19:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Capelă ecumenică inaugurată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Capelă ecumenică inaugurată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Miercurea-Ciuc, Kiss Edit, spaţiul a fost amenajat de unitatea sanitară şi Biserica Romano-Catolică şi, pe lângă slujbe, capela este deschisă atât pacienţilor,cât şi aparţinătorilor, dacă au nevoie de un moment de linişte.

Le festivitatea de inaugurare de vineri, managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr. Konrad Judith, a spus că este vorba de un vis vechi, care devine realitate şi a subliniat sprijinul Spitalului Sfântul Francisc din Budapesta în acest demers.

Dr. Konrad Judit a punctat faptul că anul viitor, serviciul bisericesc din spital împlineşte 25 de ani şi "capela doreşte să ofere un cadru demn pentru această activitate".

Prezent la eveniment, arhiepiscopul Arhidiecezei de Alba Iulia, Gergely Kovács, a subliniat importanţa rugăciunii în procesul de vindecare a trupului şi a sufletului.

"Vindecarea trupului şi a sufletului, vindecarea şi rugăciunea, se conectează strâns. Şi acesta este îndemnul meu şi dorinţa mea, ca această capelă, care s-a realizat prin efortul multora, (...) să-i ajute şi pe bolnavi şi pe vindecători şi pe aparţinători, şi toţi cei care intră aici, să conştientizeze acest lucru- trup şi suflet, rugăciune şi vindecare", a spus arhiepiscopul, Gergely Kovács, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

La inaugurare a participat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a vorbit despre importanţa sănătăţii trupeşti, arătând că, "pentru om una dintre cele mai mari comori este sănătatea", dar şi a celei şi spirituale, apreciind faptul că "este cel mai natural lucru din lume ca într-un spital să existe o capelă, unde bolnavii şi lucrătorii se pot ruga în linişte".

La inaugurare au participat, pe lângă medici, asistenţi şi personal administrativ din spital şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene şi parlamentari UDMR.

O capelă ecumenică a fost inaugurată, vineri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, în acest spaţiu urmând să fie oficiate slujbe de către preoţii tuturor confesiunilor care au serviciu religios în spital, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Miercurea-Ciuc, Kiss Edit, spaţiul a fost amenajat de unitatea sanitară şi Biserica Romano-Catolică şi, pe lângă slujbe, capela este deschisă atât pacienţilor,cât şi aparţinătorilor, dacă au nevoie de un moment de linişte.

Le festivitatea de inaugurare de vineri, managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr. Konrad Judith, a spus că este vorba de un vis vechi, care devine realitate şi a subliniat sprijinul Spitalului Sfântul Francisc din Budapesta în acest demers.

Dr. Konrad Judit a punctat faptul că anul viitor, serviciul bisericesc din spital împlineşte 25 de ani şi "capela doreşte să ofere un cadru demn pentru această activitate".

Prezent la eveniment, arhiepiscopul Arhidiecezei de Alba Iulia, Gergely Kovács, a subliniat importanţa rugăciunii în procesul de vindecare a trupului şi a sufletului.

"Vindecarea trupului şi a sufletului, vindecarea şi rugăciunea, se conectează strâns. Şi acesta este îndemnul meu şi dorinţa mea, ca această capelă, care s-a realizat prin efortul multora, (...) să-i ajute şi pe bolnavi şi pe vindecători şi pe aparţinători, şi toţi cei care intră aici, să conştientizeze acest lucru- trup şi suflet, rugăciune şi vindecare", a spus arhiepiscopul, Gergely Kovács, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

La inaugurare a participat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a vorbit despre importanţa sănătăţii trupeşti, arătând că, "pentru om una dintre cele mai mari comori este sănătatea", dar şi a celei şi spirituale, apreciind faptul că "este cel mai natural lucru din lume ca într-un spital să existe o capelă, unde bolnavii şi lucrătorii se pot ruga în linişte".

