17:05
Comentarii Adauga Comentariu

_ Slovacia restrânge mobilitatea celor nevaccinaţi anti-COVID-19 şi reimpune măştile în spaţiile deschise

Slovacia restrânge mobilitatea celor nevaccinaţi anti-COVID-19 şi reimpune măştile în spaţiile deschise

Doar cei vaccinaţi vor avea acces în Slovacia la serviciile publice, care se redeschid miercuri după ce au fost închise două luni pentru a combate pandemia, o măsură care, alături de reimpunerea măştilor în aer liber, vine într-un moment în care ţara înregistrează unul dintre cei mai mari indici de mortalitate din Uniunea Europeană, relatează EFE.

Deşi incidenţa cazurilor este relativ mică, cu 374 contagieri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile, problema este rata înaltă a mortalităţii asociată COVID-19 care este a treia cea mai mare din UE, potrivit portalului Our World in Data, potrivit Agerpres.ro.

Numărul scăzut al cazurilor se datorează faptului că varianta Omicron, mult mai contagioasă dar mai puţin agresiva, reprezintă deocamdată 17% dintre infecţii.

În prezent, 80% dintre cei spitalizaţi pentru COVID-19 nu sunt vaccinaţi cu schema completă, potrivit Ministerului Sănătăţi, care a precizat că o treime dintre ei sunt în stare gravă.

Miercuri se redeschid sălile de sport, piscinele, hotelurile şi localuri nocturne de divertisment şi se permite din nou organizarea de nunţi şi înmormântări, însă doar pentru persoanele care sunt vaccinate cu cele trei doze, sau cu două doze plus un test PCR negativ.

Restaurantele deja s-au redeschis în urmă cu două săptămâni, cu acces limitat şi doar pentru cei vaccinaţi anti-COVID-19.

În prezent, doar 54 % din populaţie este vaccinată cu schema completă.

La rândul său Republica Cehă a înregistrat în ultimele 24 de ore aproape 20.000 de noi cazuri, în creştere cu 57% faţă de săptămâna trecută, deşi situaţia din spitale pare să fie sub control, cu 1.660 de pacienţi, dintre care 17% în stare gravă.

Varianta Omicron reprezintă deja 57% dintre cazurile de COVID-19.

La Praga incidenţa este foarte mare, cu 1.500 de cazuri la 100.000 de locuitori cumulate în ultimele şapte zile.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Emma Roberts se mută într-o casă cu o istorie întunecată în filmul horror-thriller Abandoned

_ Harry Styles se angajează să doneze 1 milion de dolari în parteneriat cu Everytown după împușcăturile din școala din Texas

_ Dua Lipa trimite pulsuri în cursă într-un costum sclipitor în timp ce cântă la Milano pentru turneul ei mondial

_ Blair va găzdui conferința „Viitorul Marii Britanii” în timp ce planifică o nouă mișcare politică inspirată de Macron

_ Pixie Lott arată șic într-o rochie mini roz, în timp ce ea și Oliver Cheshire participă la spectacolul de costume de baie din Monaco

_ Rusia a cerut Mongoliei să treacă la plăți în ruble

_ NHS este „copășit” de pacienți care se tem că au variola maimuțelor

_ Starul X-Factor care își propune să devină prima campioană de box pentru femei indigene dezvăluie iadul violenței domestice

_ Trump spune că profesorii ar trebui să fie înarmați și face apel la polițiști în toate școlile la întâlnirea ANR

_ Alexis Bledel anunță ieșirea SHOCK din The Handmaid's Tale

_ Huddersfield: Sorba Thomas caută să-și completeze povestea de la Hollywood în finala play-off-ului

_ Kim Kardashian își amintește despre nunta luxoasă din Italia a surorii Kourtney cu Travis Barker

_ Casele de pariuri au ales un câștigător înaintea Marii Finale a The Voice Australia

_ O amintire minut cu minut a încoronării Reginei

_ Managerul San Francisco Giants, Gabe Kapler, va boicota imnul național �n timp ce echipele de baseball se trezesc după �mpușcăturile de la școală

_ Novak Djokovic speră că Anthony Albanese îl va ajuta să învingă interdicția de trei ani de a intra în Australia

_ Înregistrările cu camera corporală arată momentul în care voluntarii „americani și britanici” din Ucraina au lovit tancul rusesc

_ Seful lui Liverpool, Jurgen Klopp, recunoaște îngrijorarea cu privire la terenul finalului Ligii Campionilor

_ Cricketerul Michael Slater se confruntă cu NOI acuzații penale la doar câteva săptămâni după ce a fost transportat de urgență la spital

_ Designerul lui Kate, Jenny Packham, îndeamnă națiunea să renunțe la hainele de lounge

_ Înfruntarea pe teren a lui Andrew Fifita cu moartea îl vede că are doar o singură noapte de somn pe LUNĂ

_ Rafael Nadal și Novak Djokovic se apropie de confruntarea cu superstaruri în sferturile de finală la French Open

_ BEL MOONEY: Va înceta vreodată soțul meu să privească femeile?

_ Setul noului film al lui Halle Berry este „închis după ce echipajul a crezut că a găsit muniție reală”

_ NRL: Titanii iau una dintre cele mai stupide decizii din 2022 pentru a lăsa avantajul de 20 de puncte să scape împotriva lui Brisbane

_ Liverpool: Jurgen Klopp s-a înțeles la sugestia ca Sadio Mane să se alăture lui Bayern Munchen

_ BBC face întoarcere după ce l-a angajat pe prezentatorul radio anti-Boris Johnson, Matthew Stadlen

_ Pixie Lott arată șic într-o rochie mini roz în timp ce ea și Oliver Cheshire participă la spectacolul de costume de baie din Monaco

_ Kate Winslet se alătură lui Andie Macdowell, Gemma Chan și Helen Mirren pentru un eveniment L'Oreal la Cannes

_ Cardi B și Megan Thee Stallion învață să joace fotbal în timpul noului episod din Cardi Tries

_ Dua Lipa alunecă și cade în timp ce cântă pe scena din Milano

_ Skipperul Emotional Titans, Tino Fa'asuameaui, dezvăluie eroarea crucială din pierderea șocantă a Gold Coast

_ Kelly Gale își etalează decolteul amplu într-un bikini minuscul cu șiruri florale

_ Câștigătorul The Voice Australia s-a scurs înainte de Marea Finală

_ Văduva lui Tom Parker, Kelsey, o ajută pe prietena să-și nască noul fiu, care îl numește după cântăreț

_ Olivia Jade Giannulli afișează cu picioarele în picioare în timp ce zvonurile despre întâlnirea cu Jacob Elordi se învârte

_ Prezentatorul BBC Radio 4, Melvyn Bragg, compară „cultura anulării” cu ascensiunea lui Hitler la putere

_ James Milner îi spune lui Jamie Redknapp de ce va merge primul dacă finala Ligii Campionilor merge la penalty-uri

_ „Să-i spun că tata fiului nostru a fost în închisoare este cel mai rău lucru pe care l-am avut vreodată de făcut”: Lilly Becker îl critică pe Boris

_ French Open: Leylah Fernandez se deschide pe legătura cu Emma Răducanu

_ Fosta vedetă a lui Neighbours, Nicky Whelan, arată talia ei MINUTĂ și abdomenul rupt

_ Helen Mirren, 76 de ani, se ține de mână cu soțul Taylor Hackford, 77 de ani, în timp ce folosește un baston

_ Lewis Hamilton a primit permisiunea FIA de a purta bijuterii la Monaco

_ Acesta este sfârșitul fast fashion-ului? Missguided devine cel mai recent gigant de haine online care se confruntă cu toporul

_ Johnny Sexton îl conduce pe Leinster împotriva La Rochelle și a vechiului său coechipier și rival Ronan O'Gara

_ Queen's Platinum Jubilee: Harry și Meghan vor zbura la petrecerea de patru zile

_ Jennifer Lopez dezvăluie că a suferit un atac de panică la 20 de ani, care a fost provocat de „epuizare”

_ O cronologie de pauză minut cu minut a împușcăturii din școala Uvalde

_ Piers Morgan să-și ia o lună de concediu de la emisiunea lui Talk TV

_ Superfanul Kim Kardashian își tatuează semnătura pe MÂNĂ: „Te voi iubi pentru totdeauna”

_ Olivia Jade Giannulli se afișează în picioare în timp ce zvonurile despre întâlnirea cu Jacob Elordi se învârte

_ Starul MAFS Jackson Lonie este surprins închizând buzele cu o brunetă misterioasă într-o noapte sălbatică

_ Fanii Liverpool criticați pentru bannerul „ofensiv” care îi aduce un omagiu lui Luis Diaz

_ Agenții de frontieră au luat cu asalt la școală și au ucis un bărbat �narmat după ce poliția locală le-a spus să aștepte

_ Camille Vasquez o numește pe Amber Heard o „persoană profundă și tulburată” în timpul discuțiilor finale

_ Minaur Baia Mare joacă finala EHF European Cup în faţa a 2.500 de suporteri

_ Seful lui Liverpool, Jurgen Klopp, recunoaște îngrijorarea cu privire la terenul finalului Ligii Campionilor

_ Creați-vă propriul turneu regal: vă dezvăluim cum să călcați pe urmele reginei

_ Brennan Johnson, de la Nottingham Forest, despre a fi etichetat „viitorul fotbalului galez”

_ Alexis Bledel anunță ieșirea SHOCK din The Handmaid's Tale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 376, afisate in 7 pagini.