![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Băieţii de la PCS au făcut un film şi un album foto despre Bucureşti ca să nu te chinui tu să înţelegi cum e oraşul în care trăieşti![]() Băieţii de la PCS au făcut un film şi un album foto despre Bucureşti ca să nu te chinui tu să înţelegi cum e oraşul în care trăieşti"Ador oraşul ăsta, din toate punctele de vedere. Toată lumea e aici, toţi prietenii mei din copilărie sunt aici, au venit la facultate, plus că ai mult mai multe oportunităţi." – Răzvan "Mi-a plăcut foarte mult până să devin părinte, mamă. Acum mi se pare absolut imposibil, greu cu organizarea, cu drumurile, distanţele, când ai copilul implicat în diferite activităţi." - Adina "E un oraş foarte frumos, trebuie să recunoaştem. Eu stau de peste 35 de ani şi, vorba aia, vin din Ardeal, dar mi-a plăcut dintotdeauna." - Edita "Este murdar, aglomerat şi oamenii, nefiind mulţi de-aici, au senzaţia că nu sunt acasă şi pot face orice." - Oana "E motivul pentru care am venit aici. Îmi place agitaţia, aglomeraţia şi nu aş putea să stau în alt loc." - Emilia "Îmi place foarte mult. De exemplu faptul că la 4-5 dimineaţa sunt maşini la semafor mi se pare o chestie foarte mişto." - Alex "M-am născut aici, am crescut aici, nu pot să mă obişnuiesc în altă parte." - Dragoş "Îmi place extrem de mult, pentru că e oraşul unde m-am născut şi îl cunosc şi e super ok." - Irina "E prea agitaţie, prea lumea nu mai ţine cont de nimic. Parcă zici că se urăşte unul pe altul." - Stan "Eu sunt de pe meleagul Olteniei, gen. Mi-a plăcut Bucureştiul că am avut pe-aici prieteni şi cunoştinţe şi veneam destul de des şi na, am rămas fix aici, adică gen domiciliu, tot!" – Bro "Sunt aici pentru a munci, nu pentru a locui. Păi, sunt plecat de acasă de dimineaţa de la 6 până seara târziu. Ce-am locuit? Dar e bine că vin facturile mici, consumul de apă e mic. Numai la chirie nu m-am înţeles cu proprietarul să scadă, că stau puţin." - Traian "Bucureştiul există în două momente ale anului: după sărbători şi-n luna august, atunci când toată lumea pleacă din Bucureşti. Ăla-i Bucureştiul meu." - Paul "Da, e bună o relaxare undeva departe de aglomeraţia asta, dar mai mult de trei zile nu rezist." - Cristi 6 fotografi şi 2 echipe de filmare, 100 de interviuri, sute de fotografii şi un film documentar de 30 de minute despre vibraţia actuală a capitalei. Acestea sunt cifrele proiectului De dimineaţa până seara, Bucureşti, realizat de Fundaţia Naţională "Nişte Ţărani" în parteneriat cu ARCUB - Centrul de Proiecte al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Capitalei, Romgaz şi Pink Cat Studios. Albumul de fotografie stradală De dimineaţa până seara, Bucureşti este semnat de fotografii Şerban Mestecăneanu, Alexandra Tomescu, Alexandra Pandrea, Alex Nicodim, Alex Damian şi Mihai Poiană. Aceştia au pornit în zori, din 6 puncte diferite de la marginea oraşului, către km 0. Colentina, Pantelimon, Aviaţiei, Bucureştii Noi, Militari şi Berceni au fost cele 6 cartiere din care a început expediţia de o zi către Piaţa Universităţii. Pe jos, cu bicicleta, cu metroul, tramvaiul sau autobuzul, cu trotineta electrică şi cu taxi-ul, cei 6 fotografi au epuizat mijloacele de transport pe care peste 3 milioane de oameni le folosesc zilnic. Fotografiile surprind agitaţia oraşului, cafeaua de dimineaţă, claxoane, îmbrânceli, ambuteiaje, ambulanţe, zâmbete, porumbei, puştime, graffitti, case în stil neoromânesc, terase, cârciumi, curieri şi expaţi - în această ordine şi în toate combinaţiile pe care timpul limitat le-a permis. În paralel, două echipe de filmare au intervievat 100 de bucureşteni sau oameni aflaţi în tranzit prin capitală. Au obţinut răspunsuri dintre cele mai diverse la întrebările pe care, în mod conştient sau nu, şi le pun zilnic toţi locuitorii oraşului: De ce aleg să trăiesc şi să muncesc aici? Ce îmi place şi ce îmi displace la Bucureşti? M-aş muta în altă parte şi, dacă da, unde? În plus, oamenii au povestit în câteva cuvinte care este programul lor de dimineaţa până seara, în ziua în care au fost intervievaţi. Filmul, în regia lui Robert Antonescu, surprinde frânturi din viaţa agitată a unui oraş care nu doarme, în care pietonii se străduiesc să-şi facă loc printre maşini, care îşi recuperează farmecul atunci când majoritatea locuitorilor pleacă în vacanţă, care te oboseşte şi te apasă atunci când eşti în el, dar de care ţi-e dor atunci când eşti departe. De dimineaţa până seara, Bucureşti este un film care te scuteşte de un efort. Te uiţi o jumătate de oră şi nu mai trebuie să-ţi baţi capul ca să înţelegi ceva din nebunia asta de oraş. Bucureştenii îţi spun singuri cum sunt ei: dependenţi de cafea, răi în trafic, nervoşi, agitaţi, apucaţi. Dar şi îndrăgostiţi de betoane, de străzi, de agitaţie. Îşi urăsc oraşul. Ba nu, îl iubesc! Sigur nu reuşesc să se pună de acord. Te regăseşti? Avanpremiera documentarului De dimineaţa până seara, Bucureşti are loc pe data de 8 decembrie, la Cineplexx Băneasa, la ora 19. Filmul poate fi văzut pe data de 10 decembrie, de la ora 19, la Cinemateca Union (bilete puteţi găsi pe - https://eventbook.ro/film/bilete-de-dimineata-pana-seara-bucuresti) şi pe 13 decembrie la Teatrul Excelsior (doar pe bază de invitaţii – mesaj privat robert.antonescu@gmail.com) De dimineaţa până seara, Bucureşti este un proiect al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală "Nişte Ţărani", realizat în parteneriat cu Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti - ARCUB, după o idee de Robert Antonescu, cu contribuţia Romgaz şi Pink Cat Studios (PCS).
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:14
SUA. Are FBI-ul spioni în Congres?
ieri 22:59
_ Social media și protecția refugiaților
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:38:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:42:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:44:17
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:48:59
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:53:13
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:57:57
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:03:36
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:07:25
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:55:03
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:57:40
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:59:40
ieri 19:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:18:48
ieri 19:38
_ Pește nativ elvețian în ape tulburi
ieri 19:05
_ Praful spațial ca scut solar al Pământului
ieri 19:02
_ Cerealele românilor
ieri 18:49
_ Căpitanul de armată „Polar Preet”
ieri 17:59
_ Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar
ieri 17:58
_ Zelensky s-a întâlnit cu Regele Charles
ieri 17:56
_George Simion - 08 Feb 2023 14:59:22
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 14:51:03
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 15:56:13
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 17:14:29
ieri 17:52
_ WEF vrea să-ți spargă creierul
ieri 17:51
_ Cum se termină „Prosperitatea”.
ieri 17:50
_ Aterizare moale sau recesiune?
ieri 15:42
_ Spain debates bill on menstrual pain leave
ieri 15:03
_ David Popovici se antrenează în Tenerife
ieri 14:24
_ Euro trades at 4.8962 RON
ieri 14:02
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 12:43:58
ieri 12:05
_ Curs valutar, 8 februarie
ieri 11:44
_ Japonia, noul eldorado pentru All Blacks
ieri 10:02
_ Syria aid efforts hampered by geopolitics
ieri 09:36
_ Sunt un model cu o „fobie de caca”
ieri 09:21
_Stiri Negre - 08 Feb 2023 06:34:33
ieri 09:15
_ Metaverse: Țara Oportunității?
ieri 09:14
_ Este Rusia cea mai „verde” țară din lume?
ieri 09:14
_ America somnambulă în război cu Rusia
|
Comentarii:
Adauga Comentariu