23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ITALIA. Încă o Turbare Progresistă. Proiect de Lege în Italia: "Soții nu mai trebuie să-şi jure credință unul altuia la căsătorie" căci așa ceva "e o dovadă de sexism şi o concepție greșită și învechită despre căsătorie"

Îți stă mintea-n loc văzând ce le mai trece prin cap progresiştilor şi cât sunt de activi pentru a distruge Familia Tradițională.



În scurt timp, italienii căsătoriți s-ar putea să nu-și mai promită să-și fie credincioși, unul, altuia

Cuplurile căsătorite din Italia nu vor mai trebui să promită, să-și fie fideli unul altuia, în cazul în care un nou proiect de lege aflat în Senat va fi aprobat. Propunerea de modificare a Codului civil italian vrea să elimine cuvântul "fidelitate" din contractele de căsătorie italiene.

În opinia inițiatorilor progresiști ai modificării legii, promisiunea de a nu înșela este o "moștenire culturală dintr-o viziune greșită și învechită a căsătoriei, a familiei, precum și a drepturile și obligațiile soților". Asta scriu în proiectul legislativ senatorii care au semnat pentru proiectul de lege.

Ei au citat o hotărâre anterioară de la curtea de apel din Italia, care a declarat că judecătorii nu au putut plasa în mod legal vina "pentru un divorț", pentru simpla "nerespectarea obligației de fidelitate".

În schimb, au decretat că cealaltă parte trebuie să dovedească faptul că infidelitatea soțului lor a dus la distrugerea ireconciliabilă a căsătoriei.

Proiectul de lege, care a fost prezentat Senatului italian anul trecut, și care acum a fost trecut la Comitetul ss Juridică, continuă să susțină că există "un element de sexism" în formularea actuală a legii. Justificarea lor legislativă spună că paragraful cu "fidelitatea" a fost inclus inițial pentru "a se referi la fidelitate sexuală a femeii", pentru a determina dacă copii au fost "legitimi", au notat ei în argumentație.

"Până nu demult, doar fidelitatea femeii a fost suficientă pentru a garanta legitimitatea copiilor", notează proiectul de lege, spunând că din momentul în care distincția legală "bazată pe ură" între copiii "legitimi" și copii "naturali" a fost scoasă din uz printr-o hotărâre din anul 2012, nu mai este nevoie de clauza de fidelitate între soți.

Senatorii afirmă că fidelitatea nu ar trebui să fie gândită din punct de vedere sexual, ci doar în ceea ce privește "încrederea și respectul", și că, în timp "în trecut era o valoare importantă", acum nu ar trebui să fie la latitudinea statului să o impună prin lege .

Trimiterile la "fidelitate și la înșelarea soților" au fost eliminate deja din legea parteneriatelor Civile din Italia, lege care a fost adoptată la începutul acestui an - o schimbare care a provocat proteste în unele comunității LGBT, care au văzut acest lucru ca pe un eșec în a recunoaște paritatea între parteneriatele între persoanele de același sex și căsătoriile celor de sex opus ale căror relații romantice "sunt tratate diferit de legea italiană" .

În schimb, noul proiectul de lege al Parteneriatelor Civile se referă pur și simplu doar la "sprijin moral și material" și la "coabitare". Laura Cantini, unul dintre senatori care au inițiat legea, a argumentând pentru clauza de fidelitate care urmează să fie scoasă din definiția căsătoriilor heterosexuale, a declarat că modul de redactare al proiectului de lege uniunilor civile este "un model mult mai avansat care trebuie urmat".

În ceea ce privește faptul, dacă sau nu, italienii își vor confirma și spori reputația lor de Casanovas după intrarea în vigoare a legii, părerile sunt încă împărțite.

Un sondaj din 2013, a arătat că 55% dintre bărbați și 33% dintre femeile din Italia au admis că și-au înșelat partenerii, ceea ce-i face, cel mai probabil, să fie cei mai necredincioți parteneri din Europa.

Dar aceste procent de 55% este doar cu puțin mai mare decât cel al britanicilor sau al germanilor, care au procente de 42% și respectiv 46% și este posibil ca italienii să fie doar mai deschiși și mai sinceri în aceste sondaje în legătură cu afacerile lor amoroase.

Un grup de preoți catolici din Roma au declarat că eliminarea fidelității între soți din Legea Căsătoriei va duce în derizoriu Instituția Familiei și așa grav afectată în ultimii 20 de ani de numeroase acțiuni duse împotriva ei.

Ei au arătat că o asemenea modificare legislativă va duce la creșterea promiscuității și că se dorește de fapt distrugerea familiei tradiționale și creșterea numărului de copii nelegitimi ce pot apărea în cuplurile căsătorite.




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Clotilde Armand şi soţul, prinşi la locul numărării voturilor de la alegerile locale

Ion Cristoiu: Ce se întâmplă când pe Klaus Iohannis îl bate soarele-n cap

Peste 530.000 de kg de deșeuri transportate ilegal au fost oprite la Calafat

Cum MINTE Dacian Cioloș, omul lui Soros și al Bilderbergilor de la Organizația "Friends of Europe" Dacian Cioloș: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România" Păi chiar asta faceți voi progresiștii internaționaliști.

