13:14
Comentarii Adauga Comentariu

Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump. "Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte" Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului.

Nota Redacției: Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului şi nici cu propaganda lui. Nicole Kidmman e printre puținele vedete care-şi vede cu seriozitate de meseria ei şi nu se bagă în mizeriile propagandistice ale rețelei progresiste mondiale, așa cum face Madonna sau Meryl Streep sau mulți alții din industria cinematografiei (şi nu numai), ale căror reacții au depăşit cu mult limita bunului simț.



Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump.

Actrița Nicole Kidman a vorbit în cadrul unui interviu pentru BBC Two despre alegerea lui Donald Trump la Casa Albă și a invitat la conciliere.

Într-un interviu acordat jurnalistei Victoria Derbyshire la BBC Two, Kidman, care are dublă cetățenie, australiană și americană, a arătat că nu urmează trendul stabilit de numeroșii ei colegi progresişti de la Hollywood și că a ales calea bunului simț şi a respectării votului popular.

"Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte, oricine ar fi el, pentru că pe acest lucru se bazează această țară", a spus ea, scrie Agerpres.

N.Red. Reacție ei ne arată ce-nseamnă să fii o persoană decentă şi o femeie plină de bun simț. Căci aici nu mai e vorba de a-l susține sau nu pe Trump ci pur şi simplu de a spune: "oameni buni abia au fost alegeri. Chiar dacă ați votat cu altcineva, respectați votul majorității oamenilor. După ce cel ales va face ceva concret lăudați-l sau criticați-l pentru ceea ce va face, dar a urla şi a înjura imediat înainte să-şi înceapă mandatul, înseamnă a nu respecta votul oamenilor şi alegerea lor democratică".

Ori de câte ori veți avea de ales între un film cu Nicole Kidman şi vreo închipuită de pe la Hollywood care face politică progresistă-internaționalistă, nu ezitați şi alegeți filmul cu Nicole Kidman.

În afara frumuseții ei pe care şi-o păstrează întotdeauna în limitele decenței, frumusețe care le-ar fi transformat pe multe femei, în simple parașute ale unor milionari, Nicole Kidman este un actor de primă mână de o mare profunzime sufletească. Lucru care se vede şi acum, în reacția ei plină de bun simț.

Actrița a precizat că nu-i face plăcere să discute politică, ea fiind mai dedicată problemelor de zi cu zi cu care se confruntă femeile.

Prin această declarație privind alegerea lui Trump, Nicole Kidman se numără printre puținele vedete ale industriei de divertisment din SUA care nu l-au criticat deschis pe președintele ales. Cele mai recente atacuri fiind exprimate de Madonna și Meryl Streep, aceasta din urmă chiar la ceremonia Globurilor de Aur.






Citiți, în comparație, declarațiile și postările mizerabile ale Madonnei

URA PROGRESIŞTILOR ÎMPOTRIVA LUI TRUMP NU ARE LIMITE. Madonna a postat pe Instagram o poză cu O ZONĂ INTIMĂ TATUATĂ ca să cheme femeile progresiste la un marș împotriva învestirii lui Donald Trump.

Nota Redacției: Reamintim că Madonna are 58 de ani. Să faci așa ceva, mai ales la vârsta asta înaintată, te descalifică complet ca om și ca femeie


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Cum MINTE Dacian Cioloș, omul lui Soros și al Bilderbergilor de la Organizația "Friends of Europe" Dacian Cioloș: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România" Păi chiar asta faceți voi progresiștii internaționaliști.

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În memoria unui cioban, ucis de urs din cauza propagandei soroșiste

SUA Newsweek: Războiul s-a schimbat: tulpina Delta este la fel de contagioasă în cazurile Vaccinaților, masca e o necesitate pentru Vaccinați, spune CDC. Guvernanții neomarxiști de la noi de tip Barna, spun pe dos, mințind la grei

Biden, despre "pandemia nevaccinaților". Ce măsuri pregătește americanilor care refuză imunizarea anti COVID?

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Cîțu a bifat deja schimbarea prim-vicepreședinților la partid: dacă ajunge președinte, Rareș Bogdan și Raluca Turcan sînt pe făraș

Denunț penal la DNA pe numele lui Florin Cîțu și al fostei consiliere pentru abuz în serviciu

Totul pentru fotbal. Ce sacrificii a făcut cea mai cunoscută jucătoare din România

EXCLUSIV INTERVIURI Traficul de persoane, demistificat. Cum acționează traficanții și ce este metoda "Loverboy". Cum îi protejăm pe copii?

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

VIDEO Bursuc timid, filmat de o cameră de supraveghere în Parcul Național Cozia

Viața mea în fotbal. Invitată: Teo Meluță

Joia neagră a României în cupele europene. Craiova, eliminată de albanezi din Conference League

Prefectul Capitalei: Incidența cazurilor de COVID s-a triplat în ultimele 3 săptămâni

Cluburile de noapte din Anglia au început să ceară la intrare certificatul de vaccinare

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Iohannis, despre propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor: "Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic"

Simona Halep revine după accidentare. Care este primul turneu la care participă

Problemele CFR. Ministrul Transporturilor vrea ca întârzierile trenurilor să nu fie mai mari de 40 de minute

Healthcare Trends LIVE, ora 13:00. Pandemia de coronavirus. Complicațiile post-COVID. Ce trebuie să știe pacienții

Beijingul avertizează că nu va tolera provocările militare britanice în Marea Chinei de Sud

T. Paleologu la emisiunea InSecuritate, de pe Aleph News, despre speța Roșia Montana: "Cineva din minister, persoană însemnată, a făcut niște presiuni absolut abominabile"

Tesla a "învățat" limba română. Anunțul făcut de companie

Petrolier utilizat de compania unui miliardar israelian, atacat în Marea Arabiei

HOROSCOP 30 iulie 2021. Marte intră în Fecioară. Schimbări care le dau zodiilor viața peste cap

O carte pe zi: "Ultima vânătoare" de Jean-Christophe Grangé

Barca de 8+1 a terminat pe locul 6 finala. România rămâne cu 4 medalii la Jocurile Olimpice

Grad de ocupare de 100% în majoritatea hotelurilor de la mare în primele două săptămâni din august

INS: Rata șomajului a ajuns în iunie la 5,2%, în scădere comparativ cu luna precedentă

Premieră la Brașov. La Grădina Zoologică vizitatorii primesc lecții despre animalele sălbatice

FOTO Fără lanternă pe munte. Doi tineri, recuperați noaptea de salvamontiști

Statele Unite vor să limiteze imigrația prin reducerea sărăciei și combaterea corupției în țările de origine

Mișcare importantă pe piața criptomonedelor. Anunțul făcut de Germania

Kamala Harris va deveni primul vicepreședinte din istoria Statelor Unite care vizitează Vietnamul

Studenții din Iași revin la cursuri față în față. Anuțul dat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"

Grecia rămâne una dintre destinațiile favorite ale românilor, chiar dacă intră pe lista roșie

VIDEO Jocurile Olimpice. David Popovici și-a încheiat aventura olimpică. Românul a terminat pe locul 40 la general

Barna îl apără pe directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante: "Nu ajută pe nimeni o isterie falsă. Pentru mine subiectul este închis"

Coronavirus România LIVE UPDATE 30 iulie. Peste 150 de cazuri noi și un deces, în ultimele 24 de ore. Bilanț complet

(P) Laptopurile ASUS ZenBook cu ecrane OLED pentru profesioniști

Fostul cardinal american Theodore McCarrick, pus sub acuzare pentru pedofilie

Vaccin anti-COVID. Peste 200.000 de doze de ser ajung vineri în România

Gimnasta Simone Biles: "Sufer de twisties". Este sindromul pierderii orientării în spațiu

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării

COMENTARIU Sorin Avram: Barna și Drulă, cu trenul, pe ruta București - Restul Țării

MAE: autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul "Mercer Street"

Petrom are un nou președinte. Cine îi va lua locul lui Rainer Seele

Cine este Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători, pentru care face scut USR PLUS: admnistratorul unui operator de marfă austriac care a devenit brusc și susținut de politicieni șeful CFR Călători

Un nou tir cu gunoaie la granița României. 20.000 de kg de deșeuri descoperite la Giurgiu

Simona Halep spune că n-a făcut încă nunta cu Toni Iuruc

VIDEO Jocurile Olimpice. Vlăduț Simionescu, ultimul judoka român eliminat de la Tokyo 2020

Cel puțin un mort, în urma unui incendiu produs într-o uzină chimică militară din Rusia

NEWS ALERT Începe vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 cu serul Moderna

Record de zboruri anulate de către companiile aeriene. Pasagerii pot obține compensații

Ionuț Moșteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS: "Și domnul Cîțu este supus evaluării coaliției. Un premier care n-are susținere în Parlament nu mai are putere. Și Cîțu știe asta"

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Prognoză METEO specială pentru București. Urmează încă trei zile de caniculă în Capitală

Prognoza METEO în luna august. Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Ion Cristoiu: Spectacolul vorbelor mari prin care oportuniștii din PNL își justifică rostogolirea în barca lui Florin Cîțu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 697, afisate in 12 pagini.