23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Un Securistoid Progresist pe nume Iulian Fota se ia de MIHAI EMINESCU. Eminescu era un "ANTI-OCCIDENTAL" pentru că era finanțat de "Moșieri, și aceștia îl finanțau pe Eminescu ca să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism"

Ce-i răspunde Mihai Eminescu, individului care și-a făcut un scop din viață în a pupa mereu poala Străinătății Internaționaliste și de a înjura mereu tot ceea ce este Național şi Autohton.

"Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!"

Foto: Uitați-vă cam ce cărți are individul în bibliotecă. Toate progresiste. Normal că omul e dus într-o direcție. Uitați-vă la ochii lui.

Foto: Fota

Nota Redacției: Opinia Fluierul.ro

Un Securistoid Progresist, pe nume Iulian Fota, se ia de MIHAI EMINESCU. După mintea întunecată a individului cică Eminescu era un "ANTI-OCCIDENTAL", pentru că era finanțat de "Moșieri", iar aceșt Moșieri "îl finanțau pe Eminescu ca să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism". Asta spune acest individ dezgolindu-și bruma de incultură care s-a prins de el la falsele lecții de istorie (nu ale lui Ceaușescu, că alea nu erau toate false), ci ale bolșevismului anilor '50-'60...când moșierii erau înjurați la greu...

Cu alte cuvinte Moșierii CEI RĂI, l-au plătit pe Eminescu CEL GROAZNIC, să-i înjure pe pașoptiștii cei BUNI ȘI PERFECȚI care aduceau în cioc, fâl-fâl, (n.r.*de pe la lojile masonice franceze, partea asta individul o cenzurează), IDEILE MINUNATE ale "Europei". Păi propaganda din anii '50, aia tâmpă, cu "burghezii care sug sângele poporului", era de mii de ori mai subtilă, că măcar "sugeau sângele"... "poporului".

Iulian Fota: "Dacă ne uităm în istoria României de la 1859 încoace, se vede o anumită recurență în astfel de manifestări antioccidentale. După fiecare moment important, bazat pe colaborarea strânsă cu Occidentul, vedem o recrudescență a naționalismului, a autohtonismului. Eminescu era un antipașoptist pentru că era acea luptă de putere între noua elită politică - burghezia, bancherii, comercianții - și vechea elită, cea care era bazată pe proprietatea pământului, moșierii, și aceștia îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism. În anii de după primul război mondial reușim realizarea României Mari după o strânsă colaborare cu Occidentul. Urmează în perioada interbelică o recrudescență a autohtonismului, a naționalismului, apare Mișcarea Legionară. Apare o contestare a Occidentului, cu teme pe care le auzim și azi: că Vestul ne tratează ca o țară de mâna a doua, că ne ține în genunchi".

Deci vine acuma UN COATE-GOALE, un NEICA-NIMENI, UN PUȚACHE, și se ia de Eminescu. Se ia de poetul nostru național. Se ia de cel care a închegat și a definit Limba Română Literară mai mult decât a făcut-o, o țară întreagă, într-o sută de ani, se ia de cel, care a făcut Limba Română să sune așa de melodios și de armonios cum ne sună ea, astăzi, epurând-o de toate slavismele și turcismele aduse de secole de subjugare, se ia de cel care a cristalizat conștiința națională ca nimeni altul.

Cu alte cuvinte: "Ei de Alecsandri se leagă" - ca să-l cităm exact pe Mihai Eminescu, cel care i-a luat apărarea lui Vasile Alecsandri atunci când niște Neica-Nimeni ca acest fotache, au dat cu piatra în Bardul de la Mircești. Prin "Alecsandri", "înțelegându-se și alții", ca să cităm un alt vers celebru, despre care punem pariu pe 5 lei, că Fota n-a auzit, (decât dacă-i șoptește cineva aflat în misiune.).

Acest individ are tupeul să spună despre Eminescu o MINCIUNĂ ORDINARĂ. Acest individ are tupeul să spună despre Eminescu că "scria la comandă". Păi nu-l chema "Fota", măi penibilule şi nici nu lucra la aşa-zisa Academie a SRI, aia pe care tu o conduceai şi care era plină de plagiate şi nici nu era infiltratul lui Maior şi Coldea în presă aşa cum sunteți mulți dintre voi...Dacă tu asta faci de-o viață, nu-nseamnă că toți fac ca tine. Crezi că toți fac ca voi?

Acest individ are tupeul să spună despre Eminescu "că Mihai Eminescu scria la comanda Moșierilor, care-l plăteau".

Nu ți-e rușine, măi, Mizerabilule să vii cu asemenea Minciuni Tembele?

Dacă a existat în țara asta vreun om care a scris întotdeauna NUMAI ȘI NUMAI CE A CREZUT EL că este DREPT și CORECT și NUMAI și NUMAI ceea ce e ÎN INTERESUL NAȚIONAL al CELOR MULȚI, acela a fost Mihai Eminescu. Nu e nici o exagerare când vă spunem asta. CITIȚI Articole de presă ale lui Mihai Eminescu.

E destul să-i citiți articole din ziarul Timpul. Eminescu (care lua un salariu de ziarist ca orice ziarist), a fost cu desăvârșire lipsit de orice interes material sau personal, în toate articolele pe care le-a scris la ziarul Timpul. Cum să scrie Eminescu "la comandă"? Vi se pare că-l chema "Tapalagă" care îi pupa-n fund pe Macovei şi Băsescu sau "CTP" care îl pupa în fund pe Iliescu la Mineriadă? Îl chema EMINESCU, nu Liicheanu, un nume predestinat veșnicului pupat în fund. Eminescu a fost de un idealism cum nu mai găsești astăzi...De-asta a și însemnat atât de mult pentru cristalizarea conștiinței naționale a poporului român: a scris numai și numai în interesul național al poporului român, al celor mulți.

Și vine acuma un UN COATE-GOALE, un NEICA-NIMENI, UN PUȚACHE, UN CIOC-PENIBIL și se ia de Eminescu? Nu ți-e rușine măi Fotache?

Vine un Înfumurat progresist cu o gândire simplistă de două lulele, demnă de politrucii bolșevici ai anilor '50, și se ia de poetul nostru național. Se ia de cel care a închegat și a definit fundamental, Limba Română Literară, se ia de cel care a făcut Limba Română să sune așa cum sună ea de armonios astăzi, se ia de cel care a cristalizat conștiința națională ca nimeni altul.

Nici măcar Mihai Roller și Ana Pauker în anii '50, n-au îndrăznit să spună că Eminescu scria, ce scria, pentru că "îl plăteau moșierii". Au spus doar că scria la ziarul Timpul "al moșierilor". I-au cenzurat poeziile cât au putut, Doina au ascuns-o în fundul pământului iar public se lăudau doar cu prima parte din "Împărat și Proletar", aia în care, CTP-ul, ca un corigent de clasa VII la Limba Română, îl confundă pe Eminescu cu Proletarul și trăgea concluzia imbecilă că Eminescu "ar fi fost ateu" pentru că proletarul spune în poezie: "Religia, o frază de dânșii inventată". După logica asta CTP-ieleană, CTP-ul e un individ care crede că actorul care-l joacă pe IIsus Cristos, în film, e chiar Iisus Cristos. Cam ăsta-i nivelul de înțelegere. Aceeași poezie, continuă însă, și ne spune "și ce zice Cezarul"...parte la care CTP-ul nu a mai ajuns, exact ca bolșevicii din anii '50, care cenzurau și ei "partea cu Cezarul", că era "prea metafizică", pentru urmașii lui Marx, Engels și Lenin, ăia care cred mistic că dacă bate vântul în deșert, apar în milioane de ani "computere".

Dar nici măcar bolșevicii de atunci, n-au îndrăznit să zică de Eminescu că "scria" "ce scria" pentru că "era plătit la comandă de Moșieri". Așa ceva nici cel mai dobitoc dintre dobitoci și nici cel mai nerușinat dintre nerușinați, n-a îndrăznit vreodată să spună despre Mihai Eminescu

Iată că azi s-a găsit unul "s-o zică". Îl cheamă, Fota. Cine e Fota ăsta? Ne veți întreba? UN NIMENI. Nici n-a auzit lumea de el și nici n-o să audă. O să mai zică vreunul, mai citit, "a, parcă e ăla care l-a înjurat pe Eminescu..."

Eminescu a scris întotdeauna numai și numai ceea ce a crezut el...

Și dacă tot am ajuns aici, să spunem lucrurilor pe nume.

Eminescu era CONSERVATOR. Eminescu nu dădea doi bani pe PROGRESIȘTI, pe care-i considera RĂUL ABSOLUT AL ACESTEI ȚĂRI. Progresismul îl asocia în mod corect liberalismului (în sensul american de azi al termenului, acela de "progresism-internaționalist-globalist"), și-i numea pe liberali, care erau "progresiștii de atunci", "roșii"

Cum altfel ar fi putut fi, Mihai Eminescu decât Conservator?

Doar nu vi-l puteți imagina pe Eminescu, pe post de Juncker, ridicând osanale "bolșevismului internaționalist" al lui Marx, foarte activ și contemporan cu el.

Doar nu vi-l puteți imagina pe Eminescu ridicând Osanale Multinaționalelor Străine care ne luau resursele și ne tăiau pădurile și Atunci, așa cum o fac și Astăzi și care ne făceau fiecare kilometru de cale ferată la prețuri astronomice așa cum ne fac și astăzi, străinii autostrăzile, pe care nu le mai termină după ce ne iau toți banii cerute pe ele.

Legat de acest fenomen al distrugerii țării iată ce scria Mihai Eminescu:

Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -


De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!
(n.red. La ce ușă? "La ușa Creștinului". Deci cine venea să dezbrace "sânul Țării"? Veneau Ne-Creștinii ne dă de înțeles, Eminescu... Adică veneau "Internaționaliștii-Progresiști" de atunci. Exact ca și astăzi...)


Cum să-i placă securistoidului progresist Fotache, că află lumea adevărul dacă-l citește pe Mihai Eminescu? Românii trebuie să creadă în ciuda tuturor evidențelor, că Multinaționalele Străine, au adus numai lapte și miere în România. Păi unde e petrolul nostru, măi Fotache, și cât luăm pe el, 3,5% redevențe și 16% impozit pe profitul sifonat la greu? Deși petrolul e 100% al nostru? Nu-i HOȚIE asta la drumul mare, măi Fotache? Nu-i JAF NAȚIONAL? Ştii cât ia UK-ul pe petrolul lor? 62% şi 81% impozitare totală. Ştii cât ia ia Norvegia? 78% impozitare totală. Ştii cât ia Danemarca? 64% impozitare totală. Ăștia-s primii 3 producători din Europa (excluzând Rusia). România e al patrulea. Deci Sigur că e Jaf. E Jaful secolului XXI de la noi din țară. Lucrurile astea le spunea și le arăta și Mihai Eminescu pe vremea sa. Cum să nu le fie ciudă sculelor progresismului globalist, de tipul lui Fotache, că află lumea de la Mihai Eminescu cum era jefuită țara noastră, atunci, exact așa, cum e jefuită acum.

De unde vine Manipularea Ordinară pe care o face acest individ? Din aceeași manipulare pe care o face astăzi și federalista UE, cea care a confiscat ILEGAL, cuvintele "Europa" și "Occident"

Să Nu mai spuneți niciodată "Comisia Europeană", că nu e deloc Europeană, în sensul strict al cuvântului. Nu e deloc "a Europei". E "Comisia bip.UE", e comisia unei organizații globaliste, internaționaliste și neomarxiste (adică neobolșevice), numite UE, care are ca scop DESFIINȚAREA STATELOR NAȚIONALE

Acest Individ, pe nume Fota, confiscă și el, Ilegal termenii de "Occident" și de "Europa". Când spune "Europa și Occidentul", nici el, nici alți progresiști, nu se referă la Europa și la Occident (în sensul propriu al acestor cuvinte), ci indică de fapt prin aceste cuvinte "Progresismul Internaționalist Ateu European", cel care a plecat de la Revoluția Franceză (cu sutele de mii de morți pe care aceasta i-a făcut) și cel despre care am crezut că a sfârșit de "moarte bună", (odată cu Căderea Bolșevismului care a făcut zeci de milioane de victime în secolul XX). Iată însă, că Progresismul Internaționalist pe care șmecherii propagandiști îl numesc "Europa" și "Occident", ca să prostească lumea, n-a murit deloc, și a renăscut ca un Zombie din filmele de Groază de tipul "The Walking Dead", fiind acum pe cale să reînvie internaționalismul urii de clasă, propovăduit de Karl Marx, în secolul XIX, într-un SINGUR SCOP: acela de a distruge Națiunile și Statele Naționale.

Dar era Eminescu, "anti-occidental" cum spune acest Fotache?

Bineînțeles, că nu era anti-occidental. S-a dus să învețe la Viena. Vorbea germana la perfecție. A studiat cu creionul în mână toată filozofia germană, lăsând caiete întregi de conspecte, în urma lui. Cunoștea în detaliu literatura și poezia germană, franceză, engleză și italiană. Citea în fiecare dimineață ziarele din Pesta, Vienna, Leipzig, Berlin, Paris și Londra și-și informa cititorii despre ce scriu ele. Cum să fie Eminescu "anti-occidental"? Apoi, Eminescu a fost profund marcat în opera sa de Romantismul European. Asta învață orice elev de liceu la școală. Cum poți să fii MARCAT, dacă nu l-ai ÎNVĂȚAT și dacă NU ȚI-A PLĂCUT? Tu ai fost la lecția asta, măi, Fota? Că vorbim banalități acuma. De-alea de tipul 1+1 fac 2. Sau astea nu se predau la Academia SRI?...Acolo se spune doar Popper, Soros, Popper, Soros, Aplauze, Aplauze, nu?

Dar, dacă prin "occidental", Fotache se referă de fapt, la "progresiști" (că de-aia o tot dă el cu "pașoptiștii"), cum încearcă să ascundă lucrurile Rețeaua Progresistă și acest Fotache, ooohhh, hhooo, hhoooo, atunci da: Eminescu era ultra-anti-progresist. ULTRA.

Eminescu credea că Progresismul Internaționalist e RĂUL MORTAL care se poate abate asupra României. Și pe urmele lui, așa credem și noi...

ooohhh, hhooo, hhoooo, atunci da:

Dar suntem noi "anti-occidentali"?

Nicidecum. Am fost primii care am întrebat "Unde este Armata 14-a?" atunci când unii proslăveau (înainte de noul război rece) înțelegerea cu rușii. Am fost singurii din România care l-am susținut pe Trump. Asta nu de-acuma, ci încă de pe vremea când toți râdeau de el, unii de frică, iar acest Fota îl declara pe Trump "Pericol Mondial". E cumva, Trump născut la Găești? Sau doar Karl Marx și Soros "or fi occidentali", măi, Fota? Trump o fi din Găești-Gară sau din Bolintin-Deal, nu?

Iar Jeanne-D'Arc, pe care o respectăm, o fi din Brăila. Cidul, pe care-l iubim, te pomenești că era unul de la un ONG de-al lui SOROS din Barcelona, care aducea, cu caii, migranții ilegali musulmani.

Iar Don Quijote, pe urmele căruia am pornit făcând acest ziar, nu era occidental, ci o fi fost unul, din fostul sat, Haimanale, care avea dosar la DNA Ploiești.

Shakespeare o fi unul de la teatru de Balet din Constanța, și-l chema ca pe regizorul ăla, cu nume "occidental", de-acolo, nu? Și Doamne, ce sonete frumoase a scris...

Heidegger o fi fost un marxist internaționalist, că tot se chinuie unii să-l scoată așa. Mai greu e cu Ființa că asta n-ar trebui să existe...după spusele marxiştilor şi a urmașilor lor popperieni.

Iar Kant, era precursorul lui Lenin, nu? Că oricum Hegel așa e prezentat: ca fiind "precursorul mărețului" Marx.

Dacii strămoșii noștri probabil că erau Chinezi și locuiau în Nepal...

Nu cumva, voi sunteți anti-occidentalii și anti-europenii, care ați întors valorile europene, cu curu-n sus, măi, Fota?

Că-n afară de Marx, Engels, Lenin, Rosa Luxemburg, Popper, Școala de la Frankfurt și de d-na Merkel și ai ei Spinelli-eni din bipUE, nu mai respectați mai pe nimeni...

Deci, oameni buni, nu confundați "Progresiștii" cu Occidentalii, și nici Europa cu "bipUE", cum încearcă să vă prostească Rețeaua Progresistă și acest Fota pe urmele ei.

