00:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Orașul mare din România unde jumătate din mașini sunt 'cazane': Autorităţile locale vor să ia măsuri

Orașul mare din România unde jumătate din mașini sunt 'cazane': Autorităţile locale vor să ia măsuri

Potrivit datelor oficiale de la Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la data de 31 decembrie 2023 în Iaşi erau înmatriculate 144.563 de autovehicule.

Comparativ, în municipiul Iaşi sunt 271.692 de locuitori, conform datelor recensământului din 2022.

Din estimările Primăriei Iaşi, de fapt ar fi vorba de mult mai multe autovehicule în Iaşi, pentru că mii de autovehiculele sunt înmatriculate în alte judeţe şi aparţin fie studenţilor, fie persoanelor care locuiesc în Iaşi.

"(...) Nu numai numărul vehiculelor care a crescut aproape exploziv cu aproape 70 la sută în mai puţin de 8 ani, dar vechimea parcului auto este cea care îngrijorează cel mai mult, pentru că aproape jumătate este sub norma Euro 3, inclusiv. Asta arată foarte clar, şi ar trebui să ne asumăm cu toţii acest lucru, că poluarea aerului cu noxele pe care le elimină un vehicul termic, fie el cu benzină, motorină, se datorează nouă, tuturor, celor care în fiecare zi ieşim într-un tranzit de peste 80.000 de maşini în municipiul Iaşi, şi trecem prin anumite intersecţii cu mai mult de 30.000 de vehicule în 24 de ore", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.

În privinţa normei de poluare - corelată cu anul de fabricaţie, din statistici reiese că din cele 144.563 de autovehicule înmatriculate în Iaşi, 108.581 sunt deţinute de persoane fizice, ceea ce reprezintă un procentaj de 75,11 %. Dintre acestea, 7.283 autovehicule sunt non-euro - (6,71%), 6.259 autovehicule sunt euro 1 - (5,76%), 7.633 autovehicule sunt Euro 2 - (7,03%), 23.516 autovehicule sunt Euro 3 (21,66%), 26.460 autovehicule sunt Euro 4 (24,37%), 17.904 autovehicule sunt Euro 5 (16,49%), 19.526 autovehicule sunt Euro 6 (17,98%).

Astfel, 41,16% dintre cele 108.581 de autovehicule deţinute de persoane fizice şi înmatriculate în Iaşi au norma de poluare Euro 3 sau mai mică, adică sunt 44.691 vehicule poluante. Numărul se află într-o uşoară descreştere în comparaţie cu începutul anului 2023, când în municipiul Iaşi peste 55% din vehiculele înmatriculate nu corespundeau normelor de poluare.

De asemenea, 35.982 vehicule sunt deţinute de persoane juridice, ceea ce înseamnă 24,89%. Dintre acestea, 1.994 sunt non-euro (5,54%), 1.576 sunt Euro 1 (4,38%), 2.160 sunt Euro 2 (6,00%), 4.980 sunt Euro 3 (13,84%), 6.537 sunt Euro 4 (18,17%), 5.404 sunt Euro 5 (15,02%), 13.331 sunt Euro 6 (37,05%).

Reiese că 29,76% din cele 35.982 de autovehicule înmatriculate de persoane juridice au norma de poluare Euro 3 sau mai mică, adică sunt 10.710 vehicule poluante.

Cumulat, în Iaşi sunt înmatriculate 55.401 de autovehicule cu norma de poluare Euro 3 sau mai mică, respectiv 38,32%.

Cele mai vechi autovehicule, considerate a fi de colecţie, sunt deţinute de persoane fizice. Este vorba de un Ford din 1914, două Ford-uri din 1930 şi un Citroen din 1932. De asemenea, un Citroen din 1954, două Volkswagen din 1956 şi un Citroen din 1957 sunt cele mai vechi autovehicule deţinute de persoane juridice din Iaşi.

La rândul său, directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Iaşi, Gala Temneanu, a declarat pentru AGERPRES că una din sursele de poluare a municipiului Iaşi este reprezentată de traficul auto cât şi de parcul de vehicule, "care contribuie cu 70 la sută la emisiile de dioxid de azot (NO2) şi undeva la 30 la sută la emisiile particulelor în suspensie PM10 şi PM2,5, acei indicatori care de-a lungul timpului noi am înregistrat depăşiri faţă de valorile maxim admise".

"În perioada 2018-2022 am avut o situaţie a înmatriculărilor, şi am observat că au crescut cu 40.000 vehicule. E adevărat, 60 la sută erau cu Euro 5, Euro 6, dar 40 la sută erau cu norme de poluare sub Euro 4. Asta înseamnă mult şi îşi aduce contribuţia, din păcate, la calitatea aerului din municipiul Iaşi", a declarat Gala Temneanu.

În opinia primarului Iaşiului, este nevoie atât de implicarea guvernanţilor cât şi autorităţilor locale, dar şi a cetăţenilor, pentru remedierea problemelor create de vehiculele poluante.

"Soluţia pentru o viaţă sănătoasă este ca statul român şi autorităţile locale să-şi dea mâna odată pentru totdeauna şi să interzică importurile de maşini sub normă Euro 4, inclusiv, să permită autorităţilor locale impozitarea progresivă a deţinătorilor de mai multe autovehicule pe o singură familie, să permită impozitarea progresivă în funcţie de randamentul motorului şi cantitatea de CO2 emisă în atmosferă, pentru că acest lucru va descuraja utilizarea abuzivă a vehiculelor poluante, va încuraja utilizarea transportului public de călători şi va decongestiona traficul din oraş. Dacă această politică nu este înţeleasă ca o politică benefică pentru sănătatea populaţiei, a copiilor noştri, şi a noastră personală, înseamnă că trebuie să ne asumăm atât scăderea calităţii vieţii, a sănătăţii populaţiei, şi a, să spunem, deturnării viitorului tinerei generaţii şi a copiilor care poate nici nu s-au născut astăzi. Este un apel pe care îl fac atât pentru clasa politică cât şi pentru cetăţeni", a răspuns primarul Mihai Chirica.

Soluţii similare sunt propuse şi de directoarea Agenţiei de Protecţia Mediului.

"Sunt o serie de măsuri cumulate care trebuie luate de administraţie, dar o parte din măsuri ţin şi de noi, cetăţeanul de rând participant în trafic, legat şi de tipul de maşină pe care ne-o achiziţionăm, şi de conduita la volan, de modul în care conducem autovehiculul sau dacă alegem să ne deplasăm pe distanţă scurtă şi să renunţăm la maşină. E un cumul de măsuri care trebuie luate şi care pe termen mediu, scurt trebuie să ducă la o încadrare a calităţii aerului în limitele stabilite de lege", afirmă Gala Temneanu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Bărbat de 50 de ani, arestat preventiv pentru tentativă de viol

_ Primele limbi ale Americii de Nord se regăsesc în două grupuri de limbi foarte diferite din Siberia

_ Sursă britanică: Ucraina este pe cale să exporte toate cerealele din recolta 2023

_ Rareș Bogdan iese tare după ce Nicolae Ciucă a fost surprins la negocieri: Sebastian Burduja e candidatul PNL la Primăria Capitalei

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă, în Pastorala pascală la încrederea în iubirea Tatălui

_ Mama, 24 de ani, revoltata dupa ce a aflat ca baia centrului comercial cu schimbator bebelusi are CCTV

_ Aproximativ 2.000 de militari străini pentru a consolida securitatea în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris

_ Lucrare românească ce utilizează inteligenţa artificială, la Festivalul Luminii din Bruxelles

_ CONFIRMAT: Bărbatul arestat �n legătură cu uciderea unui copil mic este imigrant ilegal � judecătorul din New Jersey a ordonat anterior să fie scos din SUA, dar Sanctuary City l-a protejat

_ Marea revenire în tenis: Simona Halep - Paula Badosa, astăzi, ora 22:30. La Miami, „Simo” dispută primul meci oficial după un an şi jumătate

_ Percheziţii în România într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică în Franţa

_ Raliul automobilistic al Croaţiei: românii sunt pe patru la categoria WRC3 şi pe tot pe patru la juniori

_ Peste 214.000 vehicule confiscate de forțele de poliție anul trecut - iată ce se întâmplă cu vehiculele în continuare

_ ADEVĂRATA Zi a șacalului: cât de nebun a venit asasinul la câțiva centimetri de la uciderea lui Charles de Gaulle în complotul din 1962 - în timp ce Eddie Redmayne joacă în adaptarea Sky după romanul clasic al lui Frederick Forsyth

_ Premierul belgian denunță oferta „inacceptabilă” a primarului Bruxelles-ului de a interzice conferința politică de dreapta la care au participat Nigel Farage și Suella Braverman ca intrare în baricada poliției și de a ține „ostatici” participanții

_ Să fim clari la ceea ce asistăm: terorişti, nu luptători pentru libertate

_ Calendarul competiţional pe final de sezon, modificat pentru echipa naţională, în perspectiva Campionatului European

_ Negocierile privind tratatul global de plastic vor fi reluate în Canada

_ Ciobanescul german care a fugit de acasa si a facut o baie de 4 mile peste noapte in mare este salvat de RNLI dupa ce a fost vazut pe stanci

_ NFL Bills semnează campionul olimpic de lupte la Tokyo Steveson

_ O nouă cercetare arată că femeile și minoritățile ar putea plăti prime mai mari la împrumuturile auto

_ Tony Silva este noul antrenor al echipei Poli Iaşi

_ UE va elimina sancţiunile împotriva a doi ruşi şi un slovac

_ Femeile psihopate își ascund boala extrem de bine: Unicul detaliu care le dă de gol de fiecare dată

_ Se produc probleme la Tesla? Firmele de vehicule electrice întreabă managerii care locuri de muncă sunt critice pe fondul temerilor de concediere

_ Israelul a atacat Iranul în cursul nopţii - surse

_ Regina Letizia a Spaniei face o declarație într-o jachetă de tweed făcută de supraviețuitorii traficului de persoane în timp ce participă la ceremonia de decernare a premiilor pentru jurnalism

_ Momentul nepotrivit: cum provoacă schimbările climatice migrația păsărilor

_ Reamaniere la vârful armatei ruse: Marina rusă, Flota Nordului și Flota Mării Negre au șefi noi

_ Dezvăluit: ADEVĂRATUL motiv pentru care Kanye West „o obligă” pe Bianca Censori să poarte ținute cu rating X într-un „spectacol de ciudați călători” (și fosta Kim nu va fi impresionată)

_ Parliament establishes inquiry committee 'to investigate real estate mafia'

_ Se pregătește un armistițiu între Israel și Hamas - Anunțul făcut de Abdel Fattah al-Sissi

_ Sabalenka, a doua favorită, se califică în turul trei la Madrid

_ În Japonia, toţi cetăţenii ar putea avea acelaşi nume de familie. Predicţia unui studiu

_ Pl�ngere privind drepturile civile depusă �n legătură cu angajamentul �Excelența neagră� �n școlile din Denver

_ Care români pot ieşi la pensie la 60 de ani. Ministrul Muncii: Fără nicio penalitate. Este o noutate în lege

_ Nepoata lui El Chapo „se ia pe străzile Londrei” și pleacă la vânătoarea de monștri din Loch Ness în Scoția, în timpul turneului de petrecere în Europa, în timp ce regele drogurilor ispășește închisoarea pe viață în închisoarea supermax din Colorado

_ Youcef Atal nu mai este suspendat de OGC Nice: Jucătorul a fost condamnat în ianuarie la închisoare cu suspendare pentru un mesaj de ură legat de evrei

_ Interviul care a zguduit familia regală: cum Harry și Meghan și-au difuzat nemulțumirile cu The Firm într-o conversație cu Oprah în urmă cu trei ani

_ „Mini-organele” sunt crescute din celule stem umane prelevate în fazele târzii ale sarcinii pentru prima dată – marcând un „pas uriaș înainte” pentru medicina prenatală

_ „Cel mai înalt și mai rapid rollercoaster” din Marea Britanie se apropie de finalizare: Imaginile arată că ultima piesă de cale este pusă la loc pe Hyperia din Thorpe Park, care va atinge o înălțime de 236 de picioare și va călători cu 80 mph

_ 'Arata ca intrarea intr-o statie de autobuz!' Localnicii îngroziți îi reproșează pe noii proprietari ai casei istorice gotice victoriane după ce au dărâmat-o și au dezvăluit planuri pentru o nouă construcție futuristă

_ Testarea cu etilotestul într-o primărie importantă din România lasă instituția fără angajați: Au început să plece în masă

_ De ce a fost înlăturat câinele lui Biden de la Casa Albă? Documente interne ale Serviciului Secret dezvăluie cât de gravă devenise situația

_ Martha Stewart părăsește internetul ORORIZATĂ după ce a împărtășit o imagine cu creația ei de cină „CHOBSTER”, care a văzut-o savurând un pui umplut cu homar întreg

_ Trucul simplu care te poate ajuta să te bucuri mai mult de viaţă

_ Russell �Texas� Bentley, născut �n America, ar fi murit � Luptătorul pro-rus devenit corespondent de război a dispărut �n Donețk �n urmă cu 11 zile

_ Illinois se mută pentru a elimina mii de non-cetățeni de la asistența medicală subvenționată de contribuabili

_ FC Voluntari s-a calificat în semifinala Cupei României după prelungiri şi lovituri de departajare

_ Ciolacu: o nouă structură şi un mod de operare mai eficient al agenţiilor teritoriale pentru IMM-uri

_ S&P reconfirms Romania's sovereign rating and stable outlook

_ Revelers cer rambursări pentru Festivalul Lanternului de 50 de lire sterline pe bilet, după ce a afirmat că evenimentul este o „înșelătorie” și a folosit filmări promoționale cu alte petreceri din întreaga lume... (dar are deja două spectacole sold-out)

_ Consilierii din serviciile de probaţiune organizează un miting de protest în Piaţa Victoriei

_ Un cuplu este forțat să vândă noul Land Rover cu o pierdere de 14.000 de lire sterline LA O LUNĂ după ce l-au cumpărat, după ce asigurătorii și-au anulat polița - și nici producătorul nu îi va asigura, în ciuda faptului că sunt „șoferi model”

_ Se schimbă regulile pentru obținerea permisului auto: Proba teoretică se poate da oriunde în țară

_ Belgianca Lotte Kopecky a câștigat în cursa de ciclism Strade Bianche, pentru a doua oară

_ Doliu în lumea cinematografiei și a literaturii: A murit un om cu o poveste de viață incredibilă

_ Xabi Alonso a doborât încă un record cu Bayer Leverkusen

_ Ziua Universală a Culturii - sărbătorită în premieră, luni, la Muzeul Literaturii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1272, afisate in 22 pagini.