10:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Femeie de 37 de ani, operată la Iaşi, după ce medicii i-au descoperit o tumoare de peste cinci centimetri la baza craniului

Femeie de 37 de ani, operată la Iaşi, după ce medicii i-au descoperit o tumoare de peste cinci centimetri la baza craniului

Pacienta, în vârstă de 37 de ani, mamă a patru copii, susţine că iniţial medicii i-au spus că va trăi doar şase luni.

”La zece profesori am fost şi mi-au vorbit că nu trăiesc şase luni de zile şi dacă mă operez mor sau rămân legumă. Dar uite că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă”, a declarat Vera Baranic.

Medicul Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat că pacienta a ajuns anul trecut la unitatea medicală ieşeană, având o tumoare foarte mare, situată la baza craniului.

”Posibilitatea de tratament cu Gamma Knife era exclusă pentru că era prea mare volumul tumoral. Am decis să intervenim chirurgical, să reducem volumul tumoral şi ulterior să facem tratamentul Gamma Knife. La controalele repetate nu am obţinut rezultatul scontat pentru că tumora nu s-a strâns pentru a putea interveni cu Gamma Knife. Deja avea din nou semne clinice pentru că sunt afectaţi diverşi nervi cranieni. Şi atunci am decis să reintervenim din nou, să scoatem şi mai mult din tumora respectivă, lucru care s-a şi întâmplat. Pacienta este bine”, a declarat medicul Lucian Eva.

El a precizat că urmează ca pacienta să fie supusă unei noi intervenţii, prin utilizarea tehnologiei Gamma Knife.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ `Sunt 100 la suta sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp` (profesor la Stanford)

_ Starul din Canberra Raiders Corey Harawira-Naera a părăsit spitalul după ce a fost confiscat în timpul confruntării dintre Rabbitoh

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

TRĂDĂTORILOR DE LA PSD ȘI PNL! IATĂ CIFRELE PE CARE LE ASCUNDEȚI. România e pe PRIMUL LOC DETAȘAT în exportul de cereale a Ucrainei în LUME ca să vedeți cât rău au făcut Trădătorii de Țară Cum a redirecționat războiul exporturile de cereale ale Ucrainei

_ Tania Dokhotaru, 34 de ani, găsită moartă în apartamentul din Liverpool în timp ce partenerul Danny Zayat a fost arestat

_ May 29 in history

_ Da, poți să încurajezi pantalonii colorați: Cum să te îmbraci ca un adult cu Shane Watson

_ Ion Cristoiu: Sadoveanu despre cum moare un continent

_ Începătorul McLaren F1 Oscar Piastri termină cu puncte după „dificilul” Grand Prix de la Monaco

_ Escobar: Heartlandul eurasiatic se ridică pentru a provoca Occidentul

_ Florin Piersic, conflict cu un cerșetor: Dă-mi tu mie bani, fir-ai al dracului de vagabond. Mută ursul!/ Video

_ Education general strike: Gov't comes up with same offer that teaching staff rejected (AUR)

_ Lululemon concediază doi angajați ai magazinelor pentru că a chemat poliția împotriva tâlharilor mascați

_ Băiat autist reținut de polițiștii din New York pentru evaluare mentală după ce a discutat despre „Heathers” pentru școală

_ Cele două fiice ale pastorului din Arkansas au murit într-o coliziune cu trenul - pastor, fiu luptă pentru viața lor

_ Col. Douglas Macgregor: „Bakhmut este o catastrofă [pentru Ucraina]... Avioanele F-16 nu vor face o diferență”

Răspunsul brutal al robotului AI Ameca Reporterul 60 de minute Tom Steinfort

_ Coreea de Nord surprinde cu anunțul lansării unui 'satelit' misterios

_ Moldova își dorește paritate diplomatică cu Rusia; Ce presupune acest lucru și ce riscuri implică

_ Ucraina a primit curent electric din România, în seara de 27 mai

_ „Adevărul oficial”: Sfârșitul libertății de exprimare care va pune capăt Americii

_ Zonele kurde ale Turciei servesc drept vase Petri pentru testul democrației iliberale

_ Zonele kurde ale Turciei servesc drept vase Petri pentru testul democrației iliberale

_ Fernando Alonso insistă că NU a renunțat la speranța de a lua titlul mondial de F1 de la Max Verstappen

