13:03
Comentarii Adauga Comentariu

_ Preşedintele Klaus Iohannis pleacă într-o vizită oficială în Republica Elenă

Preşedintele Klaus Iohannis pleacă într-o vizită oficială în Republica Elenă

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, în perioada 2-3 decembrie 2022, ocazie cu care va avea întrevederi cu Preşedintele Katerina Sakellaropoulou şi cu Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis. Potrivit Cotroceniului, în cadrul vizitei, un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări, potrivit news.ro.

Vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susţinut la nivel înalt şi al unei coordonări strânse între România şi Grecia pe temele de actualitate, transmite Administraţia Prezidenţială.

Întrevederile Preşedintelui României cu Preşedintele şi Premierul eleni au ca obiectiv abordarea potenţialului de dezvoltare al relaţiilor dintre cele două ţări, în domeniul economic şi investiţional, dar şi în alte sectoare precum cel cultural, educaţie, protecţie civilă şi turism.

Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări, se arată în comunicatul oficial al Preşedinţiei.

De asemenea, vor fi abordate situaţia de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi consecinţele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuţii. Un subiect de interes pentru ambele ţări îl reprezintă susţinerea procesului de extindere a Uniunii Europene.

În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE - Balcanii de Vest, din data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania. De asemenea, Preşedintele României va participa şi la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ucraina spune că Rusia adună 500.000 de trupe la granițe pentru o nouă ofensivă majoră

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

_ Bach respinge invitaţia lui Zelenski de a vizita linia frontului

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ Marea Britanie va organiza un summit pentru a discuta despre participarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Note scrise de mână confiscate de la Casa lui Biden, Rehoboth Beach

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ Partenerul de afaceri al lui Hunter, Eric Schwerin, a mutat documentele lui Joe Biden de la Casa Albă la UDel – nu singura dată când Schwerin s-a ocupat de documentele guvernamentale

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ „Cred că ofițerul de poliție și-a făcut treaba” – Kevin McCarthy îl apără pe ucigașul cu sânge rece Mike Byrd și o aruncă pe Ashli ​​Babbit sub autobuz

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

Proiectul Veritas: Directorul Pfizer este îngrijorat de sănătatea reproductivă a femeilor după Covid Vax, „Există ceva neregulat despre ciclurile menstruale” (VIDEO)

_ Ucraina atacă casa oligarhului Ihor Kolomoisky, care are legături cu Zelensky și Hunter Biden

_ Adolescenți au bătut cu sălbăticie o fetiță de 9 ani în autobuzul școlar; Părinții depun acuzații după ce școala refuză să ia măsuri (VIDEO)

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Republicanii Camerei vor să folosească fondurile necheltuite de ajutor COVID în pachetul de plafon al datoriilor

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

_ Salariile din ianuarie explodează la 517.000, 8-Sigma depășesc așteptările; Rata șomajului scade la un nivel record

_ ChatGPT de la OpenAI arată părtiniri rasiale clare în răspunsuri, în timp ce revista Far Left le cere să se „trezească”

_ Pentagonul Spox spune că balonul spion din China este manevrabil; Nu va spune unde este acum peste SUA, le spune americanilor îngrijorați că pot merge să privească în cer

_ Biden le întoarce spatele reporterilor și refuză să răspundă la întrebări despre balonul spion chinez care își face drum prin SUA (VIDEO)

_ Prognoza: Curenții de aer vor lua balonul spion din China peste Heartlandul SUA, baza navală cheie; Biden refuză să-l doboare

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ J6 Prizonierul politic, tânărul tată și fostul jucător de fotbal universitari Mason Courson trimite o scrisoare lui The Gateway Pundit din celula sa din închisoare – VA ROG AJUTA DACA POȚI

_ Bărbat acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la sinagoga din New Jersey

_ Ce s-a aflat în spatele raportului de locuri de muncă „Uau, uau, uau” de astăzi

_ URIAȘĂ: Hunter Biden solicită DOJ al lui Joe Biden să-l investigheze pe John Paul Mac Isaac – La o săptămână după ce Mac Isaac l-a servit în proces (VIDEO)

_ Rupere: Antony Blinken anulează călătoria la Beijing pe termen nelimitat, după ce Trump îi cere lui Biden să doboare balonul

_ Hunter Biden a trimis o scrisoare către Delaware AG, care are o lungă istorie cu familia Biden Crime

_ Un ofițer de poliție din Georgia, în vârstă de 23 de ani, moare brusc în timpul urmăririi cu piciorul

_ „Tata era pe cale să-i trimită acel tip miliarde de dolari într-o schemă masivă de spălare a banilor” Dan Ball de la OAN cu Joe Hoft de la TGP discutând despre Zelensky și Hunter în Ucraina (VIDEO)

_ „Agitatorii” de stânga în spatele scenei din NYC Ilegal Hotel Standoff

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Ucraina va lupta pentru a menţine "fortăreaţa" Bakhmut. Zelenski: „Nimeni nu va renunţa la Bakhmut. Vom lupta cât de mult timp vom putea”

_ Șoc în fotbalul turcesc: Mesut Ozil a decis să pună ghetele în cui

_ Mama lui Ashli ​​Babbitt, Micki Witthhoft, răspunde comentariilor dezgustătoare ale lui Kevin McCathy despre ucigașul fiicei sale

_ Serviciile secrete ucrainene: 'Rusia plănuiește o serie de atacuri teroriste din așezările rusești'

_ PNRR schimbă radical România: Ministerul Sănătății anunță 25 de spitale noi, în următorii 4 ani

_ O lovitură adusă dragostei frățești – RUMPARE: Republicanii îl îndepărtează pe radicalul de stânga Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei

_ Lovitură de avertizare trasă!

_ Silvergate se confruntă cu o sondă DOJ în legătură cu tranzacțiile FTX și Alameda: raport

_ „Scandalul ar fi enorm”: directorul Pfizer este îngrijorat de neregulile menstruale induse de vax

_ Build-ul Windows 11 dezumflat rulează pe 2 GB de RAM

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ "Nu! Era deja acolo când am ajuns aici, omule!” – Biden când a fost întrebat dacă își asumă vreo vină pentru inflație (VIDEO)

_ Newsweek Op-Ed: „Noi, în comunitatea științifică, am greșit. Și a costat vieți”

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ Germania deschisă ideii de vest în spatele sabotajului Nord Stream cu „scopul de a da vina pe Rusia”

_ Sondajul NFIB sugerează că se apropie o recesiune

_ Cea mai rece masă de aer de pe planetă va fi peste New England vineri seara

_ Nordstrom acționează după ce investitorul activist Ryan Cohen și-a acționat

_ Columbia Britanică devine prima provincie canadiană care a legalizat heroina, fentanilul, cocaina și alte narcotice periculoase pentru a combate criza supradozelor

_ Cine este cea mai mare amenințare pentru Statele Unite? Echipa Commie sau Q-Anon Shaman? – You Be the Judge – CU COMPARAȚIE VIDEO

_ Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru asistenţa militară suplimentară anunţată de SUA

_ Războiul Rusiei ar putea trece dincolo de Ucraina: avertisment lansat de vicepreședintele Bundestagului

_ Dan Hosu, soţul fostei şefe DIICOT Giorgiana Hosu, a murit

_ SUA rămân la teoria balonului spion: Ştim că balonul a încălcat spaţiul aerian al Statelor Unite şi legislaţia internaţională


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 449, afisate in 8 pagini.