![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Stadionul lui Leeds United a fost închis: decizia a fost luata în urma apariției unor amenințări![]() Stadionul lui Leeds United a fost închis: decizia a fost luata în urma apariției unor amenințăriStadionul Elland Road al lui Leeds United a fost închis în urma unei amenințări privind securitatea, conform Mediafax. „Birourile lui Leeds United, casa de bilete, birourile Fundației și magazinul clubului de la Elland Road vor fi închise până la noi ordine, la sfatul poliției. Ne cerem scuze pentru orice neplăcere și vom informa publicul atunci când se va relua serviciul normal", au anunțat reprezentanții clubului din Premier League pe Twitter. Se pare că amenințarea a fost făcută prin intermediul rețelelor de socializare. Toate birourile clubului și casa de bilete au fost închise în timp ce poliția efectuează verificări. „Poliția a fost chemată să se prezinte la stadionul de fotbal Elland Road în urma unor informații privind o amenințare de securitate la sediu. Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a stabili credibilitatea acestei amenințări”, a declarat, pentru Sky News, o purtătoare de cuvânt a poliției din West Yorkshire. Amenințarea a fost făcută în noaptea de joi spre vineri.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:31
_ May 28 in history
ieri 20:54
_ A murit un cunoscut afacerist local
ieri 15:21
_ Svitolina, din nou campioană la Strasbourg
ieri 14:41
_ Pierde SUA lumea?
ieri 11:41
_ Luongo: Fără armistițiu cu Heartland
ieri 07:42
_ Țăranii care au bătut aur (în Yorkshire)
|
Comentarii:
Adauga Comentariu