cele două întrebări pentru că este un prim pas spre ceea ce își propune, de fapt, în sens larg inițiativa "fără penali" în funcții publice pentru că de asta USR a susținut această inițiativă, pentru că România are nevoie de un cadru moral pe care să construim mai departe viitorul. În momentul de față ne alungăm tinerii din țară și ne otrăvim tânăra generație cu mesaje care descurajează munca, competența și seriozitatea.
Despre dublul standard
  • În 8 mai, în marja summitului de la Sibiu un moment istoric pentru România, alianța USR PLUS a și lansat un manifest pentru Europa, în care vorbeam de o singură Europă, de la nord la sud și de la est la vest. În obiectivele alianței, care de asemenea sunt disponibile pe site-ul usrplus.ro., vorbim foarte clar de standarde comune, corecte și corespunzătoare unei piețe comune așa cum este reglementată Uniunea Europeană. Faptul că au existat și e posibil să mai existe companii care folosesc diverse calități ale produselor distribuite pe diverse piețe în UE, este un lucru la care ne opunem cu vehemență. Este un lucru care va fi combătut de către europarlamentarii noștri pentru că au și vocea și competența să facă acest lucru.

  • Dar ceea ce face domnul Dragnea să fim foarte clari, spunând că Uniunea Europeană ne otrăvește, ne dă roșii stricate, otrăvite, pești otrăviți și alte prostii de genul acesta, este o consecvență a domniei sale pentru ceea ce înseamnă guvernarea prin frică și teroare. Această disperare de a găsi mereu un dușman. A îngrozit mereu oamenii cu un pericol care-i amenință, care-i urmărește. Este cea mai clară dovadă a incompetenței și a lipsei de soluții, de fapt, pe care PSD o are în ceea ce privește România.

  • Zilele trecute că am fost în Bacău, Focșani și Buzău, oamenii simt că așa nu se mai poate. Oamenii simt că suntem într-o secvență în care vorbim doar despre furt și hoție, pentru că ei știu foarte bine că binele vine fix din zona europeană. Fiecare familie din Moldova, mai ales, are un membru, un cunoscut sau un apropiat care lucrează în Europa, care lucrează în Uniunea Europeană. Fiecare familie are sprijin direct din ceea ce înseamnă oportunitatea faptului că România e membră a Uniunii Europene și acum vine domnul Dragnea și ne explică cât de periculoasă și otrăvitoare este Uniunea Europeană. Normal că nu-l crede nimeni asta. Toată lumea înțelege că este un om disperat care încearcă să împingă toată România în problemele domniei sale cu justiția și în disperarea sa. Din această perspectivă, din nou, e important să mergem să votăm și să luăm oameni cu noi la vot și să dăm mesajul că acest lucru trebuie să înceteze.
Despre pronunțarea sentinței în procesul lui Liviu Dragnea
  • Apreciez decizia instanței de a amâna pronunțarea până pe 27 mai, după alegeri, tocmai dintr-o dorință matură și înțeleaptă a judecătorilor de a nu influența rezultatul alegerilor. Și nici pe departe în sens invers, pentru că sunt convins că domnul Dragnea va primi o decizie corespunzătoare faptelor domniei sale.
Credeți că va fi condamnat?
  • Nu știu, o să las instanța să decidă. Chiar nu încerc să mă antepronunț. Din această perspectivă, dacă s-ar fi dat într-adevăr o condamnare sau achitare cu câteva zile înainte de alegeri, evident că ar fi influențat percepția la o grămadă de oameni. Iar instanța, îndrăznesc să mă pun în locul instanței, și probabil au gândit foarte pragmatic și corect civic, spunând: această campanie electorală a pornit cu niște premise, toată lumea știa că domnul Dragnea are proces în desfășurare, toată lumea știa că va urma decizia instanței, hai să nu dăm decizii acum, astfel încât, oamenii să voteze în același context în care a început campania.
  • Decizia nu influențează în niciun fel campania pentru că vine după exprimarea votului și din ceea ce era la începutul perioadei, respectiv perioade electorale, este și momentul votului. Adică oamenii știu datele, oamenii știu cine este Dragnea, știu ce a făcut României, știu că România este acuma la marginea Europei. Lucrurile sunt foarte clare, dar instanța a decis să nu exprime acum hotărârea, ceea ce mi se pare foarte normal, data de 27 este foarte înțeleaptă și corectă.

Există discuții în alianță referitoare la desemnarea unui candidat pentru prezidențiale?
  • Evident că alianța se numește, cum bine vedeți, alianța 2020 USR PLUS. Obiectivul nostru este acela de a guverna România și de a propune o alternativă credibilă de guvernare în 2020, o alternativă care să și reașeze România pe direcția europeană în care noi credem foarte mult. Vom fi prezenți în toate ciclurile electorale, și la prezidențiale, și la locale, și la naționale. Nu e niciun dubiu asupra acestui lucru și sunt convins că rezultatul pe care îl vom obține acuma va fi unul foarte bun. Este un parteneriat care s-a dovedit de succes. Vom merge mai departe într-o colaborare foarte strânsă.
Vizați alianța cu PNL la locale la anul sau la prezidențiale pentru susținerea unui candidat comun?
  • În sondajele pe care noi le-am realizat la întrebarea cu răspuns deschis, fără răspuns sugerat, cu ce asociați USR PLUS cel mai mult, pe primul loc, la aproape 30%, este cuvântul speranță. În momentul de față, alianța USR PLUS reprezintă speranța pentru România și din această perspectivă vom merge la alegeri în această structură, pentru că alianța este alcătuită din oameni noi, care nu au mai făcut politică. Alianța este alcătuită din oameni care ne-am implicat în politică, nu pentru că am vrut să ajungem politicieni, ci pentru că am înțeles că dacă nu ne implicăm nu avem nicio scăpare.
  • Nu exista vreo șansă pentru România alta decât aceea ca oamenii din componenta activă a societății să se implice politic. Cei cărora le pasă de România trebuie să se implice și îi invit în USR, îi invit în PLUS, îi invit în această nouă forță politică, care pentru prima dată de la Revoluție nu este o aripă tânără a unui vechi partid, care s-a schimbat puțin și-a spoit firma și încearcă să prostească din nou cetățenii. Este la propriu, o alternativă pe care societatea românească a generat-o. Și de asta suntem foarte încrezători în potențialul și capacitatea USR PLUS.
Despre condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept
  • Am prevăzut acest mecanism, să-i spunem MCV european, în care toate statele din Europa să trebuiască să bifeze îndeplinirea unor criterii de independență a justiției, respectarea democrației, respectarea statului de drept. Toate aceste elemente. Pentru că dacă vom avea un astfel de mecanism, și colegii mei, viitori europarlamentari, vor promova acest acest mecanism, Uniunea Europeană va putea să aibă instrumente de reacție din timp, astfel încât, să nu se ajungă la măsuri radicale de genul tăierii fondurilor, pentru că astfel de măsuri afectează nu doar clasa politică iresponsabilă, cum este în momentul de față în România, ci afectează și cetățenii în mod nemijlocit.
  • Abordarea pe care o vedem, este aceea de a crea mecanisme de intervenție și de avertizare timpurie, să spun așa, la nivel european, astfel încât, eventuala tăiere de fonduri să fie ultima măsură, în situația unui derapaj major. În felul acesta există și o posibilitate a cetățenilor și a societății dintr-un stat vizat să înceapă să reacționeze, inclusiv prin alegeri anticipate, înainte ca țara respectivă să sufere o sancțiune drastică asupra fondurilor.
Ați avut discuții referitoare la ralierea la un grup în viitorul Parlament European?
  • Evident, pentru că alegerile sunt foarte aproape și în momentul de față discuțiile pe care le avem din perspectiva USR și a Alianței USR PLUS sunt acelea de a participa la noua construcție care va fi creată la nivel european, un grup pro-european de renaștere, Reborn Europe, un nume intermediar deocamdată, provizoriu. Un grup din care vor face parte foarte probabil En Marche, Ciudadanos din Spania, cea mai mare parte a membrilor ALDE, al vechiului grup european ALDE. USR și alianța USR PLUS își doresc să participe la această nouă construcție pro-europeană. De fapt, la nivel european e o provocare între scenariul mai multă Europă, pe care noi îl susținem, și scenariul unei Europe pe bucățele, scenariu naționalist, cum vedem în multe state din jurul nostru, care pentru România este de neacceptat.
Cu ce mesaj vreți să vă adresați cititorilor noștri?
  • Mesajul e unul foarte simplu și l-am transmis în toată țara, în toate întâlnirile pe care le-am avut în diverse orașe ale țării, de la Iași la Timișoara și de la Arad la Constanța: pe 26 mai, avem ocazia să facem ceva ce contează cu adevărat pentru România. De aceea vă cer să luați trei prieteni, rude, vecini, părinți, cunoscuți și mergeți cu ei la vot. Dacă fiecare dintre noi merge cu încă cel puțin trei oameni la vot, România se însănătoșește. Pe 26 mai există o alternativă care nu este răul mai mic, e o bucată de bine care chiar contează și generează schimbarea României. Aceasta este alianța USR PLUS. Pe 26 mai împreună reparăm România.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Nicușor Dan :"Am fost plătit cu 300 - 400 de euro de Fundația Soros ca să merg la o conferință". Numai cu 300-400 de euro, Nicușor? Dar cei peste 120.000 de euro luați doar în ultimul timp de la FDSC.ro, pușculița lui Soros și a Norvegienilor?

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

GROAZNIC. Der Spiegel anunță "Român MORT DE CORONAVIRUS la cules sparanghel în Baden-Württemberg" . Werner și Lodovic cei care au făcut acordul cu Merkel pentru trimiterea de români în una din cele mai infectate zone din lume trebuie să plătească

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

Gest de omenie. Muncitorii din Sri Lanka alungați din Botoșani au fost angajați în Cluj. Ce lucrează acum aceștia

Comisia Europeană suplimentează la nivelul de 40 de miliarde de euro bugetul pentru tranziția ecologică

Peste 30.000 de oameni au trecut prin vamă fără control epidemiologic

Avarie de proporții la Galați: zeci de mii de gălățeni au rămas fără curent electric și fără apă

Sex cu eleve de 14 ani și obligarea lor la prostituție. Ce au pățit "amanții" de 60 de ani care au racolat minore pentru sex

MApN: Ceremonii dedicate Zilei Eroilor

Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie. Ce a declarat Raed Arafat despre deschiderea mall-urilor

GCS: Încă două persoane infectate cu noul coronavirus au murit; totalul deceselor - 1.229

DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL: Rețeaua Progresistă a început să urle isteric în presa lor şi pe internet şi să-i acuze de "homofobie" pe cei care afirmă că "căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie"

O carte pe zi. "Orașul pierdut" de Clive Cussler și Paul Kemprecos

Bunica unei fetiţe care a decedat la "Marie Curie": "Fetița nu a mâncat niciodată brânză de la Brădet"

Peste 100.000 de persoane au murit în SUA din cauza noului coronavirus. Mai mulți americani au murit de Covid-19 decât în patru războaie

În perioada martie-mai, Spania a avut cu 43.000 de decese mai mult decât într-un an obișnuit

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Institutului Ifo anticipează o scădere economică de 6,6% în acest an în Germania

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Situația muncitorilor sezonieri, dezbătută în PE. Dacian Cioloș: Rezoluția Parlamentului va trebui să conțină drepturi sociale egale

Atenție la zimbri! Privește primele imagini cu cele 8 animale masive eliberate în Munții Fagăraș după 200 de ani de la dispariția lor din zonă

Coronavirus: Peste 100.000 de morți în SUA

ȘTIINȚĂ. Autofagia celulelor descifrată. Modul în care celulele decid modul în care doresc să își recicleze conținutul

CORONAVIRUS. România înregistrează un noul val în creștere a numărului de infecții. Care sunt Vârfurile epidemiei pe fiecare județ?

Liviu Dragnea afirmă că un om celebru în lume a încercat să îl ASASINEZE: „Au venit patru străini în România”. Alo SRI? Voi unde erați Penibililor?

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Nou studiu despre coronavirus: distanțarea socială este vitală. Până la 80% din infecțiile cu COVID-19 sunt asimptomatice

Vânzările cărților pentru copii au înregistrat o creștere spectaculoasă după închiderea școlilor. Doi autori români în topul celor mai vândute cărți

Donald Trump amenință că va închide platformele de social media, după ce Twitter a semnalat că mesajele sale ar putea dezinforma

Un model ce s-a născut bărbat, dar se identifică ca fiind femeie așteptă un copil cu soțul ei ce s-a născut femeie, dar se idetifică ca fiind bărbat

Măștile de protecție. Aliat sau inamic? Dermatologa Oana Spânu ne ajută să înțelegem

150.000 dintre angajații care nu au lucrat de acasă în starea de urgență, curse asigurate de firme

Educația sexuală, doar cu acord parental în România. În Suedia a fost introdusă în școli din anii '50

Ion Cristoiu: Temeiul confruntării în PNL dintre Gruparea Rareș Bogdan și Gruparea Ludovic Orban

ANM: Alertă meteo de vreme severă imediată în 8 județe

Planul gigantic de redresare economică. Busoi, raportor pentru sănătate al PE: "Este una dintre cele mai bune investiții ale UE"

CITATUL ZILEI

Suferi de sindromul canalului carpian sau sciatica? Electromiografia poate ajuta la diagnosticare. Patricia Toboc, medic specialist neurolog, discuta online cu cititorii despre electromiografie, miercuri, ora 11:00

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

Apple s-a înțeles cu Martin Scorsese pentru un film de gală ce îi va avea ca actori pe Leonardo DiCaprio și Robert De Niro

Înălțarea Domnului, semnificație, tradiții și obiceiuri. Sărbătoarea este numită în popor și Ispas

SUA cere convocarea Consiliului de Securitate al ONU din cauza acțiunilor întreprinse de China în Hong Kong

Tehnocratii mor de grija patronilor in loc sa moara de grija muncitorilor care lucreaza pe nimic. Ministerul Muncii si al protectiei Sociale: Majorarea salariului minim la 1.250 lei presupune pentru angajator un efort suplimentar de 1.015 lei/salariat

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

Nesimțirea Criminală a Bilderbergul Macron de a deschide școlile. Franța, 70 de școli s-au închis pentru cazuri de covid-19 la doar o săptămână după ce copiii s-au întors la clasă

Ludovic Orban și Angela Merkel au dezbătut telefonic subiectul lucrătorilor sezonieri români. Cum a decurs discuția

Misiune amânată pentru capsula Crew-Dragon

FT: Merck testează un medicament anti-Covid-19 care să cauzeze o mutație pentru distrugerea virusului

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Tânără de 19 ani, violată în casa de pariuri. Fostul iubit şi-a filmat grozăvia

Peste 90% dintre români au gătit în timpul epidemiei. Procentul celor care au comandat mâncare

Curs valutar BNR 28 mai 2020

Dacă cauți un job în perioada asta, ai mare grijă. Evită anunțuri precum: "Noi ne ocupăm de tot, important este să vii"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Tenis/Coronavirus: Andy Murray vrea să revină în competiție luna viitoare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 636, afisate in 11 pagini.



ieri 05:23 CITATUL ZILEI