_ Ce diferență face un adevărat DA

_ Zelenski îl felicită pe Erdoğan pentru victoria în alegeri. Ce mesaj îi transmite acestuia

_ Șefii NHS ar putea fi pregătiți pentru o vară de haos, deoarece sindicatele medicilor sugerează că ofertele de plată nu sunt suficiente

_ Chicago Bulls „nu cred că Lonzo Ball va mai juca vreodată”

_ Alertă în Europa: drogul 'zombi' care duce la putrezirea și amputarea cărni face primele victime

_ Emiliano Grillo supraviețuiește colapsului târziu pentru a câștiga Provocarea Charles Schwab și premiul de 1,5 milioane de dolari

_ Jucătorul de baseball, 18 ani, este încă dispărut pe mare la două zile după ce a sărit de pe o barcă în Bahamas

_ Șoc uriaș pentru NSW Blues, când centrul vedetă Latrell Mitchell se retrage din primul joc State of Origin

_ IRAM RAMZAN testează cea mai recentă tehnologie „digital companion”.

_ Tahiyra ispășește dezamăgirea lui Newmarket cu victoria în Irlanda de 1.000 de Guinee

Profesorii le bat obrazul nesimțiților Ciulacu, Ciucă și Iohannis care și-au bătut și-i bat joc în continuare de ei . Greva din învăţământ continuă: 'Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas' / Solicitările protestatarilor

_ Primăria Capitalei își dorește să preia controlul asupra spitalelor CF1 și CF2

_ China va lansa Shenzhou-16 către staţia spaţială chineză pe 30 mai

_ Mihai Isac: Chișinăul trebuie să aibă grijă ca orice formă de autonomie pe care ar putea să o primească Transnistria să nu pună în pericol destinul european

_ Cutremur cu magnitudinea de 3,5 în Arad

_ VIDEO Viral pe internet - Trucul care a făcut furori, demontat de specialiști. De ce nu e bine să păstrezi fructele de avocado în apă

_ HOROSCOP 29 mai 2023. Motive de încredere pentru viitor în cazul zodiilor de Apă. Apar motive de speranţă, inclusiv în plan financiar

_ Prietenul lui Ja Morant și rapper-ul premiat Moneybagg Yo dezvăluie că a vorbit cu starul NBA

_ Sora unui bărbat ucisă în 1979 de șeful unei organizații de caritate pentru copii susținută de Prințesa de Wales se pronunță

_ White Sox îl reintroduce luni pe RP Liam Hendriks în lista activă, după tratamentul pentru cancer

_ Badenoch nu va lăsa șefa Egalităților să fie „hăsită” din slujbă din cauza problemelor trans, spun sursele

_ Femeile au mai mult de DOUĂ ori mai multe șanse să nu fie plasate automat la pensie la locul de muncă

_ Accident de mașină la Bochara Victoria: Matthew Elmes identificat ca victimă

_ ANDREW PIERCE: Cadoul perfect pentru o soție îndelungată de suferință a unui mare tory... o medalie!

_ Poliția din San Francisco a împușcat un bărbat după o confruntare în timpul căreia a pufnit cocaină

_ Prințesa Charlene de Monaco participă la Cina de gală Grand Prix în rochie șic alb-negru

_ Cât plătesc australienii pentru chirie

_ Commonwealth Bank, NAB, Westpac avertisment de plată pentru australieni

_ Germania a produs o cantitate record de energie fotovoltaică în weekend

_ Ciclonul mediteranean încă face ravagii în Europa. Unde continuă ploile și furtunile violente

_ Accident pe Windsor Road, Vineyard: groază când microbuzul se lovește de o mașină cu trei persoane prinse

Gunoaiele progresisto-neomarxiste nu au limite Indignarea crește pe măsură ce magazinele Kohl’s oferă îmbrăcăminte LGBTQ pentru bebeluși

_ Fratele și tatăl lui Lady Heywood dau o ripostă furioasă după ce autoarea a povestit despre copilăria mizerabilă

_ Marea Britanie și SUA „se joacă cu focul” furnizând Ucrainei avioane de luptă F-16

_ Princes Freeway, Darnum: O femeie moare îngrozită în patru mașini îngrămădite după ce un vehicul s-a ciocnit cu un camion

_ Gigi Becali a dat marea lovitură! Câţi bani câştigă şeful de la FCSB. Tun dat în plin război


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1159, afisate in 20 pagini.