18:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ După discuțiile din România, Serviciul de Informații al Germaniei lansează alerta: Rusia are interesul de a influenţa alegerile

După discuțiile din România, Serviciul de Informații al Germaniei lansează alerta: Rusia are interesul de a influenţa alegerile

BfV a afirmat că înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 23 februarie ar putea avea loc încercări de dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj sau sabotaj.

''Pe fondul războiul rus de agresiune contra Ucrainei, Rusia probabil are cel mai mare şi cel mai evident interes de a influenţa alegerile în favoarea sa'', a afirmat BfV într-un comunicat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Asemenea actori ar putea căuta să sprijine activ candidaţi individuali sau partide ori să discrediteze alţi candidaţi şi partide sau însuşi procesul democratic, a adăugat BfV.

Germania este al doilea mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei, stat invadat de forţele ruse în urmă cu aproape trei ani. Această realitate a avut ca rezultat un ''comportament tot mai agresiv'' din partea Kremlinului faţă de Germania şi faţă de alţi aliaţi ai Ucrainei, a avertizat BfV în octombrie.

Un alt pericol este reprezentat de atacurile cibernetice şi de folosirea inteligenţei artificiale pentru a produce mesaje video false pentru a înşela alegătorii, a explicat Serviciul de informaţii interne german.

În luna aprilie, un lider al partidului 'Alternativa pentru Germania' a fost acuzat că a primit bani de la un website de ştiri pro-rus.

Despre Rusia se zvonește că s-ar fi implicat și în alegerile din România, însă Kremlinul neagă orice acțiuni (pe larg, aici).

Serviciul de informaţii interne ale Germaniei (BfV) a creat o echipă operativă pentru a zădărnici orice tentativă a vreunui alt stat de a influenţa viitoarele alegeri federale, după avertismentul din luna octombrie privind acţiuni de spionaj şi sabotaj sprijinite de Rusia.

BfV a afirmat că înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 23 februarie ar putea avea loc încercări de dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj sau sabotaj.

''Pe fondul războiul rus de agresiune contra Ucrainei, Rusia probabil are cel mai mare şi cel mai evident interes de a influenţa alegerile în favoarea sa'', a afirmat BfV într-un comunicat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Asemenea actori ar putea căuta să sprijine activ candidaţi individuali sau partide ori să discrediteze alţi candidaţi şi partide sau însuşi procesul democratic, a adăugat BfV.

Germania este al doilea mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei, stat invadat de forţele ruse în urmă cu aproape trei ani. Această realitate a avut ca rezultat un ''comportament tot mai agresiv'' din partea Kremlinului faţă de Germania şi faţă de alţi aliaţi ai Ucrainei, a avertizat BfV în octombrie.

Un alt pericol este reprezentat de atacurile cibernetice şi de folosirea inteligenţei artificiale pentru a produce mesaje video false pentru a înşela alegătorii, a explicat Serviciul de informaţii interne german.

În luna aprilie, un lider al partidului 'Alternativa pentru Germania' a fost acuzat că a primit bani de la un website de ştiri pro-rus.

Despre Rusia se zvonește că s-ar fi implicat și în alegerile din România, însă Kremlinul neagă orice acțiuni (pe larg, aici).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Luptătorul din Arenă

_ Detectivii care investighează rămășițele umane în parcul Croydon arestează o femeie și un bărbat în vârstă de 48 și 44 de ani, fiind suspectați de crimă: o pereche interogată de polițiști

Hrițuc țuc țuc și Evenimentul Zilei două organe funeste neobolsevisce se pișă pe opțiunea de vot a 5 milioane de románi. "Este un lucru bun ca Georgescu sa nu fie lăsat să candideze"

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Mi-am pierdut casa cu cinci paturi după ce HMRC mi-a trimis o factură surpriză de 30.000 de lire sterline. Iată cum poți evita să ți se întâmple coșmarul meu

_ A fost lansat un nou sunet cu sunetul misterios de ciocănit de la Titan Submersible Search (VIDEO)

_ Scriitorul László Krasznahorkai, câştigător al Premiului Formentor pentru Literatură 2024

_ Germania rămâne fără bani, iar nivelul datoriilor explodează, avertizează ministrul de Finanțe

_ Asistenta Hospice dezvăluie cu sinceritate „lucrurile înfricoșătoare” care se întâmplă cu corpul tău când mori: „Moartea este dezordonată”

_ Sondajul arată că politica de frontieră a lui Biden s-a inversat cu latinii

_ Ultima oră! Fiii vrăjitoarei Sidonia au fost arestați după crima de la petrecerea cu vedete

_ Rechin rar cu gura mare găsit pentru prima dată în Africa de Est – de ce se știe atât de puțin despre el

_ Bizar: reprezentantul Jared Moskowitz se prezintă la birou purt�nd mască Putin

_ Gigantul american Google, amendat cu 250 de milionane de euro. Scandal cu cele mai mari organizații de presă

_ Ipoteză șocantă. Expert în antiterorism din Israel: Cred că interogatoriul teroristului e o înscenare

_ Mașina mea de spălat pute, dar o combinație de trei ingrediente a scăpat imediat de mirosul urât

_ Cercetările oferă o vedere directă a oxidării tantalului care împiedică coerența qubitului

_ Halterofilul Oleksandr Pielieshenko, care a participat la JO de la Rio, a murit pe front în Ucraina

_ Astronomii găsesc că găurile negre create în fuziuni poartă informații despre strămoșii lor

_ Nicio dovadă FBI a folosit tactici de combatere a terorismului asupra catolicilor: Raportul Guvernului

_ VIDEO| Bubuie tensiunile în Argentina: sute de mii de oameni protestează împotriva lui Javier Milei

_ "Bayern Munchen câștigă, dar Borussia Dortmund suferă o înfrângere zdrobitoare în meciurile din Bundesliga

_ Noua abordare a oamenilor de știință în lupta împotriva băuturilor spirtoase contrafăcute

_ Se pare că o grupă de balene ucigașe prinse în gheața din nordul Japoniei a scăpat în siguranță

_ CloudSat de la NASA încheie misiunea privind în inima norilor

_ Întrebări și răspunsuri: Cercetătorul constată că imigrația nu amenință statele bunăstării

_ Alăturat: primul an al regelui Charles ca șef de stat în comparație cu regretatei Regine în imagini

_ Dezvăluirea biosintezei hiperozidei: o cale către producția durabilă în Hypericum monogynum

_ Ars? Desert Debauchery Festival „Burning Man” nu reușește să se vândă pentru prima dată într-un deceniu

_ Începe primul proces împotriva grupării Reuss, acuzată de tentativă de răsturnare a ordinii de stat

_ Vânzările de vehicule electrice în Coreea de Sud au fost oprite de temerile șoferilor de incendiile bateriilor

_ Erik ten Hag nu-și mai are locul la Man United, spun foști jucători emblematici ai clubului

_ Documente NYT: Putin a fost dispus să facă un compromis pentru a pune capăt războiului în 2022

_ Tsunamiurile din lac reprezintă o amenințare semnificativă în condițiile încălzirii climatice

_ Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

_ Buruienile odioase fac echipă pentru a lupta împotriva cancerului – o nouă recenzie

_ Grupul internațional de astronomie se alătură solicitărilor pentru un ceas lunar pentru a menține ora pe Lună

_ Asus și MSI debutează plăci de bază cu eliberare rapidă GPU pentru upgrade-uri ușoare

_ Fanii I'm A Celebrity glumesc că super detectiv Coleen Rooney este „mai bună decât MI6” în timp ce își dă seama de adevărata natură a Jungle Junkyard

_ SUA, Filipine lucrează la un acord Intel Sharing pe fondul ciocnirilor cu navele chineze

_ MIT va renunța la școlarizare pentru studenții noi, eligibili

_ Ea este eroul din Dosarul Roșia Montană. Cine este Crenguţa Leaua care a salvat România de la plata unor despăgubiri colosale

_ Analiştii financiari CFA: Inflaţia va atinge o rată medie de 5,78% în următoarele 12 luni

_ Maratonul de la Londra 2024 ÎN DIRECT: Cel mai recent, 50.000 de alergători participă la o cursă uriașă - cu Tigst Assefa urmărind recordul mondial

_ Acord politic: Continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale în UE încă un an

_ Legislaturile de stat pot reforma Congresul � Congresul să-și dea focul

_ Promo Chaos of the Wicked: muzical foarte așteptat a fost slăbit de gafe jenante și de izbucniri bizare (dar nu i-a descurajat pe superfani!)

_ Terorist prins trecând ilegal granița spune că a fost „aici să facă o bombă”

_ Două rachete de sondare NASA sunt lansate din Alaska în timpul erupției solare

_ Depozitele bancare din SUA suferă cea mai mare scădere săptămânală din 11 septembrie 2011, pe măsură ce sosește omul fiscal

_ Proiectul Citizen Science constată că utilizatorii respectuoși de bărci sunt răsplătiți cu întâlniri magice cu delfinii

_ Fostul campion la lupte Hulk Hogan şi-a rupt cămaşa de pe el pentru Donald Trump

_ Astronomii descoperă riscuri pentru planete care ar putea găzdui viață

_ CEO-ul Miss Universe stârnește controverse cu privire la răspunsul „dincolo de lipicios” la întrebarea reporterului

_ FOTO | Bijuteria de 380 de milioane care se va construi la Constanța. Pasul decisiv pentru finanțarea stadionului 'Gheorghe Hagi'

_ Absolvent permisele de conducere și rezolvarea crizei gropilor odată pentru totdeauna: AA își dezvăluie cel mai recent manifest auto

_ Murdle, a scris el. Maddy Fletcher se întâlnește cu creierul din spatele celor mai bine vândute cărți de puzzle cu crimă-mister

_ Ambasadoarea SUA în România face instrucție cu presa: Are obligația să informeze corect


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 467, afisate in 8 pagini.