Mulți dintre așa zișii patrioți și naționaliști apăruți în ultimii ani sunt membri plini sau asociați ai MASONERIEI ROȘII ai Clubului de la Roma și a derivatelor sale. Printre ei Călin Georgescu, Coșea, Puric, Colceag, Ilie Șerbănescu, Dinu Giurăscu

BRAVO ROMÂNIA. Exporturile de miere, în creștere cu aproape 10% în primele trei luni. România pe locul patru în Europa la producția de miere.

Ion Viştea - România - " Fotografia unei triste realități"

Reuters: În memoriile sale, fostul papă Benedict mărturisește că la Vatican există un puternic "lobby al homosexualilor" care încearcă să-şi exercite puterea atât în luarea deciziilor cât şi impunându-şi oamenii în poziții cheie.

Ana Blandiana se declară împotriva unei Uniuni Europene făcute ca să dizolve statele naționale. Blandiana: "Nu poţi să bagi ţările şi naţiunile într-o maşină de carne, din care să iasă un cârnat omogen, pentru că nimeni nu are acest interes"

SUA. Progresiștii de la "Council of Foreign Relation": "E timpul ca Elitele să se ridice împotriva Maselor Ignorante"

De ce Stânga Progresist-Internaționalistă urăște referendumurile? Stânga iubește puterea, nu oamenii. Stânga controlează educația și mass-media mai ales Universitățile

Mesajul unui fermier englez către cel român dupa BREXIT! "Am înțeles că ai aflat și tu că noi, fermierii englezi am votat în majoritate pentru ieșirea din UE. Știrea e deci că vom avea piața agro-alimentară protejată"

Moştenirea lui Ceauşescu: cele mai marețe construcții din Europa secolului XX au fost ridicate in Romania lui Ceausescu

Dieselgate: Volkswagen va plăti în SUA despăgubiri de 15 miliarde de dolari. În România care a ajuns o colonie a Germaniei escrocii nu vor plăti nimic. Nici măcar n-au fost puși sub acuzare de "Justiția Independentă". Se-aude Kovesi?

Thomas Mair - cel arestat pentru uciderea deputatei laburiste Jo Cox are un lung istoric de boli mentale, trăia singur de 20 de ani ajuta la o librărie şi era grădinar cu ziua. Nu e înregimentat politic cum încearcă să mintă presa progresistă

BBC News: "Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce ştie mai bine ca să "submineze omogenitatea națională", spune șeful pentru migrație al ONU, Peter Sutherland, care este şi membru al Grupului Bilderberg

ELVEȚIA NU MAI VREA ÎN UE. S-au prins şi elvețienii că Uniunea Europeană nu e decât o porcărie globalist-progresistă care are ca scop final desființarea Statelor Naționale

Dan Teodorescu de la Taxi, distrus de durere. Mama lui este internată de urgență la Terapie Intensivă și are nevoie de sânge. Suntem siguri că orice rugăciune spusă în orice biserică din piatră o va ajuta mult pe mama lui aflată la grea încercare

La momentul anchetei împotriva lui Petre Țuțea, Marian Munteanu nu mai putea fi INFORMATOR pentru că era MEMBRU DE PARTID. Informatorii MEMBRI DE PARTID NU MAI AVEAU DOSAR ȘI ERAU SCOȘI DIN REȚEAUA DE INFORMATORI dar puteau fi în continuare SURSE

Ziarul "Adevărul" - "Miron Cozma, sursa "Paul" a Securității. "Luceafărul huilei" scria note informative despre ortaci, dar și despre problemele economice din mină"

REPORTAJ AGERPRES. Comunitatea românească din regiunea Cernăuți, amenințată de pericolul asimilării și deznaționalizării, prin ucrainizarea școlilor

ÎMPIEDECAREA RENAȘTERII UNEI MIȘCĂRI NAȚIONALE AUTENTICE aceasta e miza uriașă a compromiterii lui Marian Muntean dacă e Nevinovat sau a infiltrării sale la vârful unei mișcări autentice dacă e Vinovat.

S-AU ÎNTÂMPLAT SAU NU? MARIAN MUNTEANU E DATOR SĂ CLARIFICE TOATE ACESTE ASPECTE. Ziarul progresist Adevărul publică noi documente despre recrutarea lui Marian Munteanu ca Informator al Securității....

VIDEO - După ce a transformat o comună săracă într-una bogată, cel puțin în reportajele massmedia, Valentin Vrabie a FOST ALES PRIMAR în Medgidia, un oraș însemnat al țării! Ce va putea face în 4 ani? Și care e Adevărul despre ce a făcut la Peștera?

Ce se-ntâmplă în mod RECURENT în industria de "ShowBiz". Lana del Rey a rupt tăcerea cu o sinceritate surprinzătoare: "Știu ce crezi despre mine" - a spus ea - "și eu am făcut aluzie la asta. Știi, am dormit cu o mulțime de tipi din industrie" VIDEO

În replică la cele 3 milioane de semnături strânse de Coaliția pentru Familie, progresiștii au strâns peste 10.000 de semnături. O singură întrebare avem pentru semnatari: De ce vreți să luați dreptul oricărui copil de a avea o MAMĂ și un TATĂ?

Care e Adevărul? Avem un fost rege care nu vrea să-şi plătească taxele şi impozitele? Sau avem un stat care vrea să-l taxeze prea mult pe un fost rege?

Marian Munteanu răspunde atacurilor lansate de Ziarul Progresist "Adevărul". Munteanu "Nu am "colaborat" cu Securitatea ci dimpotrivă. În perioada 1984 - 1989 am fost urmărit, hărțuit, anchetat și interogat în numeroase rânduri"

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

SINUCIDERE SAU ASASINAT? Parchetul General: "Între ora 17.31 și momentul accidentului mașina lui Condrea a făcut 13 deplasări între Buftea și Corbeanca timp de peste o oră". Ipoteză șoc: Altcineva plimba mașina în timp ce Condrea negocia?

Guță de la Washington ne dă indicații prețioase. Mesaj al ambasadorului SUA privind alegerile locale. Pe cine trebuie să voteze românii

Conștiința de CARTON a CTP-ului. ActiveNews: "Senilitate sau oportunism? Acum 15 ani, CTP desființa homosexualitatea, despre care spunea că este nu doar IMORALĂ, ci și DEVIANTĂ. Jurnalistul îi compara pe homosexuali cu zoofilii și necrofilii"

Adrian Papahagi - Despre Căsătorie: " Căsătoria este despre identitatea și drepturile copiilor născuți într-un cuplu care poate să procreeze, nu despre altceva "

Daily Mail: Numarul cetățenilor romani arestati in Anglia si Tara Galilor a urcat anul trecut la peste 18.000. Ziarul nu specifică câți dintre cei arestați sunt de etnie română, maghiară sau romă.

REACȚII AGRESIVE ÎMPOTRIVA INITIAȚIVEI PRO-FAMILIE. Nesimțirea lui Florin Iaru :"Trei Milioane de Proști". Singurul Prost așa cum puteți vedea e Florin Iaru. Trei milioane de oameni râd de prostia lui.

Năpârlirea progresistă a lui Cristian Tudor Popescu care NEAGĂ Dreptul Fundamental al oricărui copil de a avea o MAMĂ și un TATĂ.

Dalai Lama se opune progresiştilor globalişti şi spune că "sunt prea mulți refugiați în Europa Germania e Germania. Germania nu poate deveni o țară arabă".

VIDEO - Cum a fost accelerată "fără posibilitate de frânare" mașina ziaristului Hasting până s-a lovit în palmier. Imaginați-vă acum cum a putut fi accelerată mașina lui Dan Condrea până s-a lovit de copac

EVENIMENTUL ZILEI NE COPIAZĂ : "CAZUL CONDREA tras la INDIGO în SUA. Un JURNALIST american celebru pentru ARTICOLELE care vizau SERVICII SECRETE a murit într-un ACCIDENT identic. Richard A. Clarke, COORDONATOR pentru SECURITATE NATO: Un atac cibernetic"

VIDEO-FOTO - Fosta soție a lui Condrea face declarații șocante: "Tot anturajul nostru era format din ofițeri SIE, SRI. Condrea era agent SIE. Condrea era filat și de SRI și de CIA. Duminică am fost sunată nu de Condrea, ci de un agent CIA."

Ce declară martora cheie despre accidentul lui Condrea: "Condrea vorbea la telefon când m-a depăşit cu 2-3 km înainte de accident. Am auzit o bubuitură. Un polițist a apărut ca din senin în timp ce sunam la 112. Împreună cu el i-am găsit portofelul".

VIDEO - THE GUARDIAN 2015 - Inginerii deveniți hackeri preiau controlul de la 15 km distanță asupra unui Jeep Cherokee. Blochează ușile, dezactivează frânele, opresc motorul, accelerează mașina, învârt volanul fără ca șoferul să poată face ceva.

Halucinant: Tupeu şi Nesimțire Maximă din partea SRI. Comunicat SRI trimis la comisia parlamentară: "Dan Condrea şi diluarea dezinfectanților de către firma Hexi Pharma nu este caz de securitate naţională. Patronul Hexi Pharma nu a fost urmărit de SRI"

DNA cere urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu. Motivul? Mărturie mincinoasă și favorizarea infractorilor Marcovici, Truică, Silberstein, Andronic în dosarul retrocedărilor frauduloase ale prințului Paul

A fost luat sub control autoturismul lui Michael Hastings pentru a cauza un accident mortal? Richard Clarke fost coordonator național al SUA pentru securitate, protecție și pentru lupta împotriva terorismului, spune că E POSIBIL

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.

VIDEO - De ce a parcurs Condrea 3 Km în 15 minute? Ultimele imagini cu DAN CONDREA la volan. La ora 18:23 mașina condusă de Condrea trece prin fața unor camere de supraveghere. Ambele Parasolare erau lăsate semn că mai putea fi cineva în mașina

Ion Cristoiu : O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță

Victor Ponta, despre moartea patronului Hexi Pharma: "Ce ştia acest om şi cine se temea de ce ştia el"

Proiect de lege. Elevii nu vor învăța despre sex la școală fără acordul părinților! Cu siguranță, proiectul nu va trece, progresișii îl vor bloca.

SUA: Războiul Toaletelor din Școli. POZA ZILEI: Kennedy a hotărât să trimită bărbați pe Lună. Ce a hotărât Obama ?

Cum l-au pus la punct Ungaria şi Polonia pe Bill Clinton după ce Bill Clinton a afirmat despre Ungaria şi Polonia: "că s-au săturat de democrație şi că vor lideri de tipul lui Putin"

Şi dacă Ambasadorul Klemm e un Zgonea american? Reacţia ambasadorului SUA după ce Traian Băsescu l-a acuzat de trafic de influenţă. S-a dus la Zgonea pentru "a suda legăturile dintre țări" acum când Zgonea e înlocuit

Este suspendarea preşedintelui Braziliei opera serviciilor secrete americane? Trei persoane cheie din Brazilia care au pus la cale suspendarea au strânse legături cu americanii. (Engleză)

BRAVO România ! Vinurile de Cotnari, premiate la Bruxelles

Cernea Remus-Florinel - independent, Cristian Horia - PNL, Dumitrache Ileana Cristina - PSD, Gunia Dragoș-Ionel - independent și Sturzu Mihai-Răzvan - independent au depus recent la Senat un proiect de lege privind legalizarea parteneriatului civi

Prințul Paul, Truică și Andronic, trimiși în judecată în dosarul "Ferma Băneasa". DNA cere arestarea preventivă a israelienilor Steinmetz și Silbertsein

ION CRISTOIU - O solidă tradiție babuinistică: Linsul clanțelor la ambasada SUA. Printre "sursele" Ambasadei SUA ce apar în Wikileaks îi regăsim pe: Cioroianu, Macovei, Predoiu, Geoană, Hrebenciuc, Kovesi, Blaga, Corlățean, Georgian Pop de la comisia SRI

CE VOM MAI DA? Cioloș face o vizită misterioasă în SUA în locul președintelui Iohannis. Din delegația lui Cioloș face parte, pe lângă ministru de Externe, un singur membru al guvernului: ministrul Energiei, Victor Grigorescu

Distrugerea familiei tradiționale conduce la creşterea inegalităților sociale şi la diminuarea şanselor copiilor de a reuși în viață.

Un interviu din 2014 mai actual ca niciodată. Sociologul german Gabriele Kuby interviu dat în România la lansarea cărții: "Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii"

GERMANIA ȘI GRUPUL BILDERBERG. Angela Merkel "a fost invitată" la Conferința Grupului Bilderberg de la Dresda din 2016

Situaţie fără precedent, Ambasada SUA critică dur BNR pentru Medalia Comemorativă cu chipul lui Mihai Manoilescu pe motiv că Manoilescu ar fi fost "fascist"

VIDEO - Conferinta Virgiliu Gheorghe - Societatea de maine sub dictatura unui Nou Comunism. Noua Ordine Mondială este un neobolșevism internaționalist care poartă numele de PROGRESISM


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 844, afisate in 15 pagini.



ieri 05:28 CITATUL ZILEI