23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ASTĂZI S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU...Mihai Eminescu despre progresiștii din vremea lui - "O SCRIERE CRITICĂ [scrisă pe 7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]"

Nota Redacției

Fluierul.ro își propune să publice unul câte unul articolele de presă ale lui Mihai Eminescu FOARTE PUȚIN CUNOSCUTE DE PUBLICUL LARG din România

Ele ne arată gândirea politică profund națională a lui Mihai Eminescu și Conservatorismul său apăsat în ceea ce privește tradițiile, viața românilor și spiritul național românesc

Nu există propoziție scrisă de Eminescu în articolele sale de ziar care să nu reflecte acest lucru

Eminescu și-a făcut o DATORIE în a milita PUBLIC pentru BINELE ȚĂRII LUI



Mihai eminescu - O SCRIERE CRITICĂ

După faimoasele critice, în sine bine scrise, ale d-lui Maiorescu, trebuia neapărat să iasă la lumină şi o şcoală a sa de partizani care, minus spiritul de-o fineţă feminină şi minus stilul bun şi limpede al d-sale, să aibă şi ea aceleaşi defecte ce le are părintele, aceeaşi ridicare la nivelul secolului al 19, acelaşi aer de civilizaţiune şi gravitate cari din nenorocire sunt numai o mască ce ascunde adeseori numai foarte rău tendinţa cea adevărată şi ambiţiunea personală.

Asemenea cum Kant cu sistema lui filozofică a ridicat ca din nimica o oaste de ex- şi aplicatori ai săi, tot aşa, în analogie, după criticele numitului domn trebuia să, se ivească o şcoală întreagă de critici sau criticastri; singura diferinţă dintre amândouă şcoalele e doar asta, ca partizanii lui Kant ştiau d.e. că baronia nu aduce de moştenire ştiinţa sau geniul şi că nu e destul ca să aibă cineva un privilegiu — chiar cu pajere mpăratească fie — pentru ca să aibă la dispoziţiunea sa imperiul cel vast al ştiinţei şi lumina cea curată a criticei filozofice. Adepţii şcoalei române de filozofie sunt cu mult mai încrezuţi şi mult mai nejenaţi; baronia şi nimbul poetic sunt un drept nu la critică, ci până şi la batjocură, până şi la persiflagiu asupra acelora cari ar avea cutezarea de a fi de-o opiniune contrarie.

În locul nihilismului sincer adeseori şi onest al unora din autorii noştri, cari poate nici nu pretindeau altceva de la public decât ca să li cedem onoarea de-a fi autorii noştri nesalariaţi, s-a ivit acuma alt nihilism — cel savant şi pretenţios care, uitându-se cu despreţ din fruntea şi prin ochii secolului asupra a toţi şi toate, se crede la nivelul învăţaţilor (analog al politicilor) din Germania sau Europa civilizată pentru că a învăţat, sau mai bine n-a învăţat, în şcoalele de pre acolo. În cazul de faţă avem a face cu unul din avangardele celor mulţi cari vor urma, adecă; cu o broşură a unei avangarde intitulată deplin astfel: Puţine cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina de D. Petrino (Cernăuţii, 1869. Tiparul lui Bucoviecki şi Comp.).

Introducerea broşurei e în poezie, recte în versuri.

Întâi poezia ! Cu inima zdrobită, autorul plânge în strofa întâia că nimeni nu alină durerea dulcei Bucovine, ci o lasă pradă minciunelor celor turbate cari încep cu ,,uae " şi se sfârşesc în „ciuni". în strofa a doua, autorul face pe român negru şi pe vânzătorul Iuda 'l face rumân.

Iară bine ! Strofa a treia, de clasică ce e, nu putem să nedreptăţim publicul şi să nu i-o redăm. Ea sună:

Să piară, în Leptura-i rumânul papă-lapte,

Iar tu, o Bucovină, citind a ta dreptate,

În munţi, în văi, în codri, acolo vei simţi

C-al României soare el nu-ţi va asfinţi.

Iacă o strofă în care un om de merite (mort, nota-bene, pentru că dac' ar fi fost viu cine ştie dacă autorul ar fi cutezat-o) merită de la mai mult decât sumeţul poet linguşitoarea apostrofă de papă-lapte; o strofă în care dreptatea (în loc de: adevăr, realitate) se citeşte 'n munţi, şi asfinţitul soarelui nu se vede, ci se simte. Fiindcă în strofa a patra poezia trebuia să culmineze, apoi vine şi Ştefan, umbra cu glasul răsunător, şi zice în limba românului popor următoarele vorbe, pe care Ştefan, pe când trăia, sigur că neci le visase, — uite-le 'ntregi acele cuvinte profetice;

În libertate este frumosul ideal Deci calcă, în picioare glodul confaesunal!

Aceste două şire nu sunt importante numai din puntul de vedere al glodului confaesunal cu care se 'mbală gura lui Ştefan cel Mare; ci încă şi din acela că pune broşura toată în lumina ei adevărată şi arată scopul cel adevărat al ei.

Autorul se vede partizan al unei libertăţi care, mulţămită simţului celui sănătos al bucovinenilor, va rămânea pentru ei un ideal etern nedorit; şi apoi manifestă o ură cumplită şi strivitoare contra glodului confaesunal, adecă confesional. Şi de ce autorul e inamicul ideii confesionale, a acelora adecă cari pretind şi ţin la aceea ca şcoalele din Bucovina să rămână confesionale?

(n.red. observați cum Eminescu îi demască pe progresiștii sec. XIX care URAU ca și cei de azi, poporul confesional ce-și duceau copii la școlilele de pe lângă biserici. Eminescu observă că progresistul "manifestă o ură cumplită şi strivitoare contra glodului (confesional)")

— Pentru că autorul e la nivelul secolului al 19, ni va răspunde vreun sărman neiniţiat în misteriele faptelor ce se ţes în Bucovina.

— O nu, nu domnilor, cauza e cu mult mai joasă de cum o credeţi d-voastră. Se ştie, când e vorba de cauza confesională în Bucovina, pe a căreia agitatori unii îi combat şi-i blamă, se ştie că ea nu e decât cauza averilor naţiunei româneşti din Bucovina, că naţiunea, sub numele de confesiune, e proprietara de drept a unor averi întinse, că confesiunea e garanţia dreptului şi numele în care te baţi şi că, apărând confesiunea, proprietara de fapt a averilor, aperi averile drepte din moşi-strămoşi ale naţiunei, pe cari domnii politici pe picior mare ar vrea să le vadă secularizate, deşi secularizarea, de ar fi posibilă, nu e decât în dreptul guvernului României. (n.red. iată cât de bine observă Eminecsu planurile progresiste de deznaționalizare a Bucovinei)

Ştiu eu că domnii o văd că aşa este şi că numai ambiţiunile şi şansele ce li prezintă viitorul în spe şi federalismul monstruos ce-l proiectează unii din slavi îi fac să nu vadă că aşa este.

Ştim noi că sunt domni cari odată erau pentru unirea strînsă a Bucovinei cu Viena, pentru ca domnia-lor, capacităţile cu stemă'n frunte, să-şi poată preîmbla mândria baronească prin lumea cea mare sau pe jumătate mare (demi-monde) a Vienei, cu aerul cel mai diplomatic şi mai aristocrat din lume.

Ştim asemenea că tocmai aceia ar voi azi anexarea poate la Galiţia — la juna Polonie — pentru că li se prezintă din nou ocaziunea de-a se amalgamiza domnia-lor, baronii cu conţii vechi şi cu familiele ruginite polone.

Din fericire puţini dintre boierii Bucovinei sunt coprinşi de această ameţeală. Boierimea Bucovinei, demnă de toată stima şi încrederea, a ştiut şi va şti să fie totdeuna în fruntea naţiunei din a căreia sân puternic s-a ridicat; dar cumcă asemenea visuri esist e fapt; cumcă ele însă nu se vor realiza niciodată o promitem pe conştiinţa viguroasă a Dietei Bucovinei, pe a căreia delegaţi nici ridicolul ce li se aruncă-n faţă, nici duşmănia guvernului nu-i va opri de-a vorbi deocamdată poate defectuos, dar totuşi numai româneşte, de-a simţi însă cu atâta mai bine şi etern româneşte.

Dumnezeul mulţimilor însetate de dreptate a început să adieze cu sufletul său de foc şi prin flamurele noastre. Sus flamura, jos masca!

Dacă acuzaţiunea ce li s-a făcut prin rândurile de mai sus e nedreaptă, e treaba dumnealor ca prin fapte, nu prin vorbe, să dovedească contrariul.

După introductiva poezie (?), c-o întrebare 'n paranteze pe care-o punem noi, vine prefaţa, în care autorul spune că: silit de împrejurări foarte critice, cari în timpul de faţă ameninţă a pierde, pentru vecie poate, limba şi caracterul naţional a poporului român din Bucovina, el a otărât să trimeată în public broşura sa. Spune apoi că fiinţe denaturate din însuşi sânul naţiunei cutează să răpească odorul limbei părinteşti, schimosind-o spre glorificarea lor personală întru atâta încât să fie neînţeleasă de oricine nu ar cunoaşte toate limbele europene.

„Ţăranul — zice d-l critic — se vede deodată depărtat de noi, ţăranul de la care am trebui să - nvăţăm limba, căci el a fost acela carele a păstrat-o, în lupta timpurilor, curată şi românească. Şi astfeli păcătuind ei (veţi vedea cine), ni răpesc limba vorbită de milioane de români, cărora ei ne înstrăinează cu totul şi prin aceasta chiar ni răpesc posibilitatea unei esistenţe naţionale".

Cumcă ei nu au schimosit, ci au deşteptat la viaţă limba română şi cu ea simţul naţional şi cumcă au făcut-o spre glorificarea lor personală şi (fie zis de noi) eternă, asta e prea adevărat: şi nu negăm, nu putem s-o negăm; cumcă însă ei ar fi avut intenţiunea de-a depărta pe ţăran de d-ta, d-le critic, asta nu poate fi adevărat decât în cazul când d-ta singur vei fi voind să te depărtezi de el. Pentru că cine sunt acei ei?

Uită şi răspunsul în capitolele I şi II ale cărticelei: primo, egoiştii de filologi, secundo: Societatea pentru cultura şi literatura poporului român din Bucovina.

Autorul e nedrept, de nu şi ceva mai mult decât nedrept. Zice că filologii şi Societatea din Bucovina au de principiu de-a se depărta de limba poporului, noi şi lumea, din contra, pretindem a şti că tocmai ei şi ea sunt aceia cari vor să rămână cu şi numai pe lângă popor; şi că poate modul de-a rămânea pe lângă el e defectuos, nu însuşi principiul în sine.

Şi cumcă filologii şi Societatea Bucovinei voiau să rămână pe lângă popor, şi cum că numai modul de a rămânea pe lângă el e ceea ce bate la ochi, dovedesc înseşi esemplele ce d-sa le citează în capitolul III, adecă: limbamentu, templamentu, insusietivu, meniciune, lepturariu ş.a., creaţiuni ale bătrînului Pumnul, care-n amorul său cel nemărginit pentru limbă, în încrederea cea sântă ce-o avea în puterea creatrice a limbei, nu primea în ea nici vorbele grece: gramatică şi istorie, nici vorba greco-slavă: carte de citire.

Mi se va spune poate că părerea lui Pumnul nu-i bună. Dacă nu-i bună, aceea însă stă — că cronistice e dreaptă şi scuzată.

După estremul latinităţei, a etimologismului absolut inaugurat de Bătrânul Petru Maior, care scria construcţiuni latine în româneşte (estrem ce, pentru deşteptarea noastră din apatia lungă faţă cu latinismul, era neapărat trebuincios), după ridicarea la potenţă a aceluiaşi estrem de către următori, trebuia neapărat să vină ca remediu contra lui estremul fonetismului absolut, a iubirii nemărginite a limbei numai româneşti şi esclusivitate faţă cu limba latină şi cele surori.

Aceste estreme au fost condiţionate de însăşi natura lucrului, nu poţi defige mijlocul unei linii până ce nu vei fi aflat puntele ei cele estreme.

(n.red. Observați cât de bine înțelege Eminescu la 20 de ani rolul POZITIV al Școlii Ardelene, și de ce reprezentanții Școlii Ardelene au accentuat pe caracterul latin al Limbii Române ignorând influența Substratului Dac. Sunt și astăzi indivizi care aruncă la Gunoi Școala Ardeleană cea care a adus alfabetul Latin și Latinismul Limbii Române în școlile românești )

Însuşi d-l critic nu e espresiunea poporului, cum pretinde a fi, nu reprezintă cu fidelitate legile ce se manifestă ca domnitoare în limba poporului de jos, ci se ţine, fără de-a o şti, însuşi de facţiunea literaţilor cari cred a fi găsit calea de mijloc între fonetici şi etimologi — un juste-milieu, cum s-ar zice. Tot în capitolul III d. critic impută delegaţilor patrioţi cari au vorbit româneşte în Dietă greşelile ce, după d-sa, ei le-au comis în limbă.

Dacă ei nu-şi ştiu limba (ceea ce noi n-o zicem), au însă cel puţin patriotismul de-a o vorbi aşa cum o ştiu, rău; când alţii, cari se laudă că o ştiu bine, nu o vorbesc neci rău măcar, adecă n-o vorbesc defeli. Care-i mai bună dintre aste două? Lăsăm ca să judece publicul cetitori.

În capitolul IV, criticul [î]l laudă pe d-l Alesandri şi-l face regele poeţilor, lucru la care aplaudem şi noi, până ce vom avea şi un împărat al poeţilor, care adecă să-l întreacă pe dumnelui, ceea ce, spus fără compliment, va fi cam greu, deşi suntem de o natura ce nu despeară niciodată. Abstragem însă autoritatea ce i-o dă criticul în materie de limbistică şi în proză. Proza d-lui Alesandri nu e niciodată şi nicăiri la nălţimea poeziei. Prozei [î]i trebuie raţionament solid, şi-n proza d. Alecsandri nu e decât spirit şi jocuri de cuvinte, ceea ce-i dă un timbru cu totul feminin; căci spiritul — zice Jean Paul — este raţionamentul femeii. Cât despre aceea că Foaia ar fi desfigurat ortografia autorului, se esplică dintraceea că Foaia, ca organul şi espresiunea unei sisteme limbistice oarecare, trebuia să-şi rămână pre cât i da mâna consecinţă cu principiul ce şi-l statuase — şi subliniem: pe câtu-i da mâna , pentru ca suntem siguri că, la pretenţiunea expresă a autorului de-a i se respecta ortografia, redacţiunea Foii ar fi ces desigur, dupre cum am văzut d.e. în unele articole ale d-lor Hurmuzachi, în cari o al autorilor e respectat de cătră corectorul Foii, lucru ce m-a făcut a presupune că poate înşişi autorii ar fi pretins această respectare.

În capitolul V criticul nostru vorbeşte despre germanismii cei străcoraţi şi ţesuţi în bătătura scrierilor ce se publică în foaie; adecă rumegă — o copie cam infidelă a d-lui Maiorescu — ceea ce a zis acesta în Convorbirile literarie despre limba româna în ziarele din Austria. Cumcă răul acesta e adevărat şi vădit n-o neagă nimene, nici înşişi jurnaliştii din Austria. (Vezi Transilvania, organul Asociaţiunei.)

Cumcă însă asta nu e defeli vina dezgraţiaţilor redactori, cari au învăţat a-şi construi cugetările în nemţeşte şi ungureşte, aste e şi mai adevărat; şi cu atâta mai bine pentru ei dacă, într-o limbă ce-o mânuiesc cu greu, urmăresc mai toţi scopuri aşa de nalte, aşa de nobile, încât în focul urmărirei, uitându-se pe ei înşişi, străcoră în construcţiuni germanisme sau maghiarisme. Ei au învăţat în şcoli în cari criticul nostru n-a învăţat, şi de aceea ei au, de nu dreptul, cel puţin scuza de-a comite greşeli aşa de mici şi cari asupra fondului se tuşează. Dac - am fi însă răutăcioşi, am putea arăta că şi d-l critic e capabil de germanisme, şi nu ca să dovedim, ci numai ca să-l avizăm uşor, vom scoate două - trei ; d.e.:

1. Vorba îmbucurătoriu (pag. 9) e traducerea ad litteram al nemţescului erfreulich — şi-l sfidăm pe d-l critic de a o regăsi în limba poporului său în vreo carte netipărită-n Ardeal ori Bucovina.

2. Şi aceasta-i prea lesne a arăta (sehr leicht zu zeigen), în loc de prea lesne de arătat (p. 19).

3. Fiind însă omul silit (p. 19), în loc de omul însă fiind silit etc. Am fi putut s-o urmăm, dar ne temem de-a nu voi să probăm ceea ce nu putem proba, cumcă autorul adecă ar fi învăţat în şcoli nemţeşti; apoi neci ni place, neci avem timpul de-a ne ocupa cu secături şi greşeli de virgulă, pe cari timpul şi şcoalele româneşti ale viitoriului le vor şterge cu desăvârşire şi din grai şi din scris. Eu, din partea mea, sunt mai puţin lugubru decât d-l critic şi, deşi ţin la desfiinţarea acelor greşeli, totuşi nu văd în esistenţa lor deznaţionalizarea noastră şi corumperea poporului român.

În capitolul VII autorul scoate ochii Foii cu vreo câteva vorbe străcorate în coloanele ei, rămăşiţe negreşit ale unei forme de guvern ce esista ieri şi esista parte încă şi azi, rămăşiţe cari se vor şterge neapărat deodată cu rădăcina, cu cauza lor: feudalismul şi absolutismul. Vorbe ca Ilustr[it]ate, Serenissim, Reverendissim ş.a. în România deja ar fi ridicole; în Austria nu, căci sunt rămăşiţele justificate ale unor timpi abia trecuţi.

Tot în capitolul VII i place d-lui critic să surâdă asupra fundaţiunei pumnulene (Fondul ce se crează pentru eternizarea memoriei lui Pumnul). Voi să obiectez şi aicea vreo două - trei vorbe, nu numai asupra acestei aluziuni, ci şi asupra celeia ce o face în introducere (papă-lapte).

Pentru că e vorba de-o persoană, mă voi adresa şi eu de-a dreptul la persoana d-lui critic. Persoana asupra căreia aveţi bunătatea a face aluziuni atât de delicate, domnul meu, a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritoriul slab, muritoriul plin de defecte pământeşti , nelimpezit încă de eterul opiniunei publice; — nu ! el e personificarea unui principiu, sufletul — nemuritor neapărat — care a dat consistinţă şi conştiinţă naţională maselor şi a făcut din ele o naţiune; mase cari, cu toată nobilimea, cu tot clerul, cu toate averile, începură a nu se mai înţelege pre sine, a nu-şi pricepe fiinţa şi natura ce era comună, şi cari face ca masele să fie, pe neştiute chiar, părţile unui singur întreg.

Întru realizarea principiului său, omul ce-l personifica a întrebuinţat mijloace cari în detaliu d-tale nu-ţi plac, pe cari le găseşti, ca tot ce-i omenesc: necomplecte, defectuoase, să zicem chiar rele. Combateţi atunci mijloacele, domnul meu, combateţi-le în defectuozitatea lor, şi nu persoana, individul, principiul său cel bun, cari toate în sine au a face puţin cu vestmântul , defectuos sau ba, cu care o îmbraci.

Geniul, în zdreanţă sau în vestminte aurite, tot geniu rămâne ; ideea sublimă, espresă chiar într-o limbă, defectuoasă, tot idee sublimă rămâne , şi principiul cel mare şi salutariu acelaşi rămâne , aplicat prin mijloace greşite chiar.

Şi, dacă combateţi formele esterioare ale fondului, băgaţi de seamă a o face din punt de vedere absolut; estetic, rece şi judecător raţionalist al formei, combateţi-o cu rigoarea şi seriozitatea convicţiunei, nu cu pamfletul ridicol şi fără preţ, care detrage întotdeuna mai mult autoriului său decât celor persiflaţi prin el.

Nu râdeţi , domnilor delepturariu; pentru că secaţiunea sa de pe - alocurea e oglinda domniei - voastre proprie; nu râdeţi de nihilismul său, pentru că e al dv. Şi dacă e vorba pe masca jos ! apoi masca jos de la toţi şi de la toate, astfeli încât fiecare să-şi vadă în fundul puţinătăţei sale. Dacă apoi lepturariul a esagerat în laude asupra unor oameni ce nu mai sunt , cel puţin aceia, mulţi din ei, au fost pioniri perseveranţi ai naţionalităţei şi ai românismului — pioniri, soldaţi gregari, a cărora inimă mare plătea poate mai mult decât mintea lor — e adevărat ! — care însă, de nu erau genii, erau cel puţin oameni de-o erudiţiune vastă, aşa precum nu esistă în capetele junilor noştri dandy.

Acei oameni, acei istorici cari au început istoria noastră cu o minciună, după cum zice d. Maiorescu, de au scris tendenţios şi neadevăr, scuza lor cea mare nu o găseşti tocmai în tendinţa şi neadevărul lor?

