![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Plângerea prealabilă a USR faţă de renumărarea voturilor, respinsă de BEC ca neîntemeiată![]() Plângerea prealabilă a USR faţă de renumărarea voturilor, respinsă de BEC ca neîntemeiatăPlângerea prealabilă a USR faţă de decizia care vizează renumărarea voturilor a fost respinsă de Biroul Electoral Central ca neîntemeiată. Potrivit BEC, în motivarea plângerii prealabile, USR arată, printre altele, că „solicitarea CCR este în afara prevederilor legale” şi că „decizia BEC contestată este aprobată în afara unui cadru legal care să permită o astfel de măsură”. „Analizând plângerea formulată, Biroul Electoral Central o va respinge ca neîntemeiată”, a decis vineri BEC. Potrivit BEC, Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui şi confirmă rezultatele sufragiului, iar măsura dispusă „este în acord cu dispoziţiile legale”. Totodată, BEC arată că a adoptat decizia „conform rolului pe care îl are în organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor specifice perioadei electorale”, la solicitarea CCR. „Referitor la susţinerea privind
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
23:34
Luptătorul din Arenă
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu