23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Aşa zisa luptă cu penalii a lui Klaus Iohannis e praf în ochii proştilor. Deşi acuzat de Crime Împotriva Umanității în Dosarul Mineriadei, Ion Iliescu a fost prezent la parada militară de 1 Decembrie invitat de nimeni altul decât de Klaus Iohannis

Fostul președinte Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, acuzat de Crime Împotriva Umanității, a fost prezent joi la parada militară care a avut loc cu prilejul Zilei Naționale de 1 Decembrie, invitat de nimeni altul decât de Klaus Iohannis (care cică luptă împotriva penalilor)

Astfel, fostul șef de stat a fost invitat la eveniment de Administrația Prezidențială și a fost prezent în tribuna oficială. Asta deşi e acuzat de procurorii parchetului general de crime contra umanității. Dar credeți că îi pasă lui Iohannis de crimele împotriva umanității pe care le-a văzut o țară întreagă la 13-15 iunie 1990?

21 octombrie 2015 - Iliescu pus sub acuzare de procurorii Parchetului General pentru Infracțiuni (Crime) Contra Umanității - Azi a stat în tribună invitat de onoare al lui Iohannis

Acuzarea nu-nseamnă încă condamnarea "penalului" Iliescu dar spre comparație nici "penalul" Tăriceanu acuzat doar de "mărturie mincinoasă" şi nici "penalul" Ponta acuzat că a luat bani de la Şova pe bază de facturi pentru care n-ar fi prestat o muncă, nu sunt condamnați. Așa cum nici Iohannis nu a fost trimis în Penal aşa cum era normal, deşi a fost părtaş la obținerea unor case cu Acte False făcute de alții părtași cu el și cu soția lui.

În Octombrie 2015 - Ion Iliescu a fost pus sub acuzare a patra oară în dosarul "Mineriadei"

Fostul președinte Ion Iliescu a fost chemat pe 21 octombroe 2015 la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității în dosarul "Mineriada".

Ion Iliescu s-a prezentat la Parchetul General în octombrie 2015

Dosarul "Mineriada": Ancheta continuă pentru infracțiune contra umanității; sunt urmărite penal și alte persoane

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu s-a prezentat la Parchetul General

El nu a făcut declarații la intrare, nici după ce a stat de vorbă cu procurorii.

La Parchetul General a ajuns miercuri dimineață și fostul șef al SRI Virgil Măgureanu, în legătură cu același dosar. "Până nu se lămuresc de către instanță circumstanțele acestor regretabile victime...", a declarat Măgureanu, adăugând că nu își reproșează nimic "în legătură cu morți".

"Prin ordonanța nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară", a anunțat Parchetul General într-un comunicat de presă.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârșirea acestor fapte.

"În perioada următoare vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice", se precizează în comunicat.

În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Asupra lui Ion Iliescu reîncepuse urmărirea penală a treia oară în 2008

În rezoluția nr.175/P/2008 se menționa că, în anul 1997, la nivelul Parchetului General s-a înregistrat un dosar penal având ca obiect plângerea Asociației victimelor mineriadelor 1990-1991, împotriva mai multor demnitarii din perioada 1990, printre care Ion Iliescu, Miron Cozma, Petre Roman.

Procurorii au deschis atunci zeci de dosare, unele trimise la Parchetul Militar, după ce persoane fizice sau juridice au depus alte plângeri care vizau distrugerile săvârșite în perioada 14-15 iunie 1990 cu ocazia venirii minerilor în București, prin pătrunderea fără drept, în sediul unor instituții și în sediile unor partide politice, dar și săvârșirea unor infracțiuni de furt, tâlhărie, loviri și alte violențe.

În anul 1998, la nivelul Secției Parchetelor Militare au fost întocmite patru noi dosare, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu împrejurările în care s-au declanșat și au avut loc evenimentele din 13-15 iunie 1990 în București, contribuția și rolul a 27 de învinuiți civili, printre care și Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, precum și a unui număr de șapte învinuiți care aveau calitatea de militari la momentul desfășurării evenimentelor, printre care Mihai Chițac și Corneliu Diamandescu.