La inaugurare au participat, pe lângă medici, asistenţi şi personal administrativ din spital şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene şi parlamentari UDMR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Luptătorul din Arenă

_ Gripa aviară foarte patogenă a fost detectată la vacile de lapte din Michigan, Idaho, New Mexico, Kansas și Texas

_ Detectivii care investighează rămășițele umane în parcul Croydon arestează o femeie și un bărbat în vârstă de 48 și 44 de ani, fiind suspectați de crimă: o pereche interogată de polițiști

Hrițuc țuc țuc și Evenimentul Zilei două organe funeste neobolsevisce se pișă pe opțiunea de vot a 5 milioane de románi. "Este un lucru bun ca Georgescu sa nu fie lăsat să candideze"

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Mi-am pierdut casa cu cinci paturi după ce HMRC mi-a trimis o factură surpriză de 30.000 de lire sterline. Iată cum poți evita să ți se întâmple coșmarul meu

_ No vulnerabilities were identified; we have not received any information on cyber attacks (Special Telecommunications Service)

_ Furie din cauza răsturnării ilegale a muștelor pe marginea drumului folosit ca gunoi timp de 20 DE ANI - cu grămezi de mobilier, frigidere, anvelope și deșeuri menajere care atrag rozătoare și vulpi

_ Coastele Antarcticii devin din ce în ce mai puțin înghețate, constată cercetătorii

_ Mutația genetică la un sfert din toți Labradorii îi conectează pentru obezitate

_ Turcia este pregătită să găzduiască summitul de pace Ucraina-Rusia, spune Erdogan

_ RAPORT: Democrații „spăiți” în panică totală că RFK va lua voturi de la Biden în noiembrie

_ Viitoarele cresc pe măsură ce giganții tehnologiei cresc, yenul scade după ce BOJ refuză să susțină prăbușirea monedei

_ Enoriașii din Louisiana îl opresc pe un adolescent îmbrăcat în negru și înarmat cu pușcă când intră în biserica plină de familii (VIDEO)

_ Fetița inelului Sydney Thomas reacționează hilar la noua faimă după ce a fost încoronată „adevăratul câștigător” al lui Mike Tyson vs Jake Paul

_ Primarul Parisului, Anne Hidalgo, spune că nu va solicita un al treilea mandat în 2026

_ ADN-ul antic dezvăluie copiii cu sindrom Down în societățile trecute. Ce ne pot spune înmormântările lor despre viața lor?

_ Oamenii de știință rezolvă enigma galaxiei bogate în azot, aflată la 440 de milioane de ani lumină distanță

_ Regele se declară „mândru” de Kate pentru curajul ei

_ Fiul lui Simon Cowell, Eric, în vârstă de nouă ani, este numit „chip off the old block” de Amanda Holden, când se alătură juriului BGT și oferă feedback brutal de sincer

_ Cercetătorii dezvoltă genomul aproape la nivel de cromozom pentru macul Mojave

_ Toate semnele că Barron Trump este pregătit pentru a fi moștenitorul lui Donald și este centrul universului părinților săi

_ După ce a eliminat-o pe Sorana Cârstea, rusoaica Daria Kasatkina s-a calificat în finala de la Abu Dhabi

_ VEZI: Școlile J.D. Vance și o �nchide pe Kaitlan Collins de la CNN c�nd �i pune �ntrebări lui Gotcha despre urmăririle penale pentru gunoi ale lui Trump

_ Rețeaua spațială apropiată a NASA permite misiunii climatice PACE să „telefoneze acasă”

_ Abilitățile lingvistice cheie pentru înțelegerea segregării rezidențiale, spune studiul

_ Familia regală greacă ține o slujbă privată de mulțumire pentru viața regelui Constantin la o zi după slujba de la Windsor condusă de regina Camilla și la care a participat regalitatea europeană

_ Sfârșitul petrecerii Tupperware? După aproape 80 de ani, brandul iconic faimos în întreaga lume pentru recipientele sale din plastic pentru alimente avertizează că ar putea să nu supraviețuiască altuia.

_ Tancurile Abrams donate de americani nu sunt folosite de ucraineni din cauza dronelor ruseşti

_ Sunt un american care locuiește în Marea Britanie - iată cinci lucruri despre casele tale care mi se par foarte ciudate

_ Daniel Funeriu lansează un nou apel către părinți: 'E extrem de important să ştii pentru ce anume copilul tău are aptitudini'

_ Urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, descoperite în Maroc (cercetare)

_ Un gol în ultimele minute salvează un egal pentru Milan în meciul cu Sassuolo

_ Celtic respinge oferta Atletico Madrid pentru O'Riley: Rodgers

_ Moment amuzant, mama leoaica satula a terminat cu puiul ei enervant si il impinge intr-un parau

_ Moștenitoarea Kansas City Chiefs, Gracie Hunt, își arată abdomenul în timp ce își etalează fizicul de invidiat

_ Circul suferă un dublu dezastru în timp ce doi copii acrobați se aruncă la pământ în timpul unui act aerian - la câteva zile după spectacol, ursul și-a atacat cu furie mânuitorul

_ Strângerea curelei de uz casnic: va deveni un potop?

_ Porsche-ul meu este conform cu Ulez, dar TfL m-a forțat să-l iau de pe drum - iată cum ați putea fi TU următorul

_ Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'

_ Tot iadul izbucnește la UCLA în timp ce protestatarii marxişti se luptă cu poliţiştii

_ Incendiu la bordul unei nave din portul Sulina

_ SUA vor fi atrase direct în conflict dacă Ucraina pierde războiul: Avertismentul liderului democraților din Camera Reprezentanților

_ Lucian Bode s-a dezlănțuit la Buzău: Cu viziunea merge și așa nu mai convingen!

_ Sophie, ducesa de Edinburgh, participă la evenimentul preferat al defuntei sale soacre, Royal Windsor Horse Show, după ce s-a întors din Ucraina

_ Cercetătorii dezvăluie un blocaj evaziv care împiedică efortul global de a transforma deșeurile de dioxid de carbon în produse utilizabile

_ Un studiu japonez preprintr cere oprirea vaccinurilor ARNm pe fondul temerilor legate de contaminarea băncilor de s�nge

_ În ascensiunea bizară a „falginei”: clinicile cosmetice oferă o intervenție chirurgicală „grotescă” de 10.000 de lire sterline pentru a crea persoanelor non-binare un penis ȘI un vagin

_ Tensiunea izbucnește la cei cinci c�nd Jeanine Pirro, Greg Gutfeld și Jesse Watters distrug co-prezentatorul din st�nga radicală la TV �n direct, �n urma hotăr�rii flagrante a judecătorului Engoron �mpotriva lui Trump (VIDEO)

_ Curtea Federală de Apel blochează întregul plan de scutire a datoriilor studenților lui Biden

_ Oamenii de știință au descoperit că placa Pacificului este marcată de falii mari submarine care o despart

_ Românii pot obține finanțări în valoare de 300.000 de euro, bani pentru înființarea unei afaceri

_ Donald Trump CÂȘTIGĂ Primarul Republican din Carolina de Sud 2024: Nikki Haley a învins o înfrângere uimitoare în statul ei natal

_ Directorii de pompe funebre refuză să transporte cadavrul lui Alexei Navalnîi de la morgă după ce au primit amenințări anonime

_ Vin scanerele cele noi. Cine sunt oamenii din spatele Câștigătorului și ce planuri și-a făcut Vama

_ MEP Muresan: President Iohannis' speech to EP, Romania's opportunity to present its vision of EU challenges, future

_ Zahărul din alimentele pentru copii: de ce Nestlé trebuie să fie tras la răspundere în Africa

_ T. rex nu este atât de inteligent pe cât se pretindea anterior, au descoperit oamenii de știință


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 545, afisate in 10 pagini.