![]() Comentarii Adauga Comentariu Medic ginecolog avertizează că s-au înmulțit cazurile de infertilitate masculină. 1 din 5 cupluri nu reuşeşte să facă copii![]() Medic ginecolog avertizează că s-au înmulțit cazurile de infertilitate masculină. 1 din 5 cupluri nu reuşeşte să facă copiiDr. Carmen Ianioţescu, medic primar obstetrică ginecologie supraspecializat în reproducere umană asistată a declarat pentru News.ro că în ultima perioadă, mai ales după pandemie, au apărut tot mai multe cazuri de infertilitate masculină. “Procentul de cupluri infertile este oricum destul de mare, cam 1 din 5 cupluri care doreşte să obţină o sarcină nu reuşeşte. Din cauza pandemiei şi de exemplu din cauza lipsei de mişcare, a stilului de viaţă, a stresului, lucrurile s-au putut modifica în sens negativ. În ultima perioadă, într-adevăr, au apărut mai multe cazuri de infertilitate masculină. Concentraţia şi valorile parametrilor spermogramei sunt de calitate din ce în ce mai scăzută, asta are legătură şi cu sedentarismul în primul rând, multă lume nu a mai făcut mişcare, nu neapărat exerciţii fizice, ci pur şi simplu cu munca de la domiciliu, lucrurile astea s-au putut agrava”, a precizat medicul. „În principiu, între stres şi infertilitate este o relaţie ca să spun aşa, de ambele părţi. Stresul cauzează infertilitate şi infertilitatea cauzează stres, nu este strict într-o singură direcţie. Pacientele care sunt stresate la locul de muncă să spunem şi nu reuşesc să se concentreze şi pe viaţa personală şi atunci amână din ce în ce mai mult obţinerea unei sarcini. Stresul poate duce la depresie, iar pacientele cu depresie nu se mai gândesc tot aşa să obţină o sarcină, stresul duce la modificarea unor comportamente ale stilului de viaţă, gen consumul, poate, de alcool, mâncare nesănătoasă sau chiar fumat, toate lucrurile acestea îşi pun amprenta. O pacientă care creşte în greutate va avea şanse mai scăzute de obţinere a sarcinii indiferent de modalitate, natural sau prin proceduri de reproducere umană asistată. Fumatul influenţează foarte mult calitatea ovocitelor şi scade calitatea spermatozoizilor”, a mai explicat dr. Ianioţescu. Medicul explică şi că lipsa vitaminei D este un factor care poate să contribuie la scăderea posibilităţii de a obţine sarcina. “De exemplu, lipsa vitaminei D, în organism. Toate lumea are impresia că asimilăm suficientă vitamina D. În realitate, pandemia şi ultimii ani prin care am trecut au dus la hipovitaminoză D. Multe paciente au un nivel foarte scăzut de vitamina D. Ok, nu este o cauză de infertilitate, dar acest nivel scăzut al vitaminei D poate să contribuie la scăderea şanselor de a obţine o sarcină. Iar dacă avem un nivel scăzut de vitamina D, automat organismul uman dă semne de oboseală, pacienţii sunt tot mai obosiţi şi de aici este aşa, o cascadă de evenimente care apare”, a precizat medicul. Sunt paciente, explică medicul, care au o imunitate accentuată, factor care poate duce la respingerea embrionului şi atunci se acţionează cu un anumit tip de medicaţie. „De exemplu, în cazul pacienţilor la care nu descoperim absolut nimic prin analizele de rutină, putem trece la teste mai avansate, putem căuta infertilitate de cauză imunologică, putem găsi de exemplu în cazul femeilor o imunitate mult mai accentuată care cumva are tendinţa de a respinge embrionul. De cele mai multe ori sunt situaţii genetice când organismul femeii respinge embrionul pentru că nu-l consideră propriu şi atunci ar trebui să intervenim cu imunosupresoare chiar, cu nişte medicamente de inhibare puţin a imunităţii pentru a păstra sarcina, pe lângă tratamentul de menţinere a sarcinii obişnuit”, a detaliat medicul. „Mai ales cuplurile tinere, dacă după un an de încercări, fără a insista pe perioada fertilă, ci pur şi simplu nu se protejează şi nu reuşesc să obţină o sarcină trebuie să caute sfaturi medicale, pentru că este o problemă. Nu că nu au nimerit perioada de ovulaţie, ci pur şi simplu este ceva acolo care i-a împiedicat să obţină sarcina. Dacă cuplurile sunt undeva peste 36 de ani, recomandăm după 6 luni de încercări să se prezinte la medic. Este nevoie să aibă un ajutor”, a explicat medicul pentru News.ro.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu