![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Caz șocant în tren: Tânără agresată sexual de un controlor, care i-a propus 'o noapte la Brașov'![]() Caz șocant în tren: Tânără agresată sexual de un controlor, care i-a propus 'o noapte la Brașov'O călătorie cu trenul, pe ruta Craiova-București, s-a transformat pentru o tânără într-un adevărat coșmar. Fata a fost agresată sexual de controlor și i s-a propus să petreacă o noapte cu el la Brașov. Incidentul înfricoșător a avut loc pe 18 noiembrie, în trenul care a plecat din Craiova și urma să ajungă în Gara de Nord. Speriată de cele întâmplate, victima a depus plângere, atât la CFR, cât și la Poliție, relatează gds.ro, pentru ca bărbatul să fie tras la răspundere, potrivit adevarul.ro. „În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov. Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc. La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îmi verifice biletul", se arată în plângerea făcută de victimă. Fata a povestit că bărbatul a început o conversație cu ea, întrebând-o dacă fumează, unde merge(pe bilet scria), dacă are prieten şi ce caută singură la Braşov. I-a răspuns politicos că merge în interes de serviciu. La scurt timp el plecat, iar fata și-a setat alarma telefonului să o trezească înainte să ajungă la Bucureşti, după care a adormit. „În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte. Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”. Între timp, trenul s-a pus în mişcare (de fapt eram opriţi la podul Basarab) şi probabil şi-a dat seama că ajungem în curând în gară pentru că, deşi încă mă ţinea de mână, repeta întruna să îi dau adresa mea de Facebook. I-am spus că nu am aşa ceva, să mă lase în pace. Nu înţelegeam de ce lumea din vagon nu e pe hol cum se întâmplă de obicei când ne apropiem de gară“, a povestit tânăra. Fata a reușit să scape de controlor deoarece trenul ajunsese în gară. Speriată, ea a pus mâna pe telefon și și-a sunat familia, povestind ce s-a întâmplat. "Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că parea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment", a spus victima.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:22:16
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:23:52
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:25:43
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:04:30
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:12:35
ieri 23:01
_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49
ieri 23:01
_George Simion - 31 Jan 2023 22:12:10
ieri 20:51
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 17:04:17
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:04
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:59
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:27:46
ieri 20:51
_George Simion - 31 Jan 2023 17:48:44
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:29:25
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:32:12
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:34:07
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:05:56
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 20:47
_ Gold and the Shrinking Trust Horizon
ieri 15:21
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 14:12:25
ieri 14:41
_ Pope Francis lands in Kinshasa, DR Congo
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 11:54:50
ieri 11:57
_ Euro trades at 4.9221 RON
ieri 11:32
_ Curs valutar, 31 ianuarie
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:16:47
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:19:59
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:24:57
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:28:53
ieri 10:41
_ Cod galben de vânt şi viscol în 7 judeţe
ieri 04:10
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 03:11:09
|
Comentarii:
Adauga Comentariu