23:59
Comentarii Adauga Comentariu

După o lungă vacanță de Crăciun şi de Anul Nou, noul an începe cu încă o vacanță pentru Iohannis. Alba: Șeful statului, la schi la Șureanu, în munții Sebeșului

Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese.

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat sâmbătă la schi în munții Sebeșului, în masivul Șureanu, în extremitatea sudică a județului Alba, aproape de limita cu Sibiu și Vâlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din țară, au declarat, pentru AGERPRES, surse de la fața locului.

Șeful statului nu se află pentru prima dată la Șureanu. Iohannis a fost în mai multe rânduri și în iarna trecută la schi în munții Sebeșului, pe domeniul situat la peste 2.000 de metri altitudine.

Situat în "Elveția României", la 82 de kilometri de Sebeș, domeniul dispune de opt pârtii, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 11 kilometri, din care la acest sfârșit de săptămână sunt funcționale șase. Potrivit monitorului de schi Rareș Tileagă, starea pârtiilor se prezintă "remarcabil de bine". La Șureanu, "zăpadă este din belșug, atât pe pârtii, cât și în off-piste, datorită ninsorilor recente", a declarat, vineri, Rareș Tileagă.

Accesul spre Domeniul Șureanu se face pe DN67C -Transalpina, pe traseul Sebeș-Șugag-Lacul Oașa, apoi pe un drum de pământ, prin Luncile Prigoanei și Poarta Raiului. Drumul până la Domeniul schiabil Șureanu traversează zone mirifice, cum ar fi Valea Frumoasei, cea care l-a inspirat și pe Mihail Sadoveanu în scrierile sale.

La Șureanu există asistență Salvamont la baza pârtiilor, școală de schi & snowboard, centre de închirieri schiuri & plăci, restaurante și unități de cazare. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Lia Olguța Vasilescu, despre Guvernul PNL Iohannis-Orban: Pentru români nu au bani, dar pentru corporații nu este niciun fel de problemă

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Cum explică sociologii creșterea natalității în Cluj-Napoca, în ciuda faptului că autoritățile nu au un program de stimulare a frecvenței nașterilor

Un nou studiu arată ce se întâmplă cu copiii cărora li se citesc regulat povești

Elena Lotrean, Școala Finlandeză din Sibiu: Am întâlnit un copil de clasa a VI-a care nu știa să își scrie numele

România va avea, până la 31 ianuarie, registru cu persoanele care au comis infracțiuni sexuale

Anisie, despre vizita la școlile din Ialomița: Îmi pare rău. Aș fi vrut să fiu mai calmă în acea interacțiune

S-au logodit la doar patru săptămâni după ce s-au cunocut, deși el e cu 31 de ani mai în vârstă. Tânăra susține că nu e interesată de banii bărbatului: A fost dragoste la prima vedere

Monica Lewinsky, uimită să afle că fostul procuror Ken Starr s-a alăturat echipei de avocați a lui Trump

Violeta Alexandru: La ANOFM a fost o perioadă de congrese și atât. Au "plimbat" liste de șomeri de la un angajator la altul

Șefa FMI avertizează că ar putea apărea o criză economică similară cu cea din anii 1920

Oameni de știință avertizează că situația din China este, probabil, mult mai gravă: Sute de persoane au fost infectate cu noul coronavirus

Un bărbat a murit din cauza rănilor provocate de un cocoș pregătit pentru a intra în ring la lupte între păsări

Cel mai scund om din lume a murit la vârsta de 27 de ani | FOTO

Make-up artistul Dana Petrina ne prezintă tendințele pentru 2020: ten natural, eyeliner albastru, sprâncene dezordonate și buze roșii

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Marcel Ciolacu: Voi semna petiția PES pentru salariul minim european. PSD se alătură demersului

Costel Alexe a anunțat ce decizie a luat Guvernul în legătură cu o taxă auto în 2020

Un diplomat beat a accidentat o polițistă în Capitală după ce a vrut să scape de filtrul rutier

