20:32
Comentarii Adauga Comentariu

Teodorovici: Cum spune legea salarizării așa se vor acorda și creșterile salariale în 2019

Anul viitor urmează a se acorda creșteri salariale așa cum prevede Legea salarizării, iar punctul de pensie urmează să fie majorat cu 15% de la 1 septembrie, a afirmat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la Guvern.

"Această ordonanță de urgență prevede o serie de măsuri care se referă în special, în primul rând la asigurarea de la 1 ianuarie 2019 a obligațiilor, de fapt, o dovadă în plus vizavi de respectarea Legii salarizării, Legii 153, care prevede că și în anul 2019 și în anii care urmează până în 2022 se vor acorda creșteri în sectorul bugetar de o pătrime din diferența dintre salariile din 2022 și decembrie 2018. Deci exact așa cum spune legea salarizării așa se vor acorda și creșterile salariale în 2019", a spus Eugen Teodorovici.

El a precizat că ordonanța prevede o creștere de 15% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2019, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.

"De asemenea, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari urmează să fie menținut la 640 de lei de la 1 ianuarie, iar de la 1 septembrie 2019 să se majoreze cu 10% astfel încât noul cuantum al indemnizației sociale pentru pensionari să fie de 704 lei", a declarat Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a afirmat că în 2019 va continua acordarea de vouchere de vacanță deoarece fost o inițiativă foarte bună. Voucherele se vor acorda pentru întreg sectorul bugetar la un nivel 1.450 de lei.

El a mai spus că în sectorul de educație salariul va crește de la 1 septembrie 2020 cu ce era obligatoriu prin legea salarizării în 2022 și astfel devansează măsura din 2022 în 2020. Conform ministrului Finanțelor, există un protocol semnat cu sindicatele din domeniu pentru a crește cu 15% bugetul alocat educației față de cel din anului anterior. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Confruntări violente la Jakarta după apariția informațiilor privind realegerea președintelui Joko Widodo

Iran: Washingtonul pune accentul pe "descurajare", "nu pe război"

Caru' cu vedete: Johnny Depp, noi dovezi în procesul intentat fostei soții: În timp ce amesteca amfetaminele cu alcool, m-a lovit în mod repetat; Elle Fanning a leșinat în timpul ceremoniei la Cannes; Katy Perry a concertat purtând 76 de peruci

Vâlcea: Terapie prin artă la Spitalul Județean de Urgență cu actori de la Teatrul 'Anton Pann'

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Emilia Ghinescu, decizie dură de la magistraţi privind stabilirea unui program de vizitare a nepotului său

Sute de americani au protestat împotriva legii care interzice avortul

Utile: Dieta Ketogenică: cum funcționează și cât este de eficientă în realitate; Deshidratarea organismului are efecte grave în zilele călduroase; De ce sforăim și la ce riscuri ne expunem

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

Iohannis: "România merită mai mult", dar au uitat să scrie "decât PSD"

Fotbalist român, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Italia, după o bătaie într-un club de noapte

Phenianul avertizează Statele Unite în legătură cu nava nord-coreeană sechestrată de Washington

După Iker Casillas, soția lui a fost diagnosticată cu cancer și a fost operată. Cum se simte Sara Carbonero după intervenția chirugicală: "Viața ne-a surprins din nou"

ȘTIRILE OREI 20.00 | 21 mai 2019

Radu Banciu, victima unei farse geniale. Cum s-a făcut moderatorul de râs, în direct

Pușcaș își face bagajele! Presa din Italia a anunțat transferul atacantului român

Brexit: Theresa May va cere parlamentarilor un vot asupra unui nou referendum și sprijin transpartinic pentru acord

Cum poți scăpa de anxietate cu metoda "54321", recomandată de psihologi

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Echipa de baschet feminin Sepsi a câștigat al patrulea titlu consecutiv în Liga Națională

​LISTA Start-Up Nation: 10 firme au primit marți acordurile de finanțare. Ce afaceri fac și câte joburi promit

Tenis: Irina Bara a pierdut în primul tur al calificărilor la Roland Garros

Sepsi Sfântu Gheorghe, campioană la baschet feminin pentru a patra oară consecutiv

Știrile ProTV: Autostrada Comarnic-Brașov, construită de chinezi și turci. ONG-uri: "Este o glumă proastă"

Baschet feminin: Sepsi SIC Sf Gheorghe a cucerit dramatic al patrulea său titlu de campioană

FOTO | Viitorul transfer al FCSB, eliminat după șapte minute! Poate rata ultimele două meciuri din Liga 1

LIVE TEXT | Hermannstadt - FC Botoșani se joacă ACUM! Mihai Roman a dat lovitura de grație pe final, după eliminarea lui Oaidă

Tăriceanu, îl contrazice pe Iohannis: Rezultatul la europarlamentare nu are cum să influențeze actuală majoritate

President Criticizes Treatment of Anti-Government Protesters in Arges County

Hermannstadt - FC Botoșani 0-2. Roman și Golofca au marcat pe final, după ce echipa a rămas în zece oameni. Cum arată clasamentul în playout

CITATUL ZILEI

RECORDURI: Prima clădire din lume dotată cu ascensor pentru persoane

După ce a ieșit din comă, o chinezoaică de 94 de ani poate vorbi doar în engleză

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

(P) Cea mai tare experiență din UEFA Champions League: Heineken® a transformat în Home Bar-uri sufrageriile lui Marica și Cabral

UE a lansat prima FLOTĂ de aeronave de combatere a incendiilor forestiere

Descompunerea unei națiuni: Peste trei milioane de persoane au părăsit Venezuela în ultimii patru ani

Roland Garros: Ana Bogdan și Irina Bara vor juca în calificări

43% dintre americani spun că socialismul ar fi un lucru bun pentru țară

WTA Nurnberg: Laura Ioana Andrei, în optimi - Cea mai bună performanță din carieră, la 30 de ani

Radu Mazăre: După ce am făcut pușcarie în Madagascar, unde 1.400 de oameni stăteam în genunchi și cu mâinile la ceafă, mă voi descurca onorabil și demn în pușcăriile din România

Fondul Cultural Național a lansat un apel de proiecte editoriale, cu buget de 1 milion de lei. În ce condiții se pot obține banii

LIVE TEXT | Hermannstadt - FC Botoșani, de la ora 18:00. Emoții în "zona roșie". Concordia Chiajna poate retrograda matematic după această partidă. Echipele probabile

Nu vrea să audă de FCSB! Un antrenor de top refuză din start să lucreze cu Gigi Becali: "Nu mă interesează, nu vreau să discut"

​Video cu ministrul Niculae Bădălău care face campanie anti-referendum, prezentat de PNL: "Pune presiune pe primarii PSD să blocheze participarea la vot"

Cazul Assange: Justiția suedeză decide la 3 iunie în legătură cu emiterea unui mandat de arestare

Real Madrid îl transferă pe fundașul care îi dorește moartea lui Messi: "Mă emoționează că șobolanul s-a accidentat"

Sorina Pintea: Nu putem dezvolta doar medicina de familie și să lăsăm spitalele în paragină

Cine ar putea urma după Huawei în războiul comercial SUA-China: Dronele DJI

Numărul cazurilor de febră denga a crescut vertiginos în Reunion (OMS)

Procesul privind revocarea lui Augustin Lazăr: Instanța se pronunță în 28 mai

Posibila destinație a lui Mihai Teja, după plecarea de la FCSB: "Poate merge acolo"

Hidroavion, prăbușit în Alaska: Două persoane au murit

Liga 1, play-out: Hermannstadt vs FC Botoșani 0-2 / Roman și Golofca au înscris după minutul 85

Sepsi a câștigat al patrulea titlu consecutiv la baschet feminin

Cineaștii europeni lansează la Cannes un apel prin care îndeamnă cetățenii să voteze la alegerile europene

Fotbal: Keșeru a marcat pentru Ludogoreț Razgrad, în campionatul Bulgariei

Iohannis: Nu vine nimeni din Europa să-mi spună de ce se inaugurează a 10-a oară drumul spre Pitești

Incredibil! În urmă cu câteva luni se afla pe lista lui Cosmin Contra, acum a fost condamnat la închisoare. Fotbalistul Vasile Mogoș trăiește momente cumplite


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 132, afisate in 3 pagini.



ieri 05:12 CITATUL ZILEI