12:41
Comentarii Adauga Comentariu

CALENDAR ORTODOX 2019. Sărbătoare mare sâmbătă, cui trebuie să îi faci urări. De ce NU E BINE să faci curăţenie

CALENDAR ORTODOX 2019. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.

Ortodoxe
Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia

Greco-catolice
Sf. m. Tatiana. Harţi

Romano-catolice
Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.

Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa este pomenită în calendarul creştin ortodox la 12 ianuarie.

A trăit la Roma în timpul împăratului Alexandru Sever (223-235). Sfânta Tatiana făcea parte dintr-o familie nobiliară, care avea credinţa în Hristos, dar o ascundea din cauza persecuţiilor împotriva creştinilor. La fel şi tatăl său, care ocupa funcţii înalte în administraţia romană, îşi păstra în taină credinţa creştină.

Sfânta Tatiana a ales să trăiască în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Pentru virtuţile ei a fost aleasă în slujba de diaconiţă a Biserici din Roma.

Deşi împăratul Alexandru nu era un prigonitor - mama sa, Iulia Mamia, era creştină - în timpul lui au avut loc multe persecuţii anticreştine, ordonate de guvernatorii din administraţia sa. Într-una din acestea a fost prinsă şi Sfânta Tatiana şi, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, după care i s-a tăiat capul. Aceiaşi soartă a avut şi tatăl său.

Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se află în Catedrala mitropolitană din Craiova. Moaştele sfintei au ajuns de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica "Sfinţii Apostoli" din Constantinopol. După ce Constantinopolul a căzut sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.

După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dimitrie" din Craiova.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Faze tari: A furat un lemur de la o grădină zoologică pentru a-l face animalul său de companie; Găini crescute pe balcon în centrul orașului Timișoara. "Este ca o grădină zoo aici"

Marea Britanie: Cum îl vor primi piețele financiare pe noul prim-ministru britanic

Caru' cu vedete: Simona Halep, atacată de hackeri pe Instagram: "Hei, mă poate ajuta cineva?"; Angelina Jolie apariție spectaculoasă la Comic-Con. Ce a anunțat actrița

Cel puțin șapte persoane au murit în Siria în urma unui atac al forțelor guvernamentale

Leonardo DiCaprio a cerut echipei din ultimul său film "să nu facă contact vizual cu el" în perioada filmărilor

Contul de Instagram al Simonei Halep a fost spart de hackeri

Nicolae Robu intervine în scandalul dintre caricaturistul Popa Popa`s și oltenii jigniți

Boris Johnson nu intenționează să organizeze alegeri anticipate în Marea Britanie

Noi informații despre starea de sănătate a lui Eugen Neagoe, antrenorul de la Dinamo, internat după un stop cardiac suferit pe stadion

Portarul Luca Mazzoni, suspendat patru ani pentru consum de substanțe interzise

Teodorovici: Sper că a fost momentul final de supărări și dispute privind candidatul la prezidențiale

Box: Rusul Maxim Dadașev a decedat în urma rănilor suferite într-un meci susținut săptămâna trecută

Avertizare MAE pentru românii care ajung în Italia: Mai multe orașe vor fi afectate de caniculă în zilele următoare

​WTA Palermo: Irina Begu s-a calificat în optimile competiției

Liviu Pleșoianu anunță că va candida ca independent la prezidențiale

Locuitorii din Breaza, avertizați prin Ro-Alert despre prezența unui urs pe stradă

Pleșoianu: Voi candida independent la prezidențiale. Invit partidele să mergem împreună pe acest drum

Iranul anunță că va securiza Strâmtoarea Hormuz

Avertisment FBI: Rusia intenționează să influențeze rezultatul scrutinului prezidențial din SUA, în 2020

Contre între Stănescu și Dăncilă din cauza relației cu Dragnea. "Nu eu luam deciziile în partid, eu eram izolată la Guvern. Se plăteau bani de la partid ca să mă atace la tv"

Statele Unite au, în sfârșit, un nou secretar al Apărării

Tenis: Irina Begu, calificată în optimile turneului de la Palermo (WTA)

Tăriceanu, reacție dură după atacul președintelui pe referendum: Rămâne cum am stabilit - Klaus Iohannis, demisia imediată!

