![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Incredibil, dar adevărat: Incendiul în care au ars de vii 38 de migranți a fost provocat chiar de ei!![]() Incredibil, dar adevărat: Incendiul în care au ars de vii 38 de migranți a fost provocat chiar de ei!Potrivit INM, în centrul pentru migranţi se aflau luni noapte 68 de bărbaţi adulţi din America de Sud şi Centrală. Parchetul general din Mexic a anunţat, fără a face distincţie între morţi şi răniţi, că printre "migranţii identificaţi" se află 28 de guatemalezi, 13 hondurieni, 13 venezueleni, 12 salvadorieni, un columbian şi un ecuadorian, relatează AFP. Potrivit relatărilor din media, migranţii fuseseră deţinuţi în mai multe puncte de trecere a frontierei din Ciudad Juarez în ziua precedentă. Ei au fost duşi la centrul în care s-a produs incendiul înainte de a fi deportaţi în ţările lor de origine. Mii de migranţi care fug de sărăcie, violenţă şi crize politice încearcă să ajungă în SUA prin Mexic. Agenţia americană de protecţie a frontierei a înregistrat peste două milioane de tentative de a trece frontiera în SUA între octombrie 2021 şi octombrie 2022. Printre aceşti migranţi se află tot mai mult cei din Venezuela, Haiti şi Cuba, notează DPA.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:02
Trump: „Am fost acuzat din nou pe nedrept”
ieri 19:25
_ Kunstler: The Great DoJ Werewolf Hunt
ieri 16:07
_ Dele Alli este TRONTI de șeful Besiktas
ieri 16:04
_ BVB a închis indecis şedinţa de vineri
ieri 15:03
_Gold FM Romania - 09 Jun 2023 13:10:29
ieri 14:25
_ The growing legal woes of Donald Trump
ieri 14:06
_ De ce elefanții au mustăți pe trunchi
ieri 14:05
_ Trump: „Am fost acuzat”
ieri 14:05
_ Spionarea, încercarea și prăjirea
ieri 14:05
_ Angi aduce gustul Spaniei la Pata Negra
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 07:47:43
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 12:17:23
ieri 11:44
_ DeSantis sau Trump în 2024?
ieri 11:04
_ Euro trades at 4.9560 RON
ieri 11:04
_ Trinidad and Tobago: Caribbean caliphate?
ieri 10:26
_ Curs valutar - 9 iunie
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:27:53
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:33:08
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:41:05
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:47:35
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:29:07
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:32:33
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:35:34
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:39:09
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:41:47
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:19:38
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:25:46
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:31:26
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:32:40
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:35:44
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:37:54
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:40:46
ieri 10:05
_ Scheduled events for May 9
ieri 09:45
_ Rubin de 55,22, vândut la un preț record
ieri 07:23
_Stiri Negre - 08 Jun 2023 22:15:37
ieri 06:15
_ Rechemare spălătorie: Ce trebuie să știți
ieri 06:11
_ În relația lui Dani Dyer și Jarrod Bowen
ieri 06:00
_ FICȚIUNE LITERARĂ
|
Comentarii:
Adauga Comentariu