![]() Comentarii Adauga Comentariu _ USR va sesiza Comisia Europeană pentru 'taxa pe soare'![]() USR va sesiza Comisia Europeană pentru 'taxa pe soare'USR va sesiza Comisia Europeană pentru aplicarea eronată a unei directive europene, dacă Guvernul Ciucă nu rectifică ordonanța de urgență ce introduce „taxa pe soare”, conform unui comunicat de presă al formațiunii. ”Ministrul Virgil Popescu a sărit să zică că ordonanța de urgență care bagă taxa pe soare transpune o directivă europeană. Că deși nu există taxă pe soare, ea oricum începe din 2026. Și dacă tot nu există, oricum ea nu se aplică celor mici. Ministrul Popescu își dă cu stângul în dreptul și spune prostii. Toate acestea sunt minciuni: OUG-ul său introduce taxa pe soare imediat pentru mulți dintre prosumatori și treptat pentru ceilalți”, explică fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea. USR adaugă că „taxa pe soare se aplică imediat pentru cetățenii și firmele care produc mai mult de 30kW sau au beneficiat de sprijin de stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice (Casa Verde de exemplu). IMM-rile și fermele care au investit sau doreau să investească în fotovoltaice intră în această categorie”. „Decizia politică de a taxa prosumatorii pentru ce consumă ei înșiși aparține guvernului PSD-PNL. Directiva europeană descurajează puternic taxarea autoconsumului, ba chiar stipulează dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați. Directiva lasă anumite excepții, pe care Virgil Popescu le transformă în regulă. Dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați pentru ce consumă ei înșiși este omis ca referință în textul din OUG atunci când se stabilește taxarea tuturor prosumatorilor începând din 2026. Înainte de acest an, oricând dorește Guvernul, OUG-ul a creat baza legală pentru taxarea prosumatorilor care beneficiază de fonduri europene sau de programul Casa Verde, ca și a IMM-urilor și fermelor care instalează o putere de 30 kW. Printr-o simplă trans formare a sintagmei ”statul poate” în “statul taxează”, guvernul PSD-PNL dă o lovitură producției independente de energie, pentru a proteja piața captivă a marilor companii de stat, subordonate lui Virgil Popescu”, mai consideră USR. Cristian Ghinea a adăugat că ordonanța emisă de Virgil Popescu „este manifestarea evidentă a unui major conflict de interes asupra căruia Comisia Europeană a tot atras atenția: Ministerul Energiei este și mare patron în producția de energie și reglementator. Virgil Popescu își apără monopolul din energie asuprind prosumatorii români”. : Liberalii explică 'taxa pe soare'. Ce prevede mai exact directiva UE transpusă de Guvern
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:14
SUA. Are FBI-ul spioni în Congres?
ieri 22:59
_ Social media și protecția refugiaților
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:38:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:42:27
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:44:17
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:48:59
ieri 22:17
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:53:13
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 20:57:57
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:03:36
ieri 22:16
_Marius Tucă Show - 08 Feb 2023 21:07:25
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:55:03
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:57:40
ieri 22:16
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:59:40
ieri 19:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 19:18:48
ieri 19:38
_ Pește nativ elvețian în ape tulburi
ieri 19:05
_ Praful spațial ca scut solar al Pământului
ieri 19:02
_ Cerealele românilor
ieri 18:49
_ Căpitanul de armată „Polar Preet”
ieri 17:59
_ Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar
ieri 17:58
_ Zelensky s-a întâlnit cu Regele Charles
ieri 17:56
_George Simion - 08 Feb 2023 14:59:22
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 14:51:03
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 15:56:13
ieri 17:56
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 17:14:29
ieri 17:52
_ WEF vrea să-ți spargă creierul
ieri 17:51
_ Cum se termină „Prosperitatea”.
ieri 17:50
_ Aterizare moale sau recesiune?
ieri 15:42
_ Spain debates bill on menstrual pain leave
ieri 15:03
_ David Popovici se antrenează în Tenerife
ieri 14:24
_ Euro trades at 4.8962 RON
ieri 14:02
_Gold FM Romania - 08 Feb 2023 12:43:58
ieri 12:05
_ Curs valutar, 8 februarie
ieri 11:44
_ Japonia, noul eldorado pentru All Blacks
ieri 10:02
_ Syria aid efforts hampered by geopolitics
ieri 09:36
_ Sunt un model cu o „fobie de caca”
|
Comentarii:
Adauga Comentariu