12:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Klaus Iohannis a decorat personalităţi din domeniile medical şi educaţie, cu ocazia Zilei Naţionale a României

Klaus Iohannis a decorat personalităţi din domeniile medical şi educaţie, cu ocazia Zilei Naţionale a României

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, joi, la Palatul Cotroceni, mai mulţi reprezentanţi din sistemul medical şi de educaţie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Doctorul Tănase Alina Daniela, medic, director medical al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti a declarat în cadrul ceremoniei că exprimă un sentiment de gratitudine, în numele celor decoraţi astăzi, scrie news.ro.

”Suntem extrem de onoraţi şi bucuroşi să primim această recunoaştere a muncii şi a activităţii noastre. Corpul medical românesc şi cel didactic şi-au arătat dăruirea şi profesionalismul atât în momente de linişte cât şi de criză şi de fapt acesta este rostul, o vor face întotdeauna”.

”În ziua României întregite, aducem şi noi omagiul înaintaşilor noştri şi ducem acasă, în echipele noastre, mesajul bucuriei de azi. La mulţi ani, România! Vă mulţumim”! a spus medicul.

Şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer domnului profesor universitar doctor Constantinoiu Silviu, medic, Spitalul Clinic Sf.Maria din Bucureşti.

Preşedintele a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler: -doamnei profesor universitar doctor Tănase Alina Daniela, medic, director medical al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti; -domnului profesor doctor Youssef Tammam, medic, Republica Italiană; -domnului profesor doctor Frigiola Alessandro, medic, Republica Italiană; -domnului Lazany Gabriel, economist, manager, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud; -domnului Poiană Constantin, economist, manager, Spitalul „Prof.Dr. Eduard Apetrei” Buhuşi, judeţul Bacău.

De asemenea, preşedintele a conferint Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler: -doamnei profesor universitar doctor Coliţă Anca, medic, manager general, Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti; -domnului profesor universitar doctor Vinereanu Dragoş, medic, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Şeful statului a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler: -domnului Bita Ioan, profesor de limba franceză, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi; -doamnei Cozma Georgeta Ileana, profesor de limba şi literatura română, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare; -doamnei Croitoru Daniela-Ramona, profesor de istorie, Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui; -domnului Dudău Alexandru Cristian, director şi profesor de limba latină, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca; -domnului Huber Ştefan, profesor de fizică, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca; -doamnei Pătrăşcoiu Adnana Mihaela, profesor de limba franceză, Şcoala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” din Tulcea; -domnului Pracsiu Dan, profesor de informatică, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Vaslui; -domnului Roşan Adrian Marian, profesor universitar doctor, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Război până la capăt. Vladimir Putin a pus cruce oricărui dialog cu marele său duşman

_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42

_Stiri Negre - 26 Jan 2023 14:44:32

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

Cum să fii din nou la 18 ani. Pentru doar 2 milioane de dolari pe an...

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26

_ Skateboarderii din Swansea câștigă război cu vecinii milionari pentru a construi un nou parc

_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46

_ O t�nără de 29 de ani a fost arestată după ce s-a pozat ca elevă la liceul din New Jersey

_ Dr. Naomi Wolf despre vaccinul împotriva COVID: „O armă biologică – fabricată în concert cu PCC – într-un mod lent pentru a slăbi dacă nu ucide populația din America de Nord și Europa de Vest” (VIDEO)

_ 'Da, sunt căsătorită!': Rita Ora confirmă în sfârșit că s-a căsătorit cu frumoasa Taika Waititi

_ VIDEO – „Aproape 300.000 de buletine de vot în 2022 nu ar eșua verificarea semnăturii” – Shelby Busch discută peste 1.800 de plicuri pentru buletine de vot goale, alegători morți, semnături incorecte în județul Maricopa în camera de război a lui Bannon

_ Fondatorul unei firme financiare se prăbușește la moarte din Manhattan Rooftop Bar

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:38:57

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:19:04

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:26:52

_ MIKE DICKSON: Djokovic a revenit din nou în mocirla de relații publice datorită sărbătorilor tatălui său

„Aditivul” pentru insecte zdrobite este acum inclus în pizza, paste și cereale din întreaga UE

_ Prințesa Charlene și copiii gemeni se alătură prințului Albert, infectat cu Covid

