![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Tânăr depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactiv - Ar fi consumat cocaină![]() Tânăr depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactiv - Ar fi consumat cocainăPotrivit sursei citate, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, întrucât ar fi prezentat "un comportament suspect", iar rezultatul a fost pozitiv la substanţa cocaină. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauza, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au acţionat pe principalele drumuri din judeţ pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. "În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 85.000 de lei, au reţinut 38 de permise de conducere, au retras 8 certificate de înmatriculare şi au constatat 3 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice", informează IPJ Dolj.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
15:32
_ Se depune praful?
10:31
_ Curs valutar, 30 mai
05:32
_ May 30 in history
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:31:03
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:32:57
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:35:36
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:39:40
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:43:06
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:47:54
ieri 20:51
_ Marea Tăcere
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 18:24:17
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 19:10:53
|
Comentarii:
Adauga Comentariu