23:59 2018-09-27 traditional-family - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu

ATAC MURDAR AL REȚELEI PROGRESISTO-SOROȘISTE LA FAMILIA TRADIȚIONALĂ. "Adevărul" "Cum arată adevărata familie tradițională românească. De la bătăi cu pumnul, până la proba absolută a virginității"

Nota Redacției:

Manipularea Progresisto-Soroșistă folosită în articol este una pe care Rețeaua o folosește foarte des.

În ce constă această manipulare?

Soroșistii-progresiști înfierează obiceiuri, fapte și întâmplări ale românilor, de acum sute de ani, pe care le judecă în mod tendențios, prin prisma moralei și a regulilor de azi

Este evident o mizerie de nedescris

În mod intenționat și pervers nu se fac comparații istorice din acele perioade de timp, față de regulile din alte state și față de obiceiurile altor comunități de atunci.

Care este scopul manipulatorilor internaționaliști care urăsc tradițiile românești?

Totul este făcut pentru a trage concluzii NEGATIVE la adresa românilor. În acest caz se înfierează familiile tradiționale românești:

"Cum arată adevărata familie tradițională românească. De la bătăi cu pumnul, până la proba absolută a virginității"

O manipulare soroșisto-progresistă mizerabilă

Observați încă din titlu, cât de agresivi sunt progresiștii internaționaliști de la "Adevărul" și câtă ură au în ei față de familia tradițională românească și implicit față de români

"Cum arată adevărata familie tradițională românească. De la bătăi cu pumnul, până la proba absolută a virginității"

Martorilor istorici citați, fiind lipsiți de această ură, sunt mult mai echilibrați decât concluzia și titlul pus de mizerabilii mincinoși de la "Adevărul"

Scopul din subtext al soroșistilor-progresiști este să ne arate "cât de civilizată și modernă este 'familia' homosexuală" față de "primitiva și violenta familie tradițională românească"

Tot în subtext, mizerabilii vor să ne arate "cât de bine" le va fi copiilor în 'familia' 'modernă' cea în care li se pregătește un calvar: să fie lipsiți de dreptul de a avea o mamă și un tată

ATAC MURDAR AL REȚELEI PROGRESISTO-SOROȘISTE LA FAMILIA TRADIȚIONALĂ.

"Adevărul" "Cum arată adevărata familie tradițională românească. De la bătăi cu pumnul, până la proba absolută a virginității"

Familia în Principatele Române, așa cum arată specialiștii și documentele de arhivă, s-a schimbat radical de-a lungul timpului. În general, familia tradițională, cea întemeiată pe tradiții și cutume, este cea medievală care cuprindea un set de caracteristici și reguli foarte stricte, printre care supunerea femeii față de bărbat, virginitatea, dar și nașterea de copiii.

În ultima perioadă, conceptul de "familie tradițională" a stârnit controverse în societatea românească. În general, acest concept se referă, așa cum arată și dicționarul explicativ al limbii române, la tradiție, adică la ceva ce s-a păstrat prin intermediul unor cutume acumulate de-a lungul timpului și care se supune acestora. În Principatele Române și mai apoi în România familia și caracteristicile sale s-au modificat de-a lungul timpului.

Cu alte cuvinte, familia românească din secolul al XVIII lea și regulile ei de întemeiere și conviețuire între soți nu mai sunt aceleași cu ale familiei românești din secolul al XXI-lea. Odată cu emanciparea, în special din mediul urban, de la începutul secolului XX, relațiile dintre soți, comportamentul, precum și viziunea asupra familiei se schimbă radical. Drepturile femeii, repoziționarea acesteia în cadrul familiei ca și scăderea influenței Bisericii în raporturile dintre soți sunt doar câțiva factori.

Conceptul de familie tradițională însă poate fi aplicat cu succes evului mediu românesc, atunci când această instituție socială era întemeiată într-adevăr pe obiceiuri și tradiții păstrate cu sfințenie din generație în generație. Familia tradițională românească poate fi descrisă pe baza scrierilor călătorilor străini, a documentelor de arhivă dar și pe baza studiile specialiștilor. Ca și în Occident, familia românească avea plusuri și minusuri.

Familia românească între afacere, răpire și iubire

Familia era celula de bază în societatea românească medievală și chiar mai târziu. Cuplurile care trăiau fără cununie erau blamate de Biserică și automat de societate. Partenerii necununați suportau de altfel rigorile legii cutumiare și riscau pedepse severe, fiind încadrați în categoria curviei. Tocmai de aceea căsătoria era o treabă serioasă la români și necesară petnru afirmarea și impunerea în societatea.

Un bărbat căsătorit era privit cu mai multă stimă decât un holtei, iar o femeie căsătorită era automat respectată de membrii comunității. Cele necăsătorite erau prilej de bârfă, oprobiu publică, bănuieli și glume răutăcioase, mai ales când treceau de o anumită vârstă. Întemeierea unei familii la români după cum arată specialistul Simeon Florea Marin, în "Nunta la români", era o chestiune ce ținea de tradiție și era motivată de următoarele lucruri.

"Întâi, de a avea o consoartă spre ajutorare și petrecere, spre mângâierea și alinarea durerilor în caz de nefericire și suferință, mai pe scurt spre împărtășirea binelui și a răului, a bucuriei și întristării în decursul întregii vieți. Al doilea, de a avea urmași legitimi, cari să păstreze numele de familie, ca sângele și seminția lor să nu se stingă niciodată, apoi ca să aibă cine moșteni averea părintească , ca aceasta să nu treacă în mâini străine, mai departe să aibă cine a se îngriji de dânșii și a-i sprijini la bătrânețe, iar după moarte să aibă cine a-i jeli și înmormânta creștinește, a-i pomeni și a le da de pomană, și a se ruga pentru iertarea păcatelor sale.În fine, al treilea, ca să nu li se facă aruncare că numai degeaba s-au născut și trăit în lumea aceasta, după cum prea adese ori se-ntâmplă că li se face celor ce rămân necăsătoriți", scria Simeon Florea Marin, în "Nunta la români".

Cu alte cuvinte, asigura nevoia de sexualitate legală, acceptată de Biserică,de alungare a singurătății, de bunăstare și câștigarea unui statut social. Căsătoria era negociată ca o afacere, în care ambele părți trebuiau să se înțeleagă și să aibă beneficii. Viitorul ginere negocia cu tatăl fetei zestrea și obținea aprobarea căsătoriei. Automat trebuia chiar și în mediul rural să corespundă ca statu social și moral. Nu trebuia să aibă reputația pătată iar săracul satului nu putea aspira niciodată la mâna fiicei unui gospodar. De asemenea un om de rând nu se putea căsători cu o boieroaică, doar în cazuri excepționale motivate de averea pretendentului.

Acest aspect este de înțeles, având în vedere că bărbatul era singurul membru capabil să-și întrețină financiar familia. Tocmai de aceea soțul era mai în vârstă decât soția, diferențele variind de la un cuplu la altul. În orice caz vârsta minimă a soției trebuia să fie de 12 ani, iar a soțului de 15 ani. După ce ajungeau să se înțeleagă ginerele cu socrul, mai ales la zestre urma logodna, bineînțeles cu girul și slujbele legiuite al Bisericii. După logodnă urma nunta propriu-zisă. Totodată existau și pețitorii, oameni cu stare și rang social care garantau în fața socrului pentru viitorul ginere. Mai era o cale de eluda aceste negocieri, mai ales dacă ginerele era fie cu onoarea pătată, fie mai sărac decât își dorea socrul. Cronicarii străini spun că în acest caz, dacă iubirea între cei doi parteneri era pătimașă, soțul își răpea nevasta și îi punea pe toți în fața faptului împlinit.

Eventual și consumau sexual căsătoria, obligându-i pe părinți să consimtă, mai ales că fata în acest caz nu mai putea fi căsătorită cu alt bărbat. "În privința încheierii căsătoriilor și a respectării lor, aceleași obiceiuri și aceleași legi sunt pentru toți, dar la oamenii de rând îngrădirea este și mai mare. Căci pe fetele pe care voiesc să le aibă ca tovarășe de viață ei mai adeseori le răpesc decât primesc să le fie date în căsătorie, socotind că așa este mai cu cale și că în chipul acesta legătura între soți va fi mai tare decât dacă ele le-ar fi fost dăruite de părinți prin bună învoire, sau de la prima pețire", preciza cronicarul Anton Verancsics după o călătorie prin Moldova secolului al XVI lea. Deși totul părea o afacere, iubirea juca un rol important, în special în lumea satului. Cuplul de multe ori se lua din iubire, fiind nevoiți însă să parcurgă pentru o viață liniștită întregul proces.

Familia tradițională și virginitatea femeii

În cadrul familiei tradiționale românești, virginitatea juca un rol esențial. De altfel era obligatorie pentru continuarea vieții în cuplu. De altfel moralitate femeii era singura care conta în această privință. Desfrâul bărbatului era considerat ceva normal și nu era o condiție. Cu alte cuvinte soțul nu trebuia să fie la prima relație sexuală. Soțul era cel care judeca virginitatea femeii și se lăuda cu ea printr-un ritual care astăzi ar fi considerat umilitor. Practic le arăta tuturor că soția lui a fost virgină până la noaptea nunții.

"La sfârșitul festinului nupțial, soții consumă căsătoria, petrecând noaptea împreună. Bărbatul este singurul judecător al acestei situații, iar sângele virginal îi confirmă așteptările. A doua zi, proba virginității, cămașa pătată cu sânge, se arată socrilor sau nașilor", scrie Constanța Vintilă Ghițulescu "În șalvari și cu ișlic". Automat soția primește diferite cadouri pentru păstarea virginității. Virginitatea de altfel la români era un fel de semn de respect față de familia soțului și față de partener. Dacă cumva mirele avea bănuieli și constata că soția nu a fost virgină, asupra femeiise abătea o umilință fără precedent. Cu sălbăticie era repudiată public.

"Dacă fiica lor s-a făcut de ocară din pricina unei împreunări neîngăduite, mirele își aduna a doua zi prietenii apropiați, cărora le arată că și-a găsit mireasa spurcată. Aceștia aduc pentru ea cea mai proastă căruță și cu hamuri rupte, silesc părinții cu bătaia să-și ducă înapoi acasă, ca pe o curvă fiica așezată în căruță", scria Dimitrie Cantemir. Documentele de arhivă consemnează punctulal aceste cazuri. De exemplu Florea din Argeș la finele secolului al XVIII lea și-a găsit nevasta "spurcată". În acel moment a tratat-o sălbatic. A legat-o cu un laț de gât și a bătut-o zilnic ca pe hoți oligând-o să-i spună numele celui care i-a luat virginitatea.

După trei săptămâni de tortură a trimis-o acasă pe un cal șchiop. Călătorii străini arată că virginitatea era și obiect de șantaj. Mai precis soțul încerca să-i smulgă socrului o zestre mai mare sau în plus și o răscumpărare masivă în schimbul virginității. Această mărturie este oferită de un călugăr catolic din secolul al XVIII lea care recunoaște că la români era totuși mai bine ca în Occident, unde căsătoria nu se desfăcea dar soțul transforma cu bătăi și reproșuri, viața conjugală a familiei într-un calvar. Se întâmpla însă, ca soțul să nu fie prea priceput în ale amorului și să constate lipsa virginității la câteva luni de căsătorie, când nevasta năștea un copil, care evident nu era a lui.

Soțul singurul întreținător al familiei, iar soția administratorul

În familia românească tradițională rolurile soților erau foarte bine conturate. Bărbatul era singurul autorizat să întrețină financiar familia. Nevasta nu câștiga bani din activități economice. Singurul lucru pe care-l făcea era să muncească în gospodărie și să facă copiii. Aria ei de activitate era gătitul, torsul, țesutul, curățenia și îngrijirea celor mici. "Soțul trebuie să se îngrijească de economia familiei, "să producă" și să aducă în casă,îndeplinirea aceste îndatoriri reflectându-se clar în "haine", "bijuterii", "hrană", "slugi", casă; în acest mod un soț își manifesta grija față de familie și își arată "dragostea" față de soție", scria Constanța Vintilă Ghițulescu. Asta se întâmpla în cazul familiilor bogate de târgoveți. În mediul rural, bărbatul se ocupa cu muncile cele mai grele la câmp în special sau cu diferite slujbe ce implicau forță fizică mare sau experiență.

Totodată nevasta juca rolul administratorului. "Soția trebuia să "chivernisească" ceea ce primește, contribuind la bunăstarea familiei", precizează aceeași autoare. Mai mult decât atât bărbatul avea o libertate de mișcare mai mare. Era mai tot timpul plecat de acasă și avea libertatea, fără ca soția să-i ceară socoteală de a socializa, la cârciumi și alte locuri de întâlnire. De altfel cârciuma sau saloanele erau dedicate exclusiv bărbaților. Femeia se mișca doar într-un areal restrâns, determinat de activitățile casnice. Era imoral pentru o femeie să stea la cârciumă de exemplu printre bărbați. "Domeniul de activitate al unei soții este reprezentat de casă. Viața domestică îi solicită cea mai mare parte a timpului și devine complicată la apariția copiilor. Ea trăiește și se consacră familiei sale. Are deplina libertate în alegerea slugilor, în instruirea, supravegherea lor atunci când nu-și îndeplinesc atribuțiile sau atunci când devin o amenințare pentru fidelitatea conjugală a soțului.", se arată în "În șalvari și cu ișlic". Situația familiilor varia în funcție de starea materială. De exemplu la țărani, aceștia în limitele posibilității părinților, după ce petreceau o perioadă în casa socrilor, primeau o bucată de pământ și le era ridicată o casă. De acum încolo trebuiau să se descurce pe cont propriu. În cazul orășenilor, erau luate în chirie locuințe sau în cazul familiilor sărace, doar o cameră în gazdă. La boieri, nevasta se ducea în conacul soțului.

Bărbatul stăpân al casei, femeile tratate ca niște vite

De cele mai multe ori soțul era considerat capul familiei și stăpân peste nevastă și copii. Femeia trebuia să-și cunoască soțul drept bărbat și stăpân, să-i fie supusă și fidelă. "Comportamentul afectiv al femeii măritate se rezumă la trei ipostaze ale aceleași cerințe: "în urmă binișor să fi umblat,că cu cuvânt dulce și supunere să-l fi pipăit", scria Constanța Vintilă-Ghițulescu. Acest fapt nu exclude însă afecțiunea între soți. Numeroase testamente arată o afectivitate deosebită a soților față de nevestelor lor. Fiind stăpân al casei, totul depinde de năravurile și de firea bărbatului. Dacă era afectuos și echilibrat, nevasta ducea o viață tihnită. Putea însă să fie și un adevărat zbir, mai ales dacă lipsea afectivitatea, iar căsătoria era o afacere pură. Depindea însă și de apucăturile nevestei.

Dacă nu respecta principiile supunerii și ale fidelități putea fi bătută cumplit și chiar alungată. Bătaia era considerată o pedeapsă normală ce putea fi aplicată de bărbat soției. Tocmai de aceea au rămas cunoscutele sintagme, "Femeia nebătută e ca o casă nemăturată" sau "Femeia nebătuta e ca moara neferecată". În "Îndreptarea Legii", apărută în 1652, în vremea domnitorului Matei Basarab, sau "Cartea românească de învățătură a lui Vasile Lupu din aproximativ aceeași perioadă iese la iveală pedepsele ce puteau fi aplicate nevestei considerată în unele cazuri drept " iaște mai proastă și mai leasne spre cădere decît bărbatul". În cazul în care femeia nu se arăta supusă și va încerca să-și afirme independența făcând lucruri nepotrivite pentru o femeie, ea conform legislațiilor mai sus menționate putea fi bătută "ușor" cu palma sau pumnul, pentru vini ușoare. Bărbatul era însă pedepsit dacă o bătea cu toiagul și cu parul în cazul în care " se va sfărma lemnul, sau să facă cu dînsul rane să meargă sîngele, sau cînd o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap". Cum am precizat însă, totul ținea de temperamentul, viciile și caracterul soțului, fiind și multe cazuri de iubire afectuoasă între soți.