_ Boston Celtics, liderul incontestabil al NBA, la a treia înfrângere consecutivă

Facebook îl reinstituie pe Trump după doi ani cu „noile balustrade la locul lor”

_ Aspen Forum/Stoltenberg: NATO expansion is the result of democratic decisions, it is not against Russia

_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:51:03

_ James și Oliver Phelps din Harry Potter se reîntâlnesc cu co-starul Natalia Tena în Turcia

_ „În perioada mea de director CIA și secretar de stat, știu că a scurs informații clasificate” – Mike Pompeo despre Adam Schiff (VIDEO)

_ SUA și NATO par a fi hotărâte să înceapă un război cu Rusia

_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44

_ EȘEC EPIC: Nominatul judiciar Biden nu poate răspunde la întrebările de bază despre Constituție (video)

_ ACTUALIZARE: Videoclipul cu camera poliției cu atacul lui Paul Pelosi va fi lansat vineri dimineață

_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33

_ Tânărul ofițer de poliție din Georgia demisionează după ce departamentul l-a pus în concediu pentru că s-a opus căsătoriei gay (VIDEO)

_ Hărți fascinante arată că a fi pilot este locul de muncă de vis numărul 1 din lume, din SUA până în Marea Britanie

_ WSJ bate joc de sondarea lui Comey �n Rusia: �Prespusul vinovat a fost membru al propriei echipe a domnului Comey�

_ Tot ce trebuie să știi despre Insula Iubirii episodul 10

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:37:44

_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 14:49:17

_ Fanii Insulei Iubirii îl acuză pe Shaq că a „bombardat-o” pe Tanya după ce acesta a spus că s-ar putea îndrăgosti de ea

_ Claire Foy dezvăluie că co-starul Rooney Mara a introdus o mașină FART pe platoul noului film Women Talking

_ Noul sondaj constată că un număr semnificativ de democrați se �ndoiesc de aptitudinea mintală a lui Joe Biden pentru birou

_ Jeremy Hunt îi înfruntă pe rebelii conservatori tăiați de taxe, cu jurământul că va reduce mai întâi inflația

Ciucă, Ciulacu,Iohannis și alți manglitori ai bunăstării românilor. Cât s-au putut scumpi alimentele în București: prețuri din ce în ce mai greu de suportat

_ Australian Open FARCE ca fan care a purtat simbolul de război „Z” al Rusiei în timpul meciului lui Novak Djokovic revine

_ Claire Foy a plecat „amintită de pubertate” după ce nu și-a bărbierit picioarele pentru cel mai recent film Women Talking

_ Putin atacă „neonaziştii” din Ucraina de Ziua Comemorarii Holocaustului

_ De ce oficialii de la killjoy i-au spus Victoria Azarenka să ÎNCHEATE tricoul Parisului Saint-Germain

_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31

_ Istoria fascinantă a fotografului Nan Goldin și RĂZBOIUL ei împotriva Sacklers

_ Arhivele Naționale le cere foștilor președinți și vicepreședinților să-și verifice înregistrările pentru documente clasificate

_ Soția lui Robbie Williams, Ayda Field, refuză șansa de a deveni o adevărată casnică din Beverly Hills

_ VEZI: Dr. Jill preia recepția de Anul Nou Lunar la Casa Albă, îl trage pe Joe Biden pe scenă, îl dă jos pe reporter întrebat despre Rehoboth Beach House Search

_ CHIAR ÎN: 5 foști ofițeri de poliție din Memphis acuzați de uciderea în moartea șoferului negru, Tire Nichols

_ Majoritatea șefilor își doresc „în secret” tot personalul înapoi la birou, spune șeful CBI Tony Danker

_ Angajații de la Google cer �Siguranță psihologică� de la șefii lor după concedieri

_ RUPTĂ: Consiliul de Supraveghere din județul Shasta, California, votează să rezilieze contractul cu Dominion Voting Systems și să înceteze utilizarea acestuia în alegeri

_ Poliția lansează vânătoarea de bărbat după ce o femeie de 20 de ani „a fost violată într-un atac înfiorător”

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 15:40:23

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:31:57

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:35:40

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:28:35

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:16:54


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1815, afisate in 31 pagini.



ieri 10:22 _ TREBUIE CITITĂ