Anisie: Aș fi vrut să fiu mai calmă în interacțiunea cu doamna învățătoare, îmi pare rău

Un tablou găsit într-un sac de gunoi în Italia s-a dovedit a fi o capodoperă, furată în 1997

Primăria Cluj-Napoca cumpără încă 10 autobuze școlare pentru transportul gratuit al elevilor. Proiectul, copiat de încă un mare municipiu

Tenis: Organizatorii Australian Open prevăd suspendarea meciurilor în cazul poluării excesive a aerului

Kelemen Hunor: Vestea bună e că Iohannis este la ultimul său mandat

Decizia luată de paramedicii dintr-o ambulanță după ce o tânără din județul Vrancea a născut în vehicul

California: O adolescentă răpită a fost salvată cu ajutorul aplicației Snapchat

HOROSCOP 18 IANUARIE 2020: Evenimentul astral care astăzi strică planurile zodiilor Fixe

Ministrul Mediului anunță "cea mai amplă campanie de împădurire pe care a avut-o vreodată România", care va începe în primăvară

"Copilul teribil al modei franceze" a anunțat că se retrage din activitate, pe 22 ianuarie

Ministerul rus de Externe: Construcția Nord Stream 2 continuă, în pofida presiunilor SUA

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 ianuarie

Accident rutier grav în Harghita. Un copil de 11 ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un parapet

Talibanii ar putea accepta o încetare a focului în Afganistan în cazul unui acord cu SUA

Mai mulți manifestanți au încercat să pătrundă cu forța într-un teatru unde se afla Macron

Gregorian Bivolaru, achitat de Tribunal. Pentru unele infracțiuni a intervenit prescripția

Polo: Echipa masculină a României, victorioasă în fața Rusiei la Europene

Turcan, despre un guvern de uniune națională: PNL exclude colaboarea cu PSD

Marcel Ciolacu nu este de acord cu un Guvern tehnocrat, condus de Maior: PSD nu va face această probă

Șeful Inspectoratului de Stat în Construcții a fost revocat de Orban. În locul lui a fost numit Paul Racoviță

Tenis: Gabriela Ruse, învinsă în ultimul tur al calificărilor la Australian Open

Oficial american: Amenințările Iranului nu vor duce decât la accentuarea izolării țării

Donald Trump: Ali Khamenei ar trebui să aibă grijă ce spune

Ministrul Bogdan Aurescu participă duminică, la Bruxelles, la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului

Autoritățile americane vor analiza o cerere privind rechemarea a 500.000 mașini Tesla

Emisar ONU: Libia are nevoie ca toate ingerințele străine să înceteze

Biroul Statal de Anchete din Ucraina îl citează ca martor pe fostul președinte Petro Poroșenko

Film porno, turnat într-un apartament închiriat prin Airbnb. Proprietara cere despăgubiri în justiție

Erdogan cere Europei să sprijine demersurile Turciei în Libia (presă)

Ce speră UDMR să se modifice o dată cu alegerile: cum s-ar putea schimba Parlamentul

UE a tăiat 75% din fondurile dedicate asistenței de preaderare pentru Turcia (presă)

Un escroc care pretindea că vinde tractoare a fost reținut la Botoșani. Prejudiciul este de 30.000 euro

Programul "Rabla" pentru electrocasnice va continua în acest an, anunță ministrul Mediului

Alertă meteo: Cod galben în 11 județe. Probleme pe A1, A3 și A10

Mașini în valoare de sute de mii de euro, blocate în garajele Poliției de Frontieră. Vehiculele se devalorizează rapid

CITATUL ZILEI

JOT Lausanne 2020: Ioana Corina Buzățoiu, locul 6 la sanie

A fost drogată și răpită, dar a fost salvată la timp. Polițiștii s-au ajutat de o aplicație a telefonului victimei

Autointitulatul rege Cioabă, reacție la Florea: Angajații romi să aibă tichet de relații conjugale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 664, afisate in 12 pagini.



ieri 05:51 CITATUL ZILEI