![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Fosta mare jucătoare de baschet Ecaterina Ciortan s-a stins la vârsta de 82 de ani![]() Fosta mare jucătoare de baschet Ecaterina Ciortan s-a stins la vârsta de 82 de aniFosta mare jucătoare Ecaterina Ciortan a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 82 de ani, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Baschet pe site-ul său oficial, anunță Agerpres. Ciortan face parte din galeria jucătoarelor importante din istoria baschetului autohton, fiind componentă de bază a echipei divizionare Constructorul Bucureşti, dar şi a naţionalelor României din anii 60-70. Născută în Timişoara, în data de 26 ianuarie 1940, Ecaterina Ciortan a fost o jucătoare exponenţială pentru municipiu. Ea s-a făcut remarcată în Timişoara şi ulterior a început să strălucească sub panourile de baschet din întreaga ţară, fiind o apreciată coordonatoare de joc, fapt care i-a adus mai întâi un transfer la Braşov, iar apoi unul la Bucureşti. A urmat cursurile Liceului Mixt Maghiar din oraşul natal, după care a absolvit cursurile Facultăţii de Construcţii din Bucureşti. ''Graţie calităţilor sale sportive deosebite, dar şi a viziunii de joc'', a ajuns una dintre jucătoarele de baza ale echipei divizionare Constructorul Bucureşti (fosta Energia Bucureşti), fiind extrem de apreciată de toate colegele, dar şi de antrenorii Grigore Avachian, Constantin Dinescu şi Cornel Negulescu, precizează Federaţia Română de Baschet. S-a remarcat rapid şi la nivelul echipelor naţionale, fiind cooptată sub tricolor în perioada 1958-1972, atât la tineret, cât şi la senioare. După ce s-a retras s-a dedicat proiectelor din construcţii, dar a rămas în strânsă legătura cu fostele colege de generaţie şi a participat activ la numeroase acţiuni din baschetul românesc. A fost inclusă în proiectul "Legendele baschetului românesc" şi a fost prezentă la meciurile de la Cluj-Napoca din cadrul FIBA Eurobasket 2017. Pasiunea pentru sport în general, şi pentru baschet în special, le-a insuflat-o şi celor doi copii ai săi, Oana şi Călin, Oana reuşind să calce pe urmele mamei sub panouri, în vreme ce Călin a fost mai atras de sporturile cu motoare.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:14
SUA. Are FBI-ul spioni în Congres?
ieri 22:59
_ Social media și protecția refugiaților
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:38:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:42:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:44:17
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:48:59
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:53:13
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:57:57
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:03:36
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:07:25
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:55:03
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:57:40
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:59:40
ieri 19:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:18:48
ieri 19:38
_ Pește nativ elvețian în ape tulburi
ieri 19:05
_ Praful spațial ca scut solar al Pământului
ieri 19:02
_ Cerealele românilor
ieri 18:49
_ Căpitanul de armată „Polar Preet”
ieri 17:59
_ Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar
ieri 17:58
_ Zelensky s-a întâlnit cu Regele Charles
ieri 17:56
_George Simion - 08 Feb 2023 14:59:22
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 14:51:03
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 15:56:13
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 17:14:29
ieri 17:52
_ WEF vrea să-ți spargă creierul
ieri 17:51
_ Cum se termină „Prosperitatea”.
ieri 17:50
_ Aterizare moale sau recesiune?
ieri 15:42
_ Spain debates bill on menstrual pain leave
ieri 15:03
_ David Popovici se antrenează în Tenerife
ieri 14:24
_ Euro trades at 4.8962 RON
ieri 14:02
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 12:43:58
ieri 12:05
_ Curs valutar, 8 februarie
ieri 11:44
_ Japonia, noul eldorado pentru All Blacks
ieri 10:02
_ Syria aid efforts hampered by geopolitics
ieri 09:36
_ Sunt un model cu o „fobie de caca”
ieri 09:21
_Stiri Negre - 08 Feb 2023 06:34:33
ieri 09:15
_ Metaverse: Țara Oportunității?
ieri 09:14
_ Este Rusia cea mai „verde” țară din lume?
ieri 09:14
_ America somnambulă în război cu Rusia
|
Comentarii:
Adauga Comentariu