![]() Comentarii Adauga Comentariu Cercetători americani au dezvoltat un material similar mușchilor omului destinat roboțilorO echipă de cercetători americani a dezvoltat un material sintetic moale și elastic care reproduce caracteristicile mușchilor omului și va ajuta la o mai bună fabricare a roboților, informează marți revista ''Nature Communications'' citată de EFE. ![]() Sursa foto: www.3ders.org Experți de la Creative Machines Lab, din cadrul Facultății de Inginerie a Universității Columbia, în frunte cu Hod Lipson, au rezolvat astfel unul din marile obstacole pentru crearea de roboți soft "ale căror acțiuni pot imita mișcări ale sistemului biologic natural", se arată în articol. Țesutul care deține "o abilitate expansivă intrinsecă — nu depinde de un mecanism extern — este de trei ori mai tare decât mușchiul uman, are o mare capacitate de întindere și rezistență și este moale la atingere, noteză experții. Materialul care se poate imprima în 3D în forma dorită a fost elaborat de Aslan Miriyev și constă într-o matrice din cauciuc siliconic pe care este distribuit etanol sub formă de microbule. Potrivit cercetătorilor, "este ușor de fabricat, ieftin și elaborat cu materiale sigure pentru mediul înconjurător". După imprimarea în 3D, cercetătorii au testat mușchiul artificial activându-l în mod electric în diferite funcții robotice. În aceste experimente s-a demonstrat o mare capacitate de întindere și contracție, proprietăți ce pot fi utile fabricării roboților care pot interacționa cu publicul, de exemplu în sectorul medical. "Materialul nostru este moale și funcțional și poate servi drept mușchi deoarece este foarte rezistent. Se poate întinde, îndoi, răsuci și folosi la ridicarea greutăților. Este materialul artificial cel mai similar mușchiului uman de care dispunem", a asigurat Aslan Miriyev. Cu noul material s-a depășit una din principalele bariere în fabricarea de roboți cu aspect uman, a subliniat el. Cercetătorii vor continua să dezvolte materialul pentru a-i ameliora viteza de reacție și durabilitatea, scopul final fiind introducerea sa în sisteme robotice cu inteligență artificială pentru a obține mișcări cât mai naturale.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:59
Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni
ieri 23:22
Fotbal - Liga I: FCSB - FC Voluntari 2-1
ieri 19:41
Pașaportul Covid-19 împarte Europa
ieri 06:41
CITATUL ZILEI
ieri 06:15
COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Poliția "veselă"
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu