![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ambasadorul Franţei, convocat la Ministerul iranian de Externe, după critici privind acte de reprimare![]() Ambasadorul Franţei, convocat la Ministerul iranian de Externe, după critici privind acte de reprimareAmbasadorul Franţei a fost convocat, miercuri, la Ministerul iranian de Externe, ca reacţie la adoptarea de către Parlamentul de la Paris a unei rezoluţii care condamnă reprimarea protestelor şi restricţionarea drepturilor femeilor din Iran, informează cotidianul Le Figaro. Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului de la Paris a adoptat luni o rezoluţie "pentru susţinerea poporului iranian". Documentul "condamnă cu cea mai mare fermitate reprimarea brutală ţi generalizată" a protestelor, subliniind că "susţine poporul iranian în aspiraţiile spre democraţie şi spre respectarea drepturilor fundamentale". În replică, Ministerul de Externe de la Teheran l-a convocat miercuri pe ambasadorul Franţei, pentru a exprima "protestul faţă de acuzaţiile lipsite de fundament" şi faţă de "intervenţiile inacceptabile" în afacerile interne iraniene. Administraţia de la Teheran a anunţat, luni, că are dovezi privind presupusa implicare a Statelor Unite şi a altor ţări occidentale în protestele violente din Iran şi l-a convocat pe ambasadorul Germaniei în contextul unei anchete a Naţiunilor Unite. "Avem informaţii specifice care dovedesc că Statele Unite, naţiunile occidentale şi unii aliaţi ai SUA au avut un rol în proteste", a declarat Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, citat de agenţia Reuters. Protestele din Iran au izbucnit ca reacţie la moartea unei tinere kurde, Mahsa Amini, în custodia Poliţiei moravurilor, care verifică respectarea cu stricteţe a codului vestimentar islamic. Manifestaţiile s-au extins pe fondul situaţiei sociale din Iran şi a nemulţumirii faţă de regimul islamist de la Teheran. Iranul acuză că protestele sunt alimentate de Occident, pe fondul disensiunilor referitoare la reactivarea Acordului atomic din 2015. Conform unor cifre neconfirmate, peste 450 de protestatari au fost ucişi în confruntări cu forţele de ordine, dar şi 60 de agenţi de poliţie. Peste 18.000 de protestatari au fost reţinuţi.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:12
_ Hornets sting Heat cu revenire grea
ieri 21:37
_Călin Georgescu - 29 Jan 2023 20:02:24
ieri 19:07
_Stiri Negre - 29 Jan 2023 06:47:45
ieri 17:05
_ Clarificări și corecturi
ieri 16:57
_ Privind înapoi la erupția Tonga
ieri 16:56
_ Instrumentul de pe JWST a fost offline
ieri 16:55
_ Înmormântările spațiale sunt în creștere
ieri 16:52
_George Simion - 27 Jan 2023 14:09:34
ieri 16:52
_Călin Georgescu - 27 Jan 2023 16:09:26
ieri 16:52
_George Simion - 28 Jan 2023 14:59:57
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 27 Jan 2023 20:59:14
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 11:19:34
ieri 16:52
_Cristian Terheș - 28 Jan 2023 20:07:39
ieri 16:52
_George Simion - 29 Jan 2023 13:27:50
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:39:13
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:43:51
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:48:24
ieri 16:52
_Gold FM Romania - 29 Jan 2023 07:54:28
ieri 16:09
_ Câți oameni sunt uciși de poliție în SUA?
ieri 16:09
_ Opt ani mai târziu: #OscarsStillSoWhite?
ieri 16:08
_ Gânduri eretice despre ortodoxii
ieri 16:08
_ Macgregor: De data asta e diferit
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu