15:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cinci poliţişti din Vaslui vor ajuta la examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi

Cinci poliţişti din Vaslui vor ajuta la examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi

Cinci poliţişti din Vaslui vor participa, luna viitoare, la examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi din judeţul Covasna, pentru a ajuta Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna să reducă termenul de aşteptare dintre proba teoretică şi cea practică, a anunţat marţi, prefectul Raduly Istvan.

Potrivit acestuia, mutarea Serviciului de Permise şi Înmatriculări într-un nou sediu, respectiv în incinta centrului comercial Sepsi Value din Sfântu Gheorghe, a făcut posibilă examinarea teoretică a unui număr mai mare de candidaţi, însă a creat şi un decalaj faţă de proba practică, la care sunt doar doi evaluatori, informează Agerpres.

Prefectul Raduly Istvan a precizat că, în momentul de faţă, timpul de aşteptare între cele două probe este de aproape o lună, dar estimează că va fi redus la mai puţin de jumătate, cu sprijinul poliţiştilor din Vaslui.

"La sediul vechi erau examinate în jur de 600 de persoane pe lună la teorie, iar acum putem examina chiar şi 800 de persoane pe lună (...) În perioada 10-11 decembrie, vor sosi cinci poliţişti din judeţul Vaslui şi sperăm să reducem la jumătate timpul de aşteptare pentru proba practică, poate chiar mai mult, de la o lună la două săptămâni", a precizat Raduly Istvan.

Acesta a mai menţionat că deficitul de personal cu care s-a confruntat Serviciul de Permise în ultimii ani a fost diminuat prin angajarea a trei persoane şi există premise pentru ocuparea a încă două posturi în cadrul acestei structuri.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai menţionat că se aşteaptă ca acest serviciu să fie aglomerat în următoarele luni, deoarece foarte multor persoane le expiră permisele de conducere eliberate în urmă cu zece ani şi trebuie să le reînnoiască.

"Îi îndemn în continuare pe toţi cei cărora le expiră permisul de conducere în următoarele trei luni să meargă la examenul medical şi să solicite fără întârziere programarea la birou, deoarece mai sunt peste 2.000 de persoane cărora le expiră permisul de conducere în ianuarie. Dacă toţi vor solicita preschimbarea permiselor în prima lună a anului viitor, cu siguranţă se va aglomera", a spus Raduly Istvan.

Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna a apelat şi anul trecut la sprijinul poliţiştilor din Vaslui, Bacău şi Mureş pentru a ajuta la examinarea candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, în condiţiile în care timpul aşteptare pentru proba practică ajunsese la 3 luni - 3 luni şi jumătate la Sfântu Gheorghe şi între 4 luni şi 4 luni şi jumătate în municipiul Târgu Secuiesc.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ucraina atacă casa oligarhului Ihor Kolomoisky, care are legături cu Zelensky și Hunter Biden

Proiectul Veritas: Directorul Pfizer este îngrijorat de sănătatea reproductivă a femeilor după Covid Vax, „Există ceva neregulat despre ciclurile menstruale” (VIDEO)

_ Ucraina spune că Rusia adună 500.000 de trupe la granițe pentru o nouă ofensivă majoră

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

_ Lovitură de avertizare trasă!

_ Republicanii Camerei vor să folosească fondurile necheltuite de ajutor COVID în pachetul de plafon al datoriilor

_ Sondajul NFIB sugerează că se apropie o recesiune

_ Cea mai rece masă de aer de pe planetă va fi peste New England vineri seara

_ „Extremely Hawkish”: acțiuni, obligațiuni, aur vomita după date despre locuri de muncă „bune”; Creșterea ratelor cotelor

_ Salariile din ianuarie explodează la 517.000, 8-Sigma depășesc așteptările; Rata șomajului scade la un nivel record

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ Germania deschisă ideii de vest în spatele sabotajului Nord Stream cu „scopul de a da vina pe Rusia”

_ Silvergate se confruntă cu o sondă DOJ în legătură cu tranzacțiile FTX și Alameda: raport

_ Ce s-a aflat în spatele raportului de locuri de muncă „Uau, uau, uau” de astăzi

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ Partenerul de afaceri al lui Hunter, Eric Schwerin, a mutat documentele lui Joe Biden de la Casa Albă la UDel – nu singura dată când Schwerin s-a ocupat de documentele guvernamentale

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ Note scrise de mână confiscate de la Casa lui Biden, Rehoboth Beach

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Departamentul de Energie propune limite ale consumului de energie pentru sobele cu gaz

_ Investitorii alcoolici vor continua să ignore realitatea... Până nu va fi prea târziu

_ ChatGPT scrie o poezie lăudându-l pe Hunter Biden, dar...

_ Marea Britanie va organiza un summit pentru a discuta despre participarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024

_ Congresmanul Black GOP reacționează la Diatriba lui Adam Schiff despre invazia frontierei: „Domnule, nu sunt rasist”

_ Consilierul GOP a fost împușcat și ucis în afara casei ei din New Jersey

_ Donator mega-democrat și soț „Gospodine adevărate” acuzați pentru că ar fi deturnat milioane de la clienți

_ „Un truc... Nu avem timp pentru aceste prostii” – Steve Bannon se pronunță asupra procesului Hunter Biden (VIDEO)

_ În săptămâna trecută, TGP a descoperit crimele și corupția Hunter Biden legate de documente clasificate, spionaj, încălcări ale FARA și conexiuni la Biolabs din Ucraina

_ Build-ul Windows 11 dezumflat rulează pe 2 GB de RAM

_ Nordstrom acționează după ce investitorul activist Ryan Cohen și-a acționat

_ „Scandalul ar fi enorm”: directorul Pfizer este îngrijorat de neregulile menstruale induse de vax

_ O lovitură adusă dragostei frățești – RUMPARE: Republicanii îl îndepărtează pe radicalul de stânga Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei

_ „Cred că ofițerul de poliție și-a făcut treaba” – Kevin McCarthy îl apără pe ucigașul cu sânge rece Mike Byrd și o aruncă pe Ashli ​​Babbit sub autobuz

_ "Nu! Era deja acolo când am ajuns aici, omule!” – Biden când a fost întrebat dacă își asumă vreo vină pentru inflație (VIDEO)

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

_ OH NU – Agent FBI arestat recent pentru că a primit mită de la oligarhul rus, de asemenea, a condus o unitate care ar fi putut investiga activitățile lui Hunter Biden cu spionul chinez Patrick Ho

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Adolescenți au bătut cu sălbăticie o fetiță de 9 ani în autobuzul școlar; Părinții depun acuzații după ce școala refuză să ia măsuri (VIDEO)

_ Pentagonul Spox spune că balonul spion din China este manevrabil; Nu va spune unde este acum peste SUA, le spune americanilor îngrijorați că pot merge să privească în cer

_ Biden le întoarce spatele reporterilor și refuză să răspundă la întrebări despre balonul spion chinez care își face drum prin SUA (VIDEO)

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ Hunter Biden a trimis o scrisoare către Delaware AG, care are o lungă istorie cu familia Biden Crime

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ Bărbat acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la sinagoga din New Jersey

_ Bach respinge invitaţia lui Zelenski de a vizita linia frontului

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Cazul Eva Kaili: A fost destituită sâmbătă din funcţie de preşedinta PE, Roberta Metsola

_ Prețurile NatGas din New York explodează până la maximul din 20 de ani înaintea Vortexului Polar

_ Prostia din sondajul sectorului de servicii: ISM a urcat cel mai mult de la revenirea COVID, PMI semnalează recesiune

_ Fostul consilier Doug Schoen despre Bill Clinton: distras de scandalul Lewinsky, și-a luat ochii de pe Bin Laden

_ Breaking: Consilierul economic de top Biden, Brian Deese, se va retrage

_ SUA rămân la teoria balonului spion: Ştim că balonul a încălcat spaţiul aerian al Statelor Unite şi legislaţia internaţională

_ Surpriză totală pentru polițiștii rutieri - La volan era copilul minor, în spate părinții beți

_ Democratul Rashida Tlaib SE TOPE în timp ce republicanii îl îndepărtează pe bigot furios Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei (VIDEO)

_ RUMBLINGS: Poliția din Memphis investighează legătura zvonită a lui Tire Nichol cu ​​fosta soție a polițistului din Memphis – Tatăl vitreg al lui Tire Nichols neagă zvonurile

_ Trump îl sfâșie pe Paul Ryan – „Perdantul major care acum își propune să distrugă Fox News”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 739, afisate in 13 pagini.