Nașteri cât mai dese iar tatăl nu prea știa năravul copiilor

Totodată în familia românească nașterea era un eveniment esențial. Femeia trebuia să dea naștere urmașilor familiei, ori de câte ori era posibil. Mai ales sub înrâurirea Bisericii, metodele contraceptive nu erau luate în calcul. "Primul an de căsătorie aduce și primul copil. În absența unor mijloace contraceptive, o femeie însărcinată până când, pe cale naturală, nu va mai fi posibil acest lucru. Banul Mihai Cantacuzino povestește că în 16 ani de căsătorie a avut 16 copii", se arată în "În șalvari și cu ișlic". La rândul lor documentele arată că un cuplu din secolul al XVIII lea, Constandin și Neacșa au avut în 40 de ani de căsătorie, nu mai puțin de 20 de copiii.

Dacă cuplul nu reușea să aibă copiii din diferite motive, puteau cere separarea. De educația copiiilor se ocupa mama, până la 7-8 ani. Tatăl nu prea știa așa cum recunoștea acum mai bine de 200 de ani, Dinu Cernătescu, "toate metehnele copiilor săi". Și asta în condițiile în care bărbatul era mai mult plecat cu treburi. Fetele rămâneau până la maturitate în grija mamei și învățate până la căsătorie cum să se comporte cu bărbatul pentru a avea o căsnicie liniștită și mai ales cum să lucreze în gospodărie. Băieții în funcție de mediul din care proveneau, erau fie duși cu tatăl la muncile câmpului, fie băgați ca ucenici la diverși meseriași.

Soții virtuoase, mame bune, alături de soț

În primul rând familiile românești au impresionat călătorii străini prin dedicarea soțiilor. Din punctul de vedere al acestora, româncele de la țară, erau femei pline de virtute care știau să-și educe copiii mai bine decât cele din Occident. Francois Recordon, un elvețian care a călătorit în Principatele Române la începutul secolului al XIX lea remarcă aceste calități și scrie că pe lângă gingășie și frumusețe, țărăncile românce știau să-și educe foarte bine copiii, cu multă afecțiune. Recordon spune că erau calități care se pierdeau în țările Apusului. De aceeași părere era și francezul Felix Colson, care după o călătorie în Moldova spune apreciativ că femeile de la țară sunt " Soții virtuoase, mame bune, la care se întâlnesc acele principii de cumințenie și acele sentimente afectuoase, care fac gloria femeilor din Occident". Totodată alți călători străini vorbesc despre o calitate esențială a nevestelor din Transilvania și Banat. Despre ele spune de exemplu, Ignaz von Born în secolele XVIII lea că sunt foarte harnice. " Nu vezi nicăieri o femeie mergând fără a lucra.

Ele poartă de obicei pe cap (coșul cu) ceea ce vor vinde la piață. Dacă au un copil neințărcat, il poartă tot astfel. Furca le este înfiptă în brâu și tot drumul, ele torc mergând. Tot ce le trebuie e făcut de ele", afirma savantul vienez. Un alt călător germanic, Johann Friedel, arată că familia românească era deosebit de harnică, fiecare dintre soți cunoscându-și bine rolul în gospodărie. " Am văzut adeseori femei care purtau un copil pe spate, ținând un altul la piept, ducând un al treilea de mână, având pe cap o oală cu lapte, pentru bărbatul ce era la păpușoi și care, cu toate acestea, torceau pe drum", preciza austriacul. Totodată documentele de arhivă și specialiștii arată că relația dintre soți bazată pe iubire era foarte strânsă, fiind alături unul de celălalt și la bine și la rău. De exemplu Safta, soția lui Barbu Bălăceanu își vinde toate bijuteriile atunci când soțul ei ajunge la închisoare, tocmai pentru a-l scăpa. Boieroaicele își însoțeau soții inclusiv în pribegie sau la închisoare.

Sursa Atacului Mizerabil: Adevărul.ro

(Adevarul)

Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fluierul Report