23:59 2022-12-01
natural-resource-nationalization - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu
Alba Iulia 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia 1 Noiembrie 1599 - Zilele Unirii Românilor. Pe ce melodie a intrat Mihai Viteazul în Alba Iulia?
"Cu mîndruța cum ședea
Ciobanul de oi uita...
Și de oile pierdea...
Oile nu le găsea.
"
Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia pe melodia "Ciobanul care și-a pierdut oile" cântată de lăutarii care mergeau și cântau în fața lui. Desigur nu se știe exact care era varianta cântată de lăutari ale acestei vechi balade populare românești, devenită mai apoi melodie populară cântată de lăutari
„Ciobanul care și-a pierdut oile” pe care o puteți auzi mai jos este o adaptare după un cântec popular ciobănesc românesc prezent sub diverse variante în toate zonele istorice ale Țării. „Când ciobanul și-a pierdut oaia” este o temă populară arhaică în toate zonele folclorice locuite de români. Acesta spune o poveste despre un cioban care și-a pierdut turma și se angajează într-o căutare pentru a le găsi. De fiecare dată când crede că a găsit turma, este dezamăgit de realitatea că a făcut o greșeală și tot ce a găsit au fost pietre, nori, arbuști sau obiecte similare care din depărtare fiind albe, păreau a fi oile pierdute.
Imediat după bătălia de la Şelimbăr (28 octombrie 1599), în care Mihai Viteazul îl învinge pe cardinalul-principe al Transilvaniei, filoturcul Andrei Bathory, acesta intră în Alba Iulia, unde este întâmpinat cu un nemărginit și sincer entuziasm de către locuitorii cetăţii. „Ardealul întreg îi zăcea la picioare” – consemna Nicolae Iorga – „în pulberea sângeroasă a înfrângerii de la Şelimbăr. Atunci minunea după care trei sute de ani încheiaţi nu ni poate ieși din minte, cum nu ni va ieși cât vom dăinui pe lume, se împlini”. Odată cu triumfala intrare a lui Mihai pe poarta Sfântului Gheorghe, intra și Alba Iulia pe poarta cea mare, de sărbătoare, a istoriei românilor. „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie.” (Nicolae Iorga).Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruinţa de la Şelimbăr, urmată la câteva luni de cucerirea Moldovei, transforma orașul în prima capitală a celor trei ţări unite sub sceptrul marelui voievod. Aici, Mihai Viteazul s-a intitulat „voievod și domn a toată Ţara Românească și al Ardealului și al Ţării Moldovei”.
Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia pe melodia "Ciobanul care și-a pierdut oile" cântată de lăutarii care mergeau și cântau în fața lui. Cronicarul Ștefan Szamoscozi menționează că Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599. pe melodia Ciobanul care a pierdut oile, interpretată de un taraf de lăutari care mergea în fața lui...
"Cu mîndruța cum ședea
Ciobanul de oi uita...
Și de oile pierdea...
Oile nu le găsea.
"
Subiectul narativ al acestui poem se axează pe o legendă populară, conform căreia un oarecare cioban, aflat cu marea sa turmă de oi pe o păşune îndepărtată de sat, la deal, la munte sau lângă o pădure fioroasă, din imprudenţă, lenevie sau cuprins de simplă visare melancolică, a adormit în mijlocul naturii. Trezit după un anumit timp, el nu-şi mai găseşte turma. Copleşit de spaimă, de jale şi de îngrijorare, el se avântă, cu toată fiinţa-i zbuciumată, în căutarea turmei pierdute, cântând la fluier melodii de semnal şi de jale, în speranţa că va fi astfel auzit şi că oile, atrase de sunetul magic al instrumentului său, vor veni la el. Peregrinarea îl pune la grele încercări fizice, psihologice şi morale.
Ele îi rezervă ciobanului întâlniri dintre cele mai palpitante cu diverse fiare sălbatice. Încercând să afle locul aflării turmei sale, păstorul intră în dialog cu natura, uneori căzând chiar pradă propriilor halucinaţii şi confuzii, alimentate de starea psihologică tensionată şi de frică. După mai multe ore de căutări, ciobanul îşi găseşte turma. În acest moment, sentimentul de jale i se preschimbă în starea de bucurie, optimism şi euforie, reflectată în cântarea veselă la fluier. Astfel, structura ideatică a întregului apare ghidată de opoziţia a două motive narative contrastante, aflate în registre lirico-psihologice diferite: 1- motivul pierderii oilor şi al jalei ciobanului, şi 2- motivul găsirii turmei şi al bucuriei. Poemul ilustrează concepţia unui ciclu tematic binar, de mare supleţe, soliditate şi congruenţă, dar şi de mare sensibilitate şi universalitate umanistă.
Creaţia circulă şi sub formă de basm popular, purtând denumirea de Doina ciobanului. Ca şi poem muzical, creaţia a fost atestată deja în secolul al XVII-lea, adică cu mult înaintea faimoasei balade păstoreşti Mioriţa, cu care, în opinia specialiştilor, are multe afinităţi tematice şi funcţionale. Fabula poemului se canalizează în albia a două idei de bază: jelea pierderii oilor şi bucuria găsirii lor. Alternanţă acestor două sfere semantice creează conflictul dramatic de bază, care este ilustrat pe plan muzical de o melodie de jale (doinită, improvizată, într-un ritm rubato, liber) şi, respectiv, de o alta de joc (dansantă, axată pe un ritm giusto, măsurat).
Interpretarea acestui poem este destinată funcţiilor de divertisment şi delectare estetică. Aidoma eposului popular, a baladei, el presupune existenţa unui public, apt a audia, aprecia, întreţine şi impulsiona atmosfera comunicării artistice, ca mijloc de socializare, sensibilizare şi consolidare a oamenilor în comunităţile rurale. Cel mai adesea, poemul se cântă pe la petreceri şi pe la mesele familiale, la întrunirile informale dintre prieteni şi vecini, în orele de delectare şi răgaz, pe la casele oamenilor, pe la stâne, în zilele de sărbătoare. Pe alocuri, el a fost preluat şi de cercurile intelectuale urbane, ca mijloc de propagare a spiritului naţional.
După forma programului, se evidenţiază două specii ale poemului muzical Când şi-a pierdut ciobanul oile: a) poemul cu program amplu; b) poemul cu program redus.
Specia cu program amplu structurează subiectul narativ în mai multe etape, conturând unităţi arhitectonice distincte, bazate pe anumite episoade tematice. Unele discursuri pot articula de la 4 până la 8-9 sau mai multe episoade, în funcţie de gradul de evoluţie al subiectului în tradiţia locală. De regulă, expunerea narativă face apel la comentarii verbale sau vocale, dublate de ilustraţii muzicale. Pe lângă formulele de semnal, unii interpreţi utilizează şi melodii de bocet şi de doină, amplificând astfel ideea pierderii oilor şi a sentimentului de jale. În ansamblul său, procesul interpretării este eşalonat în două mişcării distincte, una lentă, simbolizând jalea pierderii, şi alta moderată sau vioaie, exprimând bucuria găsirii oilor. De obicei, cele mai multe episoade sunt cuprinse în prima parte a poemului. Fiecare episod este precedat de un enunţ verbal al acţiunii. Alternanţa episoadelor este marcată prin schimbul de teme muzicale, diferite în caracter, ritm şi tempo. Patosul dramatic al acţiunii determină uneori o intercalarea temelor muzicale. În prima parte a poemului, frazele de bocet pot fi alipite unor formule de semnal. Partea a doua debutează cu anunţul verbal de rigoare, urmat de schimbul de teme muzicale, de regulă, axate pe o melodie de joc.
Specia cu program redus se limitează la două sau trei episoade centrale, de cele mai multe ori, la cel al pierderii oilor şi la cel al găsirii oilor. De regulă, comentariile verbale sunt scurte, poartă un caracter generic, uneori pot lipsi chiar. O schimbare de tempo, ritm şi de teme muzicale este suficientă pentru marcarea episoadelor. Contrastul semantic jale–bucurie apare incifrată în caracterul melodiilor componente ale programului, de obicei, o melodie de doină sau de bocet şi o alta de dans. Accentul semantic al creaţiei pare a cădea însă melodia de jale, ceea ce determină deseori o expunere mai amplă a acesteia în economia întregului. Şi titulatura unor piese probează importanţa acestui accent semantic, ea rezumându-se la denominative emblematice, precum Doina ciobanului, Jalea ciobanului, Doina oilor sau, simplu, Doina.
Modelul compoziţional cu program redus a fost cel mai lesne preluat de muzica lăutărească. Fabula poemului muzical Când şi-a pierdut ciobanul oile se regăseşte deseori în structura dihotomică a unor compoziţii lăutăreşti, formate dintr-o melodie de doină şi o alta de dans, ele simbolizând jelea pierderii şi bucuria găsirii oilor. Această metodă de creaţie a generat un soi de piese instrumentale de mare virtuozitate, destinate delectării estetice a publicului urban, ele circulând sub diverse denumiri, ca „Doina ciobanului”, „Doina şi hora”, „Doina şi bătuta”, „Doina şi brâul”, „Doina şi sârba”, „Doina şi joc” etc. Cel mai adesea, lăutarii violonişti s-au inspirat din maniera specifică de interpretare la instrumentele aerofone arhaice păstoreşti, improvizând melodii de dans cu denumiri specifice („ca din caval”, „ca din cimpoi”) sau anume doine instrumentale cu caracter pastoral (Ciobăneasca).
Comentarii:
Adauga Comentariu