Noi Iubim Europa, și-i urâm pe cei care vor să distrugă străvechile ei țări și popoare...Europenii suntem noi. Că doar, nu ne-am născut la Kuala Lumpur. Cum să ne urâm noi pe noi?

Cât despre faptul că individul are tupeul să mintă și să-l batjocorească pe Eminescu, e ca și cum ne-ar înjura pe Toți de Mamă. Rușine, mă, Rușine!



IULIAN FOTA : Scenariul cel mai rău: România poate pierde teritorii naționale

Interviu realizat de Sabina Fati 2018-05-22 în Revista 22 a ONG-ul Grupul pentru dialog Social, ONG finanțat ani în șir de GEORGE SOROS.

Ați fost ani la rând consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională și continuați să vă ocupați de acest domeniu. Ați putea să ne spuneți care este principalul obiectiv de politică externă al României?

În momentul ăsta, oficial, declarat, nu știu. În perioada în care am lucrat pentru Administrația Prezidențială am avut câteva coordonate care au marcat cele două mandate. Unul dintre ele era consolidarea la maximum a securității naționale a României, în primul rând prin dezvoltarea legăturilor cu aliații, ne referim în special cu SUA. Relația era foarte bună, era consolidată, dar nu era încadrată într-un document și depindea de lucruri făcute de facto, dar de jure ea nu era explicată. Așa a fost semnat Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI. Pe urmă, prezența americană sporită în România și decizia de instalare a scutului antirachetă au fost acceptate de România prin decizii care au fost luate foarte rapid. Celălalt mare obiectiv a fost continuarea modernizării României și au fost o serie de demersuri pe agricultură, pe educație, pe sănătate.

Dar, acum, obiectivul național pe care l-ați menționat îl vedeți continuat de actuala putere?

Eu am spus totdeauna: România nu are nevoie de proiect de țară pentru că îl are pe cel de la 1848 - occidentalizarea țării, proces care n-a fost finalizat, pentru că de fiecare dată contextul istoric ne-a încurcat. E valabilă și azi tema majoră a gândirii politice românești, recuperarea decalajului față de statele occidentale. Deci obiectivul e „o țară ca afară“. Cât timp acest obiectiv nu e realizat, nu ne putem relaxa. Teama mea este ca discuția despre un nou proiect de țară să nu vină cumva să dilueze sau să ne îndepărteze de ceea ce este adevăratul și istoricul proiect de țară al României - România europeană sau occidentală.

Și socotiți că actuala putere continuă acest proiect pro-Occident?

Nu! Procesul de occidentalizare a României s-a oprit în 2012 sau în orice caz a fost puternic încetinit. Din păcate, cei mulți fie nu știu ce vor, fie nu mai vor o Românie occidentală. Pentru că România occidentală aduce niște inconveniente pentru ei - de la mai multă transparență în actul de guvernare până la combaterea corupției. Aici este un blocaj. Dumnezeu să-l ierte, am avut o discuție la un moment dat cu prof. Giurescu la o masă prilejuită de vizita istoricului Fisher-Galați în România și i-am spus: „d-le profesor, nu vedeți că suntem blocați? Cei ca mine vor cât mai multă Europă, dvs. vreți cât mai puțină Europă, ce facem?“. Și răspunsul a fost: „D-le Fota, mai negociem. Mai lăsați dvs., mai lăsăm și noi“. Deci, n-a negat acest conflict, această dispută dialectică între cei care vor cât mai multă Europă în România și cei care consideră că e prea multă Europă în România și mai trebuie salvată identitatea națională.

Ați luat ca punct de referință 2012, anul de când mersul spre Occident s-ar fi oprit. Din cauza suspendării?

Da, suspendarea președintelui Băsescu în 2012 nu a pus în discuție numai procesul de occidentalizare a României. Tot atunci a început procesul puternic de contestare a ideii de șef al statului: președintele, pentru unii, nu mai e șef al statului. Această teză a fost lansată în România încă de la 1859, de la Cuza încoace. E o modalitate hibridă, netransparentă, prin care șeful statului este sabotat. Eu nu spun că lucrurile astea nu pot fi puse în discuție, că nu sunt sacrosancte, dar corect ar fi ca discuția să fie publică, deschisă, asumată. E ca atunci când s-a încercat înlăturarea lui Carol I, care și el insistase pentru modernizarea României.

Care sunt semnele antieuropene pe care le distingeți?

Sunt multe și nu sunt constante. În primul rând, această temă a identității naționale. Teama că, prin integrarea în UE și NATO sau prin globalizare, identitatea națională a României este pusă în discuție. În al doilea rând, vedem acest reviriment al protocronismului, al dacismului, al acestor teorii stupide prin care noi redevenim buricul Europei, teorii fără niciun fel de relevanță practică, nefundamentate științific, dar care prind. Dacă nu mai suntem daco-romani, ci doar daci și deci renunțăm la partea noastră latină, acesta ar putea fi un pas clar pe drumul antioccidental pe care deja au pornit destui.

Coaliția pentru Familie intră tot în această paradigmă antioccidentală?

Absolut. Poate e și îngrijorarea legitimă pentru declinul demografic al României. Dacă ne uităm în istoria României de la 1859 încoace, se vede o anumită recurență în astfel de manifestări antioccidentale. După fiecare moment important, bazat pe colaborarea strânsă cu Occidentul, vedem o recrudescență a naționalismului, a autohtonismului. Eminescu era un antipașoptist pentru că era acea luptă de putere între noua elită politică - burghezia, bancherii, comercianții - și vechea elită, cea care era bazată pe proprietatea pământului, moșierii, și aceștia îl finanțau pe Eminescu să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism. În anii de după primul război mondial reușim realizarea României Mari după o strânsă colaborare cu Occidentul. Urmează în perioada interbelică o recrudescență a autohtonismului, a naționalismului, apare Mișcarea Legionară. Apare o contestare a Occidentului, cu teme pe care le auzim și azi: că Vestul ne tratează ca o țară de mâna a doua, că ne ține în genunchi.