Concluzia procurorilor a fost aceea că aproximativ 1.300 de persoane au suferit vătămări și în jur de 100 de persoane au decedat.

Într-unul dintre aceste dosare, procurorii militari i-au cercetat pe grl (rez) Mihai Chițac, grl (rez) Gheorghe Andruța, col. Traian Ștefan Călin, col. Dumitru Costea și col. Vasile Constantin, în legătură moartea patru persoane împușcate în perioada 13-15 iunie 1990. Acest dosar a fost trimis de două ori în instanță, fiind restituit tot de atâtea ori pentru completarea urmăririi penale.

Asupra lui Ion Iliescu a început de două ori urmărirea penală pentru Crimele de la Mineriade în 1998 şi în 2005

Față de Ion Iliescu s-a început urmărirea penală prin rezoluția nr.75/P/1998 din data de 9.06.2005, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă pentru război, genocid, favorizarea infractorului, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false.

Laura Codruța Kovesi l-a scos basma curată în 2007 pe Ion Iliescu pentru Dosarul din 2005

Pe 7 decembrie 2007, procurorul general de atunci, Laura Codruța Kovesi, a infirmat rezoluția prin care a fost începută urmărirea penală față de Ion Iliescu, desemnându-se ca cercetările să fie continuate de către procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică.

DIICOT i-a albit şi el pe cei care au pus la cale mineriada după ce în 2008 au preluat o parte din Dosarul din 2005

În anul 2008, o parte din cercetări au fost preluate de DIICOT, iar procurorii de aici au dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor persoane, printre care Ion Iliescu (pentru subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false), Mihai Chițac, Emil Dumitrescu, Corneliu Diamandescu și încetarea urmăririi penale față de Virgil Măgureanu.

Prin rezoluția nr. 175/P/2008 din 17.06.2009, procurorii de la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ au dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu pentru săvârșirea infracțiunilor de propagandă pentru război (întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii), genocid (întrucât fapta nu există), tratamente neomenoase (lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii) și complicitate la tortură (întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia) și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de distrugere, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea de rele tratamente.

Tot prin aceeași rezoluție au fost scoși de sub urmărire penală Virgil Măgureanu, Mihai Chițac, Victor Atanase Stănculescu, Vasile Dobrinoiu, Corneliu Diamandescu, Petre Peter, Emil Dumitrescu.

Gargara lui Iohannis pe tema "penalilor" e o porcărie fără margini atâta timp cât l-a invitat la tribuna oficială a statului român de Ziua Națională pe un individ acuzat de Crime Împotriva Umanității, infracțiune gravă care astăzi în codul penal de la noi se numesc Infracțiuni împotriva Umanității. Ruşine pentru ce face acest Klaus e puțin spus

(sursa Agerpres dîn octombrie 2015)

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2021. 114 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. O pată neagră în exploatarea țărănimii române de către arendaşii evrei, greci şi români şi a unei represiunii sângeroase a guvernului regelui Carol I

Aur la doar 14 ani, cu 3 note de 10. Performanța uluitoare a sportivei Quan Hongchan

Începe procesul brokerului Howard Rubin. Fostul om de încredere al miliardarului Soros, acuzat de practici masochiste

Atleta bielorusă Krystsina Tsimanouskaya a ajuns în Polonia folosind o rută ocolitoare

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul se pregătește de superlockdown. Spre deosebire de relaxata Românie, testează zilnic peste o sută de mii de cetățeni

Analist: Giganții din tehnologie pregătesc o luptă dură cu autoritățile de reglementare

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Eugen Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricțiile pentru nevaccinați, fundamental greșită

Presa braziliană: Carrefour și Auchan pun la cale fuziunea

Reforme la Tarom. Iată cum arată planul lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului astronaut

Cresc tensiunile, după atacul iranian asupra vasului "Mercer Street". Israelul a lovit mai multe poziții ale Hezbollah din Liban ca răspuns la rachetele lansate din zonă

Adeverințe false de vaccinare anti-COVID. 11 persoane vor fi audiate

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Tenis: Rafael Nadal, chinuit de numărul 192 ATP la Washington

Angelo, câinele-simbol al incendiilor din Sardinia, a murit

Karim Adeyemi, fotbalist cu mamă româncă, a învins Barcelona în meci amical

VIDEO Mașină scăpată în prăpastie cu toată familia înăuntru, pe "cel mai frumos drum din China"

Criza COVID-19: Virusul l-a ucis pe John Eyers, 42 de ani, un culturist sănătos care a refuzat vaccinul

Vaccinare anti-COVID România. Datele publicate de CNCAV joi, 5 august: câți români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

Formula 1: Max Verstappen s-a trezit cu mașina "livrată" acasă

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Senator PSD, despre primarul Bacăului, Lucian Viziteu: Se pare că jocurile de noroc nu sunt singura pasiune, ci și patima angajărilor ilegale

Gen vs. sex pe noile cărți de identitate. Poziția Patriarhiei Române: "Nu este vorba despre Cartea vieții"

Statele Unite aprobă potențiala vânzare a unor sisteme de artilerie în Taiwan. China contestă decizia

Elon Musk va avea o nouă carte biografică. Cine este Walter Isaacson, cel care o va scrie

Transgaz a finalizat o conductă de 481 km, parte a gazoductului ce ar urma să lege Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Jocurile Olimpice. Atleta Daniela Stanciu nu a reușit calificarea în finala probei olimpice de săritură în înălțime

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac: "Societatea este formată din femei și bărbați"

HOROSCOP 5 august 2021. Zodiile, motivate azi de astre. Peste ce obstacole trec?

Scoția: camioane alimentate cu deșeuri de la whisky

STUDIU: Alcoolul provoacă apariția multor tipuri de cancer. Ce afecțiuni previn cafeaua si produsele lactate

METEO. ANM a emis Cod roșu de vijelii și averse pentru un județ din țară

Grecia impune restricții pe două insule vizitate de turiști, pentru a lreduce infectările cu SARS-CoV-2. Când intră în vigoare

Nervii și orgoliul în trafic, pericol serios. Cum o agresiune între un motociclist și un bărbat pe trotinetă s-a încheiat cu un deces

METEO Cod galben de ceață în 6 județe. Vizibilitate scăzută pe 2 autostrăzi

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajați

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. O nouă zi cu peste 240 de cazuri. Bilanț complet COVID-19

Jocurile Olimpice. Ultimii români la Tokyo 2020 intră vineri în concurs la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe

Robert Turcescu face alianță cu PSD. A semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a lui Clotilde

Jocurile Olimpice. Luptătoarea Andreea Beatrice Ana s-a oprit în primul tur la Tokyo 2020

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prognoză METEO pentru București: Caniculă și furtună. Temperaturi în scădere

România ocupă locul șapte în UE la producția de bere, cu 1,7 mld. litri. Cine conduce topul

Reviziile termocentralelor din Oltenia ar putea pune o presiune suplimentară pe prețul energiei

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Rezultate LOTO, joi, 5 august 2021. Report record la Joker, categoria I

Italianul Massimo Stano a frânt inimile japonezilor câștigând aurul în proba masculină de 20 km marș

VIDEO Experiența lui Tom Daley la Jocurile Olimpice: o medalie de aur și un cardigan tricotat chiar în tribunele de la Tokyo 2020

Vești bune. S-au reluat cursele aeriene de pe Aeroportul Cluj spre Birmingham

Ajutor pentru Grecia, cuprinsă de incendii puternice. România trimite peste 100 de pompieri și 23 de autospeciale

Cîțu este de acord cu Iohannis. Președintele l-a criticat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, care cere deblocarea proiectului de desființare a SIIJ

Ion Cristoiu: După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

O carte pe zi: "Isus din întuneric" de Radu Găvan

Preotul catolic Francisc Doboș, ironii ​despre controversa gen vs. sex în buletin. "O țineam sus și tare că sunt Papesa Francisc"

Alertă hidrologică! A fost emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe

Un nou adversar pentru Dan Barna și Dacian Cioloș. Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la șefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun"

Sfaturile științei: Ce trebui să faci ca să trăiești 120 de ani!

Încă doi sportivi din Belarus refuză să se întoarcă în țara lor natală

Ricky Martin consumă în fiecare dimineață o băutură cu usturoi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4053, afisate in 68 pagini.