![]() Comentarii Adauga Comentariu _ VIDEO| Un bărbat de 20 de ani a fost arestat după ce ar fi aruncat un ou spre regele Charles al III-lea![]() VIDEO| Un bărbat de 20 de ani a fost arestat după ce ar fi aruncat un ou spre regele Charles al III-leaUn bărbat aflat în jurul vârstei de 20 de ani a fost arestat sub suspiciunea comiterii unui act de agresiune după ce ar fi aruncat un ou spre regele Charles al III-lea, marţi, în timpul unei plimbări a suveranului Marii Britanii, a raportat PA Media, citând Poliţia locală. Conform Reuters, un purtător de cuvânt al Poliţiei britanice a confirmat că un bărbat a fost arestat. Regele Charles al III-lea, care a preluat tronul britanic în luna septembrie după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, se afla în acel moment într-o vizită în Luton, un oraş situat la nord-vest de Londra. Biroul de presă de la Palatul Buckingham a refuzat să facă declaraţii pe această temă, potrivit Agerpres. Luna trecută, un alt bărbat a fost reţinut de Poliţia britanică după ce a aruncat ouă spre regele Charles al III-lea şi spre regina-consoartă Camilla, în timp ce cuplul regal efectua o vizită oficială în nordul Angliei. Membrii familiei regale din Marea Britanie s-au confruntat de mai multe ori în trecut cu proteste de acest tip. Ouă au fost aruncate şi spre automobilul regal al suveranei Elisabeta a II-a în 2002, în timpul unei vizite la Nottingham, în centrul Angliei, iar protestatari anti-britanici au aruncat cu ouă spre prinţul Charles în timpul unei plimbări în centrul oraşului irlandez Dublin în 1995.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
11:43
_ ANDROID...
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:22:16
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:23:52
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:25:43
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:04:30
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:12:35
ieri 23:01
_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49
ieri 23:01
_George Simion - 31 Jan 2023 22:12:10
ieri 20:51
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 17:04:17
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:04
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:59
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:27:46
ieri 20:51
_George Simion - 31 Jan 2023 17:48:44
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:29:25
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:32:12
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:34:07
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:05:56
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 20:47
_ Gold and the Shrinking Trust Horizon
ieri 15:21
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 14:12:25
|
Comentarii:
Adauga Comentariu