10:44
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bătrâna cu piciorul amputat, umilită de infirmiere la spitalul din Craioca, a murit - 'Spuneau că nu sunt plătite să o care în spate, că nu e în fișa postului'

Bătrâna cu piciorul amputat, umilită de infirmiere la spitalul din Craioca, a murit - 'Spuneau că nu sunt plătite să o care în spate, că nu e în fișa postului'

Femeia, în vârstă de 84 de ani, era internată la Spitalul de Urgență Craiova. Aceasta a murit la o zi după ce nepoata ei a vorbit public despre comportamentul inuman al infirmierelor.

Constantina Gîngioveanu, în vârstă de 84 de ani, din localitatea doljeană Bratovoiești, era internată la Spitalul de urgență din Craiova, Secția Chirurgie II, iar pe data de 7 noiembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma căreia i s-a amputat un picior.

Trei zile mai târziu, medicul curant a cerut ca pacientei sa i se facă un EKG. Conform nepoatei sale, a fost momentul în care bătrâna ar fi fost umilită de infirmiere.

„Bunica ne-a spus că au fost două infirmiere. Au urcat-o pe o targă și când au ajuns în locul unde trebuia să i se facă EKG-ul, i-au spus să coboare singură. Bunica a zis că nu poate, ele i-au zis să stea într-un picior. Că trebuie să facă un efort, că ele nu sunt obligate să ridice 100 de kilograme, că în fișa postului nu scrie asta. I-au zis de mai multe ori: Luată peste picior, jignită, bunica a încercat să se dea singură jos și a căzut pe ciment. Atunci infirmierele au chemat pe cineva, am înțeles ulterior că un medic rezident a sărit în ajutorul bunicii și au ridicat-o. Apoi, infirmierele au smucit-o, exact așa a zis bunica, și au azvârlit-o în pat", a declarat Loredana Nicola, nepoata bătrânei.

Femeia a declarat că la o zi după ce a povestit public ce s-a întâmplat, a fost anunțată de cadrele medicale că bunica ei a murit. „Mama a fost la ea cu o zi înainte. Au vorbit, au povestit. Nu părea o evoluție mai rea. Nu știm ce s-a întâmplat. A făcut stop cardio-respirator, asta ni s-a spus", a declarat Loredana Nicola.

Nepoata bătrânei spune că nu le va ierta niciodată pe infirmierele care, în ultimele zile de viață, i-au jignit și umilit bunica. „Spuneau că ele nu sunt plătite să o care în spate, că nu scrie asta în fișa postului. Am făcut public totul cu speranța că alți pacienți nu vor mai trece prin ce a trecut bunica mea, dar nu cred că se va întâmpla asta, nu cred că cineva va plăti pentru comportamentul inuman“, a mai spus nepoata bătrânei decedate.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a anunțat că a declanșat o anchetă internă, iar cazul a fost preluat de Comisia de Disciplină.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ LeBron James și Anthony Davis au fost excluși pentru meciul lui Lakers împotriva lui Brooklyn de luni

_ Pensionarul Oxford don a obținut 77.000 de lire sterline pentru repararea acoperișului, deoarece constructorul a fost găsit vinovat de spălare de bani

Cererea de aur a atins cel mai mare nivel din ultimii 11 ani în 2022

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Starul Dallas Mavericks Luka Doncic părăsește podeaua cu o accidentare la gleznă

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_ Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

_ Presupusa amantă a lui Orban dezvăluie cine a făcut fotografia de la Guvern, care a făcut ravagii în timpul pandemiei

_ Judecătorii ies la pensie, procesele rămân - Banii pe care îi luăm din PNRR s-ar putea să-i dăm la CEDO

_ Vedeta Insula Iubirii se deschide când a dizolvat umpluturi de buze

_ EXCLUSIV: AL DOILEA E-mail Hunter Biden de la laptop CU INFORMAȚII CLASIFICATE Descoperit – Hunter a fost distribuit cu colegii de afaceri din Ucraina – Mai multe vor veni

_ Clienții critică pub-ul lui Ed Sheeran pentru mâncăruri de 19 lire sterline, care „au gust de mâncare la microunde”

_ Hakim Ziyech trece de la Chelsea la PSG OFF, deoarece liga franceză RESPINGE acordul de împrumut cu întârziere

_ Imaginile înainte și după arată cum s-a reconstruit Japonia de la dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011

_ Actorii Home and Away Sophie Dillman și Patrick O'Connor se pregătesc să abordeze povestea sfâșietoare

_ Un alt medic proeminent cere ca Biden să fie supus unui test cognitiv: �Poporul american merită mai bine�

_ O cometă verde va fi vizibilă pe cerul nopții pentru prima dată din Epoca de Piatră

_ Top court upholds 10-year prison sentence for fmr Bucharest Mayor Sorin Oprescu

_ INS anunță că piața imobiliară o ia în jos: Scădere abruptă a autorizațiilor de construire în 2022

_ Carlo Ancelotti de la Real Madrid sugerează că „chiar și Pep” Guardiola va fi demis în cele din urmă

_ Vacanța în viața reală: o femeie schimbă apartamentul din New York cu un prieten care locuiește în Marea Britanie

_ Jane Fonda, Rita Moreno, Lily Tomlin și Sally Field la premiera filmului 80 For Brady în LA

_ Kim Kardashian își etalează abdomenele tonifiate și bicepșii plini în fotografiile de după antrenament cu antrenorul Senada Greca

_ Kim Kardashian pune un rol sexy pe chic-ul de afaceri pentru a discuta cu firma ei de private equity din Miami

_ Davina McCall arată incredibil într-un ansamblu de blugi elegant, inspirat din anii 80

_ Gazda micului dejun Smooth FM Jennifer Hansen dezvăluie adevăratul motiv pentru care a renunțat la concertul ei la radio cu prune

_ Biletele la prima ediţie a festivalului Massif din Poiana Braşov au fost puse în vânzare

_ Persistența este crucială în clasă, arată noile rapoarte educaționale

_ Alimentarea științei neutronilor: generarea de neutroni cu laser realizând spectroscopie de rezonanță cu un singur tir

_ Cercetătorii elucidează structura enigmaticelor mașini de transport a proteinelor din cloroplast

_ Cercetătorii dezvoltă paie de hârtie 100% biodegradabile, care nu devin ude

_ Moment șocant cuplul își lasă copilul la check-in la aeroportul israelian

_ O listă mai bună a martorilor oculari îmbunătățește acuratețea, detectând inocența

_ Eroul de la Newcastle, Sean Longstaff, a primit sfaturi de fotografiere de la Alan Shearer

_ Luminează pielea plictisitoare de iarnă cu autobronzantul Malibu Bronze cu squalan pentru hidratare și condiționare

_ Houston Texans îl semnează pe coordonatorul defensiv al echipei 49ers, DeMeco Ryans, ca nou antrenor principal

_ Sean Payton „va deveni noul antrenor principal al Denver Broncos”

_ Laboratoarele Metabiota de la Hunter Biden au primit zeci de milioane de dolari �n contracte DOD � au fost experimentate cu viruși de lilieci �n cel puțin un biolaborator

_ Economisiți până la 20% la acest instrument inovator de înfrumusețare care strânge, reduce liniile fine și luminează pielea

_ 'Very political' French immigration bill tries to 'please the right & left, but nobody is pleased'

_ Arabia Saudită câștigă oferta pentru a găzdui Cupa Asiei 2027

_ Oţelul a anulat un amical cu echipa rusă Enisei Krasnoiarsk, pentru a nu risca sancţiuni - Explicaţiile clubului gălăţean

_ Ancelotti spune că calendarul fotbalistic depășește limita

_ Israelul ar putea livra 'arma supremă' forțelor ucrainene: ce este Domul de Fier și cum ar putea înclina balanța pe câmpul de luptă

_ Activitatea Poliţiei Locale din Primăria Oradea - creştere de aproximativ 50% comparativ cu anul 2021

_ Autorul unui furt de bijuterii din Cehia, în valoare de jumătate de milion de euro, prins de poliţişti

_ Un proiectil exploziv, calibru o sută de milimetri, descoperit în Zona Liberă Giurgiu

_ Pompierii, chemaţi să scoată sicriele cu morţii dintr-o capelă, din cauza unui incendiu

_ Doi tineri, reţinuţi după ce au tâlhărit două persoane pe stradă

_ Bărbat agresat de partenera sa; femeia nu mai are voie să se apropie de concubin

_ Ciolacu: PSD not to introduce new taxes, it wants fair balance

_ Un bărbat a fost reţinut, după ce a luat o femeie pentru a o transporta cu maşina în altă localitate, iar apoi a agresat-o şi a împiedicat-o să coboare

_ Antonio Conte, operat pentru înlăturarea vezicii biliare

_ Profesor lovit de către tatăl unui elev - Agresorul a fost reţinut

_ Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Grevă a controlorilor de trafic aerian din Spania

_ Regina dansatoare! Maxima din Țările de Jos uimește mulțimile din Aruba cu mișcările ei

_ Greve din Marea Britanie: de ce ies profesorii, lectorii, funcționarii publici, lucrătorii de tren și șoferii de autobuz?

_ Truc bizar de Twitter pare să „îmbunătățească considerabil” acoperirea unui tweet – și chiar și Elon Musk o încearcă!

_ Statele Unite şi India vor avansa cooperarea militară şi tehnologică, pe fondul rivalităţii Chinei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 209, afisate in 4 pagini.