15:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Candidatul Sebastian Popescu depune contestaţie în anulare la CCR, după ce judecătorii Curţii i-au respins cererea privind anularea primului tur al alegerilor

Candidatul Sebastian Popescu depune contestaţie în anulare la CCR, după ce judecătorii Curţii i-au respins cererea privind anularea primului tur al alegerilor

Sebastian Popescu scrie, în contestaţia în anulare depusă la CCCR că judecătorii Curcţii Constituţionale a României au calculat „în mod greşit tardivitatea”, precizând că el a depus în termenul legal de trei zile contestaţia privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Pe cale de consecinţă, Sebastian Popescu cere magistraţilor CCR să judece pe fond cererea sa.

Într-o declaraţie anterioară pentru News.ro, Sebastian Popescu considera decizia CCR prin care i-a fost respinsă cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale pe motiv de tardivitate drept o „mega-măgărie” şi un lucru „strigător la cer”.

Popsescu susţinea că a depus cererea în 27 noiembrie la ora 9.30 şi că s-a încadrat în termenul de trei zile de la momentul încheierii votării, prevăzut de Legea 370/2004 republicată pentru alegerea Preşedintelui României.

„Cererea a fost depusă în termen. Articolul 52 alineatul 2 din Legea 370 pe 2004 spune clar că cererea de anulare se depune la Curta Constituţională înscris în cel mult 3 (trei) zile de la încheierea votării. Păi ştim să numărăm până la 3 sau nu ştim să numărăm până la 3? Cele trei zile se împlineau abia aseară (n. red. miercuri, 27 noiembrie, la ora 21.00, dar, potrivit jurisprudenţei, termenul limită se închide la 12 noaptea în ultima zi a acelei ultime zile. Este strigător la cer ca CCR să ia o asemenea decizie, pentru că eu, neavând cale de atac, nu pot să contest absolut nimic decât public”, a declarat Popescu pentru News.ro

Potrivit articolului 52, alin. 2 din Legea 370/2004 republicată, „cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază”.

În anexa la Hotărârea nr. 1.061 din 28 august 2024 privind Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, la poziţia nr. 103 referitoare la contestaţii apare menţiunea „în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 26 noiembrie 2024, ora 24.00, după care se face trimitere la articolul mai sus menţionat din Legea 370.

Sebastian Popescu a reclamat fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, ”prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România.” Popescu mai precizează, în sesizarea către CCR, că, potrivit Raportului Oficial al AEP, candidatul independent Călin Georgescu a raportat ZERO lei cheltuieli pentru întreaga campanie, „deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reuşind să obţină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice şi financiare considerabile”.

„Este de-a dreptul strigător la cer ce se poate întâmpla! CCR a găsit soluţia asta mincinoasă, aberantă, au găsit acest tertip ca să nu se pronunţe nici pentru admitere, nici pentru respingere, pentru că nu aveau suficiente motive să o respingă şi cum să o motiveze. Atunci au zis; ia să nu mai intrăm pe fondul cererii, o respingem ca fiind tardivă. Tardivă în mintea lor! Iertaţi-mă! Nu ai cum să fii atât de...”, a mai declarat Sebastian Popescu.

În şedinţa de joi, Curtea Constituţională a decis să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.

Sebastian Popescu, preşedintele Partidului Noua Românie, a depus, joi, la Curtea Constituţională a României, o contestaţie în anulare, după decizia judecătorilor Curţii de a-i respinge contestaţia sa cu privire la anularea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.

(Fluierul)

Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

Adauga Comentariu

Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Călin Georgescu are dreptate: O companie din Elveția are cele mai multe nave din Europa, peste 800 de nave

Primele douăzeci de companii maritime din lume

Încă unii care au încălcat grav legea executând o Lovitură de Stat: Biroul Electoral Central (BEC) nu are dreptul de a anula complet alegerile la nivel național.

Căcărău din Isaccea alias Crin Antonescu vorbește de eliminarea stalinistă a candidaților ca și cum ar scuipa guma din gura. Nu ți-e rușine Căcărău?

_ Explosion Rocks Portul din Miami

_ Președintele Biden nu trebuie să �ncurajeze migrația ilegală �n masă din Haiti

Evenimentul Zilei niste lichele care în frunte cu Andronic și Curelea aplauda lovitura de stat și mârșăvia prin care oamenilor li s-a luat dreptul la vot

_ Ne-am mutat pe o barcă de canal... iată de ce am decis să facem pasul - și cum arăta prima noastră zi la bord

_ National Lottery launches one million lottery tickets in TEAM Romania campaign dedicated to Paris Olympics

_ Reputația Israelului este lovită în cazul de genocid de la Curtea Mondială

_ Prințul Harry se întâlnește cu canadienii din Primele Națiuni în timp ce se pregătește pentru Jocurile Invictus de la Vancouver

_ Industria de transport maritim pledează ONU pentru „prezență militară sporită” pe măsură ce haosul maritim se extinde

_ Ministry of Education, UNICEF will start project promoting students' well-being

_ Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru turneul de tenis ATP 500 de la Barcelona

_ „Nici o viață nu a fost salvată” de injecțiile cu vaccinul COVID-19 spune omul de știință Denis Rancourt – VIDEO

_ Acum, șeful oficiului poștal este acuzat că a indus în eroare parlamentarii „de cel puțin două ori”, deoarece este cercetat pentru comportamentul său

_ Poliția declanșează o anchetă după ce un bărbat și o femeie în anii 70 au fost descoperiți morți în casă din Stoke

_ Spitalul 'Sfânta Maria' pregătește primul transplant de tub digestiv din România - Apel către Consiliul General al Capitalei

_ Serviciul de Informații Externe al Rusiei a avertizat despre o intervenție NATO de 100.000 de milioane în Ucraina

_ Telescopul Condor dezvăluie o nouă lume pentru astrofizicieni

_ Klaus Iohannis are întâlniri miercuri cu Roberta Metsola și cu europarlamentarii români

_ Urmăriți: Un reporter sportiv de lungă durată continuă dezordinea anti-Trump, numește adepții un �cult toxic� �n direct pe CNN

_ Putin îi face cadou lui Kim Jong Un o limuzină rusească de lux

_ Reducere timpurie de Black Friday – Prețuri speciale și reduceri uriașe la MyPillow cu cod promoțional TGP!

_ Ecologizarea urbană poate duce la o creștere a agenților patogeni zoonotici transportați de rozătoare

_ Lila Moss își prezintă frumusețea eterică în ansambluri florale în timp ce pozează o furtună într-o ședință foto cu tematică country engleză pentru British Vogue

_ Noua metodă de etichetare oferă o interfață bioadezivă pentru senzorii marini pe specii diverse, moi și fragile

_ Capodopera din secolul al XVII-lea care a fost una dintre cele trei picturi în valoare de 10 milioane de lire sterline furate de la Universitatea Oxford este returnată după ce a fost recuperată de la un dealer de artă din România

Cineastul italian premiat Paolo Taviani a murit

_ „M-am îndrăgostit de super-chirurgul fantasist care a promis că Papa se va căsători cu noi și Elton John va juca la nunta noastră”: în momentul în care jurnalistul de investigații Benita Alexander și-a dat seama că a fost păcălită te va lăsa uluit

_ Prima țară care îi pedepsește direct pe gardienii lui Navalnîi: încep să fie vânați rușii de rând

_ VIDEO | 'Orașul fantomă' deținut de regele Charles: stațiunea cu hotel de 7 stele a devenit o ruină, în loc să fie 'perla' turismului

_ Zelenski minimalizează pierderea oraşului Avdiivka şi cere un sprijin mai rapid

_ Trucurile secrete ale limbajului corpului pentru a „hack oamenii” și a-i face instantaneu atrași de tine

_ Gladiator II prezintă o bătălie navală desfășurată în Colosseum. Aceste spectacole brutale s-au întâmplat cu adevărat

_ Pensionarii în vârstă de 88 de ani vor fi expulzați din casele lor, deoarece compania de îngrijire „caută să folosească proprietăți ca locuințe temporare pentru persoanele fără adăpost”

_ FOTO | Centre comerciale istorice din București urmează să se transforme: Clădirile din 'epoca de aur' vor avea un alt rol

_ Actrița Broadchurch este de nerecunoscut în timp ce se transformă într-un cupru fără prostii pentru serialul de comedie ITV - poți ghici cine este?

_ Traian Băsescu: Georgescu e un șarlatan care se vede Mesia. A avut afaceri cu Mazăre și Nicușor Constantinescu

_ FARRAH STORR: Masculinitatea a fost asediată în ultimul deceniu și băieții s-au săturat de ea. Așa că cel mai rău lucru pe care să le spui este... să fii mai mult ca fetele!

_ Faceți cunoștință cu Sophie Rain, tânăra vedetă OnlyFans care a câștigat 43 de milioane de dolari într-un an

_ Legislația stângii va distruge democrația americană

_ Adina Vălean, despre data aderării României la Shengen: 'Cred că, de fapt, nimeni nu ştie, poate doar Austria'

_ Echipele sunt pregătite pentru al treilea război mondial

_ Ce este energia întunecată? În interiorul universului nostru accelerat și în expansiune

_ Leo Hohmann: Raportează solicitările de limitări ale călătoriilor aeriene

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

_ „Trebuie să se vorbească despre asta mai devreme”: Unii copii au menstruație la 8, cu ani înainte ca menstruația să fie predată la școală

_ Fostul campion mondial de F1 schimbă șoc cariera după ce a părăsit sportul

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ GEORGE FRIEDMAN: Pescuitul şi cel de-al patrulea ciclu instituţional

Sorina Matei despre Lovitura de Stat : Care Putin? Sistemul de la noi se comporta MAI RAU ca Putin

_ Exxon amenință că va scoate miliarde de dolari în investiții climatice din UE

_ Refacerile clasicelor TV britanice care sunt MAI BUNĂ decât originalele și unde să le vizionați în streaming (și emisiunile care au fost mai bune prima dată)

_ Judecătorul Joe Brown se oprește cu Barack Obama și �Lowdown Scummy Bastard� și �Piece of Urban Trailer Park Trash� Joe Biden �ntr-un interviu exploziv (VIDEO)

_ ROSIE GREEN: TOATE soluțiile de care veți avea nevoie vreodată pentru pielea uscată în această iarnă

_ SICK: un ofițer de poliție din Pennsylvania acuzat că a violat un copil de 1 an � c�ine �nvinovățit �n mod fals pentru rănile copilului

_ Mandisa, câștigătoarea premiului Grammy și concurentă la American Idol, a murit la vârsta de 47 de ani

_ Actualizare: Adolescentul din Missouri, bătut cu brutalitate, are leziuni cerebrale severe – leziuni ale lobului frontal – și fractură craniului

_ Dem NY care a votat pentru legea menită să-l susțină pe președintele Trump acum spune că legea este neconstituțională după procesul de viol �mpotriva lui

Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 518, afisate in 9 pagini.