07:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ziua de 30 noiembrie, dedicată Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Ziua de 30 noiembrie, dedicată Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Credincioşii îl prăznuiesc sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc.

Numit şi „Cel dintâi chemat”, Sfântul Andrei a fost primul apostol care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la propovăduirea Evangheliei. El s-a născut în Betsaida Galileia, pe ţărmul Lacului Ghenizaret, la nord de Israel. Conform Sfintei Scripturi, Andrei era fratele lui Simon Petru, ambii fiind pescari şi lucrând cu tatăl lor, scrie news.ro.

Alături de ceilalţi Apostoli, îl urmează şi însoţeşte pe Mântuitorul pe drumurile Ţării Sfinte. Asistă şi la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost pe Pământ. De asemenea, Andrei a văzut şi Patimile Domnului, plângând nespus de mult la moartea Mântuitorului. Totuşi, credinţa sa a rămas de neclintit, iar Domnul nostru i se arată atât lui, căt şi celorlalţi apostoli, în ziua Învierii. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorţi, toţi Apostolii au primit teritoriile în care urmau să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a mers să predice în Scytia şi Asia Mică.

Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se ştie exactitate anul morţii sale, însă se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuţiile lui Nero (54-68) sau Diocleţian (81-96). A fost răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută astăzi drept „Crucea Sfântului Andrei”.

Conform Sinaxarului, în data de 3 martie 357, cinstitele moaşte ale Sfântului Andrei au fost mutate de la Patras la Constantinopol, de către Sfântul Artemie, din porunca Împăratului Constantiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare, fiind aşezate alături de moaştele Sfântului Luca Evanghelistul şi cu ale Sfântului Timotei, în biserica Sfinţilor Apostoli.

„Apostolul lupilor”

Dacă documentele istorice sunt destul de sărace în privinţa trecerii sale pe meleagurile noastre, tradiţia păstează vie amintirea prezenţei Sfântului Apostol Andrei pe pământ românesc în mai multe forme, printre care se numără colindele, legendele şi alte obiceiuri populare. Spre exemplu, potrivit tradiţiei, Sfântul Andrei a fost numit şi „Apostolul Lupilor”, deoarece le-a transmis cuvântul Evangheliei geto-dacilor, care aveau lupul ca simbol şi steag de luptă. De altfel, ei înşişi îşi spuneau „lupi” (acesta e înţelesul etimologic al cuvântului „daci”). Tot tradiţia mai spune că un lup care a stat alături de daci la căderea cetăţii Sarmizegetusa, în timpul asediului romanilor, l-ar fi ajutat pe Sfântul Andrei să-şi găsească adăpost şi l-ar fi condus către o peşteră din Dobrogea, scrie doxologia.ro.

Această peşteră, în care se spune că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei în timpul în care a propovăduit Evanghelia pe teritoriul ţării noastre, se află la 4 kilometri distanţă de localitatea Ion Corvin, în judeţul Constanţa. În anul 1944, peştera a fost transformată în biserică, prin purtarea de grijă a Episcopului Tomisului de atunci, Chesarie Păunescu.

Părintele spiritual al românilor

Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus pentru prima dată în ţara noastră la Iaşi, în 1996, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, şi în anul 2011, pe 24 octombrie, de hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. De aici a fost dus şi la Sibiu, apoi la Alba Iulia.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis, în anul 1995, ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie – iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. Patru ani mai târziu, ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din data de 14 noiembrie 2001.

În anul centenar 2018 a fost sărbătorit pentru prima dată hramul Catedralei Naţionale, închinat Sfântului Apostol Andrei. Acesta este, însă, hramul secundar al lăcaşului de cult, hramul principal fiind Înălţarea Domnului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Joe Wicks se confruntă cu reacții adverse în timp ce fiul mic, Marley, în vârstă de trei ani, face chin-up-uri cu fanii care urmăresc cascadorii „periculoase” cu respirația tăiată... la luni de la furia din cauza fetiței care atârnă de la bar

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Starul muzicii country Toby Keith a murit la 62 de ani

_ Premierul Belgiei, Alexander De Croo: Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere pentru aderarea Moldovei la UE până la 1 iulie

_ Orașul Sanctuary din Chicago arestează peste 1.000 ilegali din Venezuela �n primele trei luni ale anului 2024

_ Românii, o 'specie' pe cale de dispariție - Tot mai puțini copii, tot mai multe decese/ Principala cauză de deces

_ Angajaţi ai unei agenţii ONU, suspectaţi de implicare în atacurile Hamas din Israel

_ Putin și Lukașenko fac o întâlnire pentru a merge în Antarctica, în timp ce despoții poartă discuții pe fondul tensiunilor cu Occidentul

_ Biden îl va găzdui pe regele Iordaniei săptămâna viitoare, pe fondul discuțiilor din Gaza

_ Rusia a folosit pentru prima dată racheta hipersonică Zircon în Ucraina - experți

_ Procesul tragediei de la 2 mai - Ultima decizie a instanței cu privire la Vlad Pascu

_ Începe operațiunea de amploare: ANAF descinde peste vânzătorii de flori din România

_ Chestionarea orașelor care creează disparități de bogăție din perspectiva celor „excluși”

_ Cercetătorii folosesc tehnologia 3D captivantă pentru a documenta și a studia trecutul uman

_ De ce a trebuit să fie amânată o repetiție a ceremoniei de deschidere Paris 2024 pe Sena

_ Bugetul Canadei estimează o „aterizare soft” în 2024, evitând recesiunea

_ Au renunțat vreo trupă solistul și a format un grup de succes?

_ În interiorul criminalității și corupției industriei petroliere, ca documentar-bombă „Revealed: Bribe, Inc.” dezvăluie partea întunecată a uneia dintre cele mai mari companii de familie din lume

_ S-a aflat adevărul despre David Popovici! Dezvăluiri incendiare despre averea sportivului. Nimeni nu ştia aceste lucruri

_ Acest doctor genial a fost ucis  de fratele ei tulburat sau de soțul ei fantastic? A fost împușcată cu ambii ochi - acum misterul morții ei îi sfâșie familia în timp ce un podcast împinge o teorie senzațională...

_ Intervenție contra cronometru în avion. Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, i-a salvat viața unui cunoscut deputat liberal

_ Elev snopit în bătaie, de nenumărate ori, de un coleg de 17 ani; a fost ajutat de alți puști, de 15 și 16 ani

_ Cuvinte mari de Ziua Tineretului. Mesajul lui Ciucă

_ A fost găsit un colţ de mamut care datează de cel puţin 11.000 de ani

_ Cot sănătos: Distanțarea socială în mega-așezările neolitice

_ Whitlock: Fenomul de baschet al colegiului feminin Caitlin Clark este atacată pentru că nu este lesbiană de culoare?

_ Sunt un expert în grădinărit și aceasta este lista mea de verificare pentru îngrijirea gazonului de primăvară pe care trebuie să o știți pentru iarba mai sănătoasă acum

_ Ucraina și Gaza războaie pe agenda de top în timpul vizitei liderului chinez Xi în Franța

_ Cabinetul israelian a aprobat încetarea focului în Liban

_ Euro trades at 4.9711 RON

_ Noul cadru îmbrățișează incertitudinea pentru a da sens istoriei

_ There are common medicines that are compensated, important effort on behalf of budget

_ Ciolacu, la alegerile PSD Bucureşti: Este corect ca doamna Gabriela Firea să fie supărată pe mine

_ Nutriționista Mihaela Bilic: 'Cu brânză proaspătă se slăbește mult și repede'

_ Breaking - Parlamentul a votat ordinul de protecție extins! Gorghiu vine cu explicații fulger

_ Chitaristul Allman Brothers, Dickey Betts, a murit la vârsta de 80 de ani: muzicianul cel mai cunoscut pentru hitul grupului Ramblin' Man a murit „pașnic” în casa din Florida

_ Șefii unui centru de grădină, care a avut 2.000 de lire sterline de bunuri furate într-o lună de bandă de hoți din „crima organizată” spun că poliția nici măcar nu a desemnat un ofițer să investigheze

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Cercetătorii elaborează „document fondator” privind dezvoltarea celulelor sintetice

_ Irina Begu, învinsă în semifinalele turneului ITF de la Wiesbaden

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Dezvăluit: Țara cu cea mai generoasă pensie din lume (și este de trei ori mai mult decât Marea Britanie)

_ O fetiță de patru ani a murit și două femei au suferit răni la picioare după ce mașina a intrat în ele în timp ce mergeau pe drum: doi bărbați, de 21 și 24 de ani, sunt arestați

_ Prima țară mare care le solicită cetățenilor să plece din Israel: se așteaptă un atac puternic al Iranului

_ What to know about New Caledonia

_ BCR şi Erste Group finanţează construcţia parcului eolian de la Pecineaga cu 65,33 de milioane de euro

_ Oklo, susținut de Sam Altman, semnează un acord pentru a alimenta un alt centru de date

_ O carte pe zi: „Păturica roz”, de Marius Balo

_ „Continentele” lui Venus sugerează o legătură surprinzătoare cu Pământul timpuriu

_ Testul teoriei de conducere se TRIPLEAZĂ în trei ani, deoarece rata de promovare rămâne „încăpățânat” scăzută

_ Vânzările de case noi din SUA s-au prăbușit în octombrie

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Geoinginerie solară pentru a răci planeta: Merită riscurile?

Motivarea judecatorului

_ Cazul care i-a șocat și pe medici - Ce obiecte și-a băgat în penis un bărbat

_ Nigel Farage compară cultura anulării cu „comunismul sovietic” și reproșează „elitei de la Bruxelles” pentru că s-a asigurat că „nu sunt permise alte opinii” după ce primarul belgian și poliția încearcă să-și închidă conferința de dreapta

_ Studiul dezvăluie rolul crucial al nevertebratelor ca eco-custozi în descompunerea globală a deșeurilor forestiere


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 828, afisate in 14 pagini.