Tăriceanu: Iohannis vrea să transforme referendumul în cea mai teribilă armă politică împotriva celor care au alte opinii

BREAKING Mai multe țări UE susțin inițiativa trimiterii unei misiuni navale europene în Golful Persic

Știrile ProTV: Titularizare 2019. Notele anunță o generație slabă. Explicația unei tinere cu 5 pe linie

Boxerul rus Maxim Dadashev a decedat la vârsta de 28 de ani, din cauza rănilor suferite într-un meci

Polițiștii din Sibiu fac haz de un șofer băut: Mergea pe mai multe cărări decât străzile din intersecție

Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Palermo

Fifor, despre afirmațiile lui Iohannis potrivit cărora PSD încurajează corupții: Niște aiureli

SUA: Senatul confirmă numirea lui Mark Esper în funcția de ministru al apărării

Dan Petrescu, despre meciul cu Maccabi Tel Aviv: "Cel mai important în opinia mea este să nu primim gol"

Digi24: Salvamar bătut de un turist pe care-l salvase. Incidentul, povestit de victimă: "M-am trezit grămadă în apă, plin de sânge tot"

Cine este noul șef al Pentagonului. A fost confirmat oficial în funcție

Nicola Sturgeon: Votul pentru independența Scoției va fi "mai important ca oricând" în timpul lui Boris Johnson

Bulgaria: Președintele Rumen Radev blochează achiziționarea unor avioane F-16 noi

Rușii încearcă în continuare să influențeze alegerile americane (șeful FBI)

Tensiuni în Golf: Marina americană s-ar putea să fi doborât o a doua dronă iraniană (general)

Ancheta la Vrancea, unde un bărbat a fost filmat făcând gesturi sexuale în fața unei fete de 5 ani

Președintele Consiliului Județean Ilfov: PSD-ul a pus bomboana pe colivă!

SUA: Patru chinezi inculpați pentru ajutor oferit programului militar nord-coreean

Floyd Mayweather Jr., noul consilier al echipei de box a Chinei, pentru JO 2020

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Tatăl lui Denis Alibec a jucat fotbal: "I se spunea «Geofrey. Era valoare mare»

O situație absurdă: Cum a fost lăsat sistemul IT din sănătate fără servicii de mentenanță la bazele de date Oracle

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

​VIDEO Cum a fost descoperita aspirina

Boris Johnson preia conducerea guvernului britanic: Angela Merkel vrea să continue o ''prietenie strânsă'' cu Londra

93% dintre maghiari sunt de acord cu vaccinarea copiilor, iar 91% susțin introducerea obligatorie a vaccinului anti-varicelă, din această toamnă

Lecție de viață. Profesorul nevăzător care a luat 10 la titularizare: "Sper să-i inspir și pe alții"

Nicola Sturgeon: Votul pentru independența Scoției va fi ''mai important ca oricând'' în timpul lui Boris Johnson

Ciclism - Turul Franței: Ewan a câștigat etapa a 16-a, Alaphilippe rămâne cu tricoul galben

Tragedie în lumea sportului: Maxim Dadashev a murit după ce a fost făcut knockout. Avea doar de 28 de ani | VIDEO

Guvernul le spune miilor de cercetători din Institutele Naționale că-și vor primi salariul de bază dacă sunt bani

Situația manualelor pentru noul an școlar: Cei care acum intră în clasa a VII-a ar putea începe iar anul fără cărți pe bănci

Decizia de numire a lui Vasile Ciurchea la conducerea CNAS a fost publicată în Monitorul Oficial

COMENTARIU | Lelia Munteanu: Hai, că n-avem multă minte: Vasilica – președinte!

WTA Jurmala: Ana Bogdan și Izabella Shinikova, eliminate în primul tur la dublu

Rectorul Universității din București cere DEMITEREA prodecanului Facultății de Teologie care a făcut afirmații controversate despre sex, viol și musulmani

​VIDEO Turul Franței: Caleb Ewan (Lotto-Soudal) a câștigat etapa a 16-a / Julian Alaphilippe, lider la general


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 324, afisate in 6 pagini.



ieri 04:51 CITATUL ZILEI