" />

14:35
Comentarii Adauga Comentariu

Opinii dupa Intrevederea lui Ponta si Petrescu cu Basescu la Cotroceni : "Suntem la Mila Domnului"

(preluare ziare.com: http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/suntem-la-mila-domnului-1311142)

Am urmarit siderata inregistrarile de la intalnirea dintre presedintele Basescu, premierul Ponta si ministrul Petrescu privind reducerea CAS.

Nu sunt nici amuzante, desi erau momente de ras cu lacrimi, nu sunt nici macar enervante, desi au toate datele necesare. Sunt, in opinia mea, inspaimantatoare, ingrozitoare, terifiante.

Pentru ca ele releva in toata splendoarea lor lipsa totala de substanta a acestei guvernari. Am vazut un premier si un ministru de Finante care habar nu au ce se intampla de fapt, habar nu au de unde vor lua, unde vor pune, cu ce efecte, doi oameni lipsiti nu numai de viziune, acesta e deja un cuvant mare, ci lipsiti de minime abilitati macar contabilicesti.

Devoalarea aceasta a pornit de la acuzatia lui Victor Ponta ca Traian Basesu ar fi fost badaran cu ministrul Petrescu. Nu mi s-a parut. Dimpotriva, mi s-a parut intitial chiar binevoitor, apoi ceva mai sarcastic, dar in orice caz foarte legitim in demersul sau.

Traian Basescu voia sa afle de unde va fi acoperita gaura pe care o avea bugetul pensiilor anul viitor dupa reducarea CAS. Simplu si aplicat. A cerut o foaie de hartie, cu niste cifre, cu niste proiectii care sa arate "din ce se va compune structura de venituri suplimentare".

Adica ceea ce presedintele ar fi trebuit sa ceara si a recunoscut implicit ca a gresit necerand in 2008, cand a promulgat legea privind cresterea cu 50% a salariilor profesorilor.

A cerut premierului si ministrului de Finante exact ceea ce Guvernul ar fi trebuit sa aiba deja elaborat, analizat, invatat pe de rost si intors pe toate fetele posibile si imposibile inainte de a inainta proiectul reducerii CAS.

M-as fi asteptat ca un premier si un ministru de Finante sa fi venit la asemenea discutii cu mape de documente in brate, blindati cu cifre si planuri, cu solutii, sa-l faca praf pe presedintele cel carcotas.

Ei bine, singurul lucru pe care au reusit sa il spuna premierul si ministrul de Finante a fost "o sa lucram la toate, cand vom elabora bugetul, sursele vor fi clare". Adica intai tai si dupa aceea masori? Intai iei masura si abia apoi te gandesti daca si cum o aplici?

Vazand inregistrarea discutiei si comparand-o cu relatarea initiala, mi se pare clar ca Victor Ponta a venit la Cotroceni cu unicul gand de a o victimiza apoi pe dna Petrescu si a puncta emotional in fata "badaranului" Basescu.

Nu se astepta desigur la difuzarea inregistrarilor care sa-i dezvaluie si minciuna, si incompetenta. Ca urmare, il vad preocupat acum sa reglementeze felul in care vor fi date publicitatii inregistrari similare. Asta-i singura morala, domnule premier?

N-am auzit din gura dnei Petrescu o idee coagulata, o proiectie, o farama de viziune. Si domnia sa si dl Ponta se comportau ca doi studenti prinsi la examen fara habar de materie, care incearca sa "se scoata" cu cate o fraza pompoasa, cu cate o generalitate de tipul "este o masura pe care o sustin din tot sufletul".

Ma bucur sincer ca dna Petrescu are suflet, dar un ministru de Finante as prefera sa vadeasca mai mult creier, sa-mi fie cu iertare. Un finantist autentic, sigur pe el, pe deciziile lui, cu viziune, il facea praf pe un presedinte fara studii economice aprofundate.

Si in timp ce presedintele cerea cifre concrete, solutii concrete, premierul statea afundat in fotoliu, in cea mai defensiva pozitie cu putinta, in mod evident prins cu toate lectiile nefacute.

Va ramane probabil antologica privirea pierduta pe care a avut-o cand presedintele a facut referire la MTO. "Poftiti?", a intrebat de parca i-ar fi zis ceva in greaca veche.

MTO inseamna Medium Term Budgetary Objective, adica obiectiv bugetar pe termen mediu. "Poftiti?" Dupa reactia domniei sale, este clar ca premierul n-a auzit de asa ceva pana acum. Premierul Romaniei!

Ponta, foarte multumit de ministrul Petrescu si "bagat in ceata" de engleza lui Basescu

Daca asa au decurs si discutiile cu FMI, si nu am motive sa cred ca au decurs altfel, nu e de mirare ca reprezentantii Fondului au plecat asa cum au plecat.

Ma uitam la cei doi studenti restantieri usor imbufnati si ma gandeam ca acesti oameni au pe mana practic destinul Romaniei. De aceea, va spun ca spectacolul nu era nici amuzant, nici enervant, ci terifiant.

Suntem exact la mila Domnului! Doar asa tara asta se va descurca, dupa cum ne asigura relaxat Victor Ponta.


()


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Medic acuză: În fazele inițiale, te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență:Tocilizumab. România nu-l cumpără. Opinia Fluierul.ro

Suedia suspendă vaccinarea cu Moderna pentru o perioadă nedeterminată pentru orice persoană sub 31 de ani, după ce pacienții vaccinați au dezvoltat o boală cardiacă paralizantă

VIDEO O candidată la postul de guvernator în statul Nevada își face reclamă trăgând cu pistolul

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. COVID-19 a răpus un român la 4 minute în ultimele 24 de ore. Peste 11.000 de cazuri. Bilanț complet

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Turneul de tenis Transylvania Open începe luni cu 8 jucătoare din România la start. Lista meciurilor din primul tur

Proprietara companiei de dulciuri Fisherman’s friend a lăsat moștenire 41 de milioane de lire sterline săracilor, dar nimic fiului său

6 lucruri de știut despre colorarea părului

O pisică din Rusia a fost "arestată" pentru "serviciile" făcute deținuților

Prima țară din Europa care legalizează cultivarea și consumul de cannabis

Fiica lui Pep Guardiola a fost părăsită de un fotbalist cunoscut

ISLANDA A TRIMIS LA INCHISOARE INCA 5 BANCHERI AFLATI IN FUNCTII DE CONDUCERE. Numarul bancherilor cu functii importante aflati in acest moment in inchisoare in Islanda se ridica la 26. Cenzura totala in media occidentala cu privire la acest subiect.

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

SuperLiga contraatacă. FT: Real Madrid, Barcelona și Juventus atacă "monopolul" UEFA și FIFA la Curtea Europenă de Justiție.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie le bate obrazul sasului Iohannis, masonului Câmpeanu și inconștientului Câțu prin lipsa de măsuri și măsurile de-a dreptul criminale pe care le-au luat: „Carantina, obligatorie în București și Ilfov”

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Antivacciniștii mărșăluiesc prin centrul Bucureștiului. Manifestanții flutură steaguri tricolore

Urmașul lui Mussolini, convocat în lotul echipei de fotbal Lazio Roma

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. Peste 11.000 cazuri noi și 389 de decese. Bilanț complet COVID-19

FOTO Peste 110 milioane de dolari este suma cu care s-au vândut la licitație mai multe capodopere realizate de Picasso

Președinte: Cea mai mare lovitură de la de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operațiune cu sute de mebrii ai trupelor speciale și 22 de elicoptere

Medicamentele pentru tratamentul pacienților COVID, oferite de Franța, au ajuns în România. Arafat: "Pentru noi este un ajutor extraordinar"

Bulgaria, mai rău ca România. Vecinii de la sud de Dunăre reclamă că li s-au prăbușit spitalele

HOROSCOP 24 octombrie 2021. Fenomen rar pe cerul de azi. Cu planurile eșuate, aceste zodii au parte totuși de o zi perfectă

Trei turiști au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași. Au fost recuperați de salvamontiști și jandarmi

Alarmă în școli: Elevii le dau pumni colegilor ca în "Jocul calamarului", serialul coreean de pe Netflix care a cucerit lumea

O nouă extragere la loteria vaccinării: Duminică, 24 octombrie, de la ora 20:50

Curtea Constituțională este cea care a cerut Fixarea Unui Prag al Prejudiciului Adus în cazul Abuzului în Serviciu constatând că în caz contrar s-ar trece direct la răspunderea penală trecând peste răspunderea disciplinară şi administrativă

Azi, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News și Mediafax.ro. Invitat Radu Lupescu, medicul român de la Clinica Rhéna din Strasbourg, decorat de președintele Franței pentru managementul pandemiei

Cum a schimbat inflația comportamentului de consum: oamenii merg mai rar la magazin și vizează promoțiile și mărcile private

ZEROHEDGE: De ce Protestul de la Capitoliu a îngrozit elitele

Dănuț Lupu, despre lupta teribilă cu COVID-19: "Am slăbit vreo 26 de kilograme". Fratele său n-a rezistat

YouTube Music a ajuns la 50 de milioane de abonați și amenință poziția Spotify

BNR schimbă condițiile de creditare. Avansul crește pentru creditele de investiții imobiliare

Criză santitară: Niciun pat nu este liber în secțiile ATI COVID din România

VIDEO Incident în Iran. Un guverator a fost pălmuit chiar pe scena unde ținea un discurs. Motivul atacului ar avea legătură cu vaccinarea

Florin Cîțu refuză să fie parte din viitorul Guvern: "PSD și USR m-au dat jos, nu există compatibilitate"

COMENTARIU Marius Oprea. Pelerinii și-au cîștigat dreptul la sfinți

Proiect: Elevii vor studia obligatoriu educație financiară și educație juridică de anul viitor

Vaccinarea anti-COVID în România. Peste 110.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Sfatul unui medic: "Vaccinați-vă, dar stați deoparte! Numărul real de infectări este 100.000 pe zi"

Fete injectate în cluburi de noapte cu somnifere sau cu "droguri de viol"

Măsura dură luată de autoritățile chineze în Wuhan, locul din care a izbucnit pandemia

Cristina Neagu a purtat-o spre victorie pe CSM București în meciul cu Budućnost Podgorica

Autoritățile din București confirmă că școlile private vor fi deschise luni dimineața. Articolul din decizia CNSU nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

Un bărbat salvează un ou minuscul abandonat. Ce se întâmplă după, într-un video viral emoționant

Valeriu Gheorghiță explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. "Imunitatea de grup va fi mult mai mare"

Confuzie pentru elevi: Articolul din decizia CNSU privind suspendarea cursurilor la privat nu e în Hotărârea de Guvern

Vaccinarea prinde viteză. Peste 45.000 de bucureșteni imunizați în ultimele 2 zile

Date Reuters: Europa de Est este acum epicentrul pandemiei de COVID. Rusia, Ucraina și România în vârful bilanțului sumbru

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

VIDEO Fotbal total în Anglia: Manchester United - Liverpool 0-5. Meci perfect pentru egipteanul Mo Salah

Clotilde Armand își acuză subordonații. Obligația de serviciu pe care jumătate din funcționarii primăriei o nesocotesc

Discuții PNL-UDMR la Palatul Victoria pentru noul program de guvernare. Luni, întâlnire cu USR

Bolșevism UDMR-ist. Penibilul Cseke "își asumă". Cseke: " Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Cel care nu prezintă Certificatul va rămâne fără loc de muncă." E nevoie de o LEGE în Parlament, Penibilule, ca să îngrădești drepturile omului

Rezultate LOTO, duminică, 24 octombrie 2021. Premiul de 6,18 milioane de euro la Joker

O țară cu 200 de milioane de locuitori anunță că va lansa o monedă digitală


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 880, afisate in 15 pagini.