„Procesul de occidentalizare a României s-a oprit în 2012 sau în orice caz a fost puternic încetinit.“

Credeți că americanii au insistat pentru mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim? Ați întâlnit situații similare?

Eu de-a lungul timpului am văzut situații în care ei au un interes. Foarte colegial și prietenește vin în general și spun: noi am vrea ca următorul obiectiv să-l vedem dezvoltat așa, voi ce părere aveți, puteți să sprijiniți, puteți să dați o mână de ajutor? De exemplu, în cazul Kosovo. Au venit de mai multe ori la noi cu ideea să ne gândim serios la recunoaștere. Ulterior, văzând că noi suntem rigizi și ținem la punctul nostru de vedere, au încercat o soluție de compromis, de flexibilizare a poziției noastre, lucru pe care noi l-am și făcut. Există și situația cealaltă, când ne oferim noi să facem ceva pentru ei.

Dar ce ar putea primi România în schimbul acestei oferte?

Depinde ce negociezi. Uneori, i-am ajutat strict din prietenie, mai ales că și ei, la rândul lor, ne ajutaseră cu pregătirea armatei, cu aderarea la NATO. Au fost și momente când am avut chestii clar conturate pe care le-am pus în negociere, pentru că așa face toată lumea. Un pas major în politica externă, mai ales dacă este unul atipic sau într-un fel întrerupe linia continuității, a tradiției din chestiunea respectivă, trebuie, în limbaj pragmatic, poate mai puțin academic, bine vândut. Mi-aduc aminte, deși n-o să le detaliez, mai multe momente când și SUA, și diferite state europene au venit cu diferite propuneri, spunând că uite ce vrem și ce ați putea voi face, uite ce am putea noi să vă oferim. Administrația Băsescu lămurise aderarea la Schengen în primăvara 2012, urma până la sfârșitul anului, dacă nu mă înșel, să intrăm cu aerianul și navalul în Schengen și anul următor să se tranșeze chestiunea terestră. Suspendarea lui Băsescu a oferit un pretext bun unor, nu zic chiar state, unor grupuri de interese din Occident care nu doreau ca acest lucru să se întâmple.

Dar România ce pierde și ce câștigă dacă se poziționează în acest fel și decide?

Nu pot să vă spun ce pierde și ce câștigă România, pentru că noi nu am făcut discuția asta. Uneori, eșecurile de politică externă se transformă în eșecuri de politică de securitate. Aș vrea și eu să știu ce am promis ca țară, cu ce ne alegem, care sunt riscurile? Pentru că, cel puțin în ceea ce privește chestiunea Ambasadei României în Israel, pot fi avantaje și le putem avea, dar dacă le și negociem profesionist, dar evident că sunt și niște dezavantaje și niște riscuri. Nu poți face omletă fără să spargi ouăle. Într-o zonă atât de complicată și importantă cum e Orientul Mijlociu.

Din informațiile publice existente, puteți face o analiză de eficiență a unei eventuale decizii de mutare a Ambasadei României la Ierusalim?

Decizia poate fi bună, dacă este bine și corect instrumentată. Și știm că nu e cazul. De ce? Fiindcă nu a fost luată profesionist, prin multiple consultări, evaluări, discuții închise. În momentul în care cei mai importanți oameni ai statului au început o dispută pe această chestiune, chestiunea a fost omorâtă. Eu cred că România ar fi putut să folosească inteligent această oportunitate, dar, din păcate, lucrurile au fost blocate. Știm bine că președintele nu e de acord cu acest pas. Mie nu-mi este clar: președintele nu e de acord cu ideea sau nu e de acord cu modul în care a fost pusă în practică? Oricum ar fi, în general, în astfel de situații, partenerul extern nu mai e interesat de tine, fiindcă nu vrea să fie prizonierul disputelor tale interne.

Din Constituție rezultă că președintele pune în aplicare politica externă a guvernului. În această situație, credeți că e necesară intervenția Curții Constituționale pentru a delibera asupra rolului mai clar al președintelui?

Eu cred că suntem deja într-o criză constituțională și pe zona de politică externă, și pe zona de politică de securitate. Iar criza asta trebuie abordată și instituțional. Diluarea funcției prezidențiale, golirea de conținut a funcției prezidențiale în momentul ăsta este vizibilă, dar nu e declarată, nu e asumată. Legând acest fenomen cu politica de securitate, trebuie spus că există niște principii pe care până acum statul român le-a folosit - bune-rele, dacă le schimbăm trebuie să aibă loc o discuție în prealabil -, și anume unicitatea actului de comandă. În sistemul de securitate națională, cel puțin din punct de vedere militar, este acest principiu vechi și toată lumea aderă la el. Așa cum arată lucrurile, mă tem că pe zona de securitate vom crea o arhitectură cu mai mulți poli de putere. E inevitabil. Dacă vom avea mai mulți poli de putere pe zona de securitate națională, eu vă dau în scris că vom ajunge la încăierare între instituțiile de securitate națională, pentru că ele vor fi împinse de factorul politic în astfel de dispute. România a mai trecut la începutul anilor ’90 prin faza asta.

Există un beneficiar extern al acestei posibile lupte interne între instituțiile de securitate națională?

Evident că da. Nu uitați că am intrat într-o intensificată competiție geopolitică. Și asta se simte nu numai la nivelul celor mari. Americanii au recunoscut-o deschis în Strategia de Securitate Națională, când au spus că nu terorismul e numărul unu, ci competiția geopolitică e numărul unu. Competiția asta între cei mari inevitabil radiază mai jos. Se văd în Orientul Mijlociu toate lucrurile astea. Dacă în trecut aveam numai competitori, cam ăsta era nivelul unde eram, nu care cumva unii dintre acești competitori astăzi încep să devină adversari, poate chiar inamici, ținând cont că interesele lor și ale noastre încep să fie în unele privințe divergente? Pe fondul acesta începem să devenim neputincioși: nu avem autostrăzi, nu avem dezvoltare economică suficientă să păstrăm stabilitatea socială, socialul este tulburat și în fierbere, mai tot timpul sunt greve, proteste, nemulțumiri ș.a.m.d. Și, în ultimă instanță, neputința asta să afecteze și zona de securitate națională. Cred că avem din nou temeri de folosire împotriva României a forței militare. Deja sunt operațiuni de intimidare a noastră în Marea Neagră, pentru că avioanele astea care zboară pe la granița noastră fără să le chemăm noi nu sunt aici să ne dea mesaje de prietenie. Când mai vezi și tot felul de hărți folosite ba la Est, ba la Vest, ba cu Moldova Mare, ba cu mai știu ce țară mare, inevitabil te gândești că, dacă ție o să-ți fie rău, dacă țara va fi neputincioasă, dacă politicienii vor fi iresponsabili, dacă funcționărimea va fi incompetentă, cineva va profita pe afară.

Care e scenariul cel mai rău?

Pierderea de teritorii naționale, evident, prin combinarea mai multor tipuri de acțiuni. Pe acest fond de șubrezire națională, e o anumită distanță până la eventuale operațiuni militare care numai ele pot să ducă la remodelarea granițelor și la ruperi teritoriale. S-a văzut în Crimeea. Crimeea n-a fost luată prin război hibrid. Războiul hibrid a fost doar o fază inițială.

Crimeea a fost predată.

Pe partea cealaltă, pe un fond de incapacitate ucraineană, ca și noi cu Basarabia în 1940, nu au tras un foc de armă. În Ucraina nu avea cine să se opună, pentru că populația era confuză din punct de vedere etnic, identitar, iar administrația era prăbușită prin incompetență și prin corupție.

Ar putea pierde România, în cel mai prost scenariu, teritorii în favoarea Rusiei?

România ar putea să piardă teritorii în mai multe scenarii în favoarea mai multor state. Dar, deocamdată, n-aș vrea să dezvoltăm această ipoteză, pentru că eu sper, în primul rând prin acțiunea noastră internă, să n-ajungem acolo. Sper încă în soliditatea Occidentului. Sper că, ușor-ușor, vor înțelege și occidentalii, fie că vorbim de americani, fie că vorbim de germani sau de britanici, care au făcut acest mare dezmăț care e Brexit, că Occidentul începe să fie mic pentru globalizarea asta care e din ce în ce mai mare, mai complexă și bazată pe o competiție din ce în ce mai dură. Uitați-vă cu ce larghețe și cu ce plăcere vorbesc chinezii de preluarea controlului pe globalizare, cum spun că lor le place globalizarea. Cum se uită ei siderați că Occidentului poate să-i treacă prin cap să întoarcă spatele globalizării.

Merkel a reluat o idee pe care a spus-o și anul trecut, și anume că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite, iar Emmanuel Macron a spus la rândul lui că Europa se află într-un moment istoric și că are misiunea să garanteze ordinea multilaterală așezată după Al Doilea Război Mondial. Unde se plasează România?

Haideți să rămânem pe acest aspect. Declarația d-nei Merkel trebuie luată prin prisma viitorului, nu a prezentului. D-na Merkel nu spunea că acum sau săptămâna viitoare, dar se conturează o problematică aici și evident că, în momentul ăsta, nu avem pe masă numai posibilitatea mariajului de succes. Avem pe masă și varianta sau perspectiva divorțului, care, și el poate fi, la rândul său, uitați-vă la Marea Britanie, unul amiabil. Nu știm exact în ce direcție vor evolua lucrurile. Tocmai de aceea trebuie să fim mult mai responsabili în România în interior. Pentru că până acum n-aveam răscruce. Aveam un singur drum, drumul era clar, toți eram pe același drum, mergeam numai înainte. Am avut 19 ani în care România nu a avut a-și face griji nici pentru integritatea teritorială, nici mari amenințări la adresa sa nu se dezvoltau. Occidentul domina sistemul internațional, țările nu se mai luptau între ele, nu mai făceau războaie, politica externă era demilitarizată și totul se discuta pe soft power, hard power aproape că devenise o rușine, nu băga nimeni bani în armament, că toți voiau să câștige competiția economică. Vremurile alea s-au dus. Acum vedem remilitarizarea politicii externe, vedem competiția de mare putere. Și aici trebuie să spunem un lucru. Noi în continuare inerțial ne punem toate speranțele în NATO și UE. S-a dezvoltat o zonă de diplomație și de negocieri între marile puteri mult dincolo de NATO și UE și noi trebuie să acoperim și zona respectivă. Prin ce? Prin relații diplomatice speciale, prin alte mijloace, analize, cercetări, evaluări, pentru a ști ce se discută, ce se gândește pe zona aia. Cantitatea de informații pe care noi o avem despre mersul politicii mondiale în momentul ăsta pare mai mică. Avem garanția că știm tot ce discută americanii cu rușii sau rușii cu turcii și iranienii în formatele astea închise pe care ei le dezvoltă? Sau americanii cu chinezii? Uitați-vă ce interesant sare președintele american să salveze o companie chineză. Deci zona asta politică de mare putere nu ar trebui să ne dea de gândit și să ne preocupe? Pentru că întrebarea pe care o ai este: tu cu care dintre aceste mari puteri ai o relație atât de strânsă și atât de bună încât în acele negocieri să ai garanția că și interesele tale sunt luate în calcul și protejate?

Cât de periculoasă e Rusia pentru România?

Mult mai periculoasă ca în trecut. Și nu pentru că Rusia ar fi nemaipomenit de tare sau de puternică, ci pentru că noi suntem rupți în două. Iar Rusia este o țară de o abilitate de apreciat când vine vorba să joace între tabere. Uitați-vă la toată istoria ultimilor 30 de ani. Ea totdeauna a jubilat când a apărut un conflict într-o zonă de interes pentru ea. A știut întotdeauna cum să ia partea uneia dintre tabere și, susținută de acea tabără, să-și poată promova propriile sale interese. Evident că uneori și pe jocul ăsta a pierdut. Miloșevici până la urmă a ajuns la Haga pentru că Occidentul acolo a fost hotărât și a pus piciorul în prag. Dar sunt și alte situații în care interesele rușilor nu numai că au fost protejate, dar au și prosperat și, din păcate, ținând cont că avem partide prorusești din ce în ce mai vizibile, mai puternice în Balcani și în zona Europei Centrale, lucrurile astea cred eu că pot fi înțelese. Nu accept ideea că avem țări prorusești, pentru că nu este așa. Niciodată n-am considerat Bulgaria, Serbia, Ungaria țări prorusești. La noi e diferit, totuși, dacă există o partidă prooccidentală, inevitabil există și o partidă antioccidentală. Cred că, mai devreme sau mai târziu, va apărea tentația asta a folosirii Rusiei în jocul politic intern.

În cazul în care Rusia se oferă.

Evident. Asta e o precizare foarte importantă. Dacă vor fi și rușii interesați. Că, sincer vă spun, am avut momente când mi s-au părut complet dezinteresați de România și de ce se întâmplă în România. În ciuda unei retorici, mă uitam și zilele trecute, în vreo două-trei articole, oameni respectabili care vorbeau de influența rusă, dar care nu dau niciun fel de exemple concrete. Eu rămân la părerea mea că problema mare în România nu e acțiunea rusă, pe care n-o prea văd bine conturată și închegată, cu mici excepții. Avem, în schimb, idioții noștri utili care își fac treaba, unii cu convingere, fiind deciși să facă cât mai mult rău propriei lor țări. De ce ar mai trebui Rusia să riște și să intervină în treburile interne ale României? Eu cred că uneori celor de la Moscova, uitându-se la România, nu le vine să creadă ce treabă bună - și aici mă refer iarăși în sensul acestei dezbateri pro-Occident/anti-Occident - fac unii în România.

Asta e falia pe care poate intra Rusia aici?

Eu, dacă aș fi în locul lor, n-aș face-o deocamdată. Lucrurile merg atât de bine în ceea ce-i privește, că de ce să riște, pentru că nu se poate face amestec fără să lași urme. Și România e totuși țară NATO. Rusia deja a experimentat amestecul în treburile interne ale unor state NATO și a ieșit mare tamtam.

Credeți că Republica Moldova rămâne captivă în această vecinătate apropiată?

Am văzut recent că Igor Dodon se lăuda cu statutul de observator la Uniunea Euro-Asiatică. În timp ce noi ne jucăm de-a politica externă și o omorâm, se întâmplă lucruri în vecinătatea noastră, în țări extrem de importante pentru noi. Tot recent, premierul Filip, într-un interviu dat unei publicații occidentale, punea Rusia și România pe aceeași poziție, ca și cum ar fi spus că rușii și românii pentru noi, Moldova, sunt la fel de răi, ceea ce mi se pare absolut de neacceptat. Adică, eram buni când au venit la București să ia niște zeci de milioane de euro de la noi ca să treacă iarna, pentru că neisprăviții de acolo furaseră miliardul și populația era disperată și Moldova era la un pas de prăbușire.

Mai are sens discuția despre unire? Ar trebui să fie acesta unul dintre obiectivele naționale?

Nu poate exista o Românie mai mare, dacă nu există o Românie mai dezvoltată. Același prim-ministru Filip, în același interviu, spune că ei nici nu se gândesc. Știm lucrul ăsta. Vă dau o chestiune pe care toată lumea a ignorat-o aici și vreo doi-trei am încercat s-o rostogolim. Dacă înțeleg eu bine, că nu sunt mare expert în Republica Moldova, în Parlamentul Republicii Moldova, din 101 parlamentari, sunt 62-64 care au și cetățenie română. Oamenii ăștia au depus jurământ de loialitate față de România. Când li s-a propus o sesiune comună prin care să sărbătorim marele act din martie 1918, acești cetățeni români, obligați la loialitate față de statul român prin Constituția noastră, au refuzat.

Interviu realizat de SABINA FATI


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

IOHANNIS SI CIOLOS DE CAND LUATI VOI HOTARARI IMPOTRIVA CONSTITUTIEI SI A POPORULUI ROMAN? INSCOP: 80,2% dintre români nu sunt de acord ca refugiații să se stabilească în România

Proteste la Londra împotriva lui Johnson după câștigarea alegerilor din Marea Britanie

Frații lui Ceaușescu la Revoluție. Nicolae Andruță Ceaușescu: "A ieșit Iulian Vlad și mi-a spus în șoaptă: «Milea a fost sinucis»" (II)

Prognoza meteo. Vremea se schimbă drastic iar temperaturile vor fi anormale pentru această perioadă

Pedeapsa primită de cinci angajați ai unui hotel care au violat o turistă aflată în vacanță

Rezultatele finale ale alegerilor din Marea Britanie: premierul Johnson obține o victorie imensă

Greta Thunberg a anunțat în timpul mitingului climatic de la Torino că are nevoie de o pauză de odihnă

14 decembrie 1989: A început sau nu Revoluția la Iași?

Afganistan: Atac al talibanilor asupra unei baze militare; cel puțin 23 de soldați afgani au fost uciși

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la București - primit sâmbătă de șeful diplomației române

Fostul vicepreședinte al Boliviei i se alătură lui Evo Morales în Argentina

Weekendul la cinema | Un escroc de carieră, un tânăr luptător islamist și un cățel arctic - VIDEO

Mărturia unui fost militar din Craiova, rănit la Revoluție. "A interpretat că vine un terorist peste noi. A deschis focul și un glonț i-a intrat în palmă"

Motivul divorțului dintre Colin Firth și soția sa, după 22 de ani de căsnicie

Tânăra, inginer la uzina Dacia, care i-a impresionat pe români cu vocea ei

O femeie a fost găsită moartă într-un parc din Sectorul 6 al Capitalei. Poliția face cercetări

Ambasada SUA la București anunță că Hans Klemm și-a încheiat mandatul și a părăsit România. Mesajul ambasadorului

Sală de sport construită în Cluj cu 2 milioane de lei, reparată după 5 ani cu 6 milioane de lei. Explicația

Descoperire la Cluj. Ce au găsit muncitorii sub un garaj demolat

Desenul obscen realizat de o tânără cu instalația de Crăciun pe acoperișul casei. Vecinii s-au revoltat

Virgil Popescu: Am propus ridicarea barierelor de preț pentru gazele naturale și energia electrică

Franța: Soțiile a doi presupuși jihadiști, deportate în Franța, au fost inculpate

Poliția din Taiwan împușcă un bărbat suspectat de plantarea unui dispozitiv explozibil - presă

Filmul Netflix în care Iisus este gay a revoltat peste un milion de oameni: "Blasfemie vulgară și lipsită de respect". VIDEO

Iohannis participă la ședința Parlamentului consacrată Revoluției și la evenimentele de la Timișoara

Opt persoane, între care patru copii, intoxicate cu monoxid de carbon în Ialomița

"Gândurile lui Cristoiu". Barna, despre candidatul USR-PLUS: Voi susține pe cel care are cel mai bun suport al bucureștenilor

Trafic paralizat complet pe DN 1A de un camion blocat în curbă. FOTO

Bărbatul de 41 de ani care s-a împușcat în cap la un poligon de trageri din Constanța a murit la spital

Mașină condusă de un șofer beat, urmărită de Poliție în Maramureș. Ce au descoperit agenții în autoturism după accident

Analiză CNN: Boris Johnson a câștigat alegerile, însă ar putea avea probleme în menținerea Marii Britanii unite: "O bombă constituțională cu ceas"

Bancul Zilei

Amenințarea cu bombă de la fabrica din Timișoara s-a dovedit falsă

HOROSCOP 14 decembrie 2019: Orice plan pe care l-ar putea avea astăzi Racii și Peștii va merge ca pe roate

CITATUL ZILEI

Dacian Cioloș solicită Guvernului soluții pentru românii care locuiesc în Marea Britanie

ANM: Capitala și alte 18 județe, sub Cod galben de ceață densă

Ialomița: Pompierii au intervenit la o posibilă intoxicare cu monoxid de carbon; 10 persoane - afectate

Prahova: Trafic blocat pe DN 1A la Cheia, după ce un transport agabaritic nu poate trece de o curbă

Un tânăr din Suceava a transmis live pe Facebook propria încătușare. Reacția polițiștilor. VIDEO

Timiș: Un bărbat decedat și trei persoane rănite, în urma unui accident, lângă Pișchia

Medicul Radu Zamfir, consilier onorific al ministrului de Interne

Proiect al Primăria Capitalei. Ce vor fi obligate să facă firmele de taxi

Franța: Incendiu la o rafinărie a companiei Total, pus sub control

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, evacuată de pe un stadion. Suporterii au țipat la ea și au amenințat-o. VIDEO

Vâlcea: Fostul vicepreședinte al ANAF, Virgil Pîrvulescu, intenționează să candideze la funcția de primar al Râmnicului

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 decembrie

Bărbat de 44 de ani, lovit mortal de o mașină în timp ce mergea pe un drum din Satu Mare. Reacția șoferului

FOTO. Actrița Sally Field, arestată la protestul pe tema schimbărilor climatice organizat de Jane Fonda

VIDEO. Cum au păcălit mascații un suspect vizat de percheziții să deschidă ușa

Box: Dumitrescu, Arădoaie și Filip au ratat calificarea în finalele Campionatelor Balcanice

Accident grav pe Autostrada Vestului, în Timiș. O persoană a murit și alte trei sunt rănite. FOTO

Primăria Capitalei vrea să acorde titlul "Cetățean de onoare" lui Adrian Streinu Cercel, Monica Pop, dar și mai unor cântăreți precum Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Maria Ciobanu

Tenis: Italianca Francesca Schiavone a câștigat lupta cu cancerul

(P) Avantaje și dezavantaje ale unei canapele extensibile

Francesca Schiavone vrea să o antreneze pe Simona Halep după ce a învins cancerul. Ce spune despre jucătoarea româncă

Decizia UEFA după ce Suedia a acuzat România de manifestări rasiste la meciul disputat pe Arena Națională


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1603, afisate in 27 pagini.



ieri 06:48 CITATUL ZILEI