23:59
Comentarii Adauga Comentariu

"COLECTIVUL" DIN AMERICA. 36 de persoane au murit în incendiul dintr-un club de noapte din Statele Unite; 70% din clădire urmează să fie cercetată. Nimeni nu demonstrează pe străzi împotriva guvernului. ÎNȚELEGEȚI DIVERSIUNEA PROGRESISTĂ?

Nota Redacției

A demonstra PE STRĂZI ca să PREIEI PUTEREA în fața unei asemenea DRAME UMANE cum au făcut fără scrupule progresiștii de la noi în frunte cu Iohannis și Cioloș, se numește MANIPULAREA CU MORȚI sau CĂȚĂRAREA PE CADAVRE

Ați întâlnit aceeași manipulare și la așa zisa "Revoluție" Română în realitate o lovitură de stat dată de Moscova și de oamenii ei de la București, cu acordul americanilor.

A nu se înțelege că-l susținem într-un fel pe Ponta cel care i-a bătut pe țăranii de la Pungești ca să facă pe plac lui Chevron sau cel care a coborât în mina-muzeu cu casca de miner a lui Gold Corporation pe cap ca să ne cianureze sprijinit întru totul la acel moment și de Traian Băsescu sau cel care le-a promis REDEVENȚE ZERO austriecilor de la OMV și care acum guiță zilnic pe Facebook "ce patriot e el".

Una-i una și alta-i alta: MANIPULAREA CU CADAVRE ȘI MORȚI este una dintre cele mai MIZERABILE MANIPULĂRI POLITICE posibile. Fiți foarte atenți la astfel de episoade.

Poliția din Comitatul Alameda a anunțat că echipajele de salvare au recuperat până în acest moment 33 de cadavre din clădirea distrusă complet în urma incendiului. Ray Kelly, un oficial al poliției, a afirmat că în clădire se aflau între 50 și 100 de persoane, însă multe dintre persoanele inițial considerate dispărute au fost găsite și sunt tefere.

De asemenea, Kelly a precizat că aproximativ 30% din clădire a fost cercetată până în acest moment.

O imagine oferită de Google Maps arată sala de concerte înainte de a fi izbucnit incendiul.

În jur de 40 de persoane s-au strâns, sâmbătă, la capela din Oakland, pentru a se ruga după tragedia de la periferia orașului San Francisco. Organizatorii au aprins și lumânări, spunând că flăcările aduc doar durere și distrugere, însă, acum, acestea vor fi "simbol al bunătății și păcii".

Incendiul a izbucnit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (sâmbătă la prânz, ora României) în cursul unui concert desfășurat la o petrecere, în comitatul Oakland, la periferia orașului San Francisco.

Incendiul a avut loc în timpul unui concert al trupei Golden Donna, un eveniment la care participau circa 50 de persoane, potrivit postului KTVU-TV. Pompierii au stabilit că sala de concerte a clubului nu avea dispozitive automate pentru depistarea și stingerea incendiilor.

 

sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

E oficial: Djokovic va trebui să fie vaccinat pentru a juca la Australian Open. Întrebarea e: de ce progresiștii nu-l lăsa să se testeze? În plus, Djokovic a avut boala, deci are o imunitate mai puternică decât a oricărui vaccinat

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

PSD a acceptat să discute cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă: Ne vedem la sediul PSD

Donald Trump va lansa o nouă rețea de socializare: Platforma va "ține piept tiraniei și cenzurii marilor companii de tehnologie"

Marius Tucă Show, diseară, la 19, la Aleph News și pe mediafax.ro. Invitații: actrița Manuela Hărăbor, dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului "Matei Balș", prof. Bogdan Teodorescu, analist politic și jurnalistul Cornel Nistorescu

Riscurile pe care le implică obezitatea în infecția cu Covid-19. Un specialist dezvăluie atuurile din Psiho-Dieta

Cîțu, despre propunerea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier: E o propunere pe care eu am făcut-o

Coronavirus în România 21 octombrie 2021. Peste 16.000 de cazuri noi. 448 decese, printre care se află și un tânăr de 23 de ani. Bilanț complet COVID-19

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Iureș de noapte: la Cotroceni, Iohannis dă milităria jos din pod și-l pune pe Ciucă la Palatul Victoria, iar la Oradea s-au ieftinit tarifele la frigiderele cimitirelor

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Îngrijorător: România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, avertisment despre efectele COVID-19: "Bezna. Ai grijă de mintea ta, s-ar putea s-o pierzi și să nu știi de ce"

Medic de familie: Lockdown o lună și vaccinare obligatorie

Anca Alungulesei, despre elementele din Psiho-Dieta în lupta cu obezitatea

Panica este cuvântul de ordine în criza lanțurilor de aprovizionare. Companiile caută soluții

Un cățel gelos reacționează nervos când "cineva" încearcă să guste din tortul pentru ziua sa de naștere, într-un video viral

Victor Negrescu cere intervenția Uniunii Europene în România pentru a gestiona criza medicală

HOROSCOP 21 octombrie 2021. Limite și obstacole pentru aceste zodii. Peste unele riscă să nu poată trece

Îngrijorarea medicilor: Încălzirea globală "poate duce la o epidemie de boli renale"

30 de ani, termen pentru repararea și modernizare unui drum. Consiliul Concurenței vrea eliminare acestor anomalii

Consilier ANAF, trimis în judecată după ce a luat mită de la administratorul unei firme

PSD ar putea susține un guvern minoritar: Ciolacu: trebuie să luăm în considerare perioada

Peste 2.000 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitale din România

Administrația pentru Alimente și Medicamente a aprobat tratamentul VR pentru probleme oftalmologice la copii

Avertisment: În România sunt peste 7 milioane de locuințe neasigurate

Coronavirus în România 21 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Șeful departamentului de astronomie de la Harvard crede că Universul nostru a fost creat de o civilizație superioară

Premierul interimar vrea începerea pregătirilor de iarnă. Ce le-a cerut Florin Cîțu prefecților

Klaus Iohannis l-a desemnez premier pe Nicolae Ciucă. Cine este generalul și ce șanse are să treacă de vot

După ce l-a desemnat pe Nicolae CIucă, Iohannis pleacă din țară. Unde va merge președintele

USR nu respinge varianta Ciucă. "România are nevoie de un Guvern repede"

Federația Părinților, despre vacanța elevilor: Nu va reduce mobilitatea, ci o va intensifica

NEWS ALERT Turcia susține că a destructurat o rețea de spionaj a Mossadului / Unii agenți s-au aflat în România

Incidența COVID în Capitală înregistrează o ușoară scădere față de miercuri

Noile destinații de studiu preferate de studenți. Motivele principale sunt oportunitatea de a călători și de a explora alte culturi

Mesaj pentru anti-vacciniști de la Vasi Rădulescu: "Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți, e foarte probabil"

Centrul Infotrafic: pericol de accidente pe autostrada A2 între București și Constanța

Asasinul care l-a ucis pe parlamentarul David Amess va fi acuzat de crimă cu motivație teroristă

Portalurile de știri lituaniene dezactivează comentariile celor care se opun vaccinării anti-Covid

Bitcoinul se poate îndrepta spre 100.000 de dolari până la sfârșitul anului dacă reglementările din Statele Unite continuă să fie favorabile

Ultimatum pentru Novak Djokovic: Te vaccinezi sau nu participi / Numărul unu modial ar putea rata Australian Open

Apel al premierului desemnat, Nicolae Ciucă: Chem toți actorii politici responsabili / România trece printr-una din cele mai dificile perioade din istoria sa recentă

5 fructe și legume de toamnă pentru un organism sănătos

O companie de biotehnologie utilizează deșeurile rezultate din fabricarea whisky-ului pentru a crea combustibil

Klaus Iohannis: Aștept o abordare constructivă și pozitivă în primul rând de la PNL

Accidentare-horror: gimnasta japoneză Hitomi Hatakeda riscă să paralizeze, după ce a căzut la un antrenament

Propunerea PNL pentru funcția de premier: Nicolae Ciucă

O carte pe zi: "Povestea mea. Adaptată pentru tinerii cititori" de Michelle Obama

Peste 8 milioane de numere de telefon, portate în ultimii 13 ani

Cioloș, despre guvernul generalului Ciucă: Un semnal deloc bun, o capitulare a politicului

VIDEO Un specialist atrage atenția: Gheața din băuturi vă poate îmbolnăvi

COMENTARIU Lelia Munteanu. Un guvern de comândare

Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar din cauza unei defecțiuni

Dezacord între UE și Germania pe motivele crizei energetice. "Sunt efectul unui joc geopolitic major, nu al creșterii cererii la nivel mondial"

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

Vânătoarea de comori în București. Tineri care au scotocit orașul chiar înainte de scenariul roșu

Societatea de Obstetrică și Ginecologie, apel ferm către femeile însărcinate: Nu amânați vaccinarea până după naștere! Ar putea fi prea târziu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 665, afisate in 12 pagini.