![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, investiții de aproape 3,5 milioane de lei pentru aparatură și echipamente![]() Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, investiții de aproape 3,5 milioane de lei pentru aparatură și echipamente"Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, va realiza noi investiţii, în valoare de peste 3.464.000 de lei. (...) Resursele financiare vor fi utilizate atât pentru amenajarea unui sistem de transport pneumatic, cât şi pentru achiziţionarea unor echipamente, printre care se numără două spirometre, un oftalmoscop, o sondă pentru impedansmetru, un sistem cu bon de ordine pentru gestionarea numărului de persoane, dar şi un ultracongelator", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, conform Agerpres. Potrivit sursei citate, banii vor fi utilizaţi şi pentru realizarea documentaţiilor necesare pentru pregătirea de noi investiţii. "Pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii medicale de înaltă calitate, dotarea cu aparatură de ultimă generaţie este extrem de importantă. Încurajăm şi susţinem spitalele clujene să ţină pasul cu evoluţia tehnologică şi să realizeze investiţiile necesare pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii actului medical", declară, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:31
_ Curs valutar, 30 mai
05:32
_ May 30 in history
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:31:03
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:32:57
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:35:36
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:39:40
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:43:06
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:47:54
ieri 20:51
_ Marea Tăcere
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 18:24:17
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 19:10:53
ieri 19:11
_ COMENTARIU Lelia MUNTEANU - An honest job
ieri 18:31
_ Culisele demisiei șefului ANAF
ieri 17:51
_ Lucian Heiuş, şeful ANAF, a demisionat
ieri 17:31
_ A demisionat șeful ANAF, Lucian Heiuș
ieri 17:10
_Gold FM Romania - 29 May 2023 16:26:41
ieri 15:31
_ Unemployment rate drops to 2.92% in April
ieri 14:52
_ ANOFM: Rata şomajului a scăzut la 2,92%
ieri 14:51
_Gold FM Romania - 29 May 2023 10:53:05
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 10:57:35
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 12:24:25
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 13:32:53
ieri 14:50
_Gold FM Romania - 29 May 2023 14:31:06
ieri 12:51
_ Preţul gazelor s-a prăbuşit dramatic
ieri 12:33
_ Xiaomi se extinde în India
|
Comentarii:
Adauga Comentariu