![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Macron va vorbi cu Putin. Ce solicitări va avea şeful Franţei![]() Macron va vorbi cu Putin. Ce solicitări va avea şeful FranţeiPreşedintele francez Emmanuel Macron a confirmat astăzi, la ABC, că va discuta omologul său rus Vladimir Putin, în zilele următoare. În afara lui Erdogan, Putin este al doilea lider mondial care încearcă să-i schimbe planurile preşedintelui Rusiei. „Am vrut să fac prima vizită de stat şi să am o discuţie aprofundată cu preşedintele Biden şi cu echipele noastre împreună”, a spus Macron pentru ABC, indicând că intenţionează să vorbească cu preşedintele rus „în următoarele zile”. În ceea ce priveşte rezolvarea crizei din Ucraina, Macron a reiterat că „o pace justă nu este o pace care poate fi impusă ucrainenilor. O pace justă nu este o pace care pe termen mediu sau lung nu ar fi acceptată de una dintre cele două părţi”. Întrebat dacă crede că este posibil să se aşeze din nou la o masă de negocieri cu Putin, Macron a răspuns că crede că „este întotdeauna posibil”. Potrivit Elysée, poziţia Franţei pe care Macron intenţionează să o reamintească lui Putin este ca trupele ruse să părăsească Ucraina şi să se restabilească suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu