16:56
Comentarii Adauga Comentariu

Bușoi (PNL): Prioritatea de finanțare în cercetarea în sănătate în UE după 2021 - eradicarea cancerului la copii

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, a afirmat vineri, la Craiova, că în baza unui amendament pe care l-a propus și a fost adoptat de Parlamentul European (PE), principala prioritate de finanțare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii, în condițiile în care anual mor 15.000 de copii de diverse tipuri de cancer.

Potrivit lui Bușoi, programul UE pentru cercetare în sănătate pentru perioada 2021-2027 va fi de 9 miliarde de euro.

"La nivel european (n.red. ca membru în PE), am fost responsabil pentru Programul de sănătate al UE 2021-2027 și pentru capitolul sănătate din programul de cercetare al UE de după 2021. Vorbim de 473 milioane euro cât a fost crescut bugetul în urma amendamentelor pe care le-am depus de la 413 cât era propunerea Comisiei Europene pe programul de Sănătate al UE și vorbim de peste 9 miliarde euro bani care vor fi destinați cercetării în sănătate în următorii șapte ani în UE. A fost adoptat un amendament pe care l-am propus: principala prioritate de finanțare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii până în 2040", a spus Bușoi, într-o conferință de presă.

Acesta a afirmat că potrivit comunitatea științifică de la nivel european acest lucru este posibil. "Sunt, din păcate, 15.000 de copii bolnavi de diverse tipuri de cancer care mor în fiecare an în UE și sunt zeci de mii de cazuri noi care se descoperă în fiecare an și trebuie făcut un efort susținut. O bună parte din cei 9 miliarde euro vor merge către acțiuni care vor cerceta tratamente noi, îmbunătățirea tratamentelor existente, îmbunătățirea metodelor de diagnostic și alte acțiuni care pot să reducă sau să ducă către zero impactul cancerului la copii în UE", a mai spus europarlamentarul PNL. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului

Serviciile de informații americane spun că Rusia încearcă să-l ajute pe Bernie Sanders în campanie

Primul mort european. Italianul Trevisan mort de Coronavirus

Siria: Parisul și Berlinul cer un summit cu Moscova și Ankara

Handbal feminin: Selecționerul Bogdan Burcea a anunțat lotul lărgit al naționalei pentru turneul preolimpic

Atletism: Yulimar Rojas a stabilit un nou record mondial la triplusalt; Andreea Panțuroiu, locul 5

Actorii din "Friends" se reunesc pentru un episod special pe HBO Max

O persoană a murit în Italia din cauza noului coronavirus. Numărul îmbolnăvirilor a crescut la 19

Niger: 120 de ''teroriști neutralizați'' în cursul unei operațiuni (oficial)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus: Primul deces în Italia (oficial)

PNL a validat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca pentru un nou mandat

Coronavirus: Numărul cazurilor de contaminare în China este în scădere; 397 de noi cazuri (guvern)

Coronavirus. Molima a lovit puternic Italia. 14 infestați într-o singură zi. Alți 250 la care li se face teste. Școli și magazine închise.

Cum arată femeia care i-a răpit inima celebrului burlac de Dorobanţi, Codin Maticiuc, de mai bine de un an

Prințul Harry și Meghan Markle renunță la cuvântul "Royal" din brandul lor

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 februarie

Să le spui unor credincioși că Biserica pe care o ridică este "Fără Dumnezeu" este un ACT de URĂ și DE INTOLERANȚĂ la adresa acelor credincioși.

Saga Djuvara: Trandafir Djuvara, bunicul străbunicului. "Na și mie, na și ție,/ Numai Domnul să ne ție/ Veșnic în diplomație"

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Sânziana Buruiană a ales nașa viitorului ei copil! Cine îi va boteza fetița

INSULA IUBIRII: Tânăra care a făcut sex în direct: "Nu regret, aş repeta experienţa"

Baschet feminin: Victorie clară pentru CS Agronomia în Liga Națională

Unde se poate schia în weekendul acesta. Starea pârtiilor din principalele stațiuni

Un copil aflat pe bicicletă a fost lovit de o mașină. Victima e în stare gravă

Scandal Rocsana Marcu - Bianca Drăguşanu. "Caracter infect, dependentă de substanţe interzise şi bărbaţi căsătoriţi..."

Rețeaua SOROS continuă atacurile furibunde. Parlamentarul Remus Cernea, inițiatorul căsătoriilor homosexualilor, militant împotriva Catedralei Mântuirii Neamuluim și adeptul Introducerii Educației Sexuale în Școli - îl atacă furibund pe Marian Munteanu

Faze tari: "Orașul fantomă" cu un singur locuitor. Unde au dispărut ceilalți oameni; Cum a ajuns o fostă DJ-iță premierul Noii Zeelande; Într-o importantă provincie din Canada este interzisă purtarea simbolurilor religioase în sectorul public.

INCREDIBIL. ION ILIESCU PE VREMEA CAND ERA PRESEDINTE: "Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?" KGB - Revolutie - Moscova - Silinescu - Iliescu - Nastase - Ponta - Brucan - Soros - ProTV - Sarbu - Mandruta

Născut să iubească, ucis de ură fără motiv. Tragica poveste a românului asasinat în Germania

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

Organizația Mondială a Sănătății: "Fereastra de oportunitate" pentru controlarea epidemiei de coronavirus devine tot mai îngustă

Bugetul UE: "Politica Agricolă Comună nu poate plăti prețul pentru Brexit", susține Emmanuel Macron

Presa internațională despre Malmkrog, filmul lui Cristi Puiu: O capodoperă plină de intensitate

Explicațiile lui Iohannis despre eșecul privind bugetul UE: Diferențe de abordare între statele membre

Mayweather, pe cale să facă istorie în box: Vrea să lupte cu McGregor și cu Khabib în aceeași zi

VIDEO Întâlniri pe dezbrăcate, ON AIR, la radio. Dacă invitații de plac, trec direct la fapte. Totul este filmat!

Toader, întrebat dacă a discutat cu Dragnea sau Tăriceanu pe OUG privind codurile sau completurile: N-am primit invitația

EVZ: Marian Munteanu a fost TURNĂTOR la securitate. Evenimentul Zilei afirmă că săptămână viitoare CNSAS va publica concluzia care arată că Marian Munteanu a fost TURNĂTOR LA SECURITATE

Cum e să mori ca UN EROU sau să fugi ca UN LAȘ. Azi e ziua când fostul rege Mihai în loc să stea, să se opună şi eventual să moară ca un erou, a abdicat şi a fugit în străinătate, ca un popândău fricos, lăsând țara definitiv pe mâna ocupantului sovietic.

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

EXCLUSIV/ Dorian Popa a avut o revelație după ce a purtat pantofi înalți. Tocurile l-au făcut să înțeleagă femeile

HOROSCOP 22 FEBRUARIE 2020: Zodiile care vor avea o zi exact așa cum și-au planificat, fără surprize neplăcute

Bărbat de 60 de ani, arestat după ce a violat o femeie în vârstă de 80 de ani

DEZVĂLUIRI WIKILEAKS, Wikileaks: "Ambasada SUA - 27-iunie-2007 - Monica Macovei, un contact al ambasadei SUA de mult timp". Citiți pe cine turna Macovei la Ambasada SUA.

Profilul votantilor la parlamentare realizat de IRES: vezi cum au votat romanii in functie de varsta, educatie, statutul ocupational sau localitati

Play-off-ul, o misiune prea grea pentru Sepsi? Căpitanul recunoaște: "E mai greu, e nivelul foarte ridicat"

Firea: Am primit peste 15.000 de mesaje. Aproximativ 90% îmi solicită să renunțăm la vinieta Oxigen

Descoperire arheologică de excepție. Unde se află mormântul lui Romulus, fondatorul mitic al Romei

VIDEO. Un pieton recalcitrant le-a dat de furcă polițiștilor constănțeni. A fost nevoie de 7 oameni ai legii pentru a-l calma pe bărbat

Andreea Tonciu, dezvăluiri INCENDIARE despre prima partidă de sex

COMENTARIU Lelia Munteanu: Fifth Dimension sau instrumentalizarea politică a Justiției

Un bărbat care amenința că se aruncă de pe un pod i-a impresionat pe salvatori cu povestea lui

Ramona Ioana Bruynseels (PPU): În România există ''un val al schimbării'', dar nu e nevoie de dezbinare și extremism

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Coronavirus - Lumea întreagă trebuie să acționeze rapid pentru a opri coronavirusul (Ghebreyesus)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 aprilie

Brexit fără acord: Irlanda nu va accepta controale asupra mărfurilor irlandeze în porturile europene (ministru)

Primele măsuri după atacurile armate din Germania. Horst Seehofer: Extremismul de dreapta constituie cel mai mare risc


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 171, afisate in 3 pagini.



ieri 06:38 CITATUL ZILEI