Trebuie cineva să fie mai mult decât clasic pentru de-a pretinde de la acel persecutat, de la autorul condemnat la ardere de viu, ca, părăsit şi scepticizat de dureri, să fie în toate drept, în toate nepărtinitori, ba poate şi filantrop faţă cu inamicii săi de moarte.

Cu toate astea, rămânem datori cu răspunsul la întrebarea dacă Şincai, ca un adevărat martir ce-a fost, nu a rămas drept şi nepărtinitor până şi cu inamicii.

Şincai, chiar dacă n-ar fi atât de mare cum pretindem noi că este, totuşi el a fost la înălţimea misiunei sale — la o nălţime cronistice absolută; pentru că dacă criticul ce-l califică de mincinos ar fi avut bunăvoinţa de-a cerceta istoria istoriei, atunci ar fi putut băga de samă că procesul întru scrierea istoriei la orice naţiune se începe mai Întâi şi constă din cronografie, cu sau fără tendinţa, din culegerea de prin toate părţile a materialului. Dominarea critică asupra acestuia şi câştigarea unui punt de vedere universal din care să judecăm faptele e fapta unor timpi mult mai târzii decât aceia a căror caracteristică şi espresiune a fost Şincai; deşi nu i se poate disputa că, chiar în forma sub care apare, în totalul său domină o singură idee, aceea a românismului, care ca asemenea face din opera sa o operă a ştiinţei, în loc de a rămânea numai o culegere nesistemizată de fapte istorice.

Dacă acest mod de-a trata istoria e speculativ sau e empiric şi pragmatic, lăsăm la judecata istoricilor noştri competenţi.

Ne ţinem de dătorinţa noastră a aduce aminte că nu ne simţim îndestul de capabili ca să apărăm, cum se cade, oameni ca Şincai şi ca Pumnul... oameni cari apoi neci nu au nevoie de apărarea noastră sau a altcuiva pentru de a rămânea cum sunt , adecă nemuritori şi mari.

Aduc aminte publicului că ţipătul ce-l face criticul cumcă Societatea, în contra unificării limbei şi-a ortografiei, se paraliză de sine prin declararea de mult făcută de acea societate că ortografia şi sistema urmată de ea sunt provizorie până ce se va statua printr-un organ competinte sistema şi ortografia ce va avea a le urma tot românul ca oblegătoarie.

În fine declar cumcă părerile ce le-am emis asupra diferitelor sisteme limbistice sunt cu totul subiective şi nu au pretenţiunea de a controla întrucâtva lucrările vreunui sistem; nefiind filolog de competinţă, declar eu însumi că opiniunile mele sunt cu totul personale şi nu merită de-a turbura lucrările filologilor noştri — cari, autorităţi ştiinţifice, lucrează după alte considerente decât ale mele.

Finesc (n.red. "sfârșesc", din ital. fine) critica asupra fondului broşurei — declarând că aş fi putut arăta autorului ei mult mai multe neconsecinţe în contra a înseşi părerilor ce le stabilează; n-o fac însă, pentru că nu voi ca critica mea să fie meschină şi de virgule, — nu din cauză că eu nu le-aşi şti pune, ci numai pentru că-mi place a crede că literaţii noştri ştiu, numai uită a le pune.

Să vedem acum forma sub care ni se prezintă critica.

Merită broşura numele de critică?

Să vedem.

Când cineva califică pe-un om cu epitetul, puţin măgulitor, de nebun şi asta numai din cauza: pentru că acel om are nefericirea de-a fi de-o opiniune contrarie celeia a criticului, — ne va ierta lumea dacă nu vom fi în stare să numim aceasta procedură: manieră şi educaţiune bună.

Trebuia apoi să mai ştie că, lovind cu măciuca în demnitatea unui om, înseamnă a uita că măciuca are două capete — şi că adversariul pe care şi l-a făcut are dreptul de a-l califica cu aceleaşi epitete dulci şi măgulitoare. Prin toată broşura se ţese tendinţa de-a lovi mai cu deosebire într-o persoană care, prea nobilă şi prea recunoscută de opiniunea publică, nu-şi va pune mintea cu asemene împunsături de ac.

Critica d-sale — şi ni permitem mult numind-o astfeli — dac' ar fi avut conştiinţa puterei sale, ar fi putut să rămână în limitele demnităţei, chiar nejudecând altfeli decât din aşa - numitul punt de vedere vulgar, fără pătrunderea ştiinţifică (lucru care n-ar fi apărat-o, se 'nţelege de sine, ca adevărurile sale obiective să nu fie decât părute, decât erori subiective), — critica d-sale, pusă pe calea criticei filozofice, ar fi avut meritul adevărului absolut; sub forma însă în care ni se prezintă, cu spărturile ei de pe ici, de pe colea, prin cari pătrund razele murdare ale politicei zilii, cu aruncătura una peste alta a unor observaţiuni fără sistemă, nepătrunse de un singur principiu, — fie acel principiu uzul, fie etimologismul, fie fonetismul, fie combinarea amândurora , astfeli... riscăm mult numind-o critică.

Declar că, fără să combat neci pro neci contra celor combătute de d-l critic, n-am vrut decât să spun că şi critica şi - are limitele sale, că şi ea nu e doară proprietatea uzurpată a aşa - numitelor genii pierdute, cu batjocurile lor cele mici, cu sarcasmele lor meschine, a acelor desperados cari cred cumcă lumea şi ştiinţa e a lor tocmai pentru că nu e a lor; ci şi critica e a oamenilor cari au pătruns, au înţeles obiectul aşa cum el trebuie să fie înţeles, adecă fără scrupule, fără prejudeţ subiectic. Apoi părerea mea sinceră, ca să nu zic amicală, ce voi a o spune dlui critic, e că nu e acesta modul de-a dezbăra pe oameni de relele lor obiceiuri şi de defectele lor cele mici sau mari. Mijlocul ce-l întrebuinţează d-sa — chiar de-ar fi pentru realizarea unui scop bun — totuşi nu serveşte decât spre a oţărî mai mult sufletele şi a le face să persevereze în calea apucată odată. Şi-apoi, esprimându-i această părere a noastră, cine ştie dacă n-o facem mai mult în interesul junelui nostru critic decât într-acela al adversarilor săi. Ce ar fi, d.e., dacă un spectru, inamic neîmpăcat al goliciunei de idei, fie asta îmbrăcată până şi în vestmântul cel sunt al versurilor, ar arunca razele sale pătrunzătoare şi reci în mormântul de versuri frumoase ale junelui nostru poet?...

Ce palide şi ce desfigurate ar apărea ele, când acuma... sardanapaliză încă în opiniunea cea încântată a publicului, şi poate tocmai graţie acelei foi a Societăţii umilite, pe care d-sa o blamă, şi care poate tocmai din cauza umilinţei sale n-a deşteptat încă ochiul ager a criticei adevărate, ce taie fără scrupul şi mizericordie tot, din fibră în fibră. — Am cetit cumcă în America ar fi o fată cu două capete şi că un poet ar fi compus o poezie despre ea... Dar poezia era ciudată...

Ei i lipsea tocmai partea ce o avea prea mult eroina sa. Oare poeziile junelui literat n-ar avea în ochii criticei adevărate soartea poemei americane?

[7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Tăriceanu, despre o guvernare cu PMP : Nu mi se pare normal să avem prezenți turnătorii Securității

România a avut în august cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din Uniunea Europeană

Elicopterul construit de chinezi care arată ca un OZN - FOTO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

''Ducem gunoiul la Garda de Mediu'', acțiune organizată joi de comunitatea Declic

O româncă face furori în industria porno

Oficiali democrați: Donald Trump a insultat-o pe Nancy Pelosi în timpul unei ședințe

Hitul 'Con Altura' al cântăreței spaniole Rosalia a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Noi date în cazul pădurarului împușcat în Maramureș. Romsilva: Încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori

Crimă șocantă în Satu Mare: Bărbat mort, găsit legat cu găleți de nisip într-o fântână

Exporturile germane de arme către Turcia în primele opt luni ale anului, un record după 2005

Noapte cu violențe EXTREME în centrul Barcelonei. Separatiștii au incendiat mașini și au aruncat cu ACID în polițiști

Un pădurar a fost ucis de hoții de lemne în județul Maramureș

Unde i se pot aduce ultimele omagii actriței Tamara Buciuceanu Botez

Alegeri legislative în Canada: Obama îi îndeamnă pe canadieni să voteze cu Trudeau

