![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Final de an spectaculos pentru kickboxul din România! Joi, super-gală la Constanţa![]() Final de an spectaculos pentru kickboxul din România! Joi, super-gală la ConstanţaSezonul 2022 în kickboxul românesc se va încheia cu Noaptea Campionilor de la Constanţa, care va avea loc joi, de la ora 20:00, şi care va găzdui 8 meciuri internaţionale cu luptători din tot atâtea ţări, atracţia serii fiind duelul dintre invincibilul Sebastian Cozmâncă şi colosul de 2,07 metri şi 132 de kilograme, surinamezul Colin George. Printre sportivii care vor mai urca în ringul de la Sala Sporturilor se mai numără Florin Rambo Lambagiu, Bogdan Năstase, Alex Filip, Călin Petrişor sau Florin Ivănoaie. Toţi aceştia vor avea parte de adversari din străinătate. Năstase va avea un meci revanşă cu grecul Marios Blanas, pe care l-a învins în 2015 într-o confruntare în care s-au aruncat nu mai puţin de 616 de lovituri, un adevărat record. Evenimentul organizat în parteneriat de Oss Fighters şi Dynamite Fighting Show va avea parte de o sală arhiplină, toate locurile fiind deja rezervate. Până la gală, fanii îi vor putea întâlni pe sportivi, dar şi pe invitaţii speciali la cântarul oficial, care este programat miercuri, de la ora 16:00, la Vivo Constanţa. Cătălin Moroşanu a anunţat că printre cei care vor mai fi prezenţi miercuri se numără Ştefan Lătescu, proaspăt învingător la K-1 WGP Osaka, finalistul K-1 Ismael Londt sau Mohamed Abdallah, luptător din Glory. Un alt duel interesant la categoria grea va fi între timişoreanul Florin Ivănoaie, neînvins din 2020, şi germanul cu origini ruse, Vladimir Tok. Conform caselor de pariuri, Tok este favorit să câştige duelul, însă Ivănoaie este gata să îşi continua seria formidabilă de meciuri. Noaptea Campionilor va fi transmisă în direct, joi, de la ora 20:00, pe Pro Arena şi online pe sportextra.ro
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu