04:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rușii sunt de neclintit și nu cedează în fața Occidentului: 'Rusia trebuie şi îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a stabilit'

Rușii sunt de neclintit și nu cedează în fața Occidentului: 'Rusia trebuie şi îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a stabilit'

Rusia a declarat marţi că agreează ideea SUA cu privire la necesitatea unei păci juste şi durabile în Ucraina, dar a minimizat perspectiva unor negocieri până când nu-şi va atinge obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" în Ucraina, relatează Reuters, relatează Agerpres.

Atât preşedintele american Joe Biden, cât şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat că sunt deschişi faţă de diplomaţie privind Ucraina, dar nicio întâlnire între cei doi lideri nu a fost organizată şi niciuna dintre părţi nu este de acord cu privire la condiţiile pentru angajarea unor discuţii.

Conflictul din Ucraina, aflat la ora actuală în a zecea lună, se va încheia aproape sigur prin diplomaţie şi negocieri, a declarat luni într-un interviu secretarul de stat american Antony Blinken, subliniind că e nevoie de o "pace justă şi durabilă".

Într-o reacţie la comentariile lui Blinken, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi că este de acord cu privire la necesitatea păcii.

"Că rezultatul ar trebui să fie o pace justă şi durabilă, putem fi de acord cu aceasta", a spus el. "Dar în ceea ce priveşte perspectivele unui anumit tip de negocieri, nu le vedem momentan, am spus asta în repetate rânduri", a adăugat Peskov.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple pentru ca o astfel de perspectivă să se materializeze, Dmitri Peskov a răspuns: "Trebuie să fie atinse obiectivele operaţiunii militare speciale. Rusia trebuie şi îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a stabilit" în Ucraina.

Obiectivele Rusiei în Ucraina nu au fost pe deplin definite şi par să se fi schimbat pe măsură ce forţele sale au suferit eşecuri pe câmpul de luptă, deşi Moscova susţine că nu va renunţa niciodată la teritoriile ocupate în sudul şi estul Ucrainei.

Kievul a exclus cedarea vreunui teritoriu către Rusia în schimbul păcii, cerând Moscovei să îi returneze teritoriile pe care i le-a confiscat şi le ocupă, inclusiv Crimeea şi teritorii deţinute de Rusia din 2014 prin interpuşi.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie în ceea ce ea numeşte 'operaţiune militară special', denunţată de Kiev şi Occident drept act de agresiune de tip imperialist, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ce să știți despre marele cutremur care a lovit Turcia și Siria

_ Și acum Deflația alimentelor? Gigantul alimentar american Tyson se prăbușește în scăderea cărnii de vită, a prețurilor la pui, în scăderea cererii de carne de porc

_ Larsa Pippen, 48 de ani, și Marcus Jordan, 32 de ani, CONFIRMĂ dragostea în timp ce împărtășesc un sărut pasional

_ Leonardo DiCaprio, 48 de ani, petreceri cu o grămadă de frumuseți pe fondul unei noi relații de dragoste cu Victoria Lamas, 23 de ani

_ Bucanciosul TikTok din Las Vegas strânge zeci de mii de dolari pentru restaurantele cu probleme

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Leonardo DiCaprio își arată mișcările de dans într-un lounge într-o excursie la Miami în TikTok viral

_ Larsa Pippen arată curbe într-un top cu corset în timpul cinei cu Marcus Jordan și prietenii din Miami

_ Am o amendă pentru Dart Charge de 13.000 lire sterline - ce pot face?

_ Show - George Simion a cerut moment de reculegere, la moțiunea împotriva lui Bode: Pentru anii în care era decență (Video)

_ Un cutremur puternic de 7.8 grade a zguduit centrul Turciei şi Siria. LIVE UPDATE: Peste 1.500 de persoane au decedat. Nou cutremur de 7.7 grade. 13 ţări membre UE trimit echipe de căutare şi salvare în Turcia

Ce să mai zici? Papa Francisc: 'Oamenii cu înclinații homosexuale sunt copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește și îi însoțește!'

_ Cum vei nota la testul nostru de ortografie a numelui celebrităților?

_ Gheață „cântând”: ascultați sunetele „extraterestre” de la polii Pământului

_ Bine ați venit în Spirala Morții

_ Femeia întreabă dacă sexul anal are nevoie de un acord special

_ Studiul aruncă lumină asupra filmelor Janus pe bază de carbon

_ Așteptări mari PRIMA UITARE: Olivia Colman arată de NERECONOSCĂTOARE cu părul alb și dinții galbeni

_ Adaptarea hindi a dramei de spionaj BBC The Night Manager este difuzată luna aceasta, în timp ce remake-urile indiene zboară

_ Turcia refuză oferta lui Elon Musk de a trimite Starlink după cutremurul catastrofal

Aurescu Sluga Globaliștilor s-au dus la Davos invitat de capetele globaliste. Aurescu, întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri în marja Forumului Economic Mondial

_ Cum vor funcționa biletele de cale ferată „cu o singură pistă” pe măsură ce biletele dus-întors sunt casate

_ Ce sunt baloanele spion, cum funcționează și de ce China nu ar folosi un satelit?

_ Ratele lungi de Covid ar putea fi reduse la jumătate dacă oamenii ar mânca sănătos și au făcut mișcare

_ Fanii lui Vicky Pattison au rămas confuzi în timp ce ea se strecoară în accent scoțian „cringey”

_ Gheorghe Hagi's message to Turkish people after Monday's earthquakes: I stand with you

_ Robert Cazanciuc: Legea Anastasia a trecut de Senat / Sunt anunţate pedepse mai aspre pentru cei care se urcă la volan beţi, drogaţi ori fără permis

_George Simion - 06 Feb 2023 14:55:48

_ Criminalul condamnat Billy Dunlop a ucis-o pe adolescenta Tina Bell?

_ Lil' Kim îmbracă un costum negru pur când ajunge la petrecerea de după Grammy

_ Observațiile cu raze X investighează pulsarul radio PSR J1420-6048 și nebuloasa acestuia

_ Stilurile de viață ale bacteriilor rapide și lente: În sălbăticie, majoritatea trăiesc pe calea lentă

_ Regizorul explodează teatrul, deoarece producția sa de piese exclusiv masculine este etichetată „discriminatorie”

_ Turkey Syria earthquake: The geographical factors that cause these disasters

_Gold FM Romania - 06 Feb 2023 15:12:26

_ Jamie Carragher sugerează că Erling Haaland a făcut o EROARE s-a alăturat lui Man City

_ Cutremurul din Turcia în imagini: Fotografiile înainte și după arată un impact devastator

_ De la divorțul lui Dirty Den până la moartea lui Sherlock - o privire asupra celor mai dramatice momente TV din toate timpurile

_ Genomul cheie al tilapiei oferă un impuls pentru securitatea alimentară globală

_George Simion - 06 Feb 2023 17:14:40

_ Partidul Dianei Șoșoacă reclamă o tentativă de asasinare a secretarului filialei Iași: 'Doar prezența de spirit și norocul l-au salvat'

_ Membrana de plastic reciclată ajută la curățarea deșeurilor

_ Man City taxa RECUPERAȚI: Ultimul despre potențiala deducere de puncte din Premier League

_ Cum au reușit „nevaccinatul“

_ Gary Neville recunoaște că se străduiește să înțeleagă afacerea cu transferurile lui Chelsea

_ Maria Shriver vorbește despre despărțirea de Arnold Schwarzenegger și despre motivul pentru care a mers la o MÂNĂSTIRE

_ DEZVOLTARE: Proiectul Veritas: Pfizer explorează virusul Covid-19 „mutant” prin „evoluție direcționată” pentru a continua să profite de pe urma vaccinurilor (VIDEO)

_ Un cutremur puternic de 7.8 grade a zguduit centrul Turciei şi Siria. LIVE UPDATE Bilanţ: 11.119 răniţi şi 1.651 de morţi. 7 zile de doliu naţional in Turcia / 45 de state oferă sprijin

_ Moment de reculegere în Parlamentul României pentru victimele cutremurului din Turcia

_ Papa Francisc este gata să se întâlnească cu Putin și Zelenski - Răspunsul lui Serghei Lavrov

_ Expertul avertizează că băieții sunt catalogați de prădători sexuali pentru „băieții neîndemânatice ale adolescenților”

SUA. Bidenomics: Raportul PIB dezvăluie a doua cea mai gravă scădere a venitului real disponibil vreodată din 1932

_ Experții spun că lipsa câinelui lui Nicola Bulley ar fi „intrat în modul luptă sau zbor”

_ Producătorii de energie eoliană suferă pierderi uriașe, doresc să renunțe la un proiect major

_ Doare când trebuie să urmăriți mitingul pieței

_ Rasele de câini Shar Pei, Basinji și Pechinezi sunt mai predispuse să urle ca lupii

_ Urcarea incredibilă a lui Harry Styles în top de la X Factor la câștigător Grammy

_ Chamber of Deputies: Moment of silence in memory of academician Razvan Theodorescu

_ MAE a publicat datele de contact pentru cetăţenii români afectaţi de cutremurele produse în Turcia

_ Situație disperată în Turcia. MAE publică datele de contact pentru cetățenii români afectați de cutremurele produse luni


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 171, afisate in 3 pagini.