23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cu toți dușmanii progresişti pe care îi are, Trump livrează cea mai mare creștere economică din ultimii patru ani. Rata anuală de creștere a atins 4,1% în T2, dublu față de primul trimestru

PIB-ul SUA în Q2, a crescut cu o rată anualizată, de 4,1%, timp ce așteptările economiștilor erau de 4,2%.

Cea mai mare contribuție la această creștere a fost dată de o revenire a consumului încă din primul trimestru.  Acesta a crescut cu 4% în primul trimestru după ce președintele Donald Trump a semnat reforma fiscală.

De asemenea, investițiile și cheltuielile guvernamentale au mai înregistrat creșteri care au generat aceste perspective econmice.

Exporturile au crescut la nivelul așteptărilor. Departamentul de Comerț a transmis la începutul lunii că exporturile de soia au crescut exponențial, în contextul în care cumpărătorii s-au aprovizionat masiv în pregătire pentru tarifele de 25% aplicate de China.

Trump pregătise deja opinia publică de rezultate economice puternice, schimbând încă un tipar comportamental al președinților americani, care nu comentau până acum pe datele economice înainte de publicarea oficială.

"Dacă are un 4 în față, suntem fericiți", a transmis Trump joi seară într-o conferință de presă la o oțelărie din Illinois. Un 3% ar fi "ok", a adăugat președintele.

Creșterea masivă a surprins piața, în special în contextul în care creșterea economică din T1 a fost de doar 2,2%, iar economiștii nu se așteptau la o accelerare atât de puternică.

De asemenea, raportul arată că Statele Unite ar deveni prima economie a lumii de peste 20.000 de miliarde de dolari, fiind prima țară care a atins acest nivel.

Rezultatul economic puternic este o victorie semnificativă pentru Donald Trump care s-a confrunat cu critici în fiecare zi a mandatului său, economiștii și opoziția fiind vocali cu privire la politicile comerciale și fiscale ale președintelui american.

 

 


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A ÎNCEPUT. Primul caz de Coronavirus anunțat de autorități în România

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 190 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Oficialii din Norvegia confirmă primul caz de coronavirus

Detalii despre primul român diagnosticat cu Covid-19. Are 20 de ani și lucra la restaurantul italianului care a vizitat recent țara noastră

SUA: Mai mulți răniți într-un incident armat în statul Wisconsin

LIVE Italia. 12 morți, 400 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Dezvirginarea bizară a unor fete tinere din Malawi. Sunt nevoite să plătească pentru a-şi putea pierde virginitatea

Dana Săvuică spune totul despre intervențiile estetice la care se supune constant

Mortalitatea Gripei Sezoniere e MAI MICĂ de 0.1%. ActiveNews continuă să MINTĂ și să DEZINFORMEZE că mortalitatea gripei e de 2.4%. La DEZINFORMAREA masivă participă din păcate "medici"

Originea maladiei Parkinson, descoperită de cercetători

POZA ZILEI - Am castigat ne-am luat tara inapoi

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2763 morți 80995 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

PENIBIL. Un ziarist ONG-ist a ajuns Ministrul Fondurilor Europene. Decretul privind numirea lui Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene, publicat în Monitorul Oficial

Blaga: Nu renunțăm la candidatura lui Marian Munteanu. Foarte bine că e criticată!

Top 15 superstiții legate de nuntă - ce ascunde păpușa care se pune obligatoriu în lada cu zestre. Tot ce trebuie să facă mirii pentru o căsnicie fericită

DA, ANTENA 3 E ÎNCĂ AICI ȘI MINTE. A3: "Medicii ne liniștesc: Vaccinul NU duce la apariția sindromului hemolitic uremic". Ultimele Rapoarte Medicale din Germania şi Turcia descriu cazuri de SHU declanșate de Vaccinul Hepatic dar şi de cel Hexavalent.

PROGRESIȘTII ATEI DE LA "TAXI", CEI CU "LEMNUL ȘI SPAȚIILE MICI" care ne-au spus că nu l-au găsit pe Dumnezeu în Biserică., SUNT LA PROTESTELE ORGANIZATE DE ONG-URILE LUI SOROS. VIDEO Taxi este la proteste: "Avem alergie la infamie, la minciună și hoție"

VIDEO Mii de oameni au asistat la parada militară și a portului popular din centrul municipiului, de Ziua Națională a României

HALLOWEEN INSANGERAT INTR-O TARA DISTRUSA. Mărturia unei asistente de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: "Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!"

BIG BROTHER ÎN MEDICINĂ PENTRU TRATAMENTELE IMPUSE CU FORȚA. Îți dau să înghiți o pastilă electronică prin care te urmăresc 24h din 24 dacă ai luat medicamentele pe care vor să ți le dea. SUA: A fost aprobată comercializarea primei pastile electronice

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Creierele Muncitorilor Controlate în Timp ce Muncesc....O firmă ce produce în China scanează undele cerebrale ale angajaților pentru a crește profiturile și eficiența

PROPAGANDA NERUSINATA A Romsilva: Avem 2,32 milioane ha de pădure certificate, una din cele mai mari suprafețe din Europa. ROMSILVA E PRINCIPALUL RESPONSABIL PENTRU TAIEREA PADURILOR DIN ROMANIA

Prima poză facută la iesirea din comă, după ce a scăpat ca prin minune: A fotografiat Biserica de vizavi! Dovada supremă de mulțumire a unui Fotograf Ars de la Colectiv pentru faptul că se află încă în viață! EXCLUSIV

Jurnalistul Liviu Alexa a pierdut licența televiziunii de știri NCN din Cluj

De ce ti-e frica nu scapi: Ghinion imens pentru Simona Halep la US Open! O poate întîlni iar in sferturi pe Maria Şarapova, coşmarul ei din acest an !

">

Roxana Vancea înclină balanţa către lesbianism. Şi-a făcut o iubită la fel de sexoasă ca ea FOTO

UNDE SUNT CEI 55% CARE AU CÂȘTIGAT DEMOCRATIC ALEGERILE? S-a prins și Dragnea după 7 zile că nu există proteste "spontane". Dragnea "Îmi reproșez că nu am înțeles că era un plan mult mai bine pus la punct. Nu este un protest spontan"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

ONG-urile lui SOROS și activiștii progresiști sunt din nou în Stradă - Organizatorul vizibil scrie "Adevărul" e Florin Bădiță autorul LISTELOR NEGRE cu ziare ce trebuie cenzurate și organizatorul acțiunii în chiloți "Fără Pantaloni la Metrou"

Sepsi Sf. Gheorghe a învins Universitatea Craiova cu 1-0 și a urcat pe poziția 10 în clasamentul Ligii 1

UPDATE Germania: O mașină a intrat în mulțime la o paradă de carnaval; cel puțin 15 răniți

PNL continuă moda selfie-urilor. Turcan alături de doi premieri, unul desemnat, altul interimar | FOTO

Teleorman: Filmările la 'Moromeții 2', cu Horațiu Mălăele în rol principal, încep la Talpa

Tomac: Să renunțăm la anticipate, a fost confirmat primul caz de coronavirus în România

Financial Times. Zece grafice care descriu anul 2019: Efectele Brexit, schimbările climatice, relațiile SUA-China și automatizarea

Magdin: Strict emoțional, cabinetul Cîțu ar trebui să cadă, însă e posibil ca PSD să le facă o surpriză liberalilor

Caru' cu Vedete: Adriana Bahmuteanu, in sanii goi la 41 e ani: Ma simt super bine in pielea mea; Gabriel Cotabita: Am fost in lumea de dincolo; Mihai Traistariu a zis-o si pe asta: As poza dezbracat pentru femei. Care este conditia

O româncă face furori în industria porno

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

VIDEO - UPDATE - FLUIERUL VA UREAZA SA VA BUCURATI DE SARBATORI SI SA UITATI DE NECAZURILE PRIN CARE TRECEM. 3 SOLUȚII oferite de oamenii de știință: Ce ne face cu adevărat fericiți? Si inca una adaugata de noi.

INS: Rata șomajului a stagnat la 3,8% în trimestrul trei; cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

STUDIU: Creierul continuă să reacționeze la auzul unei limbi învățate în copilărie și apoi uitate

Simona Halep are un mesaj pentru cei care o subestimează la Wimbledon: "Aici nimeni nu vorbeşte despre mine ca potenţială favorită. Dar eu tot cred că am o şansă şi trebuie să muncesc ca să o fructific!

Sediul AEP a fost spart. Documente privind finanţarea USB, dispărute

Dieta surorilor Bambi. Raluca și Denisa Tănase spun cum se mențin în formă

(P) Thagora pregătește în luna martie evenimentul primăverii pentru industria mobilei și interioarelor auto

Norvegia: Progresiștii își înscenează atacuri. Ministrul Progresist al Justiției a demisionat; partenera sa progresistă acuzată de înscenarea unor atacuri: o svastică și cuvântul ''rasist'' au fost scrise pe locuința și pe mașina cuplului Wara-Bertheussen.

Bugetul.ro îi demasca pe cei care au făcut Listele Negre ale Cenzurii. BUGETUL.RO " "

1 Mai 2016 - " Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le". ISUS: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!"

​VIDEO INTERVIU Ce greseli se fac, frecvent, cand pregatesti o masina pentru un drum de vacanță/ Lucruri care nu se spun, de obicei, la școala de șoferi

Globaliștii nu se lasă. Angela Merkel și premierul nipon Shinzo Abe pledează pentru liber-schimb și un acord comercial între UE și Japonia

Mușamalizare maximă. După ce foști criminologi de elită ne-au explicat că Alexandra nu avea cum să fie incinerată în acel butoi improvizat...autoritățile au apărut brusc vineri seara și susțin că imposibilul ar fi ...posibil

Martin Wolf - membru Bilderberg scrie în Financial Times "Autohtonii populişti nu trebuie să câștige. Perdanții economici s-au revoltat împotriva elitelor. Donald Trump trebuie oprit"

Cutremur de 3,3 pe scara Richter în Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică

Noua gaselnita a celor care URASC CRUCEA. Se invoca 'dificultatile tehnice' ca in povestea cu Drobul de Sare "CRUCEA AR DARAMA METROUL": "Crucea imensă va avea o greutate uriaşă şi va fi necesară o fundaţie serioasă, însă sub cruce va trece metroul!".

Prognoză optimistă: Specialiștii spun că salariile din privat vor crește anul acesta. Ce alte beneficii caută angajații


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 511, afisate in 9 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI