![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Șoc în fotbalul mondial: FC Barcelona ar putea fi exclusă din cupele europene![]() Șoc în fotbalul mondial: FC Barcelona ar putea fi exclusă din cupele europeneUEFA urmăreşte îndeaproape acest caz. La 24 februarie, departamentul de integritate al UEFA a trimis o scrisoare la federaţia spaniolă, cerând informaţii complete cu privire la cazul FC Barcelona – Negreira. Faptele de care este acuzată gruparea catalană sunt prescrise conform legilor sportive spaniole, însă UEFA poate lua măsuri. Deja forul continental se gândeşte să se alăture procesului, la fel ca federaţia spaniolă şi Real Madrid. Regulamentuul UUEFA prevede că federaţiilor sau cluburilor implicate în orice activitate de influenţare a rezultatului vreunui meci la nivel naţional sau internaţional li se poate refuza participarea la competiţiile UEFA cu efect imediat. În această prevedere s-ar putea încadra implicarea FC Barcelona în cazul Negreira, menţionează RMC Sport. La 10 martie, justiţia spaniolă a acuzat FC Barcelona şi pe doi dintre foştii săi preşedinţi pentru „corupţie”, „încălcare a încrederii” şi „înregistrări comerciale false” în cazul plăţilor suspecte de bani de la clubul catalan către Jose Maria Enriquez Negreira, fost conducător al arbitrajului spaniol, de asemenea urmărit penal. La nivel sportiv, preşedintele LaLiga, Javier Tebas, a afirmat după apariţia scandalului că FC Barcelona nu ar risca nimic, cel puţin în Spania, deoarece faptele, vechi de peste cinci ani, sunt considerate prescrise.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:02
_ JUNE 7 IN HISTORY
ieri 23:42
_ Gazda Sunrise Natalie Barr cheamă guvernul
ieri 23:22
_ Gazda Sunrise Nat Barr cheamă guvernul
ieri 21:20
_ Strategia Cloward-Piven
ieri 20:21
_ Iranul şi-a redeschis ambasada la Riad
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:11:40
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:15:13
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:17:31
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:20:16
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:25:29
ieri 20:00
_Marius Tucă Show - 06 Jun 2023 19:32:12
ieri 18:40
_ Al doilea cutremur în Arad, marți seara
ieri 18:20
_ Cei trei R: citit, scris și reparații?
ieri 17:39
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 16:08:04
ieri 17:39
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 17:14:51
ieri 17:20
_ BVB a închis în creştere şedinţa de marţi
ieri 16:59
_Stiri Negre - 06 Jun 2023 16:46:48
ieri 15:41
_ Realitate mixtă
ieri 15:19
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 13:17:48
ieri 15:19
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 14:51:52
ieri 13:44
_ „Este o piață unilaterală”
ieri 13:00
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 10:50:41
ieri 13:00
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 10:54:48
ieri 12:59
_Gold FM Romania - 06 Jun 2023 11:52:24
|
Comentarii:
Adauga Comentariu