15:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Eugen Tomac: 'Principalul responsabil pentru Schengen, îi place sau nu, este cel care conduce România, Austria putea fi convinsă' (video)

Eugen Tomac: 'Principalul responsabil pentru Schengen, îi place sau nu, este cel care conduce România, Austria putea fi convinsă' (video)

“Haideţi să vă explic cum este cu Schengen. Convingerea mea este că ne-am pregătit foarte prost, nu pe bancheta din spate, cum ne spune Ciolacu, nu. Ne-am pregătit foarte prost şi principalul responsabil, îi place sau nu, este cel care conduce România pentru că noi îndeplinim aceste criterii de aderare din 2010. din 2011. Sunt 12 ani de când România a investit şi investeşte constant pentru a se bucura de piaţa unică europeană, care înseamnă libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a mărfurilor. Cum nu le pasă şi nu discută despre integrarea noastră în zona euro şi o să vă explic ce înseamnă să fii în afara zonei euro, înseamnă credite scumpe şi bani mai mulţi pe umerii românilor. Nu şi-au făcut temele pe chestiunea Schengen. M-am prins din prima că odată ce suntem decuplaţi de Croaţia, există premisa ca în Consiliul JAI să ne trezim cu acest blocaj. Vreau să se ştie foarte clar, Austria putea fi convinsă, Austria nu avea voie să ne blocheze, dar pentru asta nu stai şi te uiţi pe geam şi te întrebi oare se vor răzgândi sau nu, ci acţionezi. Şi nu acţionezi la Viena, ci acţionezi la Berlin, la Paris pentru că acolo sunt greii Europei. Nu aveam nevoie de această umilinţă pe care ne-a vărsat o în curte Austria”, a declarat Eugen Tomac, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PMP.

El a afirmat că Guvernul era obligat să meargă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene după ce respingerii intrării României în Schengen.

“Deci Austria este principala vinovată pentru situaţia în care suntem astăzi, dar preşedintele ne-a spus nu cumva să-i boicotaţi, să nu cumva să-i criticaţi pentru că se supără. Pe bune? Guvernul avea obligaţia în prima secundă să meargă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Am încercat să văd ce se poate face pentru a opri această umilinţă incredibilă prin care am trecut. Când am văzut că Guvernul nu poate am încercat să implic Parlamentul European. Pentru a obţine un vot în Parlamentul European Durează o procedură şase, şapte luni, dar actul prin care ne-a fost refuzat accesul în spaţiul Schengen poate fi atacat timp de 60 de zile. Şi atunci am consultat cei mai străluciţi jurişti pe care i-am cunoscut din Europa, profesori de drept european, foşti judecători la Curtea de Justiţie şi i-am rugat să îmi explice care sunt şansele pentru ca un asemenea proces totuşi să aibă loc. Şi mă bucur că am avut acest curaj, pentru că nu ultima zi în care putea fi contestat acest document eu, în nume propriu, am depus o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Consiliului Uniunii Europene, pentru că prin blocajul generat de Austria, nouă ni se încalcă mai multe drepturi”, a mai spus Tomac.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Părinții unei femei autiste din Louisiana au insistat că a fost decizia ei să rămână pe canapea

_ Lacey Fletcher a fost văzută ultima dată în public cu 15 ani înainte de moartea ei, dezvăluie vecinii

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „confundate cu o canapea” acuzată de crimă de gradul doi

_ Vremea se schimbă radical: ciclonul lovește România; principalele zone vizate

_ Vrei să arăți contrit? Purtați pur și simplu alb... ca Holly & Co

_ Tucker's Back! În întoarcere triumfătoare, demolează propaganda barajului din Ucraina, masacrează MSM pentru că a ignorat „bomba mileniului” OZN

_ FAA a anulat toate zborurile la LaGuardia din NYC din cauza fumului de incendiu din Canada, ca scene „Blade Runner-esque” Pătură Coasta de Est

_ Vrei să arăți contrit? Purtați pur și simplu alb... ca Holly & Co

_ Contractele viitoare sunt mai mari, în ciuda scăderii puternice a exporturilor din China

_ Criminalistul dezvăluie că a folosit PIELE DE PORC pentru a testa teoria despre cazul Jeremy Bamber

Ați purta o brățară sudată la încheietura mâinii? Acesta este cel mai recent mod de a-ți arăta dragostea de durată

_ Numărul mic de fani ai lui Manchester United pleacă devreme în protestul lui Glazers

_ Rusia recunoaște: Care sunt avantajele exploziei barajului de la Kahovka

_ Tucker pe Twitter intră în direct (îi atacă pe necinstiți): fostul gazdă Fox își debutează noua emisiune pe platforma lui Elon Musk

_ Fiorentina 0-0 West Ham - Europa Conference League: scor live, știri și actualizări ale echipei

_ 'Mi se pare Godzilla viata!' O mamă îngrozită filmează o șopârlă uriașă urcând pe geamul ferestrei în Florida

_ Deputatul AUR care a sunat noaptea mai mulți colegi de la PSD și PNL și i-a înjurat, exclus din partid (surse)

_ Randament mai mare, mai puține specii: modul în care aporturile umane de nutrienți modifică pășunile

_ Jennifer Aniston a dezvăluit, în sfârşit, reţeta ei de salată preferată. Actriţa urmează un principiu alimentar

_ Decalajul dintre autori-inventatorii bărbați și femei: Cine contează ca inventator?