O carte pe zi: "Panorama comunismului în Moldova sovietică", editor Liliana Corobca. Ce nu știai despre Moldova sovietică

Cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter în județul Buzău, joi dimineața

Cel puțin trei morți, în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,4 din Filipine - FOTO, VIDEO

CITATUL ZILEI

CEO-ul demis al Tarom Mădălina Mezei susține că ministrul Răzvan Cuc i-a cerut să rețină aeronavele companiei la sol în ziua moțiunii de cenzură: Am să-i fac plângere penală / Răzvan Cuc: Sunt minciuni aruncate pe piață

Incendiu la un magazin de textile din municipiul Timișoara

Tusk, preferat drept candidat al opoziției la președinția Poloniei (sondaj)

Liderii PPE se reunesc joi, la Bruxelles, înaintea Consiliului European de toamnă

Turcia: Alte sancțiuni americane vor fi aplicate dacă nu se decretează armistițiu în Siria (Mnuchin)

Diplomați americani, reținuți în Rusia, în apropiere de Severodvinsk, locul unde s-a produs accidentul atomic din poligonul militar

Femeie beată la volan. Trei copii răniți, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat

IGPR: Acțiune a Poliției Române pentru prevenirea accidentelor în zona căilor ferate

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

ULTIMA ORĂ Locomotiva trenului internațional de Viena a luat foc. Călătorii au fost evacuați

Actrița Helen Hunt, transportată la spital după un accident de mașină

Kovesi a cerut, când era șef DNA, ca interceptările unui fost șef de parchet să fie transmise SRI, în calitate de "beneficiar secundar". Ce s-a întâmplat cu dosarul

Dantes Nicolae Bratu revine de vineri la conducerea Inspecției Muncii

Constănțeanul care și-a injectat fiica cu o substanță necunoscută, condamnat la 16 ani de închisoare

Ion Cristoiu: Constituția – târfa de serviciu a lui Klaus Iohannis

BREAKING Marea Britanie și Comisia Europeană au încheiat la un nou acord privind Brexit

Imagini obținute prin satelit surprind primul portavion construit în întregime de China

Ana Birchall, acuzată de imixtiune în activitatea procurorilor în cazul Caracal. Plângerea formulată de Lia Savonea la CCR

Bulgaria ia fața României și dublează oferta inițială pentru atragerea investiției Volkswagen

Fostul președinte al Consiliului European, Herman Van Rompuy, evaluează joi la București cum va arăta Europa viitorului

Fifor: Iohannis vrea să vă prostească. Winter is coming!

Human Rights Watch: Administrația Bolsonaro încalcă drepturile fundamentale ale omului

FlightClaim prezintă, joi, cele mai noi statistici privind zborurile întârziate sau anulate pe aeroporturile din România

Abuz sexual pe internet, pe un site găzduit pe Dark Web. Sute de persoane din 38 de țări, arestate

Regina-mamă Elena pentru principesa Margareta: "Ne-a ajutat să înțelegem frumusețea lumii"

METEO #azi 17 octombrie 2019: Vreme frumoasă și caldă, ceață densă dimineața / Regiunile cu cele mai scăzute temperaturi

Artista rap Nicki Minaj a confirmat colaborarea cu Adele pentru o nouă piesă: "Este o melodie epică"

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Doi bunici care au plecat cu nepotul de cinci ani s-au rătăcit lângă Predeal. Ce le-au recomandat jandarmii

Orban, despre învestitură: Nu suntem în situația de la moțiune. Nu mai avem timp să convingem oamenii

Premierul ceh Andrej Babis a anunțat construcția de noi centrale atomice chiar dacă va trebui să încalce legile UE

Brexit: Macron spune că vrea să creadă că ''Boris Johnson va avea o majoritate'' în Parlamentul britanic

Președintele a promulgat legea ce prevede scutiri de la plata impozitelor pentru persoane persecutate din motive etnice

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 17 OCTOMBRIE

Povestea lui Gheorghe Ursu, disidentul pentru moartea căruia securiștii încă nu sunt pedepsiți

HOROSCOP 17 octombrie 2019: Zodiile care vor avea parte azi de fler pe plan social și spirit de inițiativă

Conferință de presă organizată de FTSE Russell și Bursa de Valori București

Dosarul lui Vâlcov ar putea ajunge la magistrații Uniunii Europene


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 790, afisate in 14 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI