14:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ambasadoarea SUA în România intră tare în scandalul Georgescu: SUA nu spun altor demcrații cum să voteze

Ambasadoarea SUA în România intră tare în scandalul Georgescu: SUA nu spun altor demcrații cum să voteze

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, s-a referit la alegerile din România, arătând că ”oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit”, că aceasta este ”esenţa democraţiei”, dar a atras atenţia că ”securitatea, economia în creştere şi libertatea de a călători de care România s-a bucurat din ce în ce mai mult, în ultimii treizeci de ani, nu sunt întâmplătoare”, ci beneficiile aderării la NATO, la UE şi, în curând, la zona Schengen.

”Statele Unite nu spun altor democraţii pe cine să aleagă. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la valoarea alianţei transatlantice în ceea ce priveşte contribuţia la construirea Europei şi a României pe care le avem astăzi. În ansamblu, Europa şi România sunt mai sigure, mai prospere şi mai libere decât oricând în istorie”, a subliniat Kavalec.

”Este o tradiţie în cadrul sărbătorii americane a recunoştinţei să ne gândim puţin la lucrurile pentru care suntem recunoscători. Este vorba despre lucrurile personale: familiile noastre şi persoanele dragi, mijloacele noastre de trai, comunităţile noastre, capacitatea de a trăi şi de a călători liber, de a studia, de a începe o nouă afacere sau de a te antrena şi de a concura pentru a-ţi reprezenta ţara la Jocurile Olimpice. Scopul Zilei Recunoştinţei este să nu considerăm că aceste lucruri vin de la sine. Din păcate, vecinii ucraineni ştiu prea bine acest lucru. Invazia brutală a Rusiei în Ucraina ne arată cât de brusc ne pot fi luate acele lucruri personale, de zi cu zi, pentru care suntem cei mai recunoscători”, a afirmat Kathleen Kavalec, în discursul ţinut la micul dejun de Ziua Recunoştinţei organizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham).

Ambasadorul SUA s-a referit apoi la parteneriatul strategic dintre SUA şi România.

”Dacă nu beneficiem de securitate, dacă nu avem oportunitatea de a urmări prosperitatea sau dacă nu ne putem baza pe statul de drept şi pe protecţiile care fac parte din valorile noastre democratice comune, nu suntem liberi să ne urmăm visele. De aceea, aceştia au fost pilonii parteneriatului strategic de 27 de ani dintre Statele Unite şi România. În ultimele două decenii de când România a aderat la NATO, securitatea sporită oferită de Alianţă a adus acestei ţări creştere economică şi stabilitate, investiţii sporite, integrare pe pieţele globale, noi locuri de muncă şi noi oportunităţi pentru potenţialii antreprenori”, a arătat Kavalec.

Ea a adăugat că, în urmă cu mai bine de două decenii, România, alături de mulţi dintre vecinii din Europa de Est, a luat decizii esenţiale în vederea integrării în instituţiile occidentale – NATO şi UE.

”Am văzut împreună că economiile acelor ţări care au făcut această alegere crucială le-au depăşit cu mult pe cele ale vecinilor care au ales să urmeze alte căi”, a subliniat diplomatul.

Kathleen Kavalec a menţionat că România se află în mijlocul perioadei alegerilor, arătând că ”oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit”.

”În toate ţările, alegerile îi fac pe oameni să se gândească la direcţia pe care ţările lor au luat-o în trecut şi pe care o pot lua în viitor. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, este clar că mulţi români au votat pentru schimbare. Puţini au prezis rezultatul, dar oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit. Aceasta este esenţa democraţiei. S-a mai întâmplat, în trecut, în ambele ţări”, a arătat ea.

Ambasadorul SUA a continuat spunând că SUA şi România şi-au consolidat relaţia în timpul mandatelor a cinci preşedinţi americani şi cinci preşedinţi români.

”Cu toate acestea, un lucru care sper că nu se va schimba, care nu trebuie să se schimbe, este încrederea noastră în valoarea alianţelor noastre şi a parteneriatului nostru. Securitatea, economia în creştere şi libertatea de a călători de care România s-a bucurat din ce în ce mai mult, în ultimii treizeci de ani, nu sunt întâmplătoare. Acestea sunt beneficiile aderării României la NATO, la Uniunea Europeană şi, în curând, la zona Schengen”, a transmis Kavalec.

Ea s-a declarat mândră să fie ”primul ambasador al Statelor Unite în România care poate spune, cu responsabilitate, că sunt optimistă că şi România va adera, curând, la Programul Visa Waiver”.

”Statele Unite nu spun altor democraţii pe cine să aleagă. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la valoarea alianţei transatlantice în ceea ce priveşte contribuţia la construirea Europei şi a României pe care le avem astăzi. În ansamblu, Europa şi România sunt mai sigure, mai prospere şi mai libere decât oricând în istorie. Războiul de agresiune al Rusiei a perturbat, cu adevărat, pacea în Europa, vizând o lume în care forţa şi puterea prevalează asupra voinţei suverane a societăţilor democratice. Acum, mai mult ca oricând, nu ar trebui să considerăm alianţele drept garantate”, a subliniat Kathleen Kavalec.

