Medicul român renumit care s-a spânzurat de 12 ori în scopuri științifice: ce a aflat explorând efectele sufocării asupra propriului său corp

Celebrul medic legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală îi poartă numele, a avut un frate la fel de celebru, Nicolae Minovici (1868-1941), care a îmbrăţişat aceeaşi meserie şi a făcut performanţă în activitatea sa.

Nicolae Minovici, părintele societăţii „Salvarea”, prima de acest fel din ţară şi din spaţiul balcanic, cel care a înfiinţat şi primul Spital de Urgenţă din România – al doilea din Europa după cel de la Moscova -, ilustru medic legist, alături de fratele său Mina Minovici, şi mare iubitor de artă.

Nicolae Minovici provenea dintr-o familie extrem de numeroasă, iar fraţii lui mai mari, Mina şi Ştefan, aveau să-i influenţeze cariera profesională, cei doi remarcându-se la rândul lor în domeniul medicinei legale şi al farmaciei, potrivit newsweek.ro.

Unul dintre cele mai neobişnuite studii ale sale a fost cercetarea morţii prin spânzurare, fiind propriul cobai pentru experienţele sale.

Nicolae Minovici s-a născut la 23 octombrie 1868, la Râmnicu Sărat, fiind cel de-al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici, un negustor de vite, şi al Sofiei Minovici, originară din Brăila. Interesant este faptul că bunicul său, Ştefan Mina, provenea din Tetovo, oraş din Macedonia, şi a ajuns în Ţara Românească, dorindu-şi să-şi schimbe destinul, însă aici i se schimbă şi numele, din Mina în Minovici.

Nicolae a fost, încă din copilărie, o fire încăpăţânată, îndărătnică, dar şi voluntară, şi a demonstrat pasiuni aparte pentru ştiinţe şi artă. A urmat cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în Bucureşti, la Sfântul Sava.

În anul 1891, după absolvirea bacalaureatului, s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a frecventat timp de un an. Apoi, sub influenţa fratelui său mai mare, Mina, se înscrie la Facultatea de Medicină, însă pasiunea pentru artă avea să-i rămână pentru tot restul vieţii, Nicolae devenind un dedicat colecţionar de obiecte de artă, mai ales de artă populară din spaţiul românesc.

Pe perioada studenţiei, el a lucrat ca desenator şi ca preparator al sălii de disecţie, apoi al clinicii şi Institutului de Chirurgie şi Ginecologie, a fost preparator şi apoi asistent la Catedra de Histologie.

În anul 1896, Nicolae Minovici a reușit identificarea autorului unui furt săvârșit într-o tipografie cu ajutorul urmelor lăsate de mâini, momentul marcând debutul, în ţara noastră, identificării unui infractor pe baza urmelor digitale.

În anul 1898, Nicolae Minovici obţine titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România”, fiind pentru prima dată în România când această temă era abordată. Pentru realizarea lucrării, el a studiat nu mai puţin de 15.000 de tatuaje de pe cadavrele de la Institutul de Medicină Legală.

În perioada 1899-1901, Nicolae şi-a desăvârşit studiile la Berlin, iar practica a făcut-o la Institutul de Anatomie Patologică şi la Spitalul „Moabit”. Stagiul la Berlin i-a facilitat şi întâniri şi schimburi de experienţă cu personalităţi de excepţie din lumea medicală.

A revenit, apoi, în România, unde, în anul 1902, este numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov, este ales subdirector al Institutului medico-legal şi ocupă un post de profesor de medicină legală la Şcoala de Ştiinţe de Stat, scrie rador.ro.

În anul 1904, a publicat lucrarea un „Studiu asupra spânzurării”, o lucrare unică în medicina românească. Este un studiu unic în domeniul medicinii româneşti din perioada pionieratului. Practic, medicul şi-a provocat de unul singur sufocarea, în mai multe etape, până la pierdea cunoştinţei.

Au fost nu mai puţin de 12 şedinţe de autostrangulare voluntară, cu durate între 4 şi 26 de secunde, rezultate obţinute prin multe antrenamente. “A încercat să ajungă, prin autostrangulare, «la bariera dintre lumi», la graniţa dintre «lumea de dincolo» şi «cea de dincoace».

După dr. Minovici, spânzurarea produce nu numai obliterarea căilor respiratorii, dar şi obliterarea vaselor gâtului. Aceste fenomene fizice provoacă «apariţia unor lumini fulgerătoare», «o anestezie completă a corpului», «pierderea cunoştinţei», «pierderea memoriei», «stări de excitaţiune», «tulburări psihice».

Mai mult decât atât, Nicolae Minovici susţine că s-au înregistrat vindecări ale unor psihoze anterioare în urma unor încercări ratate de sinucidere prin spânzurare”, scrie antropologul Andrei Oişteanu în lucrarea sa „Narcotice în cultura română: Istorie, religie şi literatură”.

“Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru.

Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufleteşti fel de fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică, şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”, povestea medicul într-un interviu pentru un ziar al vremii.

Într-o altă experienţă, medicul s-a lăsat spânzurat la doi metri înălţime, ocazie cu care a constatat că s-a aflat la limita dintre viaţă şi moartea, potrivit historia.ro.

“Pleoapele mi s-au închis cu forţă, parcă de o putere nevăzută. Am simţit apoi cum mi se închid căile de respiraţie, după care a urmat un muget sinistru ce pătrundea în urechi. N-am mai auzit vocea servitorului care trăgea frânghia”.

Datorită acestui studiu, dar şi informaţiilor pe are le avea deja de la cei care au reuşit să fie salvaţi după tentativele de suicid, Nicolae Minovici a reuşit să dezlege misterul opririi funcţiilor vitale.

„Studiul spânzurării deschide interesului şi îndatoririlor, câmpul cel mai vast, perspectiva cea mai nelimitată.

Suntem departe de a crede că asupra acestui subiect ştiinţa şi-a spus ultimul cuvânt sau a renunţat de a-l spune. Nu încape îndoială că se va găsi o dezlegare şi la aceasta.

Destul că mintea omului produce astăzi lucruri care ieri erau încă pure fantezii. Ştiinţa intră într-o lume de viziuni şi imposibilul de astăzi mâine va fi realitate. Nenumăratele lucrări pe tema spânzurării nu constituie o dovadă că ea a fost pe deplin tratată şi prin urmare trebuie să renunţăm de a mai scrie”, susţinea legistul în cartea sa.

Studiile efectuate de Nicolae Minovici au plecat de la o realitate din acea vreme, şi anume că cele mai multe sinucideri se produceau prin spânzurare, cauzele fiind generate de alcoolism, boli cronice, mizerie, certuri de familie, datorii.

“Spre deosebire de Occident unde sinuciderea este apanajul spaţiului rural, la noi din contra oraşele ne dau numărul cel mai mare de spâzuraţi.

În el găsim acei indivizi care, lipsiţi de mijloace pentru susţinerea vieţii şi-au ales ca fel de sinucidere spânzurarea. Însăşi oraşele le oferă adesea cauzele determinante ale spânzurării”, scria Nicolae Minovici în 1904.

După experienţa ca medic legist, Nicolae Minovici şi-a încercat norocul şi în administraţie. Nicolae a fost şi primar al sectorului III al Capitalei în perioada interbelică, dar şi al comunei Băneasa şi şi-a donat întreaga avere Primăriei Bucureşti, economiile băneşti fiind direcţionate către copii abandonaţi sau orfani.

După ce a ieşit la pensie, medicul a mai trăit trei ani, până pe 26 iunie 1941, fiind răpus de un cancer la laringe, potrivit adevărul.ro.

(Fluierul)