HOROSCOP 3 august 2021. Discuții interesante și întâlniri-surpriză pentru trei zodii. Norocul vine prin intermediul celorlalți

Antony Blinken: SUA este în contact foarte strâns cu Marea Britanie, Israel și România. Vom da un "răspuns colectiv" împotriva Iranului

Un nou accident pe autostrăzile din România. Două persoane au murit, una a fost preluată de elicopter

Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi s-au calificat în finala cursei olimpice de canoe dublu 1000 m

"Creșterea economică în pericol". Riscurile se înmulțesc, iar varianta Delta devine inamicul principal

COMENTARIU Marius Oprea. Nu mai vrem "creștere economică", vrem doar să trăim decent

Curățenia de vară: Ministrul Economiei a eliberat din funcție administratorii speciali de la trei companii de stat

Jocurile Olimpice. Fiica lui Bruce Springsteen, Jessica, evoluează la Tokyo 2020 în probele de echitație

O nouă criză a transportului maritim amenință cumpărăturile de Black Friday. "Ne putem aștepta să vedem creșterea prețurilor pentru tot felul de bunuri"

Coronavirus România LIVE UPDATE 3 august 2021. Evoluția numărului de cazuri noi. Ultimul bilanț COVID-19

SUA acuză Rusia că a forțat disponibilizarea a peste 180 de funcționari diplomatici

Sharon Stone a fost amenințată după ce a cerut un staff complet vaccinat la filmări

O carte pe zi: "Proiecte globale 2045", de Daniel Estulin

Zeci de cadavre plutind pe rău. Descoperirea macabră ce aduce în atenția lumii unul dintre cele mai brutale conflicte de pe glob

Șofer prins drogat la volan pe Centura Capitalei

Șoferii care merg la mare, sfătuiți de polițiști să folosească rute alternative

Polonia: geopolitica devine un factor determinant al investițiilor în prima centrală nucleară

Jocurile Olimpice. Norvegianul Karsten Warholm a doborât recordul mondial în proba masculină de 400 m garduri

NEWS ALERT Larisa Iordache se retrage din finala olimpică de la bârnă

Un disident din Belarus a fost găsit mort în Ucraina, existând suspiciuni că a fost asasinat

Probleme cu gunoiul și în Sectorul 2. Primar: "Avem locuri în care mojicia și nesimțirea transformă orașul în groapă de gunoi"

Cehia intră pe lista statelor cu PNRR-ul aprobat. România încă așteaptă toamna

Creștere cererea de autovehicule noi în România. Cum arată Top 5 al celor mai cautate modele

Cum va fi vremea în Capitală. Prognoza meteo emisă de ANM

METEO. ANM a emis avertizare Cod galben de caniculă în București și 10 județe și una de furtuni în 17 județe

Coronavirus România LIVE UPDATE 3 august 2021. Cel mai mare număr de cazuri din ultimele peste două luni. Bilanț COVID

"Criza medicilor". Multe județe rămân fără doctori pe ambulanțele

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimile de finală ale singurului turneu WTA din România

Clotilde Armand anunță în miez de noapte semnarea unui contract de salubrizare în sistem de urgență

Adolescentă din Gorj, violată într-o mașină, apoi amenințată și șantajată

Amendă pentru Petromidia. Compania nu a respectat normele de mediu după explozia din iulie

PSD a atacat în instanță măsura prin care numărul de participanți la mitinguri a fost restrâns

Cerere mare pentru noile buletine. Toate programările pentru cărțile electronice de identitate, epuizate în Cluj pentru următoarea lună

Șeful Serviciului de Informații Externe rus recunoaște: "CIA e între primele servicii din lume"

Jocurile Olimpice. China a câștigat aur și argint în finala olimpică la bârnă. Simone Biles a luat bronzul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

Noi loturi de îngețată retrase. Anunțul Mega Image

METEO Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Temperaturi normale perioadei

Larisa Iordache, după ce a fost nevoită să se retragă din finală: "Durerea asta de la gleznă este peste limita mea de suportabilitate ca om"

Asociația Elevilor din Constanța cheamă în instanță Ministerul Educației. "Considerăm metodologia una deficitară, ce poate prejudicia elevii"

Cutremur în piața jocurilor video. Acțiunile companiei care deține Riot Games s-au prăbușit după ce presa chineză de stat a numit jocurile video "droguri electronice"

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Nadia Comăneci, mărturisiri emoționante în presa italiană: "Când concuram, aveam durere în fiecare zi"

Către WERNER-MERKEL-și-KURZ. Strigăt de disperare : Muncitor sucevean la cules de sparanghel: ”Vrem să mergem acasă, nu vrem să murim aici pe capete”.Aceasta e mizerie mortală care s-a făcut și se face pe baza unui acord guvernamental Româno-German

Admitere liceu 2022. Cîmpeanu, anunț despre Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a

NATO condamnă vehement atacul asupra petrolierului MV Mercer Street. "Transmitem condoleanțe României și Marii Britanii pentru pierderile suferite. Va urma o reacție pe măsură!"

Brazilia e prima finalistă a turneului olimpic de fotbal masculin

CFR Cluj începe astăzi asaltul final spre grupele Champions League. Prima redută, Young Boys Berna

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, avertisment pentru UE. "Să nu trimită reprezentant la investirea noului președinte iranian"

New York adoptă o strategie mai agresivă pentru combaterea noului val de COVID-19. Unde va deveni obligatoriu certificatul de vaccinare

Presa internațională: De ce UiPath, cea mai valoroasă companie pornită din România, ar putea deveni profitabilă până la finalul anului

Date INSP despre situația românilor vaccinați, infectați cu SARS-CoV-2

Niciun român aflat în vacanță în Antalya nu a fost mutat din cauza incendiilor

Când începe școala? Ministrul Sorin Cîmpeanu anunță deschiderea anului școlar 2021-2022, cu prezență fizică


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 565, afisate in 10 pagini.