Ea a adăugat că nu trebuie ”luat de bun” tot ceea ce s-a obţinut, inclusiv ”democraţiile noastre”.

”Vorbesc despre Rusia pentru că suntem conştienţi de relatările de pe reţelele de socializare care promovează autoritarismul omului puternic din Rusia ca fiind mai de dorit decât beneficiile parteneriatului cu lumea occidentală. Dar Rusia nu le oferă vecinilor săi securitate sau prosperitate; dimpotrivă. Întrebaţi-i doar pe ucraineni, moldoveni şi georgieni. În calitate de membri ai comunităţii de afaceri, puteţi juca un rol important pentru a comunica miza menţinerii alianţelor noastre. Să fim cu toţii recunoscători, dar să nu luăm niciodată de bun tot ceea ce am obţinut prin muncă şi tot ceea ce ni s-a dat. Acest lucru include democraţiile noastre, care depind de faptul că vocile noastre se fac auzite în urnele de vot”, a mai afirmat Kavalec.

Ea a adăugat că AmCham România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai Ambasadei Statelor Unite.

”Suntem mândri şi recunoscători că munca noastră a continuat să consolideze relaţiile economice şi comerciale dintre Statele Unite şi România. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut în calitate de membri AmCham şi membri ai comunităţii. Aţi reuşit să îmbunătăţiţi mijloacele de trai ale românilor prin promovarea inovaţiei, diversităţii, incluziunii şi responsabilităţii sociale. Membrii AmCham au promovat programe de educaţie şi formare profesională, ajutând angajaţii să ocupe locuri de muncă mai bine plătite şi să avanseze în carieră. Doresc să adresez mulţumiri speciale către AmCham pentru sprijinul acordat eforturilor Ambasadei SUA pentru Programul Visa Waiver. Acesta a fost un efort semnificativ care a implicat mai mulţi parteneri şi suntem încântaţi că am lucrat împreună la un proiect atât de important. Sperăm că munca noastră va da roade şi că vom avea veşti foarte bune, în curând”, a arătat ambasadorul.

Ea a transmis un îndemn de a lupta pentru lucrurile în care oamenii cred.

”Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului 2024, sunt profund recunoscătoare pentru rezistenţa şi determinarea comunităţii noastre. Împreună, am făcut paşi importanţi către consolidarea parteneriatului nostru şi construirea unui viitor mai luminos. Fiţi recunoscători, dar nu vă complaceţi în asta, fiţi vigilenţi şi pregătiţi să luptaţi pentru lucrurile în care credeţi”, a conchis Kavalec.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Israel says to reopen border crossing with hard-hit northern Gaza

_ Fanii Blue Lights laudă premiera „fenomenală” din sezonul doi ca fiind „genială” și recunosc că se străduiesc să nu vizioneze cu excese întregul serial: „Înlocuitorul Line of Duty de care aveam nevoie”

_ Israel says Hamas rejected truce proposal in response to Gaza truce mediators

_ Coaliția lansează două sondaje pentru a testa 6 nume pentru candidatura la Primăria Capitalei. Rareș Bogdan dezvăluie câteva nume

_ Mesajul de Paște al lui Piedone: O invitație la bucurie și reflecție în sărbătoarea Învierii

_ Asus promite să îmbunătățească claritatea cererilor de garanție și a costurilor astronomice de reparații hardware

_ Dame Arlene Phillips, în vârstă de 80 de ani, primește ovație în picioare când câștigă primul ei premiu Olivier pentru cel mai bun coregraf de teatru

_ Inoue, Nery fac greutate pentru lupta pentru titlul mondial Tokyo Dome

_ Un nou studiu dezvăluie o nouă abordare pentru combaterea bacteriilor „în repaus”.

_ Oficiul poștal folosește China drept scuză pentru ștampile false, spun cititorii de e-mail în urma afirmațiilor că contrafăcute intră în Marea Britanie la „scală industrială”

_ Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers - Nu sunt persoane rănite

_ Trump îl numește pe generalul în retragere Keith Kellogg drept reprezentant al Ucrainei

_ Biden își bagă piciorul în gură, apoi minte despre abilitățile de fotbal în remarci adresate lucrătorilor auto din Detroit (VIDEO)

_ Maia Sandu: Să trăim Paştele cu bucurie şi iubire! Şi cu speranţă că binele învinge

_ Povestea din spatele segmentării timpului: cum s-a hotărât că ora trebuie să aibă 60 de minute și minutul 60 de secunde

_ Golfierul creștin devotat Scottie Scheffler triumfă la Masters și spune că misiunea lui este de a �Glorifica pe Dumnezeu�

_ Sezonul căpuşelor a început cu cel puţin o lună mai devreme, din cauza căldurii

_ Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie

_ Omul de știință planetar propune o teorie alternativă pentru ceea ce se află sub suprafețele lui Uranus și Neptun

_ Cea mai mare recenzie despre medicina pentru tineri transgender găsește dovezi insuficiente pentru medicalizare

_ Înainte de Joe, James și Hunter, a existat stră-străbunicul Moise

_ Oamenii își împărtășesc eșecurile îngrozitoare ale hotelului - inclusiv apa maro de baie și un balcon cu scânduri

_ 'Vocea de aur a Braziliei' vine în România pentru un concert extraordinar de Paște

_ Real Madrid şi-a asigurat al 36-lea său titlu de campioană a Spaniei. Madrilenii şi-a recuperat tronul în La Liga pentru a treia oară în ultimele cinci sezoane

_ O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

_ Karen își făcea griji că nu se va pensiona niciodată. Apoi a învățat să investească în 60 de ani și și-a construit un portofoliu de șase cifre în doar patru ani - dovedind că niciodată nu este prea târziu pentru a începe să construim avere.

_ Salt cosmic: satelitul NASA Swift și AI dezvăluie distanța celor mai îndepărtate explozii de raze gamma

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni? Marcel Ciolacu, pus să aleagă: 'Nu v-am făcut de râs şi nici nu o să vă fac în continuare'

_ Berkshire și Lilly se întrec pentru a scutura stăpânirea tehnologiei asupra clubului de un trilion de dolari

_ O româncă în vârstă de 34 de ani a murit de rujeolă

_ Regina Letizia și regele Felipe al Spaniei o vizitează la spital pe Regina Sofia, în vârstă de 85 de ani, deoarece monarhul recunoaște că nu știe când va fi externată mama lui

_ Anticiparea descoperirilor viitoare: oamenii de știință explorează topologia cosmică netrivială

_ CTP a tras concluzia după ultima dezbatere TV: 'George Simion – câștigătorul detașat!'

_ Plecată din Grecia, flacăra olimpică va sosi miercuri la Marsilia unde 150.000 de persoane o vor întâmpina în prezenţa unui important dispozitiv de securitate

_ Western Digital lansează noi HDD-uri de 2,5 inchi pentru prima dată în șapte ani: este 6TB cântecul lebedei pentru hard disk-urile de 2,5 inchi?

_ O nouă analiză arată că teoriile conspirației anti-vaccinare câștigă greutate politică datorită rețelelor sociale

_ Frank Lampard numit antrenor la Coventry City

_ SUA anunță importuri masive de ucraniu pentru combustibil nuclear, după ce a interzis tranzacțiile cu Rusia

_ Prețul cacaoului fierbinte topește profitul producătorilor de ciocolată de top

_ Vânătorii de chilipiruri sporesc vânzările B&M, deoarece fostele magazine Wilko înregistrează un comerț dinamic

_ Trofeul Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitaţie, deşi moştenitorii săi se împotrivesc

_ Mama unui băiat transsexual care a murit într-o unitate de sănătate mintală cere o anchetă publică

_ Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

_ Sinucidere la Casa Albă: Un șofer a murit după ce și-a izbit mașina în gardul reședinței prezidențiale / FOTO

_ VIDEO Haos în Abhazia: Președintele demisionează pe fondul protestelor (document) / Pleacă din post și premierul, cât și șeful Securității

_ Românii s-au dezlănțuit! Pagina de Facebook a SRI s-a umplut de urări, după un mesaj de Paște!

_ Micromediile decorate cu alcali ajută catalizatorii cu un singur atom în hidrogenarea CO₂

_ Tragedie în prima zi de Paște: Doi oameni au murit, din cauza unui șofer cu permisul suspendat

_ Tragedie în ziua de Paşte. Două persoane au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac

_ Ultimă oră! ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România

_ JUST IN: Biden anulează unilateral �ncă o datorie de 7,4 miliarde de dolari la �mprumuturi pentru studenți �n cel mai recent truc de cumpărare de voturi

_ TikTok Ban: Securitatea națională și primul amendament

_ Fanii susțin că „cool ca un castravete” Oleksandr Usyk este „sub pielea lui Tyson Fury” după ce „Gypsy King” dezlănțuie o tiradă furioasă în urma cântăririlor

_ VEZI: Karine Jean-Pierre se bâlbâie prin salată de cuvinte după ce un reporter l-a chemat pe Joe Biden pentru că a susținut în mod fals că inflația era de 9% când a preluat funcția

_ Aproape JUME din generația Z spun că trăiesc o viață dublă online - deoarece un sondaj șocant dezvăluie că unul din cinci generații au o persoană online secretă

_ Marius Dunca: România este în fața unui salt economic pe care îl așteptăm de peste 30 de ani!

_ Sezamo dezvoltă categoria Pet Shop, cu focus pe pisici

_ George Washington a avertizat împotriva unui „atașament pasional” față de Israel

_ Un angajat al Sky a murit după ce a căzut de la „înălțime mare” la sediul central din vestul Londrei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 878, afisate in 15 pagini.