_ Pakistan: fostul premier Imran Khan - arestat pentru crimă

_ Dinamo de buzunar urmează să devină prima femeie prim-ministru din Italia

_ Zelenski se declară 'șocat': 'Nu am primit niciun răspuns. Sunt șocat!'

_ Pericolul aplicațiilor de dating: o tânără s-a întâlnit cu un bărbat și a sfârșit prin a-i face sex oral împotriva voinței ei

_ Inspectorii au pus lacătul pe un complex comercial din Ilfov. Comercianţii au opus rezistenţă

_ Studiu: 'Declinul moral' al unei societăţi este doar o iluzie

_ Sat frământat, în timp ce vicar demis, care nu va renunța, insistă că este „călăuzit de Duhul Sfânt”

_ Numărul istoric de femei cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani revin la locul de muncă după pandemie

_ Cine e chirurgul care îl operează pe Papa Francisc

_ Volumul exporturilor din Canada a ajuns la cel mai mare nivel din istorie

_ SALLY SORTĂ: Forțată să rezerve un zbor nou, dar BA nu va acoperi costul

_ Jennifer Aniston a dezvăluit rețeta ei de salată preferată: actrița de 54 de ani urmează principiul alimentar 80/20 pentru a se menține în formă

_ Sheikh Jassim face oferta finală pentru cumpărarea Man Utd: relatează

_ Oamenii de știință folosesc undele sonore pentru a testa cât de bine se leagă anticorpii sintetici de țintele lor antigene

_ Femeia devine virală după ce a împărtășit cum să îndepărtezi zgârieturile de pe mașină folosind oțet și ulei de cocos

_ Pilotul spaniol de motociclete Raul Torras Martinez a murit la 46 de ani în timpul cursei TT de la Insula Man, după ce s-a prăbușit

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Nvidia Tech folosește inteligența artificială pentru a optimiza designul cipurilor de până la 30 de ori mai rapid

_ The Undertaker vrea ca Conor McGregor să treacă la lupte atunci când cariera lui la UFC se termină

_ Directorul iLend Capital, Marwan Salim, acuzat că ar fi violat o femeie

_ Prințul Harry este luat la grătar la „lap dance” la un club de striptease în timpul procesului de hacking telefonic din Londra

_ Real Madrid l-a transferat pe mijlocașul englez Jude Bellingham - Suma uriașă plătită de spanioli

_ Furajele pentru pui făcute din deșeuri alimentare ar putea reduce costurile și emisiile

_ Momentul petrecutului beat se ceartă cu cel mai bun prieten într-un rând „prost” înainte să-l omoare cu un singur pumn

_ Filmele cu mafioți nu sunt ficțiune în Italia! Cinci polițiști au torturat un român: L-au pus să urineze, l-au târât pentru a şterge urina cu corpul

_ Jandarmii sibieni au intervenit pentru îndepărtarea unei ursoaice cu pui din zona barajului Scoreiu

_ Cine este noul CEO al CNN Amy Entelis?

_ România, promovată printr-o expoziţie fotografică pe o stradă din Milano

_ Debutul lui Tucker Carlson pe Twitter devine mega-viral; Fosta gazdă Fox zdrobește evaluările în timp ce Taylor Lorenz se stânjenește (din nou)

_ Rickards: Cum se termină bine?

_ Bătălia pentru Bahmut: Ucraina anunță un avans de un kilometru

_ Pre-bazofile: Studiul de diferențiere celulară spune o poveste despre originea bazofilelor

_ eDNA ar putea ajuta la protejarea insectelor polenizatoare ai florilor de avocado

_ Știri Man United LIVE: Sheikh Jassim din Qatar depune o nouă ofertă de preluare; United suferă lovitura lui Kim Min-jae

_ Regina Țărilor de Jos strălucește în timp ce se întâlnește cu școlari în Brasília

_ Fostul școlar public condamnat la închisoare pentru că a devenit jihadist ia refuzat audierea de eliberare condiționată

_ Vulcanul Kilauea de pe Insula Mare din Hawaii erupe într-o explozie sălbatică de magmă și lavă

_ Prințesa de Wales vizitează Windsor Family Hub

_ NATO se pregăteşte pentru cel mai important exerciţiu militar din istorie: 250 de avioane din 25 de ţări vor să-l pună în gardă pe Putin

_ Știri despre transfer LIVE: actualizare Major Messi; Real Madrid este de acord cu Bellingham în valoare de 113 milioane de lire sterline


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2949, afisate in 50 pagini.